Legality of mining activity suspension due to unnotified concession rescission as a fundamental change to environmental permit conditions

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 30.07.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, anularea Notei de constatare nr. x/18.04.2018 în ce priveşte Măsura 1 dispusă şi a adresei nr. x/14.06.2018 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că Nota de constatare pe care o contestă a fost încheiată ca urmare e efectuării unui control de mediu în perioada 16.04.2018 - 18.04.2018, de către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, dispunându-se prin aceasta următoarele măsuri: Măsura 1: "Se sistează activitatea de exploatare a minereului diabaz - conform cod CAEN-0811 din perimetrul de exploatare "Valea Podului" de pe raza UAT Vărădia de Mureş, judeţul Arad, până la revizuirea autorizaţiei de mediu nr. x/06.10.2014" şi "Măsura 2: transmiterea unei copii către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General privind evidenţa gestiunii deşeurilor nepericuloase care au însoţit transporturile".

A susţinut reclamanta că, deşi prin Măsura 1 a fost dispusă sistarea activităţii până la revizuirea autorizaţiei de mediu nr. x/06.10.2014, aceasta nu a fost motivată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 317 din 6 decembrie 2018 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că Nota de constatare atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, motiv pentru care a menţinut-o, respingând acţiunea reclamantei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Totodată, a invocat dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora recursul suspendă executarea, solicitând în acest sens să se constate suspendarea de drept, până la judecarea definitivă a prezentei cauze, a efectelor Notei de constatare nr. x/18.04.2018 ce face parte integrantă din procesul-verbal de contravenţie nr. x/19.04.2018.

3.1. În susţinerea motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin hotărârea atacată instanţa de fond nu a analizat criticile sale referitoare la una dintre obligaţiile presupus a fi neîndeplinite şi reţinută în cuprinsul actului administrativ emis de pârâtă, respectiv existenţa unor diferenţe de cantitate autorizată spre exploatare în autorizaţia de mediu nr. x din 06.10.2014 şi permisul de exploatare.

Astfel, considerând că acest aspect este legat de măsura nr. 2 aplicată prin nota de constatare, prima instanţă l-a lăsat nesoluţionat, deşi măsura nr. 1 contestată a avut în vedere atât obligaţia menţionată, cât şi alte două obligaţii, respectiv lipsa notificării cu privire la sentinţa nr. 531 din 21.05.2015, prin care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune şi lipsa monitorizării asupra evoluţiei populaţiilor a cel puţin cinci specii indicatoare de interes comunitar.

Prin urmare, a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru lipsa motivării pe aspectul anerior menţionat, consecinţa fiind imposibilitatea realizării controlului judiciar asupra considerentelor care fundamentează soluţia primei instanţe.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă a prezentat argumente neconvingătoare şi lacunare şi în ceea ce priveşte celelalte două obligaţii pretins a fi neîndeplinite, respingându-i apărările fără o analiză a fondului ansamblului probator administrat.

În acest sens, a precizat că a reţinut un unic argument cu privire la un aspect esenţial al acţiunii, acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor de fond pentru solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu, apreciind în mod eronat că, prin pierderea concesiunii asupra terenului, reclamanta nu a mai justificat folosinţa legală asupra terenului şi, implicit, nu a îndeplinit o condiţie esenţială în obţinerea autorizaţiei de mediu.

Concluzionând pe acest aspect, a susţinut că incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. rezultă cu evidenţă din motivarea lacunară şi fără o analiză aprofundată a ansamblului probator administrat pe următoarele chestiuni: notificarea autorităţii competente asupra schimbărilor intervenite, prin adresele nr. x din 07.11.2016 şi nr. 17454 din 02.11.2017, existenţa unor drepturi în patrimoniul reclamantei care atestă folosinţa legală asupra terenului, precum şi imposibilitatea obiectivă de a notifica rezilierea contractului anterior pronunţării sentinţei.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În primul rând, a subliniat că prima instanţă a dat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii deoarece a constatat în mod eronat că în urma pronunţării sentinţei civile nr. 531 din 21.05.2015, prin care s-a reziliat contractul de concesiune nr. x/28.08.2009 între comuna Vărădia de Mureş şi B. S.R.L., reclamanta nu ar fi solicitat revizuirea autorizaţiei de mediu nr. x/2014.

A opinat în sensul că, dimpotrivă, din întregul ansamblu probator administrat în cauză rezultă fără echivoc faptul că societatea reclamantă a adus la cunoştinţa autorităţii competente rezilierea contractului, exprimând chiar un punct de vedere asupra măsurii impuse de Garda Naţională de Mediu Arad prin nota de constatare nr. x din 26.10.2017.

În continuare, recurenta-reclamantă a enunţat dispoziţiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, care reglementează definiţia legală a autorizaţiei de mediu, precum şi prevederile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007, care prevăd revizuirea autorizaţiei de mediu, considerând în acest sens că autorizaţia stabileşte condiţiile de funcţionare a unei activităţi cu impact semnificativ asupra mediului şi că aceste condiţii vizează o stare de fapt a activităţii ce se va desfăşura, şi nu o situaţie juridică cu privire la modul de ocupare a terenului, cum, în mod eronat a reţinut prima instanţă.

Exemplificând situaţiile care pot constitui motive de revizuire a autorizaţiei de mediu, recurenta-reclamantă a menţionat, printre altele, mutarea unei staţii de sortare în afara perimetrului de exploatare, modificarea fluxului tehnologic, depozitarea de carburanţi ce nu au fost avuţi în vedere la emiterea autorizaţiei de mediu, considerând că aspectul reţinut în Nota de constatare privind hotărârea de reziliere a contractului de concesiune nu poate constitui o condiţie în desfăşurarea activităţii de exploatare în baza unei concesiuni miniere, care să aibă impact asupra mediului.

În plus, a considerat că prima instanţă nu a analizat critica privind încălcarea de către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, a prevederilor legale cu privire la revizuirea autorizaţiei de mediu, în opinia sa această instituţie neavând abilitarea legală de a lua decizia revizuirii actului de reglementare, în locul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad (A.P.M. Arad).

Prin urmare, sub aspectul evidenţiat prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (4) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2005.

O altă critică a recurentei vizează neanalizarea de către instanţa de fond a motivaţiei ce a stat la baza emiterii Notei de constatare, în ceea ce priveşte reţinerea existenţei unor diferenţe de cantitate autorizată spre exploatare între autorizaţia de mediu nr. x din 06.10.2014 şi permisul de exploatare.

În acest sens, a arătat că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente, ignorând faptul că, în timpul controlului efectuat de comisarii Gărzii de Mediu, aceştia au făcut o confuzie între extrasul geologic prevăzut în permisul de exploatare şi extrasul industrial, din întregul ansamblu probator rezultând cu evidenţă că în perioada de valabilitate a permiselor obţinute, de la emiterea autorizaţiei de mediu şi până la permisul de exploatare din 10.04.2017, cantităţile de piatră constând în extras industrial nu au depăşit volumul prevăzut în autorizaţia de mediu.

În referire la aspectul privind desfăşurarea activităţii de exploatare în cursul anului 2017, fără a monitoriza evoluţia populaţiilor a cel puţin 5 specii indicatoare de interes comunitar, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit a interpretat prima instanţă dispoziţiile din autorizaţia de mediu nr. x din 06.10.2014, cap. III, pct. 1, subpct. 3, considerând în acest sens, în mod eronat, că pârâta a reţinut în mod temeinic şi legal neîndeplinirea condiţiilor şi parametrilor speciali transpuşi în capitolul menţionat, în scopul protejării speciilor avifaunistice care trăiesc în perimetrul obiect al autorizaţiei.

Pe aspectul reliefat a subliniat că este important de observat faptul că societatea nu poate fi acuzată de nerespectarea parametrilor speciali transpuşi, de vreme ce în perioada 2014-2018 nu a desfăşurat activităţi de exploatare, din autorizaţia de mediu rezultând în mod clar că aceşti parametri se monitorizează doar pe durata desfăşurării activităţii, concluzia contrară adoptată de către prima instanţă nefiind argumentată.

În fine, referitor la nelegalitatea măsurii privind suspendarea activităţii, recurenta a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 13 din H.G. nr. 1005/2012, prin care sunt reglementate atribuţiile Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General, în considerentele hotărârii neregăsindu-se argumente din această perspectivă în ceea ce priveşte legalitatea măsurii suspendării activităţii dispuse prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018, în opinia sa cu încălcarea prevederilor legale referitoare la revizuire.

Totodată, a considerat că de la data răspunsului formulat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad (adresa nr. x/03.11.2017) şi până la solicitarea sa de emitere a unui punct de vedere cu privire la necesitatea revizuirii autorizaţiei de mediu, a încetat motivul de suspendare a activităţii de exploatare, societatea reclamantă nemaiavând nicio obligaţie în acest sens.

Concluzionând, a apreciat că sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

În esenţă, contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante, a susţinut că pronunţarea sentinţei de reziliere a contractului privind suprafaţa de teren pe care îşi desfăşura reclamanta activitatea de extracţie de diabaz, constituie o modificare de fond a autorizaţiei de mediu în temeiul căreia funcţionează, instanţa menţinând în mod corect legalitatea actului administrativ contestat în cauză.

În plus, prin faptul că recurenta-reclamantă a solicitat doar anularea Măsurii 1 reţinute prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018, aceasta a recunoscut că exploatează şi are interesul de a continua exploatarea de diabaz pe o suprafaţă de teren asupra căreia s-a constatat intervenirea rezilierii contractului de concesiune.

Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că acesta nu este argumentat, recurenta-reclamantă reluând integral motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi în cadrul plângerii prealabile.

În fine, în ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante de suspendare a efectelor actului administrativ contestat şi a procesului-verbal de contravenţie nr. x/19.04.2018, intimata-pârâtă a solicitat să fie respinsă ca neîntemeiată. Pe de o parte, a apreciat că nota de constatare nu face parte integrantă din procesul-verbal de contravenţie, iar pe de altă parte că plângerea contravenţională formulată de reclamantă împotriva acestuia a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 a Tribunalului Arad.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi de argumentele prezentate în apărare de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a solicitat să se constate, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea de drept a efectelor actului administrativ contestat, având în vedere că acesta face parte integrantă din procesul-verbal de contravenţie nr. x/19.04.2018.

În fapt, prin procesul-verbal menţionat s-a dispus, de către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Arad, sancţionarea petentei S.C. A. S.R.L. cu o amendă în cuantum de 50.000 RON şi s-a dispus suspendarea activităţii petentei pentru fapta încadrată juridic la art. 96 alin. (3) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005, reţinându-se că aceasta nu a notificat rezilierea contractului de concesiune nr. x/28.08.2009 şi diferenţa dintre cantitatea de minereu autorizată să fie extrasă.

Cu privire la această susţinere este important a se observa că legalitatea procesului-verbal de contravenţie invocat de recurentă, act juridic civil, a fost verificată de instanţă în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 2/2001, prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 a Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă în mod definitiv plângerea contravenţională a petentei S.C. A. S.R.L..

În speţă, demersul judiciar al reclamantei S.C. A. S.R.L. vizează anularea Notei de constatare nr. x/18.04.2018, act administrativ care poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 544/2004.

În acest context, Înalta Curte constată că solicitarea recurentei-reclamante privind constatarea suspendării efectelor actului administrativ contestat în cauză, pe motiv că face parte integrantă din procesul-verbal de contravenţie nr. x din 19.04.2018, este nefondată şi o respinge în consecinţă.

5.1. Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond, sub un prim aspect, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanţă nu s-a pronunţat explicit şi concret asupra uneia dintre cele trei obligaţii reţinute în sarcina sa de către pârâta Garda Naţională de Mediu prin Nota de constatare a cărei anulare o solicită, respectiv cu privire la existenţa unor diferenţe de cantitate autorizată spre exploatare în autorizaţia de mediu nr. x/06.10.2014 şi permisul de exploatare.

Totodată, a susţinut că lipsa motivării instanţei de fond se reflectă în expunerea unor argumente lacunare şi în privinţa celorlalte două obligaţii pretins a fi neîndeplinite, în esenţă, reproşul adus instanţei de fond constând în reţinerea unui argument unic cu privire la un aspect esenţial al acţiunii introductive, fără a analiza argumentele sale invocate în apărare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "alin. (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ: "alin. (1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;"

În raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate şi, deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Se observă totodată că această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, în acest sens statuând Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa.

Potrivit statuărilor instanţei europene, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful nr. 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul fondului analizând în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor şi trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, afirmaţiile recurentei-reclamante privind expunerea unor argumente lacunare sau unice de către instanţa de fond asupra unor aspecte esenţiale ale cauzei, reflectă dezacordul părţii în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine motivul de casare invocat.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei din această perspectivă nefiind fondate.

5.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nici acesta nu este fondat, urmând a fi respins în consecinţă, pentru considerentele ce succed.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, art. 14 alin. (1) din Ordinul 1798/2007 cu privire la cazurile de revizuire a autorizaţiei de mediu, precum şi prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 cu referire la notificarea autorităţii competente de către titularul autorizaţiei de mediu, în ceea ce priveşte modificarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii existente.

În opinia recurentei, din textele evocate rezultă că autorizaţia de mediu, act administrativ, stabileşte condiţiile şi parametrii de funcţionare ai unei activităţi ce ar putea avea impact semnificativ asupra mediului, aceste condiţii vizând o stare de fapt a activităţii ce se va desfăşura şi nu o situaţie juridică de drept cu privire la modul de ocuparea terenului, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

În fapt, nota de constatate nr. x/18.04.2018 a fost emisă de pârâtă în urma unui control efectuat la reclamantă în perioada 16.04.2018-18.04.2018, reţinându-se că actul care a stat la baza autorizaţiei de mediu în temeiul căreia îşi desfăşura activitatea de exploatare în calitate de terţă parte, respectiv contractul de concesiune nr. x/28.08.2009 încheiat între S.C. B. S.R.L. şi Consiliul local Vărădia de Mureş, a fost reziliat pentru neplata redevenţei, conform sentinţei civile nr. 531/21.05.2015 a Tribunalului Arad.

Totodată, s-au constatat diferenţe ale cantităţii autorizate spre exploatare între autorizaţia de mediu şi permisul de exploatare, aceste aspecte fiind apreciate de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005.

În fine, s-a reţinut că societatea recurentă-reclamantă a încălcat dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, întrucât nu şi-a respectat obligaţia de a efectua monitorizarea evoluţiilor a cel puţin cinci specii indicatoare de interes comunitar având în vedere amplasarea proiectului în situl Natura 2000, obligaţie menţionată în autorizaţia de mediu nr. x/2014.

În referire la constatările privind diferenţa de cantitate autorizată spre exploatare între autorizaţia de mediu şi permisul de exploatare, recurenta-reclamantă a susţinut că nu a efectuat activităţi de exploatare, ci exclusiv lucrări de deschidere a carierei de piatră, astfel încât nu se poate reţine că ar exista aceste diferenţe de cantitate de piatră.

Cu privire la obligaţia monitorizării celor cinci specii de importanţă comunitară, a susţinut că această obligaţie îi incumba exclusiv pe perioada desfăşurării activităţii autorizate, neputându-se reţine că ar fi produs un impact asupra biodiversităţii de mediu.

Înalta Curte reţine că autorizaţia de mediu este, potrivit art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, un act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune, fiind emisă în baza Ordinului nr. 1.798/din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu.

Procedându-se la verificarea autorizaţiei de mediu nr. x/06.10.2014, se constată că aceasta prevede dreptul recurentei-reclamante de a desfăşura activităţi de exploatare diabaz şi amenajări specifice profilului de activitate pe suprafaţa destinată extracţiei, conform Acordului de mediu nr. 3/10.10.2012, proiectul fiind amplatat în situl Naura 2000 ROSCI0064 Defileul Mureşului Inferior şi în apropierea sitului de importanţă avifaunistică ROSPA0029 Defileul Mureşului Inferior - Dealurile Lipovei, conform H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică şi Ordinului nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice Natura 2000 în România.

Potrivit dispoziţiilor acesteia, în cazul în care prevederile actelor de reglementare emise de alte autorităţi evidenţiază modificări ale activităţii pentru care s-a eliberat, titularul este obligat să solicite la Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad revizuirea/reautorizarea activităţii conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, în cazul în care există schimbări de fond a datelor care au stat la baza emiterii autorizaţiei de mediu, titularul activităţii informează în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad şi Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Arad despre acest lucru iar autorizaţia de mediu se revizuieşte conform art. 14 din Ordinul nr. 1798/2007, sancţiunea nerespectării prevederilor autorizaţiei constând în suspendarea şi/sau anularea acesteia.

La cap. III Monitorizarea mediului, s-a prevăzut obligaţia titularului de a monitoriza pe toată durata de activitate a societăţii, pe baza unui plan anual, evoluţia populaţiilor a cel puţin cinci specii indicatoare de interes comunitar pe suprafaţa din jurul carierei Valea Podului, stabilită în mod concret, astfel încât datele obţinute să permită aprecierea corectă a impactului investiţiei asupra sitului Natura 2000, iar lista speciilor supuse monitorizării a fost stabilită de către custodele sitului respectiv.

Conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizaţiei de mediu, "Revizuirea autorizaţiei de mediu se realizează ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul activităţii informează în scris C. despre acest lucru, iar C. emite o autorizaţie de mediu revizuită, incluzând acele date care s-au modificat, sau decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizaţii de mediu".

Totodată, art. 15 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului statuează la alin. (2):"Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activităţilor au obligaţia: a) de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării".

Interpretând dispoziţiile legale enunţate supra, în contextul factual reţinut în cauză, rezultă cu evidenţă că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea legii, fiind menţinut ca atare de instanţa de fond, soluţie adoptată şi de către instanţa de control judiciar.

Sub aspectul rezilierii contractului de concesiune asupra terenului, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o modificare a condiţiilor sau parametrilor de desfăşurare a activităţii care ar fi putut avea impact asupra mediului, constituindu-se într-un element nou, în accepţiunea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005, incidente în cauză.

Prin urmare, nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-reclamante în sensul că intervenirea rezilierii contractului de concesiune asupra terenului nu influenţează dreptul de exploatare întrucât ar reprezenta o stare de drept, imposibil de anticipat de către titularul autorizaţiei de mediu anterior pronunţării hotărârii de reziliere, deoarece existenţa unui act care să ateste folosinţa legală a terenului reprezintă un element esenţial, o condiţie de bază în procesul obţinerii autorizaţiei de mediu, în absenţa căreia actul respectiv nu ar putea fi eliberat.

Or, câtă vreme actul care atestă folosinţa legală a terenului nu mai exista, titularul autorizaţiei avea obligaţia prezentării unui alt înscris din care să rezulte folosinţa legală a terenului sau să solicite Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad revizuirea în raport de situaţia rezilierii contractului de concesiune, care atestă o schimbare de fond a datelor ce au stat la baza emiterii autorizaţiei, în accepţiunea art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizaţiei de mediu, de natură a conduce la revizuirea autorizaţiei de mediu.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă susţine că a notificat autorităţii competente rezilierea contractului de concesiune prin adresa nr. x/07.11.2016.

Însă, în privinţa acesteia este de observat că Tribunalul Arad a reţinut prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, (pag. 18, paragraful 5) faptul că "adresa petentei nr. x/07.11.2016 invocată, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad sub nr. x/07.11.2016, reţinută de prima instanţă în soluţionarea excepţiei, depusă de petentă la dosarul de fond al cauzei, nu este şi nu reprezintă nicidecum notificarea către Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, ci este în legătură cu o sesizare formulată către această instituţie de către o societate comercială şi ca atare nu prezintă relevanţă în acest context". Prin urmare, criticile recurentei-reclamante pe aspectul reliefat sunt nefondate.

În referire la susţinerea potrivit căreia Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General ar fi încălcat prevederile legale cu privire la revizuirea autorizaţiei de mediu, este important a se observa Decizia nr. 189/09.01.2019 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad - autoritatea competentă în domeniul protecţiei mediului, prin care s-a dispus sistarea procedurii de revizuire a autorizaţiei de mediu nr. x/06.10.2014, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei societăţii A. S.R.L., de completare a documentaţiei solicitate de autoritatea competentă până la termenul din 31.12.2018.

În atare situaţie, sunt neîntemeiate afirmaţiile recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General nu şi-a îndeplinit atribuţiile în raport de prevederile art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 şi de dispoziţiile legale referitoare la revizuirea autorizaţiei de mediu întrucât, prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018 a dispus "sistarea activităţii de exploatare a minereului diabaz - conform cod CAEN 0811 - din perimetrul de exploatare "Valea Podului" de pe raza UAT Vărădia de Mureş judeţul Arad, până la revizuirea autorizaţiei de mediu nr. x/06.10.2014, şi nu revizuirea actului de reglementare, astfel cum în mod greşit a susţinut recurenta.

Cât priveşte critica referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de monitorizare a biodiversităţii, recurenta-reclamantă a susţinut că nu a desfăşurat activităţi efective de exploatare astfel încât nu se impunea monitorizarea evoluţiei populaţiei a cel puţin cinci specii indicatoare de interes comunitar, în acest sens comisarii Gărzii de Mediu făcând o confuzie între extrasul geologic prevăzut în permisul de exploatare şi extrasul industrial.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere dispoziţiile autorizaţiei de mediu din care rezultă fără echivoc faptul că obligaţia de monitorizare există pe toată durata de activitate a societăţii, nu doar pe perioada de extracţie efectivă, astfel cum în mod eronat interpretează partea.

Sub acelaşi aspect, criticile referitoare la diferenţele de cantitate autorizată spre exploatare, constatate între autorizaţia de mediu şi permisul de exploatare, pretins a fi rezultate ca urmare a confuziei făcute de comisarii Gărzii de Mediu în ceea ce priveşte tipul de extras, respectiv extras geologic şi extras industrial, nu pot fi analizate, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa fondului, întrucât acestea excedează cadrului litigiului, reclamanta contestând exclusiv măsura nr. 1 din Nota de constatare nr. x/18.04.2018, care nu vizează această constatare.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea actului administrativ contestat, pronunţând o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt stabilite.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.