Laser-system clawback partially annulled as disproportionate; salary disallowance upheld

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fisca la data de 28.06.2016, sub număr dosar x/2016, reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, anularea actului administrativ denumit "Scrisoarea standard de informare a beneficiarului" nr. O.I./3683/SUPF/13.04.2016 emisă cu privire la Contractul x/S/60746- Titlul proiectului: Programul Postdoctoral interdisciplinar "Biotehnologii celulare şi moleculare cu aplicaţii în medicină" de către OIPOSDRU - MENCS, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care s-a dispus la partenerul 3 - Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei invalidarea următoarelor sume:

- 342.333,00 RON reprezentând cheltuieli salariale pentru perioadele octombrie, noiembrie şi decembrie 2010; ianuarie, februarie şi martie 2011; octombrie, noiembrie şi decembrie 2012; ianuarie, februarie, martie şi aprilie 2013;

- 18,90 RON fără TVA (contravaloare cazare A. 2.357,31 RON) reprezentând diferenţa de curs valutar;

- 764,10 RON reprezentând diurna acordată domnului B. conform decont nr. x/28.07.2013;

- 44,72 RON (contravaloare bilet avion solicitata 1.351,39 RON) reprezentând diferenţa de curs valutar şi suma de 5,49 RON (contravaloare bilet avion solicitată 774,91 RON);

- 135.209 RON fără TVA şi TVA de 32.450,16 RON reprezentând achiziţie sistem laser;

- 17.420,39 RON din lipsa unei fundamentări a procentului propus spre decontarea din proiect în ceea ce privesc facturile furnizorilor de utilităţi.

La data de 14.12.2016, terţul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei a depus o cerere de intervenţie prin care a solicitat anularea actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului nr. OI3683/SUPF/13.04.2016" emisă cu privire la Contractul x - Titlul proiectului: Programul Postdoctoral Interdisciplinar "Biotehnologii celulare şi molecular cu aplicaţii în medicină" de către OIPOSDRU-MENCS, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care, la partenerul 3 - Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, invalidare, s-a dispus invalidarea sumelor care fac obiectul cererii de rambursare 6.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2017, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie principală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1077 din 28 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată de reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, ca neîntemeiate.

1.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1077 din 28 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat declaraţii de recurs reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române şi intervenientul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, recursuri ce au fost respinse prin Decizia nr. 6497 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardiv formulate.

Împotriva acestei decizii au promovat contestaţie în anulare recurenţii Institutul de Biochimie al Academiei Române şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 iunie 2020, sub dosarul nr. x/2020.

Prin Decizia nr. 6653 din 9 decembrie 2020, pronunţată în dosarul anterior menţionat, a fost admisă contestaţia în anulare şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei nr. 6497 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, fiind stabilit termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 19.05.2021.

În rejudecarea recursurilor, preliminar, Înalta Curte reţine că, în dezvoltarea acestora, recurenţii au invocat motive comune de nelegalitate care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, astfel, admiterea propriei căi de atac, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi, urmare a rejudecării procesului în fond, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea actului administrativ contestat, ca fiind netemeinic şi nelegal, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care s-a dispus invalidarea sumelor care fac obiectul cererii de rambursare nr. x, cu privire la partenerul 3-recurentul intervenient Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.

În esenţă, recurentele au criticat soluţia instanţei de fond, menţionând că, în privinţa invalidării sumei de 135.209 RON şi TVA în cuantum de 32.450,16 RON, reprezentând achiziţie sistem laser, corecţia financiară aplicată intervenientului încalcă principiul proporţionalităţii.

În acest sens, recurenţi învederează că derularea procedurii a avut loc cu îndeplinirea prevederilor legale incidente, regăsite în cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006, astfel încât stabilirea şi sancţionarea eventualelor contravenţii trebuia să se facă în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (9) din aceeaşi ordonanţă.

După semnarea procesului-verbal de recepţie, precizează recurenţii, sistemul a fost folosit intens de grupul ţintă în cadrul contractului x, dovadă în acest sens fiind lucrările publicate, respectiv: "MAPLE-based method to obtain biodegradable hybrid polymeric thin films with embeddesantitumoral agents" şi "MAPLE- coating of zirconia with PEG-PCL embedded Cyprinol for ear implant applications". Publicarea lucrărilor nu era posibilă fără punerea în exploatare a sistemului laser achiziţionat, au menţionat recurenţii.

În privinţa sumei de 342.333 RON reprezentând cheltuieli salariale pentru perioada octombrie- decembrie 2010, ianuarie- martie 2011, octombrie- decembrie 2012 şi ianuarie- aprilie 2013, recurenţii au precizat că actul adiţional însoţit de anexe (fişa postului şi fişa de pontaj) reprezintă un veritabil contract individual de muncă, cuprinzând toate elementele esenţiale ale acestuia, inclusiv cele referitoare la funcţie, salariu, durata muncii, orele de muncă prestate, pentru fiecare expert participant în program, fiind parte integrantă a actului adiţional care conţine prevederi distincte faţă de contractul individual de muncă, astfel încât suma obţinută pentru munca prestată este determinabilă, împreună cu fişele de pontaj, raportându-se la prevederile actului adiţional, neputându-se susţine că nu se poate stabili tariful orar, atribuţiile stabilite prin fişa postului şi salariul obţinut, iar lipsa unei anumite forme a actului în baza căruia se stabileşte o relaţie contractuală între salariat şi angajator, în contractul de finanţare POSDRU, nu atrage automat neeligibilitatea cererii de finanţare.

Relativ sumei de 17.420,39 RON solicitată la rambursare la linia Cheltuieli indirecte/cheltuieli generale de administraţie, prin recursuri s-a relevat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.

Făcând trimitere la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, recurenţii au învederat că, prin Decizia nr. 167/15.08.2010, cu privire la modul de justificare a cheltuielilor generale de administraţie aferente proiectului a fost stabilită cota de cheltuieli lunare utilizată în procent de 5% aplicată asupra facturilor furnizorilor de servicii cât şi salariile personalului administrativ, iar corecţia aplicată intervenientului nu respectă principiul proporţionalităţii.

1.4 Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Program Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant Institutul de Biochimie al Academiei Române şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca temeinică şi legală.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a reiterat apărări regăsite în cuprinsul actului administrativ atacat şi în cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond.

Astfel, referitor la neeligibilitatea sumei de 135.209 RON şi TVA de 32.450,15 RON, intimata a învederat că aceasta a fost declarată ca neeligibilă datorită faptului că furnizorul S.C. C. S.R.L nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în termenele stabilite, aşa cum corect a precizat şi instanţa de fond, reţinând faptul că prin neîndeplinirea conformă a obligaţiilor de către prestator, se constată că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (4) din contractul de finanţare, potrivit cărora beneficiarul (direct responsabil pentru acţiunile sau inacţiunile partenerilor, potrivit art. 9 alin. (2) al aceluiaşi contract) este obligat să asigure conformitatea cu legislaţia şi politicile Uniunii Europene şi Naţionale, în special cele privind achiziţiile publice, egalitatea de şanse şi nediscriminarea. Pe cale de consecinţă, în mod corect, a fost-reţinut caracterul integral neeligibil al cheltuielii, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G.. nr. 759/2007, interpretate a contraria.

Conform contractului încheiat, aceasta trebuia să furnizeze, instaleze şi să pună în funcţiune sistemul laser achiziţionat, însă din documentele puse la dispoziţia ofiţerilor de verificare, nu reieşea că şi-a îndeplinit obligaţiile în termenul de valabilitate a contractului (17.09.2012 -16.12.2012), ci, prin raportare la procesul-verbal încheiat la data 22.11.2012, dată la care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, s-a realizat "strict recepţia echipamentului".

Totodată, intimata precizează că recurenta reclamantă nu a depus un minim de suport probator din care să rezulte că în intervalul 22.11.2012-20.02.2013 sistemul a fost funcţional în beneficiul grupului ţintă.

Referitor la suma de 342.333,30 RON, intimata a precizat că aceasta a fost invalidată de către ofiţerii de verificare pentru perioadele octombrie, noiembrie si decembrie 2010, ianuarie, februarie si martie 2011, octombrie, noiembrie si decembrie 2012, ianuarie, februarie, martie si aprilie 2013, deoarece s-a ţinut cont de constatările misiunii de verificare la fata locului din perioada 06-07 noiembrie 2012, cu privire la Actele Adiţionale la Contractele individuale de muncă în care nu este precizată durata muncii în cadrul proiectului exprimată în ore/zi şi ore/săptămână, lucru ce determina imposibilitatea stabilirii tarifului orar si proporţionalităţii între atribuţiile stabilite prin fişa de post, orele efectiv lucrate si salariul obţinut.

Actele adiţionale depuse de reclamantă ca dovadă, nu au fost luate în considerare deoarece acestea au fost întocmite ulterior datei de desfăşurare a vizitei la faţa locului şi, în consecinţă, nu se putea ţine cont de ele la momentul declarării neeligibilităţii acestor cheltuieli, a conchis intimata.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamantului Institutul de Biochimie al Academiei Române a fost generat de diminuarea de către OIPOSDRU MENCS, pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, a cheltuielilor solicitate spre rambursare, inclusiv în privinţa Partenerului 3-recurentul intervenient, aferente cererii de rambursare nr. x suplimentară, formulată în derularea contractului de finanţare x, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea Proiectului intitulat "Programul Postdoctoral interdisciplinar "Biotehnologii celulare şi moleculare cu aplicaţii în medicină"", încheiat între AMPOSDRU şi reclamant, acesta din urmă în calitate de beneficiar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 4 din Contractul de finanţare - Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a acestuia sunt eligibile în condiţiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007; Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008; Ghidul solicitantului; contractul de finanţare; instrucţiunile AMPOSDRU şi orice alte dispoziţii legale aplicabile.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 9A alin. (2) din contractul de finanţare, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa AMPOSDRU pentru implementarea proiectului, atât pentru acţiunile sau inacţiunile sale, cât şi ale partenerilor.

Din această perspectivă, în privinţa sumei de 342.333 RON, reprezentând cheltuieli salariale pentru perioada octombrie- decembrie 2010, ianuarie- martie 2011, octombrie- decembrie 2012 şi ianuarie- aprilie 2013, Instanţa de fond a apreciat într-o manieră judicioasă asupra neeligibilităţii acesteia.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte precizează că activitatea prestată de personalul recurentului-intervenient Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, în vederea implementării proiectului, trebuia să fie reglementată distinct, în termenii art. 17 şi 35 din Codul muncii, fiind îndeplinite condiţiile unui veritabil cumul de funcţii în cadrul aceluiaşi angajator, fiind astfel necesar ca, prin raportare la prevederile art. 4 din Contractul de finanţare, activitatea suplimentară funcţiei de bază, desfăşurată pentru derularea proiectului, să fie reglementată în termeni specifici unui contract de muncă distinct, cu determinarea concretă a duratei normale a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână şi nu prin raportare la acelaşi element regăsit în cadrul contractului de muncă preexistent, respectiv al contractului de muncă de bază, astfel cum s-a întâmplat în speţă, prin încheierea actelor adiţionale care pot materializa doar modificarea acestui element al contractului individual de muncă cu privire la activitatea de bază.

După cum anterior s-a reţinut, activitatea în cadrul proiectului a personalului angajat din cadrul institutului-intervenient s-a desfăşurat în afara activităţii de bază reglementată prin contract individual de muncă, respectiv prin cumul de funcţii, motiv pentru care, conform prevederilor art. 35 din Codul muncii, era necesar a fi încheiate noi contracte de muncă sau convenţii care să reglementeze distinct activitatea experţilor în cadrul proiectului, în condiţiile reglementate de art. 17 din acelaşi cod, cu prevederea expresă a duratei normale a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână.

Or, procedând la propriul examen al actelor adiţionale la contractele individuale de muncă existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că acestea nu prevăd durata muncii, astfel încât nu se poate stabili tariful orar şi proporţionalitatea între atribuţiile fiecărui expert şi timpul efectiv lucrat şi remuneraţia obţinută. Durata muncii se regăseşte doar în conţinutul rapoartelor de activitate şi în fişele de pontaj ulterior întocmite, însă acest aspect nu este de natură a completa sau valida retroactiv conţinutul intrinsec al actelor adiţionale din perspectiva determinării duratei normale a muncii exprimată în ore/zi şi ore/săptămână, în condiţiile normelor legale mai sus referite, neavând valoarea juridică a unui mijloc de probă în contextul în care nu se coroborează cu prevederile scrise din actele adiţionale, nefăcând dovada de netăgăduit a prestaţiilor efectuate şi a duratei acestora.

Ca atare, în mod corect instanţa de fond a conchis că, în lipsa indicării duratei muncii în cuprinsul înţelegerii părţilor materializate prin acte adiţionale la contractele individuale de muncă, determinarea tarifului orar şi a proporţionalităţii între atribuţiile stabilite în fişa postului, timpul efectiv lucrat şi remuneraţia obţinută, cheltuiala solicitată la plată prin CR 6 nu poate fi cuantificată, astfel încât nu este eligibilă prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 şi pct. 4.3.1 din Ghidul solicitantului, potrivit cărora cheltuiala trebuie să fie identificată/identificabilă sau determinată/determinabilă şi dovedită, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Faptul că, potrivit menţiunilor din cuprinsul actelor adiţionale, plata personalului urma a fi făcută în funcţie de numărul de ore pontate lunar, conform foii de pontaj, recunoscute de părţi, în limitele tarifului orar prevăzut în contractul x, nu este de natură să completeze şi nici să înlăture lipsa unui element esenţial din convenţia părţilor şi anume cel referitor la durata muncii care trebuia să fie predeterminată şi nu determinabilă funcţie de împrejurări ulterioare, incerte şi nedefinite.

Referitor la suma de 135.209 RON şi TVA de 32.450,15 RON, declarată ca neeligibilă pentru faptul că furnizorul S.C. C. S.R.L nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în termenele stabilite, fiind astfel încălcate prevederile art. 9 alin. (2) şi (4) din contractul de finanţare şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G.. nr. 759/2007.

Conform contractului încheiat, reţine Înalta Curte, furnizorul trebuia să furnizeze, instaleze şi să pună în funcţiune sistemul laser achiziţionat în termenul de valabilitate a contractului (17.09.2012 -16.12.2012), însă din documentele puse la dispoziţia ofiţerilor de verificare, a rezultat că, prin raportare la procesul-verbal încheiat la data 22.11.2012, la momentul precizat a fost realizată recepţia echipamentului, acesta fiind pus în funcţiune la data de 20.03.2013, în afara perioadei de valabilitate a contractului, dată la care a fost încheiat şi procesul-verbal cu privire la acest aspect.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că recurenţii au făcut dovada faptului că, după semnarea procesului-verbal de recepţie, sistemul a fost folosit intens de grupul ţintă în cadrul contractului, dovadă în acest sens fiind lucrările publicate, respectiv: "MAPLE-based method to obtain biodegradable hybrid polymeric thin films with embeddesantitumoral agents" şi "MAPLE- coating of zirconia with PEG-PCL embedded Cyprinol for ear implant applications", publicarea lucrărilor nefiind posibilă fără punerea în exploatare a sistemului laser achiziţionat.

Prin urmare, instanţa de recurs reţine ca având aplicabilitate în speţă poziţia exprimată de Tribunalul de Primă Instanţă în cauza Comisia/Parthenon (T 7/05, Rep. II-100, pct. 94-107), conform căreia atunci când se constată o încălcare a dispoziţiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privinţa luării unor decizii cu caracter sancţionator, doar dacă încălcarea este suficient de gravă.

În speţă însă, chiar acceptând existenţa unei asemenea încălcări, gravitatea acesteia este minimă, astfel încât măsura respingerii la plată a acestei cheltuieli constituie o măsură disproporţionată, având în vedere împrejurarea că punerea în funcţiune a echipamentului s-a făcut, în mod evident, anterior încheierii documentului care atestă, oficial, acest fapt.

În acest context, Înalta Curte reafirmă că principiul proporţionalităţii impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, prin aceasta înţelegându-se faptul că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (a se vedea Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 5 mai 1998, National Farmers' Union şi alţii, C-157/96).

În litigiul pendinte, se constată că scopul urmărit de către pârât este legitim având în vedere necesitatea protejării intereselor financiare ale Uniunii, prin aplicarea de măsuri de prevenire a fraudelor, a corupţiei şi a oricăror altor activităţi ilegale, prin controale efective şi respingerea la plată a cheltuielilor considerate neeligibile, însă în cauză această măsură apare ca o sancţiune disproporţionată fiindcă acţiunea/inacţiunea reproşată reclamantului şi intervenientului este de o gravitate minimă, nesemnificativă, lipsită de efecte în plan practic.

În aprecierea Înaltei Curţi, natura formală a "neregulii" reţinute de către autoritatea pârâtă este ostensibilă, fără a avea vreo implicaţie financiară reală sau potenţială, astfel că nu se impunea aplicarea vreunei sancţiuni, sub forma respingerii la plată a cheltuielii cu achiziţionarea echipamentului, esenţial fiind faptul că, la momentul semnării contractului de către părţi, institutul reclamant era eligibil, iar punerea în funcţiune a echipamentului şi folosirea acestuia pentru îndeplinirea obiectivelor a avut loc după recepţionare, anterior încheierii procesului-verbal de punere în funcţiune.

Astfel cum s-a reţinut în mod constant şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 1979, Haner c. Land RheinlandPfalz, C-44/79; Cauza R. c. Intervention Board, ex parte E.D.&F.Man Sugar Ltd, c-181/84), ţinând cont de tradiţiile constituţionale comune statelor membre, măsurile şi restricţiile impuse de autorităţile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate şi să nu afecteze în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului.

În plus, Înalta Curte învederează că, în aplicarea principiului proporţionalităţii, cu reverberenţe şi în dreptul naţional, instanţa de contencios unional a stabilit că sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie întotdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului (cauza C-146/05 Collée KG împotriva Finanzamt Limburg an der Lahn), iar măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că ea devine improprie scopului urmărit (cauza C-45/06 Campina).

În consecinţă, faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a abordat acest aspect al cererii în anulare cu aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel încât în cauză devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii au mai reproşat instanţei de fond faptul că aceasta nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere din acţiunea introductivă referitor la anularea invalidării sumei de 17.420,39 RON solicitată la rambursare la linia Cheltuieli generale de administraţie, însă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, respingând acţiunea, in corpore, ca neîntemeiată, a reţinut în considerentele sentinţei pronunţate faptul că, chiar şi în pofida solicitărilor sale exprese, nici reclamantul şi nici intervenientul nu au exhibat vreun motiv de pretinsă nelegalitate a actelor administrative contestate în privinţa acestei sume invalidate prin Scrisoarea de informare emisă de către pârât.

Ca atare, recurenţii se află în eroare susţinând această teză, iar prezentarea în faţa instanţei de recurs a unor motive de nelegalitate a măsurii în privinţa acestei sume nu obligă instanţa de control judiciar la efectuarea analizei pe fond a legalităţii acesteia întrucât obiectul recursului este reprezentat de sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi maniera în care aceasta s-a raportat la susţinerile şi apărările părţilor, din perspectiva aplicării normelor de drept incidente la starea de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat.

În plus, nu poate fi supusă controlului de legalitate, prin intermediul căilor de atac, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Un asemenea incident nu poate fi remediat decât prin intermediul procedurii instituite de prevederile art. 444 C. proc. civ. aflată la îndemâna oricăreia dintre părţi.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va proceda la admiterea ambelor recursuri declarate în cauză, cu consecinţa casării sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi, urmare a rejudecării procesului, va dispune admiterea în parte, atât a acţiunii reclamantului, cât şi a cererii de intervenţie, în sensul anulării, în parte, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/13.04.2016, respectiv în ceea ce priveşte suma de 135.209 RON, reprezentând achiziţie sistem laser, şi TVA aferent de 32.450,16 RON, corelativ cu menţinerea, în rest, a actului administrativ contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române şi intervenientul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei împotriva sentinţei civile nr. 1077 din 28 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Casează sentinţa recurată, şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea reclamantului.

Anulează, în parte, Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/13.04.2016, respectiv în ceea ce priveşte suma de 135.209 RON, reprezentând achiziţie sistem laser, şi TVA aferent de 32.450,16 RON.

Menţine, în rest, actul administrativ contestat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.