Hospitalization cost reimbursement to Insurers' Guarantee Fund and nullity of appeal for failure to invoke specific cassation grounds

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova a învestit instanţa, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.02.2018 cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 12356/11.01.2018 emisa de F.G.A,prin care a solicitat anularea acesteia si obligarea FGA la plata sumei de 238,95 RON,reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vatamate A.,suma stabilita in dosarul nr. x/2015.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3800 din 26.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind pe reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3800 din 26.09.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA, fără a-l încadra în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, a susţinut recurentul-reclamant că, în fapt, potrivit deciziei penale nr. 708/2017, pronuntata de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, instanta a dispus obligarea asiguratorului S.C. B. S.A la plata sumei de 238,95 RON, reprezentând chelluieli de spitalizare furnizate/prestate persoanei vătămate.

Recurentul mai arată faptul că, la data de 23.07.2015 a avut loc un accident de circulatie si din culpa conducatorului autovehiculului cu numărul de inmatriculare x - C., asigurat RCA la data evenimentului.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptăţit să primeasca despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de raspundere civilă, aspect retinut de altfel in procesul penal, prin care asiguratorul S.C. B. S.A. a fost obligat să plătească despagubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauza.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea hotărârii şi, rejudecându-se cauza, să se admită contestaţia formulată.

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului şi în subsidiar, a se respinge, ca nefondat, iar în situaţia reanalizării pe fond a contestaţiei, să se respingă criticile formulate de recurentul - reclamant.

În susţinerea nulităţii recursului, a arătat intimatul- pârât că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ., recursul fiind motivat în câteva fraze care nu privesc aspecte legate de tardivitate, ci doar există o frază prin care se menţionează că spitalul are calitatea de creditor de asigurare.

Pe fondul recursului, susţine că FGA a analizat în mod corect cererea, tinand cont de prevederile art. 14 din Legea 213/2015, în sensul ca termenul de 90 de zile este un termen de decadere, imperativ, a carui depasire conduce la respingerea cererii de plata si la neanalizarea acesteia pe fond.

În cazul dedus judecăţii, în aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare tratamcnt medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitcle pachetului de bază ori minimal, în situatia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor (ceea ce rezultă şi din Decizia 22/2017 a ICCJ).

Autorul vătămării este asiguratul RCA, care în conditiile în care dovedeşte plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilităţiIe FGA, în condiţiile art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 art. 2226 alin. (3) din noul C. civ.

Prin urmare, contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident cu exceptia celor care sunt suportate din fondurile de asigurari sociale, plata acestora făcându-se însă în condiţiile art. 2226 noul C. civ.

În concluzie, solicită a se constata, în principal nulitatea recursului, în subsidiar a se respinge recursul, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 12356/11.01.2018 emisa de F.G.A, prin care a solicitat anularea acesteia si obligarea FGA la plata sumei de 238,95 RON,reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vatamate A.,suma stabilita in dosarul nr. x/2015.

Ca urmare a respingerii acţiunii de către prima instanţă, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova a declarat recurs şi, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza, să se admtă contestaţia formulată.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei civile nr. 3800 din data de 26 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.