Validity of pre-2016 construction technician certification challenged under 2016 authorization order; appeal dismissed due to decedent’s lack of procedural capacity

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 17.08.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene anularea parţială a Ordinului MDRAP numărul 1895 din 31 august 2016, în ceea ce priveşte prevederile articolului 70, obligarea pârâtei la recunoaşterea validităţii certificatului de atestare tehnico - profesională numărul 753 din 8 iunie 1993 emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcţiilor Şi Lucrărilor Publice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1251 din 1 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-au anulat dispoziţiile art. 70 din Ordinul nr. 1895/2016 din 31 august 2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003, s-a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 50 de RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei sentinţei civile nr. 1251 din 01 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat recurs.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului MDRAP numărul 1895 din 31 august 2016, în ceea ce priveşte prevederile articolului 70, obligarea pârâtei la recunoaşterea validităţii certificatului de atestare tehnico - profesională numărul 753 din 8 iunie 1993, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcţiilor Şi Lucrărilor Publice.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-au anulat dispoziţiile art. 70 din Ordinul nr. 1895/2016 din 31 august 2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003, s-a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 50 de RON. Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune analiza, cu prioritate, a chestiunii vizând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, având în vedere că aceasta este o excepţie de fond (ce vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate să ie invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac". Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existenţa folosinţei drepturilor civile, respectiv a capacităţii de folosinţă pe tot parcursul procesului.

Aşadar, capacitatea procesuală de folosinţă este acea condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă, aşa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 21.06.2019 conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria Comunei Bicazu Ardelean.

Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsit de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 C. proc. civ.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarant ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă survenită pe parcursul procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 1251 din 01 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.