Securitate collaborator status upheld: station operator's appeal rejected despite procedural and material challenges

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să decidă asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2578/05 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea şi s-a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea acesteia la instanţa de fond, iar în subsidiar anularea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că i-a fost îngrădit dreptul la apărare, având în vedere că a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.

Totodată, a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, informaţiile ce urmau să fie furnizate organelor de securitate vizau descoperirea şi lichidarea oricăror fapte de natură să afecteze siguranţa circulaţiei şi, implicit, securitatea statului din zona în care pârâtul îşi desfăşura activitatea ca impiegat de mişcare.

Informările făcute către ofiţerul de obiectiv se refereau la nereguli constatate în activitatea curentă, unele de natură a pune în pericol grav securitatea sistemului feroviar, viaţa oamenilor, dar şi de natură a preveni furtuni ce puteau duce la catastrofe.

A mai arătat recurentul că nu a denunţat pe cele patru persoane, ci a scris după dictare ceea ce se cunoştea de către toţi angajaţii, iar din întregul material al dosarului nu rezultă că aceştia ar fi fost întrebaţi vreodată ceva referitor la aceste aspecte.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât privind nerespectarea dreptului la apărare, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 222 din C. proc. civ., "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna la cererea părţii pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise."

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepţional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare stricteţe. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să stabilească şi faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile nici părţii şi nici reprezentantului ei, avocat. Lipsa de apărare înseamnă atât faptul că partea nu are încă un avocat, cât şi faptul că avocatul să nu se poate prezenta înaintea instanţei ori a fost în imposibilitatea să pregătească apărarea.

În speţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţei de fond se constată că, într-adevăr, pentru termenul din data de 18.05.2018, pârâtul formulase o cerere de amânare a judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător, susţinând că dosarul se află la primul termen de judecată şi nu a avut posibilitatea de a consulta şi angaja un apărător.

La termenul din data de 18.05.2028, instanţa a luat în discuţie cererea de amânare şi, ţinând cont de dispoziţiile art. 222 din C. proc. civ., a apreciat că motivul invocat de pârât în justificarea solicitării de a se dispune amânarea cauzei nu este întemeiat, întrucât pârâtul a beneficiat de suficient timp de la data comunicării citaţiei pentru pregătirea apărării, peste o lună.

Ca urmare, cererea de amânare a fost respinsă pe acest motiv, instanţa procedând în continuare la judecarea cererii, cu menţiunea amânării pronunţării, până pe data de 05.06.2018, pentru a da posibilitatea părţii să depună concluzii scrise la dosar.

Faţă de intenţia legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 222 din C. proc. civ. prin sintagma "numai în mod excepţional", Înalta Curte constată că s-a apreciat în mod corect că motivul invocat de pârât în susţinerea cererii de amânare, respectiv pentru a-şi angaja avocat, nu poate fi asimilat unei astfel de situaţii, excepţionale, care să justifice acordarea unui termen de judecată.

Pe de altă parte, în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa că, în raport de intervalul de timp scurs între momentul primirii citaţiei şi primul termen de judecată, pârâtul avea posibilitatea să îşi exercite dreptul de a angaja un apărător.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile art. 222 din C. proc. civ. mai sus citate, soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de amânare formulate de pârât apare ca fiind legală şi perfect justificată, susţinerile recurentului în sensul că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, fiind vădit nefondate, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a dispus amânarea pronunţării, timp de 2 săptămâni, tocmai pentru a da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat de recurent, încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent vizează, în opinia acestuia, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect aspectele de fapt ale cauzei.

Astfel, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, a reieşit că pârâtul a fost recrutat la data de 12.08.1987, sub numele conspirativ "B.", de către I.J.S. OLT, Serviciul 2, pentru supravegherea informativă a staţiei CFR Potcoava, unde acesta era impiegat de mişcare.

La aceeaşi dată, pârâtul a completat şi semnat angajament tip.

Prin nota informativă din 12.05.1989, pârâtul semnalează că timp de 10-12 zile consecutiv, pe uşa de la intrare în sala motor electrogen au fost afişate "unele scrisuri cu conţinut duşmănos la adresa conducerii superioare de partid în ţara noastră".

În cuprinsul acestei note, pârâtul nominalizează persoanele pe tura cărora au apărut aceste afişe, C.Z. (impiegat de mişcare), C., D., precizând că respectivele manifeste erau de fiecare dată dezlipite de către numitul V.I. (electromecanic SCB în staţia Potcoava), reapărând numai pe turele celor trei muncitori, indicând astfel organelor fostei securităţi numele celor ce ar fi responsabili de afişarea înscrisurilor denigratoare la adresa conducerii superioare de partid.

Nota a fost vizată de ofiţerul de securitate, din rezoluţia aplicată de acesta pe notă rezultând că datele furnizate au fost luate în considerare în vederea verificării persoanelor indicate.

Astfel, nota informativă dată de către recurentul-pârât a avut ca urmare anumite măsuri dispuse de ofiţerul care le-a preluat, acestea constând în urmărirea şi supravegherea persoanelor despre care recurentul-pârât a relatat, nefiind întemeiate susţinerile acestuia în sensul că informările au avut doar un rol preventiv.

Totodată, instanţa de control judiciar apreciază că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice nu este necesar ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

Înalta Curte subliniază că reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de producerea unor repercusiuni împotriva persoanelor denunţate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, sesizările sale au vizat îngrădirea dreptului la viaţa privată a celor semnalaţi şi nu pot fi justificate din perspectiva scopului afirmat de acesta, şi anume siguranţa circulaţiei.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că şi cea de-a doua condiţie legală este îndeplinită în cauză, deoarece nu se poate susţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, în mod corect s-a apreciat că activitatea recurentului-pârât a fost aceea de colaborator al Securităţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2578/05 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2578/05 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.