Repayment of environmental finance funds for missing cost-certification documents and inadmissible incidental challenge to termination decision

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată sub nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti-SCAF, reclamanta Administratia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Călăraşi, a solicitat să se constate intervenţia rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 încheiat cu pârâta şi obligarea pârâtei la plata sumei de 717.268,90 RON reprezentand valoarea încasată de pârâtă prin cererile de tragere depuse, aferente valorii finantate, reprezentand 94,84% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă daune inetrese calculate conform prevederilor art. 8 alin. (8).3. din Contractul de finantare, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul ratei dobanzii Bancii Nationale a Romaniei, până la data plăţii.

La data de 05.01.2017 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de conexitate şi a solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava-SCAF, excepţia de inadmisibilitate, excepţia de tardivitate a acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, anexând înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 2234/07.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, al Tribunalului Bucureşti-SCAF, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti-SCAF.

Cauza a fost înregistrată la data de 01.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1923 din data de 24.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Administratia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Călăraşi, a respins capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, ca inadmisibil şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 717.268,90 RON, reprezentând suma încasată prin cererile de tragere aferente valorii finanţate, la care se va calcula dobânda legală pe perioada cuprinsă între data încasării şi data restituirii efective.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1923 din data de 24.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comuna Călăraşi.

Prin cererea de recurs formulată, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi Decizia ÎCCJ nr. 36/2016, recurentul-pârât a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Comitetului Director din cadrul Şedinţei Comitetului Director din data de 26.06.2015.

Sub acest aspect se arată că faţă de Hotărârea Consiliului Director din data de 26.06.2015 privind rezilierea Contractului, potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul de Mediu, precum şi a Regulamentului de organizare al AFM, Comitetul Director nu are calitatea de a rezilia Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, deoarece contractul de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011a fost încheiat cu Administraţia Fondiului de Mediu prin reprezentant Preşedinte.

Or, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, singura persoană care are calitatea de a reprezenta interesele instituţiei, inclusiv în calitate de ordonator de credite este preşedintele, care emite decizii.

Ca urmare, hotărârea comitetului director din data de 26.06.2015 nu produce efcte juridice, acesta reprezintă doar o operaţiune administrativă.

Recurenta-pârâtă consideră că excepţia de nelegalitate a Hotărârii Comitetului Director din cadrul şedinţei Comitetului Director din data de 26.06.2015 privind aprobarea rezilierii contractului de finanţare este admisibilă, având în vedere următoarele motive:

1. Calificarea Hotărârii Comitetului Director de reziliere a Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 de către instanţa de fond ca fiind un act administrativ ce şi-a produs efecte juridice;

2. Excepţia de nelegalitate se referă la verificarea legalităţii unui act administrativ reprezentând Hotărârea Consiliului Director de reziliere a Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Această hotărâre de reziliere a contractului reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual;

3. Existenţa unui proces pe rolul instanţei judecătoreşti, respectiv prezentul recurs împotriva sentinţei civile nr. 1923/24.04.2018;

4. Ultima condiţie, respectiv de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea litigii lui în fond. Soluţia instanţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 1923/24.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a avut la bază Hotărârea Comitetului Director din cadrul Şedinţei din data de 26.06.2015.

Cu privire la nelegalitatea actului administrativ, respectiv Hotărârea Comitetului Director din data de 26.05.2015 din cadrul Şedinţei Comitetului Director, arată că acest Comitet Director nu are atribuţii de reziliere a Contractelor de finanţare, nu are calitatea de a emite acte administrative în sensul rezilierii contractului de finanţare, şi prin urmare, Hotărârea Comitetului Director nu reprezintă un act de autoritate publică şi nu poate produce efecte juridice în sensul rezilierii contractului de finanţare.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată că lucrările au fost executate integral încă de la tranşa a II-a de plată când a fost depusă factura fiscală cu valoarea integrală a lucrării, inclusiv lucrările din tranşa a III-a, dar Administraţia Fondului de Mediu nu a decontat decât o parte din aceste lucrări conform tranşelor stabilite prin Contractul de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Astfel, la tranşa a III-a de lucrări nu s-a mai depus factura fiscală deoarece, factura fiscală depusă pentru decontarea tranşei a II-a a inclus şi valoarea facturilor din tranşa a III-a, depunând în acest sens doar cererea de finanţare şi celelalte acte ce au fost depuse şi la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, Hotărârea Comitetului Director nu ţine seama de principiul proporţionalităţii. Astfel, în cadrul Contractelor de finanţare se aplică principiul proportionalitatii, principiu recunoscut şi de către Comunitatea Europeană în proiectele sale de finanţare şi preluat de legislaţia naţională în baza căruia nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la restituirea prestaţiilor neexecutate din contract decât proporţional cu neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale.

Comuna Călăraşi a respectat în totalitate condiţiile contractului de finanţare prin respectarea strictă dar fără a se limita la acestea a standardelor în vigoare pentru obţinerea de lucrări la cel mai înalt nivel de calitate.

După executarea acestor lucrări proiectate şi realizate cu soluţia din Prioect au apărut influienţe favorabile cu privire la îmbunatăţirea factorilor de mediu şi a sănătăţii oamenilor, cât şi din punct de vedere economico-social, în strânsă legătură cu efectele pozitive ce rezultă din îmbunătăţirea calităţii mediuluic are au apărut în urma realizării lucrărilor.

Cu privire la nelegalitatea măsurii de reziliere a Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, arată că principalele obligaţii asumate de Comura Călăraşi prin Contractul de finanţare, obligaţii care sunt de natură a garanta că banii alocaţi prin programul de finanţare ajung şi folosesc scopului pentru care au fost destinaţi sunt cele mai importante, încălcarea acestor obligaţii atrăgând culpa beneficiarului cu consecinţa retragerii sumelor şi aplicării penalităţilor, însă în cauza de faţă nu se poate constata din partea beneficiarului încalcarea vreuneia din aceste obligaţii, fapt recunoscut şi de către intimata AFM.

În consecinţă, recurenta-pârâtă consideră ca rezilierea contractului pentru cauze imputabile apărute în cursul implementării nu poate fi admisă decât în ipoteza existenţei unei neexecutări serioase a obligaţiilor contractuale, cauze care prin prisma apărărilor de fond ale AFM din prima instanţă, nu există în speţă.

Astfel, nu s-a dovedit de către AFM existenţa unei deturnări a scopului contractului a sumelor ce au fost alocate, iar eventualele neajunsuri nu pot constitui o baza serioasă şi rezonabilă care să justifice rezilierea unui contract de finanţare care şi-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic şi funcţional, pretenţiile AFM depăşesc exigentele impuse atât de Ghidul de finanţare din 20.08.2009 al programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizatea de spaţii verzi în localităţi cât şi legislaţia comunitară.

În acest context, recurenta-pârâtă consideră că scopul acordării finanţării nerambursabile a fost atins prin creşterea suprafeţelor reprezentând spaţii verzi şi astfel îmbunătăţirea factorilor de mediu şi în consecinţă obiectul contractului de finanţare nerambursabilă a fost îndeplinit prin executarea în integralitate a proiectului.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră netemeinică şi nelegală soluţia primei instanţe privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii, a excepţiei tardivităţii invocate în temeiul art. 7 alin. (6) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta nu a realizat procedura de conciliere privind încălcarea obligaţiilor contractuale, astfel încât nu există îndeplinită procedura prealabilă obligatorie în litigiile de contencios administrativ.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că referitor la adresa din 25.08.2015 prin care s-a înştiinţat despre nerespectarea obligaţiilor contractuale şi rezilierea contractului, reclamanta a recunoscut că aceasta nu creează drepturi şi obligaţii, având un caracter informativ pentru destinatar, iar atât timp cât această adresă nu reprezintă procedura prealabilă, ar trebui să se constate că nu a fost respectat termenul de 6 luni de introducere a cererii de chemare în judecată conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs cu privire la excepţia de nelegalitate

Examinând excepţia de nelegalitate a Hotărârii Comitetului Director din cadrul Şedinţei Comitetului Director din data de 26.06.2015, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze."

Excepţia de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretenţiile părţii adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părţii ce înţelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluţionare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

Prima operaţiune pe care o are de îndeplinit instanţa este aceea de verificare a admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, prin prisma a trei condiţii, respectiv:

- să vizeze un act administrativ individual, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ;

- actul administrativ individual în discuţie să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 5 Legea contenciosului administrativ;

- soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce presupune afirmarea şi demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepţiei, în raport cu obiectul şi circumstanţele cauzei.

În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat a se constata intervenţia rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 încheiat cu recurenta-pârâtă şi obligarea acesteia la plata sumei de 717.268,90 RON reprezentand valoarea încasată prin cererile de tragere depuse, aferente valorii finantate, reprezentand 94,84% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă daune inetrese calculate conform prevederilor art. 8 alin. (8).3. din Contractul de finantare, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul ratei dobanzii Bancii Nationale a Romaniei, până la data plăţii.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Director din data de 26.06.2015 prin care s-a dispus rezilierea Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul de Mediu şi a Regulamentului de organizare al AFM, Comitetul Director nu are calitate de a rezilia contractul de finanţare, precum şi că această hotărâre nu produce efecte juridice, ci doar o operaţiune administrativă.

Înalta Curte va avea în vedere că, excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în acelaşi timp, în cadrul aceluiaşi litigiu pe calea acţiunii directe în contenciosul administrativ cât şi pe cale incidentă a excepţiei de nelegalitate, în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", aspect recunoscut chiar de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs în cadrul căreia susţine că soluţia instanţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 1923/24.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a avut la bază Hotărârea Comitetului Director din cadrul Şedinţei din data de 26.06.2015.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că examinarea legalităţii unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiaşi act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalităţii actelor administrative excluzându-se reciproc.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.

Cu privire la fondul cauzei, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă susţine că lucrările au fost executate integral încă de la tranşa a II-a de plată când a fost depusă factura fiscală cu valoarea integrală a lucrării, inclusiv lucrările din tranşa a III-a, dar Administraţia Fondului de Mediu nu a decontat decât o parte din aceste lucrări conform tranşelor stabilite prin Contractul de Finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Astfel, la tranşa a III-a de lucrări nu s-a mai depus factura fiscală deoarece, factura fiscală depusă pentru decontarea tranşei a II-a a inclus şi valoarea facturilor din tranşa a III-a, depunând în acest sens doar cererea de finanţare şi celelalte acte ce au fost depuse şi la dosarul cauzei.

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, respectiv că la cererea de tragere nr. x, recurenta-pârâtă a prezentat următoarele facturi fiscale: nr. x/24.11.2009 emisă de societatea A. S.R.L. în valoare de 5.950 RON; nr. x/22.09.2011 emisă de societatea B. S.R.L. în valoare de 37.600 RON, nr. x/23.09.2011 emisă de executantul lucrărilor, societatea C. S.R.L., în valoare de 348.167,83 RON. Din totalul de 396.717,83 RON, intimata-reclamantă a considerat neeligibile valorile aferente profitului şi TVA aferentă acestuia, lucrările parţiale (iluminat şi irigaţii) şi dotările care nu au fost evidenţiate în nota de control întocmită la data vizitei reprezentanţilor AFM la locul de implementare al proiectului.

Astfel, valoarea eligibilă a fost de 222.975,31 RON, la care s-a aplicat procentul de 94,84% rezultând suma de 211.469,78 RON, sumă ce a fost finanţată la cererea de tragere nr. 1.

La cererea de tragere nr. x recurenta-pârâtă a prezentat factura fiscală nr. x/31.10.2011 emisă de executantul lucrărilor societăţii C. S.RL. în valoare de 510.794,71 RON. Din această valoare, la data respectivă au fost considerate neeligibile valorile aferente profitului şi TVA-ul aferent acestuia, panou informativ şi lucrările din devizele "amenajare pentru protecţia mediului - amenajarea terenului pentru aducerea la forma iniţială" care nu au fost evidenţiate în nota de control întocmită la data de vizitei reprezentanţilor AFM la locul de implementare al proiectului.

La această cerere de tragere s-au finanţat şi lucrările solicitate la cererea de tragere nr. x aferente sistemului de iluminat şi sistemului de irigaţii pentru care s-a constatat finalizarea şi funcţionarea acestora la vizita realizată pentru cererea de tragere nr. 2.

Astfel valoarea eligibilă a fost de 470.394,18 RON, la care s-a aplicat procentul de 94,84% rezultând suma de 446.121,84 RON, sumă ce a fost finanţată la cererea de tragere nr. 2.

La cererea de tragere nr. x, recurenta-pârâtă a prezentat factura fiscală nr. x/20.06.2012, emisă de executantul lucrărilor C. S.R.L., în valoare de 22.635,58 RON. În urma realizării vizitei de control a reprezentanţilor intimatei-reclamante s-a constatat realizarea şi a lucrărilor de pregătire amplasament, amenajare pentru proteţia mediului, amenajarea terenului pentru aducerea la forma iniţială, panou informativ, lucrări ce au fost solicitate la cererile de tragere anterioare, dar care nu au fost consemnate în notele de control de la vizitele anterioare.

Astfel, lucrările eligibile la acea dată erau în valoare de 127.761,38 RON (valoare cu TVA), din care 21.764,99 RON (valoarea lucrărilor prezentate la cererea de tragere nr. 3) şi 105.996,39 RON (cu TVA) lucrări nedecontate de la cererile de tragere nr. x şi nr. 2.

Or, cu privire la această situaţie recurenta-reclamantă nu a prezentat copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale/semestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare aferente acestora, precum şi alte informaţii sau documente relevante pentru contract, solicitate de intimata-reclamantă, aspect reţinut în mod corect şi de către prima instanţă şi care atrage aplicabilitatea dispoziţiilor pct. 7.1. din contractul de finanţare nerambursabilă conform cărora "Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă".

Conform pct. 19 al Anexei nr. 3 la contractul de finanţare nerambursabilă, pentru efectuarea decontărilor de către Administraţia Fondului pentru Mediu, beneficiarul are obligaţia să depună, împreună cu cererea de tragere, ordinele de plată aferente sumelor decontate şi a contribuţiei proprii.

Or, recurenta-pârâtă nu a îndeplinit această obligaţie, având în vedere faptul că documentele de plată prezentate făceau referire la alte facturi fiscale faţă de cele prezentate la finanţare prin cererea de tragere nr. 2.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu este suficient ca proiectul să fie realizat, ci trebuiesc verificate documentele justificative de către finanaţator, în vederea certificării legalităţii cheltuielii fondurilor în implementarea proiectului, verificarea ultimei tranşe având şi natura juridică de certificare finală a îndeplinirii obligaţiilor din contractul de finanţare, celelalte verificări ulterioare avînd ca obiect menţinerea proiectului în perioada post contractuală.

Înalta Curte constată că, motivul deciziei de reziliere a fost tocmai nedepunerea documentelor şi neprezentarea lor în original la solicitarea repetată a intimatei-reclamante, context în care nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia nu ar fi culpabilă de o neexecutare suficient de importantă, imputabilă debitorului obligaţiei şi care să poată declanşa procedura de recuperare a sumelor acordate.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 menţionează în mod expres că "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

În speţa dedusă judecăţii se observă că recurenta-pârâtă a formulat plângere prealabilă înregistrată la AFM sub nr. x/02.10.2015, iar prin adresa nr. x/10.12.2015 i s-a comunicat decizia de respingere a procedurii prealabile.

Având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect restituirea sumei finanţate, urmare a rezilierii unilaterale a contractului de finanţare de către finanţator, în mod corect a reţinut prima instanţă că demersul judiciar nu impune aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 întrucât suntem într-o fază ulterioară denunţării acestui contract.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă susţine că atât timp cât adresa nr. x/25.08.2015 nu reprezintă procedura prealabilă, termenul de 6 luni nu a fost respectat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x/25.08.2015, intimata-reclamantă a comunicat recurnetei-pârâte că, în conformitate cu prevederile art. 7.3, lit. b) din Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, în şedinţa Comitetului Director al AFM din data de 26.06.2015 s-a decis rezilierea acestuia cu recuperarea sumelor acordate, potrivit art. 8 pct. 8, respectiv daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţare până la data respectivă, în cuantum de 717.268,90 RON.

Or, aşa cum s-a menţionat mai sus, declanşarea procedurii prealabile nu a fost marcată de emiterea adresei nr. x/25.08.2015 ci prin înscrisul înregistrat la AFM sub nr. x/02.10.2015, iar prin adresa nr. x/10.12.2015 i s-a comunicat decizia de respingere a procedurii prealabile.

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 reglementează termenul de introducere a acţiunii de către persoana vătămată prin emiterea actului administrativ individual şi menţionează în mod expres că "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă", în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că excepţia de tardivitate a formulării acţiunii a fost analizată în mod corect de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că cererea dedusă judecăţii a fost formulată cu respectarea termenului de un an, interval de timp calculat între data comunicării adresei nr. x/10.12.2015 şi data învestirii instanţei - 11.11.2016.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate a Hotărârii Comitetului Director a şedinţei din 26 iunie 2015, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 1923 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.