FGA claimant timeliness: 90-day lapse term starts from final liability determination, not preliminary expert report receipt

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10.08.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 15407/21.06.2018, prin care cererea sa de plată a despăgubirilor a fost respinsă ca tardivă şi, pe cale de consecinţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daunele morale, precum şi la plata sumei de 1.775 RON daune materiale ce reprezintă cheltuieli de înmormântare, urmare a decesului defunctei B..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 194/21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea, a fost anulată Decizia FGA nr. 15407/21.06.2018 şi obligată pârâta FGA să procedeze la analizarea în fond a cererii de despăgubire.

Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că de esenţa soluţionării cauzei este stabilirea datei la care a luat naştere dreptul de creanţă al reclamantei, având în vedere data producerii riscului asigurat, precum şi calitatea deţinută de petentă, respectivă soră a defunctei B..

Recurentul a menţionat că raportul de expertiză dispus de organele de cercetare penală a fost comunicat reprezentantului reclamantei la 11.08.2016, iar termenul de 90 de zile s-a împlinit la 10.11.2016, astfel că în mod corect cererea sa a fost respinsă ca tardiv formulată.

A mai arătat recurentul că este eronată concluzia judecătorului fondului privind faptul că pretinderea unui drept de creanţă împotriva asigurătorului în faliment este strâns legată de identificarea asigurătorului în raport de care se poate solicita plata, care la rândul ei depinde de identificarea persoanei vinovate de producerea evenimentului cauzator de prejudicii. În speţă, interesul obţinerii despăgubirilor este în strânsă legătură cu obligaţia de a face demersuri proprii privind identificarea asigurătorului împotriva căruia reclamanta doreşte să se îndrepte cu o cerere în despăgubire.

A concluzionat recurentul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 22 din Legea 503/2004, art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2017.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 15407/21.06.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă cererea sa de plată a despăgubirilor ca tardivă.

Soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 din C. proc. civ. este nefondat şi că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, criticile recurentului-pârât urmând să fie analizate în mod unitar şi să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi", iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

În cauza de faţă, data naşterii dreptului de creanţă al intimatei-reclamante privind despăgubirile este aceea la care partea intimată a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului şi, implicit, societatea de asigurare ţinută la plata despăgubirilor.

Data naşterii dreptului de creanţă al intimatei este 28.02.2017, data emiterii ordonanţei de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în mod corect apreciind instanţa de fond că data la care reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză nu este un moment obiectiv de la care se poate aprecia stabilirea vinovăţiei conducătorului auto, raportul de expertiză reprezentând doar un mijloc de probă administrat în cursul cercetării penale care poate fi omologat sau, dimpotrivă, înlăturat cu ocazia adoptării actului final de dezînvestire a instanţei/parchetului.

În acest context, având în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termenul până la care intimata trebuia să depună cererea de plată era de 90 de zile de la data de 28.02.2017, aceasta depunând cererea de despagubire la data de 13.04.2017, în termen legal.

Prin urmare, corect s-a reţinut că decizia contestată este nelegală.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 194/21 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 194/21 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.