RTE certification: lack of standing due to equivalent rights and inadmissibility of mandatory certification without annulment of the individual administrative act

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, a solicitat instanţei anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016 şi obligarea pârâţilor la atestarea reclamantului ca responsabil tehnic cu execuţia RTE, în domeniile VI (instalaţii aferente construcţiilor), VIII (reţele aferente construcţiilor) şi XI (lucrări speciale de fundaţii).

Prin cererea modificatoare depusă la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii să se dispună:

- anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016, în sensul eliminării din conţinutul art. III alin. (1) şi (2) a menţiunii "cu autorizaţii şi legitimaţii emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1";

- obligarea pârâţilor la atestarea ca RTE în domeniile/subdomeniile 1.1 (Construcţii civile, industriale şi agricole), 6.2 (Instalaţii termice, sanitare şi de ventilaţie/climatizare), 8.2 (Reţele termice şi sanitare), 9.1 (Construcţii edilitare şi de gospodărire comunală), 11.1 (Lucrări speciale de fundaţii).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Judecătorul fondului nu a stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale şi au fost respinse probe importante pentru desluşirea legală şi temeinică a cauzei. Astfel, instanţa de fond a respins proba cu interogatoriu şi expertiză, precum şi solicitarea de a se depune la dosar Anexa 12 deoarece nu ar fi un act în vigoare, or tocmai această anexă relevă recunoaşterea culpei instituţiei pârâte.

Recurentul a arătat că a susţinut examen în anul 1992 şi a fost autorizat în baza H.G. nr. 731/1991 ca RTE pentru domeniile construcţii civile, industriale, agrozootehnice (I) şi construcţii edilitare şi de gospodărie comunală (IX), din acel moment obţinând un drept nepatrimonial imprescriptibil.

A mai menţionat recurentul că, în urma modificărilor legislative, deşi a susţinut examen pentru anumite domenii, nu i se mai recunosc în totalitate drepturile câştigate, astfel, a existat o divizare a domeniilor de autorizare, iar anumite subdomenii au devenit cu timpul domenii noi. Reclamantul a solicitat să fie atestat, potrivit noului ordin, pentru toate domeniile pentru care a susţinut examenul şi a obţinut certificatul de atestare, independent de faptul că în prezent domeniile sunt structurate altfel.

Prima instanţă a respins capătul I al cererii apreciind că nu s-a solicitat şi anularea anexei I la ordin, dar de fapt reclamantul a solicitat să se reţină că menţiunea "cu autorizaţii şi legitimaţii emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa I" nu este aplicabilă celor care au obţinut autorizaţii anterioare datei adoptării ordinului.

Totodată, prima instanţă a reţinut că nu se poate constata nelegalitatea ordinului rezultată din modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze domeniile şi subdomeniile de atestate. Recurentul a arătat că, atâta vreme cât sunt vătămate drepturile unei persoane prin greşita echivalare a domeniilor, prin lipsa unei proceduri clare de echivalare, nu există nici un impediment pentru anularea ordinului.

A mai susţinut recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu este persoană vătămată, întrucât nu i s-ar aduce nicio vătămare şi că prin aplicarea noului ordin a obţinut aceleaşi drepturi de care a beneficiat în 1992. Totodată, instanţa de fond a apreciat greşit că obligarea pârâtelor ca responsabil pentru domeniile respective este o cerere accesorie, fiind vorba de o cerere principală. Capătul II al cererii având ca obiect obligaţie de a face nu poate fi privit din perspectiva Legii nr. 554/2004. Nu ar fi trebuit, astfel cum în mod greşit reţine instanţa de fond, să fi fost formulat un capăt de cerere privind anularea autorizaţiei, întrucât această abordare intră în contradicţie cu imprescriptibilitatea dreptului câştigat în 1992. Autorizaţia este un act confirmativ/declarativ a unui drept, nicidecum prin el însuşi nu se dă naştere la un drept.

A concluzionat recurentul că era necesară o anexă la ordin care să prevadă o procedură clară de echivalare, pentru ca funcţionarii publici să nu mai aplice legea formal.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016, în sensul eliminării din conţinutul art. III alin. (1) şi (2) a menţiunii "cu autorizaţii şi legitimaţii emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1", precum şi obligarea pârâţilor la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile 1.1(Construcţii civile, industriale şi agricole), 6.2 (Instalaţii termice, sanitare şi de ventilaţie/climatizare), 8.2 (Reţele termice şi sanitare), 9.1 (Construcţii edilitare şi de gospodărire comunală), 11.1 (Lucrări speciale de fundaţii).

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentului în sensul că ar fi fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că judecătorul fondului nu ar fi stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, Înalta Curte constată că aceste argumente evidenţiază, de fapt, nemulţumirea recurentului faţă de soluţia pronunţată. Totodată, verificând sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

A mai susţinut recurentul că judecătorul cauzei nu a stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale şi că au fost respinse probe importante pentru desluşirea legală şi temeinică a cauzei, respectiv au fost respinse probele cu interogatoriu şi cu expertiză, precum şi proba cu solicitarea de a se depune la dosar Anexa 12.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului referitoare la aprecierea probelor demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentului sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ. respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent este nefondat şi că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, criticile recurentului-pârât urmând să fie analizate în mod unitar şi să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice, reclamantul A. are calitatea de responsabil tehnic cu execuţia în domeniile construcţii civile, industriale, agrozoo, construcţii edilitare şi de gospodărire comunală, pentru următoarele exigenţe: rezistenţă şi stabilitate, siguranţă în exploatare, siguranţă la foc, sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, izolaţie termică, hidrofugă şi economia de energie şi protecţia împotriva zgomotului.

Prin autorizaţia de responsabil tehnic cu execuţia nr. x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii, reclamantul A. a fost autorizat, potrivit art. 8 din Anexa 1 la Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016 pentru domeniile 11, Construcţii civile, industriale şi agricole, 9.1, Construcţii edilitare şi de gospodărie comunală.

În ceea ce priveşte capătul I al cererii, se constată că singura critică a recurentului formulată prin cererea de chemare în judecată şi reluată prin cererea de recurs priveşte divizarea domeniilor de autorizare prevăzute în actele normative anterioare, cu consecinţa faptului că subdomenii noi au devenit cu timpul domenii noi. A susţinut recurentul că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu este persoană vătămată, că nu i s-ar fi adus nicio vătămare şi că prin aplicarea noului ordin a dobândit aceleaşi drepturi de care a beneficiat în 1992; totodată, a precizat că a dorit să arate că nu este vorba despre nişte domenii noi, apărute pentru prima dată, ci de nişte subdomenii care provin din vechile domenii.

Analizând susţinerile recurentului, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât prin aplicarea prevederilor cuprinse în Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016, reclamantul a dobândit aceleaşi drepturi de care a beneficiat prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice.

Astfel, s-a constatat în mod corect că reclamantul nu are calitatea de persoană vătămată în drepturile şi interesele sale legitime, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), literele, a, o şi p din Legea contenciosului administrativ, prin emiterea Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016, întrucât prin executarea acestui act normativ nu se aduce o atingere efectivă drepturilor dobândite de către acesta prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr 220/24.09.1992.

Totodată, în mod corect s-a reţinut că nelegalitatea Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016 nu poate rezulta din modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze domeniile şi subdomeniile de atestare a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, aceasta fiind atribuţia exclusivă a legiuitorului de legiferare în cadrul acestui domeniu de activitate.

Recurentul a mai formulat o serie de critici în sensul că instanţa de fond ar fi apreciat greşit că obligarea pârâtelor ca responsabil pentru domeniile respective este o cerere accesorie, fiind vorba de o cerere principală. Totodată, a arătat că petitul II al cererii având ca obiect obligaţie de a face nu poate fi privit din perspectiva Legii nr. 554/2004 şi că nu ar fi trebuit, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, să fi fost formulat un capăt de cerere privind anularea autorizaţiei, întrucât această abordare intră în contradicţie cu imprescriptibilitatea dreptului câştigat în 1992.

Înalta Curte reţine că prevederile art. III din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/31.08.2016 sunt în sensul recunoaşterii drepturilor dobândite de reclamant prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice, în baza prevederilor cuprinse în H.G. nr. 731/1991 privind aprobarea Regulamentului de atestare tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii, urmând ca autorizaţiile şi legitimaţiile emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1 să fie privite doar ca mijloc de probă, instrumentum probationem, cu privire la drepturile de care beneficiată reclamantul în calitate de responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii.

În mod corect s-a reţinut că este neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtelor la atestarea reclamantului ca responsabil cu execuţia lucrărilor de construcţii în domeniul 6.2 (Instalaţii termice, sanitare şi de ventilaţie/climatizare), în domeniul 8.2 (Reţele termice şi sanitare), şi în domeniul 11.1 (Lucrări speciale de fundaţii), întrucât prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice reclamantul nu a fost atestat ca responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii pentru aceste domenii.

Instanţa de control judiciar reţine că, având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că admisibilitatea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile solicitate prin capătul 2 al cererii este condiţionată de existenţa unui capăt de cerere principal având ca obiect anularea autorizaţiei de responsabil tehnic cu execuţia nr. x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Autorizaţia de responsabil tehnic cu execuţia nr x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost eliberată în baza prevederilor cuprinse în Anexa 1 la Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale nr. 1895/31.08.2016, iar în măsura în care reclamantul se considera o persoană vătămată în drepturile şi interesele sale, prin emiterea actului administrativ unilateral cu caracter individual menţionat anterior, aceasta avea obligaţia de a formula o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea respectivei autorizaţii şi obligarea pârâţilor la repararea pagubei, respectiv obligarea pârâţilor la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile solicitate de acesta.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că toate susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de fond realizând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.