Waiver of civil claims in criminal settlement bars subsequent compensation claim against Insurance Guarantee Fund

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018 din 26.02.2018, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 12854/07.02.2018 şi obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant suma de 400.000 RON în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a decesului mamei lor în accidentul rutier din data de 03.11.2011, respectiv suma de 20.000 RON reclamantului A. în vederea acoperirii prejudiciului patrimonial, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5150/07 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii instanţei de fond.

În motivarea recursului, au arătat că instanţa de fond a confundat declaraţia notarială cu o împăcare a părţilor, astfel că soluţia fundamentată pe prevederile art. 132 alin. (1) din C. pen. este nelegală.

Recurenţii au menţionat că suma de 4000 RON oferită de conducătorul auto nu se referă la despăgubirea recurenţilor sub aspectul daunelor nepatrimoniale, ci s-a dorit a reprezenta un ajutor pentru înmormântare (echivalentul daunelor materiale). În mod greşit instanţa de fond a apreciat că recurenţii au fost despăgubiţi în mod just, proporţional şi echitabil cu suma respectivă, atât sub aspectul daunelor materiale, cât şi a celor nepatrimoniale. Cu privire la declaraţia notarială, recurenţii au arătat că, neavând pregătire juridică, au considerat că este vorba despre un gest moral din partea conducătorului auto, neavând intenţia de a nu se mai constitui părţi civile.

Au susţinut recurenţii că hotărârea instanţei de fond nu se raliază Deciziei nr. 29/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că instanţa de fond echivalează declaraţia notarială iniţial cu instituţia împăcării părţilor şi ulterior cu o renunţare la pretenţiile civile. Chiar dacă inculpatul oferă o sumă de bani persoanelor vătămate, această împrejurare nu exonerează societatea de asigurare de a despăgubi părţile. Suma plătită de către conducătorul auto în baza unei datorii de conştiinţă nu exonerează Fondul de Garantare a Asiguraţilor de executarea obligaţiei contractuale.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010 care reglementează în mod expres şi limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar acest text de lege nu menţionează situaţia dedusă judecăţii.

Cu referire la pretenţiile civile solicitate de recurenţi, sub aspectul daunelor materiale, au susţinut recurenţii că instanţa de fond a interpretat în mod eronat comportamentul mercantil, fiind o sarcină excesivă să se solicite reclamantului A. înscrisuri precum facturi sau bonuri fiscale pentru dovedirea cheltuielilor legate de înmormântare, în condiţiile în care o astfel de conjunctură dramatică nu presupune un comportament mercantil. Referitor la daunele nepatrimoniale, au arătat recurenţii că au suferit un prejudiciu moral afectiv.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 12854/07.02.2018 şi obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant suma de 400.000 RON în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a decesului mamei lor în accidentul rutier din data de 03.11.2011, respectiv suma de 20.000 RON reclamantului A. în vederea acoperirii prejudiciului patrimonial, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, criticile recurenţilor urmând să fie analizate în mod unitar şi să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că motivul respingerii cererilor de plată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor este faptul că aceştia au renunţat la pretenţiile lor, fiind despăgubiţi de către inculpată, aşa cum au declarat în faţa instanţei.

Într-adevăr, în sentinţa penală nr. 415/12.12.2013 pronunţată de Judecătoria Gura Humorului se reţine că părţile vătămate au arătat în declaraţia notarială ataşată la dosar că nu solicită daune materiale sau morale de la inculpată nici la momentul cercetării penale şi nici în viitor.

În decizia pronunţată în apel la 02.04.2014, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, potrivit declaraţiei autentificate sub nr. x/06.01.2011, reclamanţii succesori ai victimei au arătat că nu au niciun fel de pretenţii materiale sau morale de la inculpată, iar A. a precizat că pretenţiile civile au fost stinse.

Având în vedere că, potrivit Legii nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri, Înalta Curte apreciază că relevantă în prezenta cauză este declaraţia expresă a reclamanţilor că nu au niciun fel de pretenţii materiale sau morale de la persoana vinovată de producerea accidentului.

Distinct de referirile instanţei de fond la prevederile art. 132 din C. pen., este corectă concluzia acesteia că esenţială în cauză este chestiunea legată de renunţarea la orice pretenţii pe latura civilă faţă de inculpată, renunţare care nu poate fi privită distinct de asigurător.

Odată ce reclamanţii succesori ai victimei au arătat că nu au niciun fel de pretenţii materiale sau morale de la inculpată, iar A. a precizat că pretenţiile civile au fost stinse, potrivit declaraţiei notariale nr. 46/06.01.2011, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile în care reclamanţii nu mai pot avea pretenţii împotriva faptuitorului, aceştia nu mai pot avea pretenţii nici împotriva asigurătorului, în speţă împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Având în vedere conţinutul declaraţiei notariale, este exclusă solicitarea unor alte daune rezultând din acelaşi fapt ilicit cauzator de prejudicii, reclamanţii fiind despăgubiţi de către asigurat, astfel că nu mai pot cere alte sume rezultând din acelaşi fapt de la asigurător, pe motiv că suma remisă reclamanţilor de către inculpată nu a făcut decât să acopere în mod parţial doar cheltuielile de înmormântare.

În aceste condiţii, sunt neîntemeiate susţinerile recurenţilor în sensul că, chiar dacă inculpatul oferă o sumă de bani persoanelor vătămate, această împrejurare nu exonerează societatea de asigurări în a despăgubi părţile şi că suma plătită de către conducătroul auto în baza unei datorii de conştiinţă nu exonerează FGA de executarea obligaţiei contractuale.

În ceea ce priveşte susţinerile în sensul că hotărârea instanţei de fond nu se raliază Deciziilor nr. 1/2005 şi, respectiv, nr. 29/2009, ambele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că, în argumentarea hotărârii, instanţa porneşte de la o premisă străină atât legislaţiei asigurărilor, cât şi practicii judiciare, se observă faptul că ceea ce a reţinut instanţa de fond cu privire la raporturile juridice dintre societatea de asigurare şi asigurat sunt preluate chiar din Decizia nr. 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurenţi. ("În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că societăţile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăţi şi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât şi direct asigurătorului de răspundere civilă. Aceste din urmă instanţe au procedat corect.")

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor referitoare la art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, instanţa de control judiciar constată că solicitarea reclamanţilor nu a fost respinsă ca inadmisibilă, cu alte cuvinte existenţa declaraţiei notariale nu exclude dreptul acestora de a se adresa instanţei civile, dar aceasta nu înseamnă că respectiva solicitare are şi un caracter întemeiat, în contextul celor arătate anterior.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că toate susţinerile recurenţilor sunt neîntemeiate şi că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 5150/07 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 5150/07 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.