Salary reclassification of IT specialists: statutory classification as auxiliary staff vs. constitutional principles of equality and acquired rights

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.12.2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova şi Curtea de Apel Craiova prin Preşedinte, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 32/20.10.2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei sale prin care solicitase încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 73/11.09.2017 emise de Preşedintele Curţii de Apel Craiova; reîncadrarea reclamantului în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2223/10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanţei de fond este eronată şi se impune a fi înlăturată, câtă vreme vine în contradicţie cu dreptul la egalitate în faţa legii, al drepturilor câştigate, al securităţii raporturilor juridice, precum şi al previzibilităţii legii.

În ceea ce priveşte principiul drepturilor câştigate, Curtea Constituţională a statuat în decizii anterioare că ridicarea principiului neretroactivităţii legii la nivel de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiţii securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept. Astfel, este necesar ca legea nouă să nu aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câştigat sub legea veche, pentru a nu fi în prezenţa unei legi retroactive.

A mai arătat recurentul că dobândirea unui statut juridic distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcţiilor, care a demarat odată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câştigat, care nu poate fi negat sau înlăturat.

Prin Legea nr. 153/2017 se desfiinţează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiştii IT, asimilaţi celorlalţi specialişti din cadrul parchetelor (înalţi specialişti în tehnologia informaţiei) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personal auxiliar de specialitate.

A susţinut că întreaga activitate a sistemului judiciar depinde de munca specialiştilor în domeniul IT, printre atribuţiile şi activităţile curente ale acestora fiind gestionarea unui sistem IT complex şi complet care îşi administrează propriile servicii. În concluzie, munca unui specialist IT este una complexă şi importantă, fără de care sistemul judiciar nu ar putea funcţiona.

A menţionat recurentul că soluţia instanţei de fond încalcă principiul egalităţii în drepturi şi că solicitarea adresată instanţei a fost să se pronunţe asupra existenţei sau nu a unei discriminări în raport de alţi specialişti IT, cu aceleaşi atribuţii. Soluţia instanţei de fond trebuia să fie în sensul analizării acestor probleme şi a exprimării unui punct de vedere ferm, independent de o viitoare analiză a Curţii Constituţionale, iar în măsura în care se constata existenţa acesteia, instanţa de fond avea obligaţia anulării actului administrativ emis cu nerespectarea sa.

Cu privire la problema egalităţii în drepturi, a arătat recurentul că, în privinţa specialiştilor IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor care a fost consacrată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 87/2008, la acest moment există un tratament juridic egal cu cel al grefierilor, prin prisma noii legi a salarizării. Această nouă viziune nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii.

A mai apreciat recurentul că şi principiul încrederii legitime/principiul securităţii juridice au fost încălcate în litigiul dedus judecăţii, aspect ce nu a fost analizat de prima instanţă.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La 3 februarie 2021 recurentul a depus la dosarul cauzei cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 153/2017: Secţiunea 4 - art. 17 alin. (2), Secţiunea 6 - art. 22, precum şi cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.

Prin încheierea din 13 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de recurentul-reclamant A. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Înalta Curte observă că lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., care instituie un caz de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.

În aceste condiţii, Înalta Curte urmează să respingă cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Îalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin Decizia nr. 73/11.09.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova s-a dispus că, începând cu data de 01.07.2017, domnul A., specialist IT şef la Curtea de Apel Craiova va beneficia de un salariu de bază de 12.715 RON, spor noxe de 1461 RON, cuantum sporuri de 1788 RON şi indemnizaţia lunară pentru titlu ştiinţific de doctor în cuantum de 725 RON.

Împotriva Deciziei nr. 73/11.09.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, reclamantul a formulat contestaţie, solicitând revocarea deciziei, cu consecinţa încadrării sale în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, precum şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantumul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, în temeiul art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017. Contestaţia acestuia fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 32/20.10.2017.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, apreciind că Decizia nr. 73/11.09.2017 a fost emisă în acord cu reîncadrarea operată prin noua lege unică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017, reîncadrare ce s-a realizat în raport de vechimea în funcţie şi de gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, ceea ce reprezintă aşadar aplicarea în concret a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

Instanţa de fond a apreciat că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale reclamantului este clară, fiind opţiunea legiuitorului să salarizeze specialiştii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Aşadar, Curtea de Apel a subliniat că, încă de la nivelul anului 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, ce a adus modificări Legii nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

În plus, Înalta Curte constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

Ultima modificare a textului art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statutului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Cu privire la criticile recurentului privind felul în care instanţa de fond a analizat în cauză pertinenţa principiilor invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, în mare măsură, aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Totodată, Înalta Curte remarcă şi faptul că analiza principiilor invocate se impunea în faţa instanţei de fond numai cu caracter subsidiar, în situaţiile nereglementate de lege, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamantului sunt reglementate prin lege, instanţa de fond analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salarială în raport de dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat ca temei de drept al recursului, instanţa de control judiciar reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, că se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greşită a vreunei norme de drept material în soluţionarea cererii de chemare în judecată, reclamantul reiterând în faţa instanţei de recurs susţinerile privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, principiului drepturilor câştigate, cel al securităţii raporturilor juridice, precum şi cel al previzibilităţii legii, însă nu de către instanţa de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 73/11.09.2017 emise de Preşedintele Curţii de Apel Craiova de reîncadrare salarială a reclamantului şi al hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 32/20.10.2017 adoptate în soluţionarea contestaţiei reclamantului.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamantului în temeiul legii, fiind analizată de instanţa de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestuia este reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017.

De fapt, reclamantul tinde ca, prin validarea aplicabilităţii principiilor enunţate, să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei sale şi aplicarea în privinţa determinării componentei sale salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie".

Înalta Curte reţine că restul argumentelor aduse de recurent şi dezvoltate exhaustiv prin memoriul de recurs vizează în esenţă reglementarea ca atare şi implicit constituţionalitatea prevederilor legale puse în aplicare prin actele administrative contestate, astfel că nu pot fi verificate prin calea acţiunii de faţă.

În concluzie, având în vedere că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat, Înalta Curte constată că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2223/10 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2223/10 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.