Territorial Competence Acquired Upon Failure to Raise Incompetence Exception by First Hearing Deadline

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.01.2021 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Zonei Montane Suceava şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale:

- obligarea pârâţilor la emiterea Ordinului/Deciziei de stabilire a drepturilor salariale la nivelul celor stabilite în baza sentinţei civile nr. 5571/2019 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 1356/3 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, conform referatului nr. 94226/2 noiembrie 2020 emis de MADR, precum şi a sporului pentru condiţii vătămătoare de 15% potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din ordinul MADR nr. 154/30.01.2018;

- obligarea la plata diferenţelor salariale începând cu data de 15.01.2018 sau, după caz, de la data ulterioară a numirii în funcţie, şi până la data executării obligaţiei;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava pentru soluţionarea cauzei în contradictoriu cu reclamanţii care nu îşi au domiciliul sau reşedinţa în raza de competenţă a acestei instanţe şi a dispus disjungerea şi formarea a unui număr de 19 dosare cu termen la data de 10.06.2021.

Prin sentinţa nr. 348 din data de 27.05.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a menţionat că pentru reclamantul X. competenţa de soluţionare a cauzei, în funcţie de domiciliul acestuia, aparţine Tribunalul Dâmboviţa.

În acest sens, s-a format dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 405 din data de 10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În considerentele sentinţei a reţinut dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

A mai reţinut că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15.01.2021, se va avea în vedere că la data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018, care a modificat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar, potrivit noii forme a textului de lege în discuţie, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

A constatat că obiectul cererii de faţă priveşte pe reclamantul funcţionar public, cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aşa încât competenţa teritorială aparţine Tribunalului Dâmboviţa.

2.2. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 961 din data de 28.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că necompetenţa poate fi invocată doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.

În speţă, a reţinut că la primul termen de judecată stabilit în dosarul nr. x/2021, în data de 15.04.2021, Tribunalul Suceava nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, ci a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată, conform art. 244 C. proc. civ. şi, potrivit art. 392 C. proc. civ., a reţinut cauza pentru soluţionare pe fond, dar din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 22.04.2021.

La termenul din data de 22.04.2021, considerând că în cauză se impun noi lămuriri, a dispus redeschiderea dezbaterilor şi citarea părţilor pentru data de 20.05.2021.

Ulterior, prin încheierea din data de 20.05.2021, Tribunalul Suceava a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, or, invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, din perspectiva momentului la care această excepţie a fost invocată.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

De asemenea, potrivit art. 131 C. proc. civ.:

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În speţă, se constată că, deşi excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conţinutul dosarului, observă instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, că primul termen de judecată în dosarul nr. x/2021, în faţa Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost chiar primul termen la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, respectiv 15.04.2021.

La acel termen, de altfel, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată şi, în temeiul dispoziţiilor art. 392 din C. proc. civ., a reţinut cauza pentru soluţionare pe fond.

Ulterior, la data de 22.04.2021, instanţa a redeschis dezbaterile şi a amânat judecarea cauzei la data de 20.05.2021, apreciind că în cauză se impun noi lămuriri, fără a arăta în ce constau aceste lămuriri.

Abia la termenul din data de 20.05.2021 instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale pentru unii dintre reclamanţi, în raport de domiciliile acestora, sens în care a dispus formarea unor dosare distincte, în care a acordat termen la data de 10.06.2021.

Prin aceeaşi încheiere a reţinut spre soluţionare şi a amânat pronunţarea în dosarul nr. x/2021 pentru reclamanţii ale căror domicilii a apreciat că sunt în raza de competenţă a Tribunalului Suceava.

Cum nici părţile şi nici instanţa de judecată nu au înţeles să invoce/ridice excepţia de necompetenţă teritorială în soluţionarea cauzei, în termenul prescris de lege, rezultă că instanţa, Tribunalul Suceava, nu mai putea să procedeze la declinarea propriei competenţe, aceasta rămânând câştigată cauzei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în speţă nici nu este vorba despre vreunul dintre cazurile ce atrag o competenţă teritorială exclusivă, reglementate de legiuitor la art. 117 - 121 C. proc. civ.

De altfel, astfel cum în mod corect a reţinut Tribunalul Dâmboviţa, acest aspect a fost analizat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care prin Decizia nr. 31/2019 a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

(...) necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.

53. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material. (…)

55. Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., prima instanţă sesizată a devenit competentă ca urmare a încheierii interlocutorii pronunţate sub aspectul competenţei, motiv pentru care excepţia necompetenţei materiale nu mai poate fi pusă în discuţie în faţa acestei instanţe. Dacă totuşi se dispune, ulterior momentului procesual reglementat de art. 131 din C. proc. civ., declinarea competenţei către o altă instanţă din considerente privitoare la competenţa materială procesuală, cea de a doua instanţă învestită este ţinută, la rândul său, a face aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., concluzie la care se ajunge şi prin aplicarea ipotezei reglementate de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.. Dacă a doua instanţă învestită (în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei) nu ar avea obligaţia verificării propriei sale competenţe, prevederile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. nu s-ar aplica în nicio situaţie, fiind imposibil a se naşte vreodată conflictul negativ de competenţă. Or, o asemenea ipoteză este de plano exclusă, a doua instanţă sesizată având astfel îndatorirea de a-şi verifica propria competenţă potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. (…)

57. Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, trebuie menţionat că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.)."

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată cu respectarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., în condiţiile în care competenţa teritorială a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, care în speţă a fost la data de 15.04.2021.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 ianuarie 2022.