Uncited turnover requirement in EU-funded public procurement: potential prejudice justifying financial correction under Regulation No 2988/95

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.10.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UAT - Judeţul Teleorman - prin Consiliul Judeţean Teleorman a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Compartimentul Soluţionare Contestaţii, Direcţia Generală Programul Operaţional Regional: anularea Deciziei nr. 44/11.04.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2017; anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2017; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.198,08 RON, reprezentând contravaloarea corecţiei financiare, achitate cu OP nr. x/16.03.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 446 din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Teleorman prin Consiliul Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Compartimentul Soluţionare Contestaţii - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 446 din 7 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Teleorman prin Consiliul Judeţean Teleorman, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată nesocoteşte normele juridice aplicabile în materia achiziţiilor publice şi principiile de drept.

În ceea ce priveşte neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011 şi a H.G. nr. 519/2014, arată că instanţa de fond a apreciat că acest lucru este posibil, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, fără ca din această motivare să reiasă care sunt efectele viitoare ale pretinsei încălcări pe care instanţa le-a avut în vedere şi nici poziţionarea în timp a acestora. Susţine că instanţa nu a indicat nici temeiul juridic al soluţiei adoptate, indicând practica judiciară, care nu este izvor de drept.

Susţine că problema neretroactivităţii a fost tranşată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66/2015, fiind prevăzută şi în art. 15 alin. (2) din Constituţia României. De asemenea, arată că şi instanţa europeană a reţinut că principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare, iar orice situaţie de fapt trebuie apreciată în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale.

Consideră că este nefondată respingerea criticilor de netemeinicie invocate în faţa instanţei de fond cu privire la constatările efectuate şi sancţiunile dispuse, având în vedere că a derulat procedura de atribuire în acord cu legislaţia în materia achiziţiilor în vigoare la acea dată.

Astfel, susţine că singura critică din nota de constatare şi din decizia de soluţionare a contestaţiei se referea la faptul că prin Nota justificativă nr. x/03.11.2008 nu s-ar fi motivat suficient impunerea cerinţei privind cifra de afaceri pentru anii 2005, 2006 şi 2007, ceea ce ar fi condus la restricţionarea accesului operatorilor economici interesaţi, deşi la dosar nu există nicio probă din care să reiasă producerea în concret a restricţionării. Mai mult, niciuna din cele 7 oferte depuse nu a fost respinsă pentru neîndeplinirea acestei cerinţe.

Mai arată că în Nota justificativă nr. x/03.11.2008 se menţionează că "nu sunt necesare cerinţe minime de calificare", ceea ce înseamnă că cerinţa privind situaţia financiară nu a fost impusă drept condiţie de calificare pentru participarea la licitaţie, ci eventual, ca un criteriu de selecţie ulterioară a unor oferte egale.

Apreciază că este nefondat argumentul primei instanţe în sensul că Nota justificativă nr. x/03.11.2008 nu motivează legătura concretă cu riscul de neîndeplinire a contractului, întrucât în opinia recurentei-reclamante o asemenea legătură se subînţelege, dat fiind faptul că un operator economic cu o cifră medie de afaceri superioară prezintă mai multe garanţii de solvabilitate care să garanteze îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Precizează că nu s-au solicitat clarificări cu privire la această cerinţă financiară şi nici nu s-au formulat contestaţii cu privire la modul de derulare a procedurii de atribuire.

Invocă dispoziţiile art. 7 din H.G. nr. 925/2006 şi ale art. 44 alin. (2) din Directiva 2004/18/CE, care consacră dreptul autorităţii contractante de a solicita ofertanţilor să îndeplinească anumite cerinţe minime privind inclusiv capacitatea financiară, transpuse în legislaţia internă prin art. 184 - 185 din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data desfăşurării licitaţiei.

Astfel, consideră că nu este vorba de o cerinţă restrictivă şi că atât intimatul, cât şi instanţa de fond nu au avut în vedere, în ce priveşte modul de stabilire a nivelului corecţiei financiare, orientările privind stabilirea corecţiilor financiare cuprinse în Decizia CE nr. C(2013) 9527 din 19.12.2013, în care se arata la art. 1.3 că, dacă neregula este doar de natură formală, fără a avea vreo implicaţie financiară reală sau potenţială, nu se va efectua nicio corecţie.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele invocate nu conţin critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat, susţine că nu au fost arătate normele de drept material pe care le consideră încălcate prin sentinţa recurată.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta UAT Judeţul Teleorman prin Consiliul Judeţean Teleorman a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 44/11.04.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2017, precum şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2017; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.198,08 RON, reprezentând contravaloarea corecţiei financiare, achitate cu OP nr. x/16.03.2017.

Între părţi s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/15.10.2009, având ca obiect acordarea către reclamantă, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, a unei finanţări nerambursabile de către AM POR pentru implementarea Proiectului cod SMIS 1124 "Reabilitare DJ 506, A., km 17+400 - km 58+000", valoarea totală a proiectului fiind de 65.100.594,91 RON, din care valoarea totală eligibilă era în cuantum de 52.105.690,38 RON.

Valoarea eligibilă nerambursabilă era în cuantum de 45.071.422,18 RON.

Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2017, intimatul-pârât a reţinut că recurenta-reclamantă nu a motivat stabilirea cerinţei ca cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani a agenţilor economici participanţi să fie de până la 3 ori mai mare decât valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit şi nici legătura concretă a acestui criteriu cu riscul de neîndeplinire a contractului.

Astfel, s-a reţinut caracterul restrictiv al cerinţei arătate şi s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o corecţie financiară în cuantum de 6.198,08 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei Note, ce a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 44/11.04.2017 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

În calea de atac a recursului, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Teleorman susţine faptul că prima instanţă ar fi făcut o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 şi a H.G. nr. 519/2014, în condiţiile în care problema neretroactivităţii a fost tranşată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66/2015.

Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii, prin atragerea răspunderii administrative şi aplicarea unei sancţiuni în raport cu un act normativ care nu era în vigoare la momentul săvârşirii pretinsei nereguli.

Astfel, prin decizia nr. 66/26.02.2015, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispoziţiile acestei ordonanţe se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanţei, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Astfel, s-a reţinut că activităţile anterior menţionate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât şi a normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere şi aplicarea de corecţii financiare. Prin urmare, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea Constituţională a avut în vedere două diferenţe de reglementare de drept substanţial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii şi cea privitoare la implementarea principiului proporţionalităţii, prin aplicarea corecţiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi bani sau fonduri publice naţionale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă şi la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază bugetul Uniunii Europene.

Decizia menţionată în precedent se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naţionale succesive.

Însă, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 intră în conflict cu dispoziţiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2988/95 şi ale Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, acte normative care, în virtutea caracterului lor, produc efecte directe conform art. 288 T.F.U.E., intrarea lor în vigoare şi aplicarea acestuia la subiecţii de drept realizându-se fără nici o măsură de transpunere în dreptul naţional (C-34/73, Variola/Amministrazione delle Finanze).

Potrivit acestor acte normative unionale, neregula (abaterea, neregularitatea) reprezintă orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar care ar rezulta dintr-un act sau omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Definiţia legală a fost extinsă prin interpretarea oferită de C.J.U.E. în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, care a apreciat că noţiunea "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 şi, respectiv, noţiunea "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate ca vizând nu numai orice încălcare a acestui drept, ci şi încălcarea dispoziţiilor de drept naţional care contribuie la asigurarea bunei aplicări a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanţate din fondurile Uniunii.

Făcând aplicarea principiului supremaţiei dreptului unional, rezultă că acţiunile beneficiarului finanţării sunt guvernate şi calificate ca nereguli, dacă reprezintă încălcări ale dreptului unional sau naţional şi dacă au sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, similar reglementării realizate prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din această perspectivă, nu se poate susţine că în privinţa calificării ca neregulă a conduitei reclamantei s-a aplicat retroactiv un act normativ naţional, nerespectarea dispoziţiilor legale naţionale referitoare la achiziţiile publice constituind neregulă şi în cazul potenţialităţii producerii unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene, calificarea ca atare a conduitei reclamantei rezultând din aplicarea unui act normativ unional în vigoare la momentul acesteia.

Sub aspectul corecţiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, Curtea Constituţională, prin decizia anterior menţionată, a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporţionalităţii.

Pe de altă parte, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin Hotărârea Curţii din 26.05.2016, a statuat că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că, corecţiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanţate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispoziţiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, CJUE a reiterat jurisprudenţa sa anterioară, făcând referire la Hotărârea din 03.09.2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că:

"aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deşi decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piaţa comună şi prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată şi notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat."

În cauză, O.U.G. nr. 66/2011 se aplică efectelor viitoare ale contractului de finanţare încheiat de recurentă, prin prisma plăţilor ulterioare de care beneficiază recurenta din această finanţare.

Efectele prejudiciale ale neregulii săvârşite de recurentă asupra bugetului Uniunii Europene continuă să persiste şi ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, aspect care justifică aplicarea unei corecţii în temeiul acestui nou act normativ, măsură administrativă care este, oricum, mai favorabilă decât cea prevăzută de O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanţării, şi care răspunde şi exigenţelor principiului proporţionalităţii.

În concret, acţiunea beneficiarului finanţării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă şi sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, conformă cu regulamentele anterior citate, determinând inexistenţa unei diferenţe între reglementările naţionale succesive şi, pe cale de consecinţă, inexistenţa unui conflict de legi în timp.

În speţă, este de observat faptul că acţiunea beneficiarului, care constituie situaţia juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în încălcarea unor dispoziţii din dreptul naţional, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a), art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi în art. 8 alin. (2) şi art. 9 din H.G. nr. 925/2006, în forma în vigoare la data procedurii. Or, o astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât şi potrivit O.U.G. nr. 66/2011, precum şi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, prin care, în sensul celor expuse anterior, beneficiarul finanţării, în calitate de autoritate contractantă, şi-a asumat obligaţia de a derula procedura de atribuire a contractelor pentru implementarea proiectului cu respectarea legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, conform art. 9 lit. A) alin. (22) din contract, nerespectarea acestei obligaţii conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei-reclamante conform căreia la dosar nu există nicio probă din care să reiasă producerea în concret a restricţionării, câtă vreme această restricţionare reiese din inserarea în documentaţia de atibuire a cerinţei ca cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani (2005, 2006 şi 2007) a agenţilor economici participanţi la procedură să fie de până la 3 ori mai mare decât valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, iar recurenta-reclamantă nu a motivat prin nota justificativă această cerinţă într-un mod care să corespundă legislaţiei naţionale şi europene.

Mai mult, aşa cum s-a relevat mai sus, articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate, astfel cum s-a reţinut şi de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin Hotărârea Curţii din 26.05.2016.

Astfel fiind, prejudiciul poate fi şi potenţial, ipoteză ce nu presupune dovedirea în concret a acestuia.

În speţă, prejudiciul a constat în restricţionarea participării la procedura de atribuire a contractului a agenţilor economici ce nu îndeplineau condiţia cifrei de afaceri stabilite de către recurenta-reclamantă.

Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că art. 7 din H.G. nr. 925/2006 şi art. 44 alin. (2) din Directiva 2004/18/CE consacră dreptul autorităţii contractante de a solicita ofertanţilor să îndeplinească anumite cerinţe.

Observaţia este corectă, cu menţiunea că cerinţele impuse participanţilor la procedura de achiziţie trebuie motivate prin notele justificative întocmite, iar motivarea trebuie să justifice în concret introducerea unor asemenea cerinţe, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de faţă, unde recurenta-reclamantă a motivat în mod generic că cerinţa este impusă pentru a elimina riscul neîndeplinirii contractului din cauza lipsei capacităţii financiare a contractantului.

De asemenea, instanţa de recurs constată că este nefondată şi critica conform căreia în Nota justificativă nr. x/03.11.2008 a menţionat că nu sunt necesare cerinţe minime de calificare, dar pentru a evita riscul de neîndeplinire a contractului din lipsa capacităţii financiare, se solicită ca cifra de afaceri medie pe anii 2005, 2006 şi 2007 să fie de 200.740 euro. Or, chiar dacă la nivel declarativ s-a arătat că nu sunt necesare cerinţe minime de calificare, în concret, în acelaşi paragraf a fost inclusă cerinţa restrictivă ce a stat la baza corecţiei financiare aplicate beneficiarului finanţării.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de UAT Judeţul Teleorman, prin Consiliul Judeţean Teleorman, împotriva sentinţei civile nr. 446 din 7 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât.

Respinge recursul declarat de UAT Judeţul Teleorman, prin Consiliul Judeţean Teleorman, împotriva sentinţei civile nr. 446 din 7 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.