Suspension of wildlife management contract termination inadmissible under special administrative procedure; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la data de 07.05.2020, iniţial pe rolul Judecătoriei Focşani, secţia civilă, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Garda Forestieră Focşani, suspendarea rezilierii contractului nr. x/16.08.2011 privind gestionarea faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic nr. 24 B..

Prin sentinţa civilă nr. 3885 din 27 iulie 2020, Judecătoria Focşani, secţia civilă a respins excepţia necompetenţei materiale şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu, iar prin sentinţa civilă nr. 555/2020 din data de 27 august 2020, Judecătoria Panciu - mixt a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 910 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi a respins cererea de suspendare formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de către reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Garda Forestieră Focşani şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 910 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) "A.", întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată, iar pe fond, admiterea cererii de ordonanţă preşdinţială.

În motivarea recursului arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a relevat în practica sa constantă că în materia contenciosului administrativ cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale este inadmisibilă, întrucât în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu, prevăzute în legea specială a contenciosului administrativ, de strictă aplicare şi interpretare (art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004).

Prima instanţă a opinat că cererea de suspendare a efectelor actului administrativ prin care s-a reziliat contractul administrativ se face potrivit art. 14 şi 15 din Legea 554/2004, iar nu pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Recurentul-reclamant consideră că excepţia inadmisibilităţii a fost admisă în mod greşit, având în vedere că verificarea legalităţii rezilierii contractului, ca şi ordonanţa preşedinţială având ca obiect suspendarea efectelor actului administrativ prin care s-a dispus asupra rezilierii, se circumscriu ultimei ipoteze din art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, rezilierea intervenind ca urmare a executării deficitare a contractului, fiind o sancţiune.

Arată că rezilierea, ca sancţiune, ţine de executarea contractului, astfel că litigiul este de competenţa instanţelor de drept comun, aspect reţinut şi de către Judecătoria Focşani prin încheierea din data de 15.09.2020 dată în dosarul x/2020

Precizează că procedura prevăzută de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 se referă la suspendarea executării actelor administrative unilaterale, emise în regim de putere publică, Legea nr. 554/2004 fiind o lege specială ale cărei prevederi sunt de strică interpretare şi vizează strict procedura suspendării actelor administrative unilaterale, în timp ce contractul nr. x/16.08.2011 este un contract administrativ, care se supune şi procedurii de drept comun.

Consideră că din interpretarea art. 2 lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 reiese că în fapt contractele la care acest text de lege face referire nu sunt acte administrative unilaterale, nefiind rezultatul unei manifestări unice de voinţă a autorităţii publice, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii şi, întrucât contractul administrativ nu are caracterul unui act administrativ individual, este exclusă posibilitatea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, nici nu se poate reţine că avizul de reziliere şi actul subsecvent, notificarea de reziliere, emisă în temeiul contractului, ar avea caracterul unul act administrativ unilateral, câtă vreme avizul de reziliere şi notificarea de reziliere nu au caracteristicile actului administrativ unilateral, pentru a fi supuse dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă acte în legătură cu executarea contractului.

Susţine că temeiul rezilierii în cauză nu este legea, ci contractul, sens în care invocă decizia civilă nr. 1824 din 04.04.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că litigiile cu privire la executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Arată că Legea nr. 101/2016 conţine dispoziţii privind competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor având ca obiect executarea contractelor administrative, strict enumerate în lege, printre care nu se regăseşte şi contractul de gestionare a faunei cinegetice, aşa încât prevederile acestei legi nu sunt aplicabile prezentei speţe.

Consideră că, în raport cu definiţia noţiunii de "contencios administrativ" cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 554/2004 şi cu norma de la lit. g) a aceluiaşi articol, se exclude activitatea instanţelor de drept comun şi posibilitatea instanţelor de drept comun să aplice Legea nr. 554/2004. Un alt argument este că procedura de soluţionare prevăzută în capitolul II din Legea nr. 554/2004 vizează doar soluţionarea cererilor în contenciosul administrativ, or, litigiile având ca obiect executarea contractelor administrative au fost deferite instanţelor de drept comun.

Cu privire la condiţiile de emitere a ordonanţei preşedinţiale, arată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, există aparenţa de drept în favoarea recurentului-reclamant, prin admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială nu se prejudecă fondul cauzei, fiind îndeplinite şi condiţiile vremelniciei şi urgenţei.

4. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Bazei experimentale Vidra şi excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Garda Forestieră Focşani, suspendarea rezilierii contractului nr. x/16.08.2011 privind gestionarea faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic nr. 24 B..

În esenţă, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond, apreciind că aceasta a fost admisă în mod greşit.

Soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este corectă şi legală, în raport cu modul de formulare a cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de drept invocat şi actele pe care a înţeles să le atace, şi va fi menţinută de Înalta Curte, impunându-se doar substituirea parţială a motivării acesteia, în modalitatea şi pentru argumentele în continuare arătate.

În cauză, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Focşani cu o cerere formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea rezilierii contractului nr. x/16.08.2011 privind gestionarea faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic nr. 24 B..

Prin sentinţa civilă nr. 3885 din 27 iulie 2020, Judecătoria Focşani, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu, iar prin sentinţa civilă nr. 555/2020 din data de 27 august 2020, Judecătoria Panciu - mixt a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că din contractul nr. x/16.08.2011 reiese că atribuirea dreptului de gestionare a fost făcută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a derulării procedurii prevăzute în cursul anului 2011 prin Ordinul Ministrului nr. 1221/2010.

Astfel, a apreciat că este vorba de executarea unui contract administrativ, motiv pentru care a făcut aplicarea normelor de competenţă prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi a înaintat dosarul, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Analizând actele din dosar, Înalta Curte constată că în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, astfel că, dacă aprecia că o atare excepţie era incidentă, nimic nu îl împiedica să o invoce.

În recurs, recurentul susţine că litigiul este de competenţa instanţelor de drept comun, or, în primă instanţă, respectiv în faţa Curţii de Apel Bucureşti nu a invocat o asemenea excepţie, deşi a avut posibilitatea să o facă, aşa încât competenţa a rămas câştigată cauzei.

În ceea ce priveşte invocarea în recurs a normei de competenţă prevăzute de Legea nr. 101/2016 şi susţinerea că în cauză competenţa nu aparţine instanţei de contencios administrativ întrucât contractul de gestionare a faunei cinegetice nu se numără printre cele două la care se referă această lege, Înalta Curte constată că vizează tot competenţa de soluţionare a cauzei, care nu mai poate fi pusă în discuţie în etapa soluţionării căii de atac, din moment ce în faţa primei instanţe reclamantul nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă materială.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte, prima instanţă a admis în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., în condiţiile în care în materia contenciosului administrativ, pentru suspendarea executării unui act administrativ, se aplică dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) "A." împotriva sentinţei civile nr. 910 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) "A." împotriva sentinţei civile nr. 910 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.