Funding recovery upheld as appeal re-litigates facts and contract obligations

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.11.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţii, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.03.2017 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei.

De asemenea, a solicitat şi suspendarea executării procesului-verbal mai sus indicat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2507 din 30 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma următoarelor aspecte:

1. Recurenta critică soluţia reţinută de instanţa de fond cu privire la puţurile forate, arătând că s-au executat cele 3 puţuri forate la adâncimea de 27 m pentru alimentarea cu apă a bazinului piscicol, fiecare puţ fiind echipat cu grup compact de ridicare a presiunii (pompă submersibilă, recipient hidropneumatic) şi numai unul având un cămin mare vane din beton - gospodăria de apă. La punerea în funcţiune a obiectivului, în luna ianuarie 2016, cele trei puţuri erau funcţionale şi alimentau atât bazinul piscicol cât şi grupurile sanitare din cele 11 construcţii (corp recepţie şi căsuţe cazare), aspect relevat în proiectul procesului-verbal. După trei luni de funcţionare două din cele trei puţuri au secat, beneficiarul aflându-se în situaţia de a contracta lucrări pentru realizarea unui foraj de mare adâncime (80 m) echipat cu pompă cu capacitatea de 25mc/h pentru asigurarea cantităţii de apă necesare menţinerii nivelului de apă în bazinul piscicol. Cheltuielile cu puţul suplimentar nu au făcut obiectul cererii de rambursare şi demonstrează, contrar celor afirmate de B. în Decizie, un interes real şi serios pentru a soluţiona problema tehnică. Recurenta critică afirmaţia B., în sensul că "faptul că după trei luni de funcţionare două foraje au secat, este considerată o insuficientă pregătire a proiectului (respectiv a studiului de fezabilitate), remedierea căzând în sarcina beneficiarului", pe care o consideră ca fiind nesusţinută.

Recurenta arată că prin procesul-verbal, cu privire la acest aspect se reiau criticile formulate anterior, sunt denaturate afirmaţiile reprezentantului beneficiarului cu privire la folosirea acestor puţuri şi nu se indică nicio motivare pentru respingerea apărărilor sale referitoare la: seceta care a afectat pânza freatică şi care a condus la colmatarea a două puţuri; realizarea, prin propriile eforturi, a unui puţ suplimentar, la o adâncime care să permită alimentarea cu apă; nu s-au realizat cămine de beton, acestea nefiind autorizate la plată.

Recurenta consideră nejustificate cele reţinute de B., atâta timp cât specialiştii DGP AMPOP au avizat favorabil proiectul, atât cu ocazia declarării eligibile a cererii de finanţare cât şi cu ocazia semnării contractului de finanţare, astfel încât nu i se pot reproşa nerespectarea proiectului sau critici cu privire la unele caracteristici ale acestuia (cum este lipsa căminelor de beton) care nu au fost acceptate la plată.

În concluzie, apreciază că în legătură cu neregula constată la pct. 8.1, ce atrage restituirea sumei de 8.878,44 RON, respingerea punctului său de vedere este nemotivată iar aplicarea sancţiunii netemeinică, întrucât puţurile există iar în situaţia în care nivelul pânzei freatice revine la cotele normale, acestea pot fi funcţionale, conform proiectului, iar buna sa credinţă a fost dovedită prin săparea unui puţ forat mai adânc, ale cărui cheltuieli nu au fost solicitate la decontare.

2. Recurenta critică soluţia reţinută de instanţa de fond cu privire la modificarea finisajelor.

În acest sens, recurenta susţine că modificările sunt unele de soluţie tehnică, şi nu de contract, şi nu afectează siguranţa şi stabilitatea construcţiilor, nefiind formulate observaţii cu ocazia verificărilor organelor de specialitate sau la recepţia la terminarea lucrărilor.

Referitor la modificările de soluţii tehnice referitoare la finisarea căsuţelor de cazare şi corp recepţie turişti, recurenta arată că acestea nu afectează structura de rezistenţă ori alte elemente relevante ale construcţiilor, soluţia constructivă a facilităţilor turistice se menţine conform proiectului iniţial (structura uşoară din lemn căsuţe de tip bungalow) şi nici constatările autorităţii de audit ori ale echipei de control nu relevă o altă situaţie.

Recurenta face trimitere la cuprinsul punctului de vedere în care a explicat pe larg motivele pentru care modificările realizate la soluţia constructivă şi nu la contractul de finanţare, modificări pentru care nu era necesară modificarea autorizaţiei de construire, nu pot reprezenta încălcări contractuale, care să atragă obligarea la restituirea sumei de 121.286,66 RON.

Susţine recurenta că modificările finisajelor au condus la o calitate şi confort suplimentare ale căsuţelor/bungalow, şi, chiar dacă acestea reprezintă o modificare, nu au fost de natură să afecteze, în sens negativ, soluţia constructivă, toate căsuţele/bungalow fiind recepţionate la terminare, conform procesului-verbal de recepţie nr. x/14.12.2015. De asemenea, nu necesitau o modificare a contractului, aspectele de preţ şi grafic de execuţie fiind verificate, prima de DGP - AMPOP şi, a doua, de instituţiile abilitate, semnatare ale procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Recurenta apreciază că soluţia dată de instanţa de fond depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, aspect ce se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., magistratul pronunţându-se cu privire la aspecte tehnice, pentru care nu are competenţa necesară, concluziile acestuia nefiind susţinute de un raport de expertiză de specialitate, o astfel de probă nefiind dispusă.

3. Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că prima instanţă nu arată motivele pentru care, deşi a invocat faptul că proiectul de investiţie a fost aprobat de specialiştii intimatei - pârâte cu ocazia semnării contractului de finanţare, ulterior i se impută faptul că este responsabilă pentru angajamentul asumat, în condiţiile proiectului.

În opinia recurentei, prima instanţă nu a luat în considerare nici apărarea în sensul că sumele acordate la plată prin ultima cerere, nu reprezintă în totalitate suma pretinsă la plată, intimata - pârâtă făcând deja corecţii, în sensul diminuării acesteia, diminuare în urma căreia ar fi trebuit să constate că recurenta, dând dovadă de bună credinţă, a făcut investiţii proprii ca să menţină viabilitatea proiectului.

De asemenea, apreciază recurenta că nu s-a motivat respingerea argumentului în sensul că modificările efectuate nu au fost de natură constructivă, cu ocazia implementării proiectului şi nici de natură tehnică, în măsură să influenţeze proiectul.

4. Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit următoarele prevederi de drept material: art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, referitoare la semnificaţia şi condiţiile în care anumite lucrări de construcţii nu pot fi considerate "modificări"; Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, Partea I, lit. A), pct. 3, potrivit căreia modificarea contractului atrage cel mult o reducere procentuală sau corecţie financiară;

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că toate constatările auditorilor externi cuprinse în proiectul de raport de audit au fost şi sunt inserate în cuprinsul proiectului titlului de creanţă, respectiv în cuprinsul titlului de creanţă final, beneficiarul luând la cunoştinţă asupra acestora o dată cu primirea proiectului titlului de creanţă faţă de care şi-a exprimat punctul de vedere.

Cu privire la afirmaţia reclamantei că "...observaţiile de natura tehnică...au fost abordate cu superficialitate" intimatul arată, că punctul de vedere formulat de către beneficiar, deşi nu a prezentat documente justificative în susţinere, a fost cuprins în cadrul titlului de creanţă şi analizat în totalitate de către echipa de control, fiind expuse cu această ocazie argumentele pertinente şi justificate fată de criticile aduse de beneficiar, inclusiv reglementările legale şi contractuale încălcate de beneficiar şi care au dus la calificarea neregulilor.

În ceea ce priveşte critica privind respectarea indicaţiilor Autorităţii de audit, intimatul arată că faptul că Autoritatea de audit din cadrul Curţii de Conturi a României formulează recomandări nu restrânge dreptul autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a transmite comentariile lor în raport cu aceste constatări, de a face propriile lor investigaţii şi, eventual, de a contesta aceste constatări, conform legislaţiei aplicabile după caz. Drept urmare, echipa de control din cadrul DGCAI. pe baza propriilor verificări şi a documentelor analizate în legătură cu suspiciunea de neregulă transmisă de DGP AMPOPAM, a constatat neregulile cu impact financiar şi încadrează neregulile identificate, pentru care stabileşte nivelul creanţei bugetare, conform prevederilor legale în vigoare, existând de asemenea şi posibilitatea infirmării suspiciunilor de neregulă transmise spre verificare.

În cazul de faţă, urmare propriilor verificări ale DGCAI, nu a fost confirmată neregula privind autorizarea la plată a cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare finală în condiţiile în care beneficiarul nu a depus autorizaţia de gospodărie a apelor şi cea de mediu, deoarece autorizarea la plată s-a făcut conform Manualului de procedură pentru verificările de management şi autorizarea plăţilor M07-08 ediţia VIII, în acest sens beneficiarul depunând Formular APL 47-Declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului privind imposibilitatea prezentării documentelor emise de autorităţile de mediu, sanitar si/sau sanitar veterinară, ANAR, ANPA, ANR şi nici neregula privind autorizarea la plată a contractului de servicii de consultanţă domeniul managementului investiţiei nr. 4/18.04.2014, în sumă de 40.500 RON, fiind expuse argumentele în acest sens, în cuprinsul titlului de creanţă atacat. În consecinţă, este eronată afirmaţia reclamantei că aceste nereguli nu au fost verificate.

Cu privire la puţurile forate, intimatul susţine că echipa de control a constatat că sunt executate 3 foraje cu adâncimea de 27 m şi diametrul de 20 cm. din care numai unul singur este prevăzut cu cămin de vană de beton şi grup de pompare de ridicare a presiunii, conform ofertei declarate câştigătoare. S-a concluzionat că un singur foraj, utilat complet cu grup compact de ridicare a presiunii şi de pompare (electropompă, recipient hidropneumatic) şi cămin vane beton- finanţat prin proiect, este folosit împreună cu forajul de 80 m executat de beneficiar, la umplerea bazinului piscicol. Celelalte două foraje executate prin proiect nu erau folosite la umplerea bazinului piscicol, aşa cum este prevăzut în cererea de finanţate, ci pentru alimentarea cu apă a căsuţelor, a corpului de recepţie turişti şi pentru întreţinerea spaţiului verde aferent zonei amenajate din proiect.

În consecinţă, valoarea creanţei de 8.878.44 RON aferentă celor 2 puţuri forate, neutilate corespunzător şi neutilizate pentru umplerea bazinului piscicol, aşa cum a fost prevăzut în proiect şi în cererea de finanţare, reprezintă plată necuvenită, iar beneficiarul conform prevederilor contractuale asumate prin alin. (3) al art. 19 Nereguli, sume necuvenite şi restituirea finanţării din contractul de finanţare nerambursabilă nr. 76/01.04.2014 are obligaţia de a o restitui.

Prin întocmirea SF-ului se pot investiga o serie de alternative în organizarea proiectului, acesta fiind un document care poartă caracter explicativ, care ghidează în alegerea diferitor căi de implementare a ideii de proiect, iar barierele sau punctele slabe identificate prin efectuarea SF pot fi corectate.

DGP AMPOP nu îşi poate asuma veridicitatea şi autenticitatea aspectelor prezentate în studiul de fezabilitate depus de beneficiar la dosarul cererii de finanţare, întreaga responsabilitate revenind beneficiarului. Chiar reprezentantul legal al proiectului doamna C. a declarat şi asumat prin semnătură că pentru umplerea bazinului piscicol prevăzut în cererea de finanţare este folosit doar unul dintre cele 3 foraje executate prin proiect. De asemenea, tot în cadrul aceleiaşi minute, reprezentantul legal a mai declarat că celelalte două foraje executate prin proiect, care nu sunt utilate şi echipate corespunzător, aşa cum au fost descrise în cererea de finanţare 51 pentru care s-au acordat fonduri nerambursabile, sunt folosite pentru alimentarea cu apă a căsuţelor, a corpului de recepţie turişti şi pentru întreţinerea spaţiului verde aferent zonei amenajate din proiect şi nu la umplerea bazinului piscicol aşa cum este prevăzut în cererea de finanţate, asumându-şi această declaraţie prin semnătură.

Neregulile constatate nu se referă la eligibilitatea proiectului şi a cererii de finanţare, ci vizează nereguli în implementarea proiectului, de care singurul răspunzător este beneficiarul. Chiar dacă proiectul a fost implementat şi finalizat, aceste aspecte nu demonstrează că nu au existat nereguli în modalitatea de implementare a contractului de finanţare nerambursabilă, care pot fi constatate şi pentru care pot fi stabilite creanţe bugetare.

Cu toate că Autoritatea de Management - DGP AMPOP, urmare verificărilor premergătoare rambursării cheltuielilor a autorizat la plată/decontare cheltuielile solicitate de reclamantă în cadrul proiectului, fără a identifica nereguli, acest fapt nu a îngrădit dreptul autorităţii finanţatoare de a reverifica aspectele semnalate de alte autorităţi (în cazul de faţă Autoritatea de Audit) şi de a lua măsurile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce priveşte constatarea şi recuperarea cheltuielilor neeligibile autorizate la plată.

Cu privire la modificările tehnice la căsuţele de cazare şi corp recepţie turişti, intimatul a arătat că, din analiza documentelor puse la dispoziţia echipei de control DGCAI, s-a constatat că toate modificările de soluţii tehnice, au fost efectuate în baza unor dispoziţii de şantier, note de renunţare şi note de comandă suplimentară, la solicitarea beneficiarului, fără a exista avizul autorităţii de management -DGP AMPOP, cea care a acordat finanţarea pentru proiectul descris în cererea de finanţare, respectiv fără a exista un act adiţional la contractul de finanţare, prin care să fie autorizate toate modificările efectuate.

Toate aspectele privind modificările de soluţii tehnice la obiectivele proiectului au fost descrise pe larg la pct. 5 din cuprinsul titlului de creanţă atacat.

În consecinţă, valoarea de 121.281,66 RON aferentă neregulii pentru modificările soluţiei constructive aduse celor 10 căsuţe/bungalowuri, faţă de cum au fost prevăzute în proiect şi în cererea de finanţare, anexe la contractul de finanţare, fără avizul autorităţii de management şi fără act adiţional încheiat în acest sens, se constituie în sarcina beneficiarului ca şi creanţă bugetară, pentru nerespectarea prevederilor contractului de finanţare nr. x/01.04.2014 menţionate mai sus şi implicit a art. 3 din H.G. nr. 442/2009, acestea fiind de natura neregulii aşa cum este descrisă în O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Deci, în cazul de faţă, deşi reclamanta şi-a asumat că va executa Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanţare aprobată, proiect pentru care a primit o finanţare nerambursabilă în baza unui contract de finanţare, aceasta a efectuat modificări pe care finanţatorul nu i le-a avizat, nerespectând aşadar condiţiile stipulate de contractul de finanţare nerambursabilă încheiat.

În speţă, neregulile constatate vizează nerespectarea prevederilor şi obligaţiilor contractului de finanţare şi a cererii de finanţare, ce au condus implicit la nerespectarea prevederilor H.G. nr. 442/2009, astfel că cheltuielile rambursate reclamantei în cadrul proiectului pentru care au fost constatate nereguli au devenit neeligibile, fiind emis în acest sens procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.03.2017.

În consecinţă, prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile, având în vedere că neregulile constatate nu au vizat abateri identificate în procedura de achiziţie, ci au fost identificate nereguli cu impact financiar determinate de caracterul neeligibil al unor cheltuieli din cadrul proiectului, neeligibilitate cauzată de nerespectarea prevederilor contractului de finanţare nr. x/01.04.2014 şi implicit ale H.G. nr. 442/2009.

Cu privire la obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea cererii, sau cel puţin cenzurarea cuantumului acestora.

5. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că deşi recurenta a încadrat motivele de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate prin criticile formulate recurenta tinde la dovedirea unei realităţi faptice diferite de cea consemnată în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.03.2017, astfel cum aceasta a fost reţinută prin sentinţa de fond atacată pe calea prezentului recurs.

Potrivit art. 483 C. proc. civ.:

"(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)".

Din textele de lege enunţate reiese că recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

În acest sens, Înalta Curte reţine că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greşelilor imputate instanţei de fond, însă nu a oricăror greşeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin (1) C. proc. civ., şi aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalităţi care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, şi nu de orice nemulţumire a părţii.

În situaţia dedusă judecăţii, motivele de casare invocate au fost încadrate de recurent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, criticile recurentului se încadrează numai parţial în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., parte din aspectele de ordin faptic invocate de către recurentă ca justificare a conduitei sale neantamând critici legate de greşita aplicare a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub o serie de aspecte, recurenta nu face altceva decât să îşi exprime nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, fără însă a arăta, în mod concret, în ce măsură instanţa nu ar fi respectat prevederile legale prin raportare la obiectul cauzei, ci doar reliefând deficienţele întâmpinate în executarea proiectului şi tinzând la a îşi dovedi buna credinţă, fără însă a arăta, în mod concret, care sunt acele prevederi legale nerespectate de către instanţa de fond şi în ce măsură nu ar fi respectate astfel de prevederi legale, nefiind dezvoltate motive de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de situaţiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, Curtea nu poate analiza nelegalitatea hotărârii atacate doar pentru simplul fapt că recurenta susţine cu caracter general o atare nelegalitate, fără a se arăta, în mod clar şi concret, care prevederi legale ar fi nesocotite de către instanţa de fond.

În calea de atac a recursului, exercitată în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleaşi exigenţe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, criticile extensive ale recurentei vor fi analizate în continuare numai în măsura în care acestea dezvoltă motive de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În limitele deduse judecăţii în prezentul recurs, astfel cum au fost acestea mai sus clarificate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei după cum urmează:

1. Cu privire la puţurile forate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut aplicarea corectă în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 442/2009, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) din contractul de finanţare, text potrivit căruia beneficiarul "se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere". În raport de aceste prevederi contractuale nu poate fi reţinut că circumstanţele enumerate de recurentă, în sensul că puţurile au secat după trei luni de funcţionare sau că recurenta ar fi manifestat un interes real şi serios pentru a soluţiona problema tehnică constituie o împrejurare de natură să exonereze pe beneficiara recurentă de îndeplinirea obligaţiilor contractuale sau care să confere caracter nelegal procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Recurenta critică faptul că prin sentinţa atacată instanţa nu ar fi răspuns apărărilor sale prin care descrie în amănunt demersurile efectuate în vederea remedierii deficienţelor la cele trei puţuri.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în considerentele sentinţei pronunţate a avut în vedere aceste apărări, cărora însă nu le-a dat eficienţa invocată de către recurentă. În mod corect instanţa de fond a apreciat că seceta nu reprezintă o împrejurare imprevizibilă, cu atât mai mult cu cât reclamanta-recurentă nici nu a invocat şi nu a tins să probeze o cauză de forţă majoră în sensul art. 1351 C. civ. sau o altă clauză contractuală de natură a înlătura răspunderea sa pentru implementarea defectuoasă a proiectului.

Faptul că puţurile există şi ar putea fi funcţionale în situaţia în care pânza freatică ar reveni la cote normale nu este de natură să schimbe caracterul obiectiv al constatărilor din procesul-verbal de constatare a neregulilor care atestă situaţia faptică de la momentul constatării, moment la care se raportează criticile de nelegalitate aduse acestui act administrativ.

Prin urmare, contextul faptic descris de către recurentă nu poate fi circumscris unei cauze exoneratoare de răspundere care să atragă nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor, criticile recurentei fiind nefondate sub acest aspect.

2. Într-o a doua critică recurenta susţine o confuzie făcută de organele de control între modificarea contractului şi modificarea soluţiei tehnice, apreciind că modificările finisajelor erau modificări de soluţii tehnice care nu necesitau încheierea unor acte adiţionale.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect că, în raport de dispoziţiile contractuale, modificarea soluţiilor de implementare a proiectului, inclusiv a celor tehnice şi constructive, impunea încheierea unui act adiţional, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (4) şi alin. (9) lit. f) "Amendamente la contract" din Anexa Anexa I la contractul de finanţare nerambursabilă nr. 76/01.04.2014, texte potrivit cărora:

"Articolul 9 - Amendamente la contract

(4) Orice modificare la prezentul Contract de finanţare nerambursabilă sau la anexele sale trebuie făcută în scris printr-un Act adiţional;(...)

(9) Beneficiarul poate solicita încheierea unui Act adiţional la prezentul Contract de finanţare nerambursabilă în următoarele cazuri:(...)

f) modificări tehnice ale proiectului descris în Cererea de finanţare,"

De asemenea, art. 1 alin. 1 Obligaţii generale din Contractul de finanţare nr. x/01.04.2014 prevede următoarele: "Beneficiarul se obliga să execute Proiectul în conformitate cu DESCRIEREA ACESTUIA cuprinsă în Cererea de finanţare aprobată."

Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este eronată. În sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin sintagma "depăşirea limitelor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Prin urmare, pronunţarea instanţei cu privire la aspecte de natură tehnică ce ar necesita cunoştinţele unui expert nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mai mult, criticile recurentei prin care susţine în esenţă că instanţa de fond ar fi depăşit limitele puterii judecătoreşti prin aceea că s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte tehnice pentru care nu are competenţa necesară, fără a apela la un raport de expertiză de specialitate sunt vădit nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 330 C. proc. civ.: "(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi."

Or, în cauză, Curtea reţine că instanţa de fond s-a pronunţat nu asupra unor chestiuni de fapt care să impună cunoştinţele de specialitate ale unui expert, ci asupra interpretării clauzelor contractuale referitoare la modificarea soluţiilor de implementare a proiectului, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, concluzionând că pentru efectuarea acestora se impunea întocmirea unui act adiţional, interpretare care constituie dreptul şi obligaţia instanţei în virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., text potrivit căruia: "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire."

În raport de împrejurarea că aceste modificări ale soluţiei tehnice au fost făcute fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de contract pentru a conferi caracter eligibil cheltuielilor efectuate, sunt lipsite de relevanţă criticile formulate de recurentă, analizate şi de instanţa de fond, referitoare la faptul că nu ar fi fost afectată structura de rezistenţă, ar fi sporit calitatea şi confortul sau că recurenta ar fi făcut investiţii proprii pentru a menţine viabilitatea proiectului, dovedindu-şi astfel buna credinţă.

3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei.

Astfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: " Deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Prin urmare, numai atunci când un motiv (argument) invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, se impune un răspuns specific şi explicit în motivarea sentinţei (cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 30; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 28).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că noţiunea de proces echitabil că, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine) şi

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă nu răspunde în detaliu tuturor aspectelor de fapt invocate de reclamantă, Curtea constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Curtea reţine că, deşi nu a reluat punct cu punct toate susţinerile reclamantei -recurente pentru a răspunde în mod detaliat fiecărei critici, instanţa de fond a răspuns implicit acestora, arătând că respectivele critici nu au relevanţă faţă de împrejurarea că modificările operate nu au fost autorizate printr-un act adiţional.

Reţinând că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, Curtea apreciază că aceasta respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

4. În sfârşit, subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine încălcarea dispoziţiilor art. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, dispoziţii potrivit cărora:

"Schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei

(1) În situaţia în care, înainte de începerea executării lucrărilor de construcţii sau pe parcursul derulării acestora, devine necesară modificarea soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică-D.T. autorizată, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligaţia de a nu începe sau, de a opri lucrările, după caz, şi de a solicita emiterea unei noi autorizaţii de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentaţii - piese scrise şi desenate -, cu condiţia ca documentaţia tehnică - D.T. astfel modificată să se încadreze în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, urmând să se aplice în mod corespunzător prevederile art. 54 alin. (6). În aceste condiţii, taxa de autorizare se va regulariza după recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii, potrivit legii.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe bază de dispoziţie de şantier dată de proiectantul lucrărilor şi verificată de către un verificator de proiecte atestat în condiţiile legii, precum şi cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică - D.T. autorizată fără emiterea unei noi autorizaţii de construire, dacă:

a) nu se modifică funcţiunea consemnată în autorizaţia iniţială;

b) se asigură respectarea prevederilor avizelor/acordurilor/punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale actului administrativ al acesteia după caz, anexe la autorizaţia iniţială;

c) se asigură respectarea prevederilor C. civ.

d) nu se modifică condiţiile de amplasament (regim de înălţime, POT, CUT, aliniament, distanţele minime faţă de limitele proprietăţii, ori aspectul construcţiei);

e) nu sunt periclitate rezistenţa şi stabilitatea clădirilor învecinate;

f) se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securităţii la incendiu.

g) se asigură economia de energie.

(3) Se încadrează în prevederile alin. (2) şi lucrările devenite necesare în cazuri speciale determinate de luarea în considerare a unor situaţii imprevizibile la faza de proiectare (ca urmare a unor decopertări, relevee de fundaţii etc.), care se execută la construcţii existente, inclusiv la monumente istorice (cu avizul organismelor abilitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor).

(4) În situaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluţiei modificatoare aparţine proiectantului, în solidar cu verificatorul/verificatorii de proiect, iar titularul autorizaţiei are obligaţia de a depune (în copie) la emitentul autorizaţiei documentaţiile şi/sau documentele specificate, ca martor."

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a considerat în mod corect că lucrările operate se încadrează în noţiunea de modificări. Textul invocat de către recurentă nu susţine punctul său de vedere, articolul 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii referindu-se doar la situaţia schimbării unor soluţii tehnice din proiect care nu necesită emiterea unei noi autorizaţii de construcţie, fără ca textul să se refere la necesitatea sau nu a încheierii uni act adiţional la contractul de finanţare într-o astfel de ipoteză. De altfel, o astfel de prevedere nici nu s-ar fi putut situa în cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, dat fiind că acest act normativ nu cuprinde prevederi speciale pentru situaţia construcţiilor executate pe baza unor contracte de finanţare, ci doar reguli generale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcţii.

Prin urmare, chiar dacă recurenta ar fi dovedit teza probatorie propusă, respectiv faptul că aceste modificări aduc confort suplimentar şi nu afectează structura de rezistenţă sau că nu ar fi impus emiterea unei autorizaţii de construcţie suplimentare, aceste aspecte rămân fără relevanţă în raport de chestiunea de drept dezlegată de către instanţa de fond, respectiv dacă modificările efectuate impuneau sau nu încheierea unui act adiţional.

Înalta Curte concluzionează că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor contractuale şi a apreciat corect că în lipsa întocmirii unui act adiţional constatările din actul de control atacat se confirmă, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor este legal întocmit.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2507 din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19 aprilie 2021.