Imputation decision for fuel shortage annulled; ministry’s appeal dismissed and costs awarded to officer.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.10.2016, sub nr. dosar x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei de imputare nr. 78553/07.03.2016 emisă de MAI - Departamentul pentru situaţii de Urgenţă - ISU "Avram Iancu" al Judeţului Cluj; în principal: anularea în tot a acestei decizii, ca nelegală şi netemeinică cu consecinţa exonerării reclamantului de la obligaţia de plată a sumei de 54.237,62 RON; în subsidiar: anularea în parte a acestei decizii, în sensul reevaluării vinovăţiei reclamantului la cauzarea prejudiciului, cu consecinţa diminuării, în mod proporţional, a sumei datorată pentru repararea acestui prejudiciu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 199 din 19 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat Decizia de imputare nr. 78553/07.03.2016 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Hotărârea nr. 120736/09.05.2016 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Hotărârea nr. 85/08.08.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu s-a realizat de către unitatea emitentă a Deciziei de impunere nr. x/07.03.2016 proba temeiniciei şi legalităţii acestei decizii de imputare, obligaţie prevăzută explicit în sarcina acesteia în prevederile art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Astfel, faptele reţinute în sarcina reclamantului ca fiind determinante ale prejudiciului (lipsurile din gestiunea carburantului şi lubrifiantului din perioada 01.10.2011 - 30.09.2014) au constat în neîndeplinirea obligaţiei de a verifica şi de a calcula corect datele înscrise în foile de parcurs, realizarea unui calcul eronat al consumului normat de carburant la autospecialele de stins incendii, cu nerespectarea normativului cuprins în Ordinul MAI nr. 599/2008, distribuirea lubrifiantului peste norma de consum ulei prin ardere şi scăderea din gestiune a întregii cantităţi de combustibil şi lubrifiant rezultată din calculele eronate, deşi cantităţile consumate în mod real de autospeciale ar fi fost mai mici.

În strânsă legătură cu aceste fapte, starea de fapt a relevat în esenţă că numirea în funcţia de gestionar a reclamantului nu a fost precedată sau însoţită de o pregătire specifică a acestuia în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune, nu au fost realizate instructaje în acest sens care să poată fi probate de către pârâţi prin depunerea unor înscrisuri, predarea de gestiune de către maistrul B. către reclamant nu s-a realizat la momentul numirii acestuia din urmă, ci la un interval de un an ulterior şi nu s-a procedat la realizarea unei inventarieri a bunurilor efectiv predate, reclamantul nu a realizat efectiv alimentările cu carburant, aceste activităţi realizându-se la Detaşamentul Cluj-Napoca de către maistrul B., doar acesta din urmă având în gestiune pompa de alimentare, procedura efectivă de alimentare şi consemnare în documente a cantităţii de combustibil distribuit nu s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, fiind întocmite documente în acest sens în principal de către maistrul B., dar şi de către reclamantul, aspect cunoscut şi tolerat de conducătorii compartimentelor tehnic-utilaje şi logistică, dar chiar şi de persoane din conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Avram Iancu" Cluj-Napoca şi, nu în ultimul rând, deşi s-au realizat controale în perioada 2011-2014, acestea nu au semnalat minusuri în gestiune sau orice alte greşeli în completarea foilor de parcurs.

S-a mai arătat că, pe de o parte, pentru a se putea reţine că reclamantului îi revine culpa în neîndeplinirea obligaţiilor de a verifica datele înscrise în foile de parcurs, de a realiza un calcul corect al consumului normat de carburant cu respectarea normativului cuprins în Ordinul MAI nr. 599/2008, de a distribui lubrifiantul în norma de consum şi de a scădea din gestiune în mod corect cantităţi de combustibil şi lubrifiant, pe lângă transmiterea gestiunii cu inventarierea bunurilor transmise, era esenţială formarea reclamantului în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune.

Curtea a reţinut că, în raport de caracterul pronunţat tehnic al Ordinului nr. 599/2008 şi al tuturor celorlalte dispoziţii aplicabile pe care reclamantul trebuia să le respecte şi reţinând că activitatea de gestiune constituie o activitate complexă şi care presupune o mare responsabilitate (ceea ce a impus reglementarea acestei activităţi în cuprinsul Legii nr. 22/1969), nu se poate susţine cu temei că pregătirea reclamantului a fost realizată la un nivel corespunzător prin consultarea ordinului în trei ocazii în cursul anului 2009, întrucât activitatea de "consultare", ceea ce presupune un studiu individual, nu este echivalentă celei de "instruire", ceea ce presupune cu necesitate că o persoană care are pregătire într-un domeniul specific transmite toate cunoştinţele necesare desfăşurării activităţii în acel domeniul unei persoane neiniţiate.

Din actele depuse la dosar, curtea a constatat că în activitatea sa reclamantul ar fi trebuit să ţină cont în realizarea verificărilor şi calculelor ce i se impută nu numai de prevederile Ordinului nr. 599/2008, ci şi de cele ale unor dispoziţii specifice ale Direcţiei Generale Logistice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru aprobarea normelor de consum carburanţi, cum sunt de exemplu cele de la filele x b, fila x b din dosar, ceea ce presupune cu necesitate că conţinutul acestor documente ar fi trebuit să îi fie prelucrate reclamantului, pentru ca acesta să fie în măsură să realizeze calculele, care i se impută că le-ar fi realizat eronat, cu respectarea prevederilor aplicabile.

Or, după cum s-a arătat, o instruire concretă a reclamantului nu s-a realizat decât la finalul perioadei în care s-a produs prejudiciul alegat, astfel cum atestă certificatul de absolvire seria x nr. x, reclamantul urmând un curs în specialitatea logistică în perioada 05-16.05.2014 cu mult timp ulterior numirii sale în funcţia de gestiune, care s-a realizat în anul 2009.

3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinţei civile nr. 199 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

1. Prin recursul formulat, Ministerul Afacerilor Interne a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- potrivit art. 12 pct. A lit. c) din O.U.G. nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în cazul producerii unei pagube, în sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse în propria gestiune, sau: c) când nu au solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară.

- potrivit art. 24 alin. (1) din I.M.A.I. nr. 114/2013, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative interne privind gestionarea bunurilor materiale, gestionarul trebuie să ceară în scris comandantului/şefului unităţii să îi asigure asistenţă tehnică de specialitate atunci când primeşte bunuri având caracteristici pentru a căror verificare nu posedă cunoştinţele necesare şi nu este constituită o comisie de primire potrivit dispoziţiilor legale.

- se precizează că intimatul-reclamant are statutul de cadru militar în activitate, or, în raport cu drepturile şi îndatoririle cadrelor militare, acesta este obligat să-şi perfecţioneze pregătirea profesională. În acest sens, se învederează dispoziţiile art. 7 din M64/2013 (Regulamentul disciplinei militare), conform cărora "militarii sunt obligaţi să cunoască toate drepturile şi îndatoririle ce le revin conform prezentului regulament şi să execute ordinele, misiunile încredinţate şi atribuţiile ce le revin potrivit reglementărilor în vigoare şi fişei postului, fiind răspunzători de îndeplinirea acestora."

- obligaţia intimatului-reclamant de a cunoaşte cadrul legal aplicabil domeniului său de activitate decurge şi din fişa postului nr. x din 01.07.2011, în conţinutul căreia, la pct. D - descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului, s-a prevăzut obligativitatea cunoaşterii şi respectării prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de exploatare, asistenţă tehnică şi reparaţii, evidenţa şi gestionarea bunurilor materiale, inventarierea, declasarea şi clasarea acestora de către persoana care ocupă postul.

- faţă de aceste aspecte şi obligaţii legale, se desprinde concluzia că raţionamentul instanţei este unul subiectiv, care contravine principiului "nemo censetur ignorare legem", prin aceste aprecieri, instanţa diminuând responsabilităţile pe care le presupune ocuparea unui post. Principiul "nemo censetur ignorare legem" exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranţa sau eroarea sa în drept, în baza acestei prezumţii, toţi cetăţenii trebuie să cunoască legile, deoarece necunoaşterea dreptului vatămă (ignorantia juris nocei). Acest principiu e cu atât mai actual cu cât, în prezenta speţă, este vorba despre un militar în activitate, care ocupă un post în cadrul unei unităţi militare, cu responsabilităţi şi un anumit specific.

- acceptând raţionamentul instanţei, se poate ajunge în situaţia în care, sub pretextul necunoaşterii legii sau al insuficientei pregătiri, indisciplina, formalismul şi superficialitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ar fi scuzabile, or, aceste atitudini sunt incompatibile cu statutul unui cadru militar. 2. Prin recursul formulat, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- au fost încălcate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 N. C. proc. civ., competent cu soluţionarea litigiului fiind Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale şi nu Curtea de Apel Cluj, faţă de Decizia nr. 23/2018 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acţiuni în anularea deciziilor de imputare şi a hotărârilor comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării prevăzuţi de art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 şi de funcţionarii publici din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal".

- potrivit art. 5 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne (IMI nr. 114/2013) "Răspunderea materială se stabileşte independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală a celor care aduc prejudicii MAI", or, instanţa de fond se rezumă, în motivarea sentinţei recurate, doar să preia considerentele soluţiei pronunţate de Parchetul Militar în dosarul cu nr. x/2014

- afirmaţia reclamantului că nu a fost instruit de cei în drept, afirmaţie pe care de altfel instanţa de fond a preluat-o în considerentele sentinţei recurate, contravine principiului "nemo censetur ignorare legem". Astfel, există în drept principiul conform căruia "nimeni nu se poate scuza, invocând necunoaşterea legii". În cazul în care ar fi admisa invocarea necunoaşterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridică şi haos, fapt pentru care este general admisă prezumţia absolută a cunoaşterii legii. În baza acestei prezumţii, toţi cetăţenii trebuie să cunoască legile, prezumţia neputând fi răsturnată prin proba contrarie.

- potrivit art. 12 pct. A lit. c) din O.U.G. nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în cazul producerii unei pagube, în sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse în propria gestiune, sau: c) când nu au solicitat, în scris, asistentă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi acesta era necesară.

- potrivit art. 24 alin. (1) din IMAI nr. 114/2013, (1) în conformitate cu dispoziţiile actelor normative interne privind gestionarea bunurilor materiale, gestionarul trebuie să ceară în scris comandantului/şefului unităţii să îi asigure asistenţă tehnică de specialitate atunci când primeşte bunuri având caracteristici pentru a căror verificare nu posedă cunoştinţele necesare şi nu este constituită o comisie de primire potrivit dispoziţiilor legale.

- reclamantul are statutul cadrului militar în activitate, or, în raport cu drepturile şi îndatoririle cadrelor militare, acesta este obligat să-şi perfecţioneze pregătirea profesională. Potrivit art. 7 din M64/2013 (Regulamentul disciplinei militare) "Militarii sunt obligaţi să cunoască toate drepturile şi îndatoririle ce le revin conform prezentului regulament şi să execute ordinele, misiunile încredinţate şi atribuţiile ce le revin potrivit reglementărilor în vigoare şi fişei postului, fiind răspunzători de îndeplinirea acestora."

- motivarea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, pentru a se putea reţine că reclamantului îi revine culpa în îndeplinirea obligaţiilor de a verifica datele înscrise în foile de parcurs, de a realiza un calcul corect al consumului normat de carburant cu respectarea normativului cuprins în Ordinul MAI nr. 599/2008, de a distribui lubrifiantul în norma de consum şi de a scădea din gestiune în mod corect cantităţi de combustibil şi lubrifiant, pe lângă transmiterea gestiunii cu inventarierea bunurilor transmise, era esenţială formarea reclamantului în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune starea de fapt a relevat în esenţă că numirea în funcţia de gestionar a reclamantului nu a fost precedată sau însoţită de o pregătire specifică a acestuia în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune, iar pe de altă parte, Curtea a constatat că, în anul predării gestiunii către reclamant acesta a fost instruit cu privire la Ordinul MAI nr. 599/2008 de trei ori, respectiv în data de 27.01.2009, 03.02.2009, 04.02.2009.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătând că toate argumentele şi criticile formulate de către aceştia în raport de hotărârea instanţei de fond, sunt lipsite de temeinicie şi nu întrunesc condiţiile pentru admisibilitatea acestui demers juridic, astfel încât trebuie să fie respinse, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei de imputare nr. 78553/07.03.2016 emisă de MAI - Departamentul pentru situaţii de Urgenţă - ISU "Avram Iancu" al Judeţului Cluj solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună în principal: anularea în tot a acestei decizii, ca nelegală şi netemeinică cu consecinţa exonerării reclamantului de la obligaţia de plată a sumei de 54.237,62 RON; în subsidiar: anularea în parte a acestei decizii, în sensul reevaluării vinovăţiei reclamantului la cauzarea prejudiciului, cu consecinţa diminuării, în mod proporţional, a sumei datorată pentru repararea acestui prejudiciu.

Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a admis acţiunea şi a anulat Decizia de imputare nr. 78553/07.03.2016 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Hotărârea nr. 120736/09.05.2016 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Hotărârea nr. 85/08.08.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Împotriva sentinţei civile nr. 199 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

1. Cu privire la recursul formulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se constată că această parte a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă necompetentă constituie un caz de nulitate a hotărârii. Întrucât art. 488 pct. 3 distinge cu privire la normele de competenţă, înseamnă că, prin intermediul acestui motiv, se pot invoca numai motive de ordine publică privind competenţa.

Condiţiile în care va putea fi invocat acest motiv de recurs sunt clare. Încălcarea normelor imperative poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs.

Subsumat acestui motiv de casare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a susţinut că Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale este competent să soluţioneze litigiul şi nu Curtea de Apel Cluj, faţă de Decizia nr. 23/2018 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii.

Critica este nefondată dat fiind faptul că, în cauză, în urma unui conflict de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat regulatorul de competenţă şi prin decizia nr. 2485 din data de 18 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Mai mult decât atât, Decizia nr. 23 din 12/11/2018 ce a statuat într-un recurs în interesul legii, în dosarul nr. x/2018, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 12/02/2019, ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 199 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal atacată în cauză.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Recurentul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a susţinut că motivarea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, pentru a se putea reţine că reclamantului îi revine culpa în îndeplinirea obligaţiilor de a verifica datele înscrise în foile de parcurs, de a realiza un calcul corect al consumului normat de carburant cu respectarea normativului cuprins în Ordinul MAI nr. 599/2008, de a distribui lubrifiantul în norma de consum şi de a scădea din gestiune în mod corect cantităţi de combustibil şi lubrifiant, pe lângă transmiterea gestiunii cu inventarierea bunurilor transmise, era esenţială formarea reclamantului în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune starea de fapt a relevat în esenţă că numirea în funcţia de gestionar a reclamantului nu a fost precedată sau însoţită de o pregătire specifică a acestuia în vederea exercitării atribuţiilor de gestiune, iar pe de altă parte, Curtea a constatat că, în anul predării gestiunii către reclamant acesta a fost instruit cu privire la Ordinul MAI nr. 599/2008 de trei ori, respectiv în data de 27.01.2009, 03.02.2009, 04.02.2009.

Din considerentele sentinţei atacate se constată că prima instanţă a reţinut că: "(...) singurele documente depuse la dosar de către pârâţi cu privire la formarea reclamantului în vederea desfăşurării activităţii specifice de gestiune au constat în fişe de consultare a unor acte normative interne (consultarea Ordinului nr. 599/2008 realizându-se în 27.01.2009, 03.02.2009 şi 04.02.2009), precum şi în certificatul de absolvire seria x nr. x prin care se probează că reclamantul a urmat un curs de schimbare de profil în specialitatea logistică în perioada 05-16.05.2014, aşadar cu mult timp ulterior numirii sale în funcţia de gestiune, care s-a realizat în anul 2009 şi la finalul perioadei în care s-a produs prejudiciul alegat (01.10.2011 - 30.09.2014)."

S-a mai arătat că: "(...) în raport de caracterul pronunţat tehnic al Ordinului nr. 599/2008 şi al tuturor celorlalte dispoziţii aplicabile pe care reclamantul trebuia să le respecte şi reţinând că activitatea de gestiune constituie o activitate complexă şi care presupune o mare responsabilitate (ceea ce a impus reglementarea acestei activităţi în cuprinsul Legii nr. 22/1969), nu se poate susţine cu temei că pregătirea reclamantului a fost realizată la un nivel corespunzător prin consultarea ordinului în trei ocazii în cursul anului 2009, întrucât activitatea de "consultare", ceea ce presupune un studiu individual, nu este echivalentă celei de "instruire", ceea ce presupune cu necesitate că o persoană care are pregătire într-un domeniul specific transmite toate cunoştinţele necesare desfăşurării activităţii în acel domeniul unei persoane neiniţiate."

În aceste condiţii, analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul admiterii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

2. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat atât de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cât şi de Ministerul Afacerilor Interne, criticile subsumate acestuia fiind identice, astfel că vor fi analizate împreună.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, sub un prim aspect, recurentul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă susţine că potrivit art. 5 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne (IMI nr. 114/2013) "Răspunderea materială se stabileşte independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală a celor care aduc prejudicii MAI", or, instanţa de fond se rezumă, în motivarea sentinţei recurate, doar să preia considerentele soluţiei pronunţate de Parchetul Militar în dosarul cu nr. x/2014

Este adevărat că răspunderea materială se stabileşte independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală a celor care aduc prejudicii, în condiţiile art. 5 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne.

Însă, se poate lesne constata din conţinutul sentinţei civile atacate că prima instanţă a menţionat rezultatul sesizării Parchetului Militar Cluj concretizat în Ordonanţei de clasare din data de 08.02.2016, dar a făcut propria analiză a declaraţiilor martorilor, a actelor întocmite în cauză şi a aspectelor susţinute de părţi, concluzionând că în speţă nu s-a realizat o astfel de probă a temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare de natură să conducă la concluzia că reclamantul este ţinut exclusiv să răspundă de prejudiciul reţinut în cuprinsul Deciziei de imputare nr. 78.553/07.03.2016 contestată în cauză.

Recurentul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă nu se poate prevala de principiul general "nemo censetur ignorare legem" şi să susţină că intimatul reclamant era obligat să cunoască prevederile legale în materia activităţilor de gestiune, în condiţiile în care activitatea de gestiune a carburanţilor şi lubrifianţilor este o activitate complexă care presupune o mare responsabilitate şi implică o pregătire prealabilă aprofundată iar nu simple consultări ale Ordinului nr. 599/2008.

Reprezentarea intimatului reclamant cum că desfăşoară o activitate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente a fost întărită şi prin faptul că, secţia de Pompieri Colina a făcut obiectul unui control tematic, prin raportul de control nr. x/02.04.2013 reţinându-se că documentele de gestiune sunt completate în mod corespunzător, fiind verificate foile de parcurs din luna martie pentru MAN 13250 TGM cu nr. MAI 33190, iar din luna februarie pentru Dacia 1310 cu nr. MAI 33005 şi C. cu nr. MAI 35280, astfel cum a reţinut şi prima instanţă.

Nefondată este şi susţinerea recurentului privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 pct. A lit. c) din O.U.G. nr. 121/1998, art. 24 alin. (1) din IMAI nr. 114/2013, art. 7 din M64/2013-Regulamentul disciplinei militare, de vreme ce intimatul reclamant nu fusese instruit corespunzător pentru desfăşurarea activităţii de gestiune a carburanţilor şi lubrifianţilor, fiind mutat de la un alt serviciu şi având o altă specializare. Mai mult decât atât, aplicarea eronată a coeficienţilor de corecţie, apariţia prejudiciilor şi a plusurilor de gestiune constatate în actul de control au fost posibile şi din cauza controalelor superficiale executate până la acel moment, precum şi a intervalelor mari de timp dintre actele de control.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 199 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 din C. proc. civ.:

"(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3).

(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

În temeiul acestor dispoziţii legale, Înalta Curte va obliga recurenţii - pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 5000 RON către intimatul - reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 199 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii - pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 5000 RON către intimatul - reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.