Tax reassessment of fictitious payments upheld as dividends; company’s appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj - SIF 4, a solicitat anularea Deciziei 312/26.05.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, anularea Deciziei de impunere nr. x/25.11.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală nr. FCJ 759/25.11.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 243/2017 din data de 29 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Respinge cererea formulată de S.C. A. S.R.L. pentru anularea Deciziei nr. 312/26.05.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Decizia de impunere şi RIF x/25.11.2015 respectiv F-CJ 759/25.11.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., solicitând casarea în parte a hotărârii şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea în parte a acţiunii, anularea în parte a Deciziei nr. 312/26.05.2016, a Decizia de impunere x/25.11.2015 şi a Raportului de inspecţie nr. x/25.11.2015, în raport de suma de 121.370 RON, respectiv 74.476 RON impozit pe dividende, suma de 35.722 RON majorări de întârziere şi suma de 11.172 RON penalităţi de întârziere aferente.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei;

- instanţa de fond a înlăturat fără o minima motivare concluziile raportului de expertiză care a stabilit un impozit pe venituri din dividende mai mic decât cel calculat de catre organele fiscale;

- reţinerea de către instanţa de fond exclusiv a argumentelor legate de folosirea sumelor de bani de catre administratorul societăţii, cu ignorarea faptului că, în urma controlul fiscal, parte din sumele de bani au fost recalificate ca şi TVA, respectiv impozit pe profit, nu satisface exigentele art. 425 coroborat cu art. 6 C. proc. civ.

- instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea;

- instanţa de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză;

- sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. art. 7 pct. 12 şi art. 67 alin. (1)1.1 Codul fiscal (2003), având în vedere că sumele de bani, rezultate din tranzacţiile încheiate cu cele 5 societăţi şi care au fost recalificate ca şi TVA şi impozit pe profit, nu pot fi recalificate ca sume care să fie cuprinse în calcul la distribuirea de dividende.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca,prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că administratorul societăţii reclamante a recunoscut, în nota explicativă depusă în probaţiune la dosar că au avut loc, în baza tranzacţiilor fictive, viramente bancare din conturile societăţii şi plăţi în numerar în cuantum de 1.445.804,24 RON, sume care ulterior au fost remise administratorului societăţii.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că administratorul societăţii reclamante a beneficiat inclusiv de suma de 465.484,20 RON care, în opinia eronată a expertului contabil, ar reprezenta TVA şi impozit pe profit.

Recurenta-reclamaantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare, a invocat concluziile raportului de expertiză şi a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., este nefondat pentru următoarele considerente:

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei-reclamante.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).

Instanţa de fond a reţinut că profitul realizat de societatea reclamantă şi impozitul pe profit aferent au făcut obiectul unei recalculări de către organele de inspecţie fiscală care au restabilit, în baza dispoziţiilor art. 11 Codul fiscal (2003), situaţia de fapt fiscală care ar fi existat în absenţa tranzacţiilor nereale.

Instanţa de fond a mai reţinut că expertul fiscal a calculat în mod eronat cuantumul impozitului pe dividende, al majorărilor de întârziere şi al penalităţilor aferente, având în vedere că administratorul societăţii reclamante a încasat întreaga sumă în cuantum de 1.445.804,24 RON cu titlu de dividende, nu doar valoarea fără TVA şi fără impozit pe profit a plăţilor efectuate de societate către asociat.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

2. În conformitate cu dispoziţiile Codul fiscal (2003), în vigoare în perioada supusă controlului fiscal:

"(...) Art. 7 - (1) În înţelesul prezentului cod, cu excepţia titlului VI, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

(…)

12. dividend - o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele:

a) o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;

b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare proprii de către persoana juridică, ce nu modifică pentru participanţii la persoana juridică respectivă procentul de deţinere a titlurilor de participare;

c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;

d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi;

e) o distribuire de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant.

Se consideră dividend din punct de vedere fiscal şi se supune aceluiaşi regim fiscal ca veniturile din dividende:

- suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la un participant la persoana juridică peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri şi/sau servicii, dacă suma respectivă nu a făcut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau pe profit;

- suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

(...)

Art. 11

(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii. Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.

(…)

Art. 67

(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

(11.1) Regimul fiscal aplicabil veniturilor din dividende prevăzut la alin. (1) se aplică şi pentru veniturile considerate dividende, reprezentând sume plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia (...) ".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că reclamanta a făcut plăţi în sumă totală de 1.445.804,24 RON, sumă de care a beneficiat efectiv administratorul societăţii care avea şi calitatea de asociat unic.

Aceste plăţi au fost aferente unor tranzacţii fictive în valoare totală de 1.769.831,09 RON, situaţie recunoscută de administratorul societăţii reclamante prin nota explicativă dată în faţa autorităţilor fiscale.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) pct. 12 teza a II-a şi art. 67 alin. (11.1) Codul fiscal (2003), autorităţile fiscale au considerat plăţile în sumă totală de 1.445.804,24 RON drept dividende şi s-a calculat impozitul aferent în sumă de 231.327 RON.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că administratorul societăţii reclamante a beneficiat inclusiv de suma de 465.484,20 RON, inclusă în suma totală de 1.445.804,24 RON, sumă care, în opinia expertului fiscal, ar reprezenta TVA şi impozit pe profit aferent valorii tranzacţiilor fictive.

În consecinţă, atât timp cât administratorul societăţii reclamante a fost beneficiarul real al plăţilor în sumă totală de 1.445.804,24 RON, în mod legal pârâta a calculat impozitul aferent în sumă de 231.327 RON.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

3. Cu privire la motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea şi a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond iar aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

4. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 243/2017 din data de 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 aprilie 2021.