Extraordinary revision for alleged violation of EU law priority: inadmissibility where EU State aid issue was definitively resolved in prior judgment

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată, la data de 25.04.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 Bucureşti, anularea Deciziei nr. 240-16-00470/26.02.2016 în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei fiscale pentru suma de 29.071.485,33 RON, reprezentând impozit pe clădiri (17.874.738,05 RON), impozit pe teren (35.080,34 RON) şi majorări de întârziere aferente (11.161.666,94 RON) stabilite suplimentare în sarcina societăţii.

A mai solicitat şi anularea Deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 6482/23.12.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.12.2015, în ceea ce priveşte impozite locale şi accesorii în sumă totală de 29.071.485,33 RON stabilite suplimentar în sarcina sa.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4710 din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea formulată la data de 07.12.2018, expertul B., desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei contabile dispuse de instanţă, a formulat cerere de completare a hotărârii în sensul pronunţării şi asupra cererii sale de majorare a onorariului de expert.

Prin sentinţa civilă nr. 185 din 23 ianuarie 2018, Curtea a admis, în parte, cererea expertului B. şi a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 4710/2017 în sensul că "Dispune majorarea onorariului de expert la suma de 2.500 RON, reclamantul urmând a achita diferenţa de 1.300 RON". Instanţa a respins în rest cererea, ca nefondată.

3. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 3823/2020 pronunţată în data de 23 iulie 2020, cu opinie majoritară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a admis recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4710 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 185 din 23 ianuarie 2018, a casat, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 240-16-00470/26.02.2016 emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei fiscale pentru suma totală de 29.071.485,33 RON, reprezentând impozit pe clădiri (17.874.738,05 RON), impozit pe teren (35.080,34 RON) şi majorări de întârziere aferente (11.161.666,94 RON) stabilite suplimentar, Decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 6482/23.12.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/23.12.2015, în ceea ce priveşte impozite locale şi accesorii în sumă totală de 29.071.485,33 RON stabilite suplimentar şi a menţinut, în rest, dispoziţiile primei instanţe.

În cadrul dosarului, s-a formulat opinia separată a unuia dintre membrii completului de judecată, în sensul admiterii recursului, casării în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, să se admită în parte acţiunea, să se anuleze în parte actele atacate, în ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente (11.161.666,94 RON) şi accesoriile (29.071.485,33 RON), stabilite suplimentar, cu menţinerea, în rest, a dispoziţiilor primei instanţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 3823/23.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia de Impozite şi Taxe Sector 6 Bucureşti a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi, în urma rejudecării, respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.

În drept, pârâta a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea cererii de revizuire, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- decizia atacată încalcă dreptul Uniunii Europene prin faptul că se susţine că ajutorul de stat trebuia să se acorde prin efectul legii, or dreptul Uniunii Europene prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri specifice pentru primirea unui ajutor de stat;

- decizia atacată încalcă dreptul Uniunii Europene întrucât echivalează situaţia curentă unui ajutor de stat existent la momentul aderării României la Uniunea Europeană (pentru care nu ar mai fi fost necesară parcurgerea unei proceduri specifice), or atât legislaţia europeană cât şi cea naţională clasificau o situaţie ca cea curentă drept ajutor nou (motiv pentru care era necesară parcurgerea procedurii specifice pentru accesarea unui ajutor de stat);

- decizia atacată încalcă dreptul Uniunii Europene care validează impunerea unor obligaţii fiscale printr-o decizie de impunere emisă ulterior unei inspecţii fiscale;

- decizia atacată încalcă dreptul Uniunii Europene întrucât ÎCCJ încalcă legislaţia naţională, precum şi propria jurisprudenţa în cauze quasi-identice care vizează aceeaşi materie şi prin care ÎCCJ aplicase corect dreptul Uniunii Europene;

- aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene impune respectarea normelor comunitare, indiferent că legislaţia naţională le este sau nu aliniată.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata a depus întâmpinare solicitând, în principal, respingerea căii de atac ca tardiv formulată, respectiv ca inadmisibilă iar, în subsidiar, respingerea cererii de revizuire ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de recurs.

Intimata a susţinut că problematica supusă analizei pe calea revizuirii a fost deja analizată şi lămurită definitiv de ÎCCJ, soluţia beneficiind de autoritate de lucru judecat.

Revizuenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare şi a reiterat susţinerile din cererea de revizuire.

Revizuenta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru introducerea valabilă pe rolul instanţei a cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acţiunii la instanţa de fond:

"(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată (…)".

În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, prin Decizia nr. 45/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reţinut următoarele:

"(…)

69. Dreptul Uniunii nu impune reglementarea în dreptul naţional procesual a căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii pentru cazul încălcării normelor de drept substanţial european. În jurisprudenţa CJUE a fost mereu amintită importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale. Astfel, s-a statuat că, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 58 şi jurisprudenţa citată). Prin urmare, dreptul Uniunii nu impune instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu acest drept (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 59 şi jurisprudenţa citată; Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 29).

70. În egală măsură însă dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea naţională a unui caz de revizuire precum cel de faţă, impunând însă, în cazul reglementării lui, respectarea principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 30).

71. Definind principiile echivalenţei şi efectivităţii, CJUE arată că modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor similare de drept intern (principiul echivalenţei) şi nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii) (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea Rewe-Zentralfinanz şi Rewe-Zentral, C-33/76, pct. 5, Hotărârea Transportes Urbanos y Servicios Generales, C-118/08, pct. 31, precum şi Hotărârea Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation, C-362/12, pct. 32).

72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice (…)".

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi alin. (5) Codul fiscal (2003), precum şi prevederile art. 107 - art. 109 din TFUE (ex-art. 87 - ex-art. 89 din TCE).

În considerentele deciziei de recurs s-au reţinut următoarele:

"O interpretare judicioasă a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal ar fi dus la concluzia că norma în discuţie, introdusă prin O.U.G. nr. 106/2007, are în vedere acordarea pentru viitor de ajutoare de stat prin măsuri de natură fiscale, respectiv după data intervenţiei legislative, ajutoarele existente fiind în afara sferei de activitate a dispoziţiilor legale identificate.

La o analiză reală a legislaţiei unionale şi naţionale în domeniul ajutoarelor de stat s-ar fi constatat că pot fi declarate ca nelegale sau incompatibile numai ajutoarele de stat noi, adică cele adoptate după aderarea României la Uniunea Europeană. Ajutoarele existente, adică acele ajutoare care au existat înainte de intrarea în vigoare a tratatului în aceste state membre, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi care se aplică şi ulterior intrării în vigoarea tratatului (art. 1 lit. a) (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE), din considerente de securitate juridică, de încredere legitimă, nu sunt supuse motorizării şi controlului.

Este ajutor nou orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor şi orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente, potrivit aceluiaşi act normativ unional, la a cărui noţiuni face trimitere art. 2 din O.U.G. nr. 117/2006, iar prin ajutor ilegal se înţelege conform art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condiţiilor prevăzute la articolul 93 alin. (3) din tratat.

Scutirile de la plata taxelor locale prevăzute art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt în consecinţă ajutoare de stat existente, întrucât au fost instituite anterior aderării României la Uniunea Europeană, printr-o reglementare la nivel de lege, care prin ea însăşi reprezintă o schemă de ajutor, şi nu au suferit modificări până la ieşirea din vigoare a actului normativ prin care au fost reglementate ".

În consecinţă, instanţa de recurs a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile Regulamentul (CE) NR. 659/1999 deoarece schema de ajutor din cauza dedusă judecăţii reprezintă ajutor de stat existent şi numai ajutoarele de stat noi sunt supuse procedurii reglementate de prevederile O.U.G. nr. 117/2006.

Instanţa de recurs a mai reţinut că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 86 alin. (1), art. 90 şi art. 91 Codul de procedură fiscală (2003), având în vedere că existenţa unei constanţe între valoarea de bazei de impozitare iniţiale şi cea rezultată din verificările ulterioare împiedică organul fiscal de a mai emite decizie de impunere.

În consecinţă, instanţa de recurs a reţinut că emiterea deciziei de impunere de către pârâtă s-a făcut cu încălcarea principiului securităţii juridice şi a principiului protecţiei încrederii legitime, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa naţională şi europeană.

Susţinerile revizuentei privind presupusa încălcare de către instanţa de recurs a legislaţiei naţionale şi a propriei jurisprudenţe nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Deşi revizuenta susţine că instanţa de recurs a încălcat principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene care impune respectarea normelor comunitare, indiferent că legislaţia naţională le este sau nu aliniată, Înalta Curte reţine că nu au fost indicate normele din dreptul naţional care au fost aplicate de instanţa de recurs şi care erau în contradicţie cu dreptul unional.

În concluzie, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de pârâtă se urmăreşte, în lipsa oricărui element de noutate, revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional.

În acest sens, Înalta Curte mai reţine că dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, consacrate de legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene, nu pot fi interpretate în sensul existenţei unui drept al justiţiabilului de a avea la dispoziţie două căi de atac de reformare împotriva aceleaşi hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 6 BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3813/2020 pronunţată în data de 23 iulie 2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.