Ministerial competence and passive standing for salary difference claims against public credit ordonnators

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 august 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., TT. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună revocarea în parte a ordinului nr. 1489/c/2017 şi a ordinului nr. 1479/c/2017 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de stabilire a indemnizaţiilor pentru fiecare dintre petenţi, cu luarea în considerare a următoarelor valori sectoriale: - 405 RON începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015, 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016 (valoarea sectorială de 405 RON, majorată cu 10%), obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad la plata diferenţelor salariale rezultând din recalcularea indemnizaţiilor şi a actualizării acestora cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, distinct pentru fiecare sumă datorată lunar pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată (respectiv de la data de 10 ale fiecăreia dintre lunile următoare celor în discuţie) şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1484 din 28 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţia prescripţiei acţiunii.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Timişoara.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., TT. toţi cu domiciliul procedural ales în Arad, la sediul Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x, Curtea de Apel Timişoara, cu sediul în Timişoara, P-ţa. Ţepeş Vodă, nr. 2 A Tribunalul Arad, cu sediul în Arad şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta în nume propriu JJJ. cu domiciliul în Arad.

Anulează parţial Ordinele Ministrului Justiţiei nr. 1479/c/24.05.2017 şi 1489/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor şi intervenientei pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanţilor şi intervenientei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad la plata către reclamanţi şi intervenientă a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii şi intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor şi intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.".

3. Cererile de recurs şi motivele de casare invocate

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, au formulat recursuri pârâţii Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timişoara admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esenţă, s-a considerat că hotărârea recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a acesteia întrucât reclamanţii sunt judecători în cadrul Tribunalului Arad, instanţă cu personalitate juridică proprie şi care are calitatea de ordonator terţiar de credite.

Mai arată recurenta că cererea reclamanţilor a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente se solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 şi în raport de o valoarea de referinţă sectorială de 445,5 RON de la data de 01.12.2015.

Salarizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiei ocupaţionale s-a realizat în anul 2018 prin ordin al MJ, fiind acordate magistraţilor drepturi salariale stabilite în funcţie de o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu 09.04.2015 şi în raport de o valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON de la data de 01.12.2015.

Faţă de acestea, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul pârât Ministerul Justiţiei în recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Astfel, la data de 24.05.2018, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 în raport de Legea nr. 284/2010, dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi a Ordinului nr. 75/2018 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, drepturile salariale fiind acordate prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială chiar mai mare de 463,5 RON.

Printr-un alt rând de critici, pârâtul a susţinut că în mod greşit a fost obligat Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale, atribuţia ministrului justiţiei fiind aceea de a stabili indemnizaţia de încadrare şi nu de a efectua plata în concret a drepturilor salariale. Raportul obligaţional de plată se desfăşoară între reclamanţi şi Tribunalul Arad.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor formulate de pârâţii Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei, casarea parţială a sentinţei, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială şi, obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad la plata diferenţelor salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi intervenientei, apreciind-o ca fiind întemeiată şi a dispus anularea parţială a Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 1479/c/24.05.2017 şi 1489/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor şi intervenientei pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016 şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanţilor şi intervenientei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Totodată, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad la plata către reclamanţi şi intervenientă a diferenţelor dintre drepturile salariale rezultate.

Referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor şi intervenientei de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea ordinelor nr. 1479/C/2017 şi nr. 1489/C/2017 şi emiterea unui nou ordin de salarizare.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurenţii-pârâţi prin raportare la emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. Înalta Curte constată că acest ordinul colectiv a fost emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2018, anterior pronunţării sentinţei recurate, pârâtul stabilind o indemnizaţie brută lunară aplicabilă tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel (inclusiv reclamanţilor şi intervenientei din prezenta cauză) la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, cum la data judecării în fond a cauzei, pretenţiile reclamanţilor şi intervenientei nu erau satisfăcute, pârâtul emiţând ordinul de salarizare în coordonatele invocate de reclamanţi, cu respectarea (şi chiar depăşirea) cuantumului solicitat de aceştia prin cererea de chemare în judecată, ulterior, acţiunea nu era lipsită de obiect la data pronunţării sentinţei recurate, sub aspectul capetelor de cerere vizând anularea ordinelor anterioare şi emiterea unui nou ordin de salarizare, existând o pretenţie concretă a reclamanţilor, contestată de pârât.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii recurenţilor-pârâţi Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei de persoane obligate la acordarea/plata diferenţelor salariale cuvenite reclamanţilor şi intervenientei, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale şi nici a Curţii de Apel.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite aparţine curţilor de apel şi tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport cu obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară, în speţă, între intimaţii-reclamanţi şi intimata-intervenientă şi tribunalul în a cărui circumscripţie se află Judecătoria Arad (în cadrul căreia activează o parte dintre reclamanţi), în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Aşadar, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi şi intervenientă, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti formulate de aceştia, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, împrejurare de natură a conduce la reformarea sentinţei instanţei de fond de către instanţa de control judiciar.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Timişoara, se reţine că potrivit art. 36 şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, "Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, (…).", "Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, (…)" (art. 36), respectiv "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite" (art. 44).

Astfel, pentru că reclamanţii şi intervenienta fac parte din categoria magistraţilor din cadrul Judecătoriei Arad şi Tribunalului Arad, calitatea de ordonator terţiar de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale invocate de acestea se găseşte la nivelul Tribunalului Arad, faţă de care reclamanţii şi intervenienta se află în raport de serviciu.

În aceste condiţii, în cauza de faţă nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce o priveşte pe pârâta Curtea de Apel Timişoara referitor la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În aceste condiţii, Înalta Curte casând în parte sentinţa recurată va respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la plata diferenţelor salariale rezultate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Timişoara, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge cererea privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Timişoara la plata către reclamanţi şi intervenientă a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii şi intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor şi intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei nr. 1484 din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare:

Respinge cererea privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Timişoara la plata către reclamanţi şi intervenientă a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii şi intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor şi intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.