Tax authority's appeal rejected; suspension of tax challenge review annulled for unmet statutory conditions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had annulled the tax authority's decision to suspend administrative review of a taxpayer's challenge to a tax assessment, and ordered the authority to pay costs. The dispute arose from a tax inspection that established additional tax liabilities of RON 9,170,613, after which the administrative review body suspended the taxpayer's contestation pending resolution of a criminal investigation. The Court held that suspension under Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code requires three cumulative conditions — a referral to criminal authorities made by the control body itself, targeting evidence concerning the tax base, with a decisive influence on the administrative outcome — none of which were met; the criminal file predated the inspection, the referral was not made by the control body, and the tax authority could assess the transactions using available documentary evidence. The judgment is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 277 C. proc. civ; Tax authority's appeal rejected; suspension of tax challenge review annulled for unmet statutory conditions: Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere aplicarea corectă de către organele fiscale a legislaţiei fiscale, iar, în subsidiar, solicită să se facă aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitate de aceasta raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în dosar, tinand seama totodată de refuzul reclamantei de a depune documentele solicitate atât in faza de inspecţie fiscală, cât şi în faza contestaţiei administrative.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.03.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală solicitând ca prin hotărâre judecătorească a se constata nelegalitatea Deciziei nr. 75/14.02.2018, emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţi depuse de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr. x/31.07.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală x/31.07.2017, cu consecinţa constatării nelegalităţii aspectelor reţinute prin decizia contestată cu privire la neregularităţile de ordin procedural invocate, cu consecinţa admiterii contestaţiei, anulării deciziei de impunere nr. x/31.07.2017; constatării nelegalităţii soluţiei de suspendare, în temeiul art. 227 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, a soluţionării contestaţiei cu privire la suma de 9.170.613 RON, până la data soluţionării sesizării penale nr. x/14.08.2015 formulată de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa în cadrul dosarului nr. x/2014 al DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, cu consecinţa obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate cu privire la această sumă.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 138 din 19 septembrie 2018 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei ANAF-DGRFP Galaţi - AJFP CONSTANŢA - ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALĂ, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa - Activitatea de inspecţie fiscală ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a admis acţiunea promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, a anulat Decizia nr. 75/14.02.2018 emisă de ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 2.550 RON (50 RON taxa timbru şi 2.500 RON onorariu avocat, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.).
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 138/19.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanta recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat admiterea recursului şi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea, în parte, a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În opinia recurentei, decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţionarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente, administrativă şi penală cu privire la aceleaşi fapte, ce are drept consecinţă emiterea unor hotărâri contradictorii. De menţionat faptul că instanţa, deşi face trimitere la cauza Lungu şi alţii contra României, dă o interpretare contrară celei reţinute de CEDO.
Susţine recurenta că, reţinerea instanţei de judecată, în sensul că Decizia nr. 75/2018 emisă de ANAF-DGSC, prin care s-a decis suspendarea soluţionării cauzei până la definitivarea laturii penale a cauzei, este nelegală, nu are temei, întrucât, decizia privind suspendarea cauzei s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, având în vedere că soluţionarea laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere aplicarea corectă de către organele fiscale a legislaţiei fiscale, iar, în subsidiar, solicită să se facă aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitate de aceasta raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în dosar, tinand seama totodată de refuzul reclamantei de a depune documentele solicitate atât in faza de inspecţie fiscală, cât şi în faza contestaţiei administrative.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă şi a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În cauza de faţă, în perioada 04.07.2016 - 27.07.2017 societatea reclamantă a fost supusă unei verificări parţiale, rezultatul verificării fiind consemnat în Raportul de inspecţie fiscală nr. F.CT 351/31.07.2017 şi Decizia de impunere nr. x/31.07.2017, acte administrative prin care s-au stabilit obligaţii fiscale totale suplimentare de plată în suma de 9.170.613 RON respectiv impozit pe profit în sumă de 4.638.978 RON şi TVA în sumă de 691.613 RON.
Prin decizia 75/14.02.2018, emisă de ANAF Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, iar din motivarea acesteia rezultă că măsura suspendării este determinată de existenţa unei cauze penale înregistrată la DIICOT .
Potrivit art. 277 C. proc. civ..fiscala:" Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".
Potrivit art. 277 Codul de procedură fiscală, organul ce soluţionează contestaţia este îndreptăţit să suspende soluţionarea contestaţiei formulată pe cale administrativă, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a constatat existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă.
În motivarea deciziei contestate se arată că în urma inspecţiei fiscale s-a constatat că în 2013 reclamanta a declarat achiziţii de bunuri şi prestări servicii supuse regimului de taxare inversă de la B. S.R.L., iar borderourile de achiziţii înregistrate în contabilitatea acesteia nu au la bază operaţiuni reale.
Din decizia contestată rezultă că organul care a efectuat activitatea de control a trimis către DIICOT Constanţa procesul-verbal 9030/11.11.2016; RIF x/31.07.2017, Decizia de impunere x/31.07.2017 actele fiind depuse în interesul dosarului penal nr. x/2014
Rezultă că pentru a se retine incidenţa dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de lege, respectiv sesizarea penală până la soluţionarea căreia se suspendă soluţionarea contestaţiei este efectuată de organul care a realizat activitatea de control; sesizarea vizează mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; soluţia ce va fi pronunţată urmare cercetărilor penale are o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce ar fi pronunţată în procedura administrativă.
Raportat la motivul suspendării reţinut de_cătce_recurentă, în cauză nu există o sesizare a organelor de urmărire penală efectuată de către organul de control.
Din chiar modul de redactare al textului legal reţinut ca temei al suspendării, art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, rezultă clar că măsura suspendării soluţionării contestaţiei poate opera numai dacă sesizarea organelor de urmărire penală este făcută de organul care a efectuat activitatea de control, respectiv în prezenta cauză de către ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală. În cauză se observă că dosarul penal la care se face referire, 10/D/P/2014 este deschis mult anterior realizării inspecţiei fiscale. De asemenea, nu numai că acest dosar nu s-a constituit ca urmare a sesizării din partea organului de control, dar rezultă că şi verificările ulterioare efectuate de inspectorii antifraudă, ale căror constatări au stat la baza încheierii raportului de inspecţie, au fost efectuate la solicitarea organului penal.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, sesizarea la care se face referire nu vizează mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. O condiţie expres şi clar prevăzută de legiuitor pentru suspendarea soluţionării contestaţiei o constituie obligativitatea ca obiectul sesizării să vizeze o infracţiune în legătura cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei impozabile.
Or, în cauză nu se poate retine o imposibilitate a organului fiscal de a continua analiza sa, ce trebuie să vizeze comportamentul fiscal al societăţii intimate, în temeiul competenţelor şi mijloacelor de probă ce îi sunt accesibile. Inspectorii ce au efectuat actul de control nu au contestat sub nici un aspect documentele de achiziţie puse la dispoziţie de societatea intimată, respectiv facturi, avize de însoţire a mărfurior cu menţionarea mijloacelor de transport şi a şoferilor înregistrate şi în registrul portuar, tichete de cântar, note de recepţie, din care rezultă fără nici un dubiu circuitul mărfurilor.
Totodată, instanţa de fond corect a reţinut că, în cauză nu este îndeplinită nici condiţia ca soluţia pronunţată în dosarul penal să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în procedura administrativă.
Constatările organului de inspecţie vizează în principal constatarea caracterului nedeductibil al cheltuielilor înregistrate din relaţia societăţii cu C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. şi B. S.R.L., având în vedere constatările Direcţie Generale Antifraudă Fiscală 2 Constanţa consemnate în procesele-verbale nr. x/14.05.2015 ş nr. 19030/11.11:2016, raportat la comportamentul fiscal al partenerior contractuali, reconsiderând aceste tranzatii ca fictive.
Aşa cum corect s-a reţinut, organul fiscal, căruia i-au fost puse la dispoziţie toate documentele justificative din care putea verifica modul de derulare a operaţiunilor, nu poate invoca că nu poate stabili dacă cheltuielile operate în contabilitate sunt aferente unor operaţiuni reale sau nu, până la soluţionarea dosarului penal.
Mai mult decât atât, în măsura în care organul de inspecţie aprecia că există dubii cu privire la realitatea operaţiunilor, avea obligaţia de a suspenda efectuarea inspecţiei până la soluţionarea dosarului penal şi nu să emită o decizie de impunere, ce produce efecte juridice, care se bazează strict pe o supoziţie care nu ar putea fi confirmată sau infirmată decât la momentul finalizării verificărilor în cadrul dosarului penal.
În concluzie, în mod corect instanţa de fond a reţinut greşita apreciere a recurentei asupra necesitaţii suspendării contestaţiei. În condiţiile în care suspendarea este lăsată la aprecierea organului fiscal, acest drept de apreciere trebuie exercitat astfel încât să nu îmbrace forma unui abuz de putere, întrucât nu orice demers formal de sesizare a organelor penale poate conduce la amânarea soluţionării contestaţiei administrative.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 138 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.