Quantification of moral damages by the insurance guarantee fund and judicial deference to internal administrative guidelines in the absence of statutory caps.

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 6.01.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 2755/22.11.2016, emisă de pârât prin care refuză plata către A. a sumei de 1.038 RON cu consecinţa obligării FGA la plata sumei solicitate de A. conform cererii de plată nr. x/29.02.2016, înregistrată la FGA cu numărul x/11.03.2016.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3903 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia atacată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei în plus faţă de despăgubirile stabilite la art. 1 al deciziei suma de 9855 RON, a respins în rest acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut următoarele.

Prin Legea nr. 213/2015, Fondul s-a constituit ca persoană juridică de drept public, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, protecţia fiind asigurată, aşa cum rezultă din conţinutul legii şi al normei de aplicare, prin mecanismul stabilit prin această lege specială. Intenţia legiuitorului a fost de a institui un mecanism de protecţie, şi nu un continuator/succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment. De aceea, termenul "garantare" folosit atât în titulatură, cât şi în art. 2 din Legea 213/2015 are sensul de protecţie, legea specială fiind extrem de clară în privinţa scopului în care s-a constituit Fondul şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiilor/despăgubirilor rezul­tate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate.

Astfel, Fondul, persoană juridică de drept public, vine în sprijinul asiguraţilor şi este parte în schema de garantare a asigurărilor din ţara noastră. Scopul instituţiei este acela de a sprijini asiguraţii, în ipoteza declanşării procedurii de faliment a unui asigurător. Plafonul maxim de garantare este de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, iar suma de plată trebuie să reprezinte o creanţă de asigurare, certă, lichidă şi exigibilă.

Suma de 12.375 RON acordată cu titlu de daune morale este de acordată de către recurent prin aplicarea Ghidului de Protecţie a Victimelor Străzii, un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum şi în concordanţă cu Procedura internă a Fondului privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată de FGA în temeiul dispoziţiilor art. 30, coroborate cu dispoziţiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul ţine seama de criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ţine seama de aspectele menţionate mai sus.

În privinţa numărului zilelor de îngrijiri medicale, învederează recurenta că acesta reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite şi nu o contabilizare propriu- zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime.

Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidităţi sau alte particularităţi individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte.

Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităţilor.

Precizează recurentul că plecând de la particularitatea că Fondul nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii de asigurări aflaţi în faliment, recurentul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretenţiilor reclamanţilor, coroborate cu jurisprudenţa reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul C. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancţionarea celui care, potrivit legii, poate fi obligat la plata acestui tip de daune.

Soluţia instanţei de fond este greşită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Mai susţine recurentul că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii şi reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă şi corespunzătoare a situaţiei reale şi a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Este de necontestat faptul că evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamanta a fost de natură a provoca acesteia suferinţe psihice intense, necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare în vederea desfăşurării activităţii cotidiene, consecinţe ce sunt inerente oricărui incident rutier din care rezultă vătămări ale integrităţii persoanei, cu toate acestea, suma acordată de recurent cu titlu de daune morale este adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamantă, în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susţinut şi dovedit că reclamantul desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesionala cu caracter de continuitate şi regularitate care îi este inaccesibil în momentul de faţă sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauza de faţă, reclamanta a formulat o cerere de despăgubire potrivit prevederilor art. 14 din legea nr. 213/2015 la 8.09.2016, prin care a solicitat aprobarea la plată a unei despăgubiri în sumă de 100000 RON reprezentând daune morale.

Prin decizia atacată nr. 11212/15.11.2017, pârâtul a admis cererea de plată numai pentru suma de 12375 RON, respingând în rest suma solicitată de reclamantă.

Aceasta din urmă a solicitat anularea deciziei atacate şi obligarea pârâtei la plata diferenţei de despăgubire de 87625 RON (diferenţă între suma solicitată şi cea acordată prin decizia atacată).

În susţinerea cererii sale reclamanta a depus acte medicale şi un raport de expertiză medico-legală.

Întrucât pârâtul nu a contestat faptul că reclamantei i se cuvin despăgubiri cu privire la evenimentul al cărui victimă a fost, eveniment rutier produs în 18.07.2014 şi că asiguratorul în faliment C. S.A. avea obligaţia să o despăgubească pe reclamantă în calitate de asigurator, instanţa nu a mai analizat aspectele legate de calitatea de creditor de asigurări a reclamantei.

Prin sentinţa nr. 3903 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia atacată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei în plus faţă de despăgubirile stabilite la art. 1 al deciziei suma de 9855 RON, a respins în rest acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor şi în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta face plăţi din disponibilităţile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Într-o primă critică, recurentul susţine că nu poate efectua plăţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, fără a circumstanţia în concret această critică, respectiv fără a preciza dacă prin aceasta înţelege că nu poate efectua o asemenea plată intimatei-reclamante.

Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, care a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte".

În ceea ce priveşte critica conform căreia, la acordarea daunelor morale intimatei-reclamante, instanţa nu a ţinut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate acestea, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, aşa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

În ceea ce priveşte vătămările corporale avute în vedere de instanţa de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie, menţionând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice suportate de către reclamantă în perioada ce a urmat accidentului, suferinţele psihice, dar şi consecinţele inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei recurate şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, în acest context, corect s-a apreciat că este pe deplin justificată solicitarea intimatei-reclamante ca recurentul-pârât să-i acorde despăgubiri suplimentare pentru daunele morale suferite, apreciind ca fiind în concordanţă cu situaţia concretă a intimatei-reclamante acordarea despăgubirilor în funcţie de o valoare medie a despăgubirilor de 494 RON pe zi de îngrijiri medicale, fapt ce a impus admiterea în parte a acţiunii, anularea în parte a deciziei atacate şi obligarea pârâtului să plătească reclamantei în plus o sumă de 9855 RON.

Faţă de afecţiunile preexistente de care suferea intimta-reclamantă (reieşite din raportul de expertiză medico legală), vârsta reclamantei, locul situării cicatricilor, lipsa unor documente medicale care să releve evoluţia stării acesteia pe perioada aprilie 2015 şi până la momentul emiterii deciziei contestate (noiembrie 2017) adică mai bine de 2 ani, lipsa leziunilor multiple instanţa a considerat că nu se justifică acordarea unor despăgubiri superioare celor indicate mai sus, adică a unora în cuantumul solicitat de reclamantă.

Corect s-a reţinut că despăgubirile nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei-reclamante, ori acordarea unor despăgubiri de peste 20000 euro, cât au fost solicitate, ar avea o astfel de consecinţă în contextul în care instanţele penale au stabilit despăgubiri mult mai mici în cazul unor persoane care au suferit leziuni multiple, care au necesitat internări de luni de zile ori au dus la infirmităţi permanente şi nu la dureri ocazionale, în legătură cu care intimata-reclamantă nu a dovedit că a urmat un tratament medicamentos prescris de un medic.

Legalitatea şi temeinicia unui act administrativ se apreciază în funcţie de situaţia existentă la momentul emiterii actului, astfel că solicitarea ulterioară a altor probe care nu au fost prezentate organului administrativ şi pe care acesta nu le-a putut avea în vedere la emiterea actului contestat nu pot duce la anularea actului pe motiv de nelegalitate ori netemeinicie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3903 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.