Retrocession of religious properties: failure to prove legal link between claimant and tabular owner of nationalized land

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12.02.2019, reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 8315/29.11.2018 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea instituţiei reclamante, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată, pentru imobilele reprezentând teren intravilan în suprafaţă totală de 1.039 m2, înscrise la data preluării abuzive de către Statul Român în CF nr. x Băile Buziaş, cu nr. top. x (în prezent în CF nr. x Buziaş, cu nr. top. x, în suprafaţă de 588 m2) şi cu nr. top. x (în prezent în CF nr. x Buziaş, cu nr. top. x, în suprafaţă de 451 m), situate în oraşul Buziaş, str. x, jud. Timiş, imobile ilegal şi abuziv preluate de Statul Român de la cultul greco - catolic (reprezentat de A.).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 211 din 03 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE LUGOJ, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că instanţa de fond a respins în mod complet nelegal şi netemeinic acţiunea reclamantei, reţinând că, anterior preluării, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A., iar faptul că fundaţia funcţiona în circumscripţia diecezei române unită a Lugojului nu dovedeşte nici calitatea de administrator a acesteia şi cu atât mai puţin pe aceea de proprietar de drept a reclamantei asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia.

Recurenta apreciază că această motivare a instanţei de fond a cauzei încalcă în mod evident, pe de o parte, dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată şi art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instituţia recurentă a dovedit cu un mijloc de probă inatacabil, respectiv cu înscrisul CF nr. x Băile Buzias, dreptul de proprietate până în anul 1948 al unei fundaţii aparţinând cultului greco - catolic, respectiv A., asupra terenului intravilan în suprafaţă totală de 1.039 mp, situat în oraşul Buziaş, str. x, jud. Timiş, revendicat de recurentă în echivalent, iar pe de altă parte, deoarece este de notorietate împrejurarea că în urma intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, Statul Român a preluat în temeiul acestui act normativ, toate proprietăţile imobiliare ale cultului greco - catolic, inclusiv ale fundaţiilor acestui cult religios.

În susţinerea primului motiv de nelegalitate al cererii de recurs, recurenta susţine faptul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit în cauză dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată si modificată şi ale art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), ignorând complet nejustificat înscrierea de sub B.10 din coala CF nr. x Băile Buziaş, înscriere care probează fără echivoc dreptul de proprietate până în anul 1948 al unei fundaţii aparţinând cultului greco - catolic, respectiv A., asupra terenului intravilan în suprafaţă totală de 1.039 m, situat în oraşul Buziaş, revendicat de recurentă în echivalent.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în speţă, ignorând faptul că instituţia recurentă nu numai că a dovedit dreptul de proprietate al acestei fundaţii ce a aparţinut cu întreg patrimoniul său cultului greco - catolic, dar mai mult decât atât, a probat prin cel mai puternic mijloc de probatiune, în speţă Cartea Funciară, acest drept real, care a fost intabulat în anul 1939 în favoarea fundaţiei cultului nostru si care exista în mod incontestabil în anul 1948, atunci când Statul Român, reprezentat de regimul comunist, a deposedat în mod complet nelegal şi abuziv, în baza dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, toate instituţiile cultului greco - catolic de întreaga lor avere imobilă si mobilă.

De altfel, reţine recurenta că instanţa de fond a recunoscut în mod expres în considerentele sentinţei recurate împrejurarea că anterior anului 1948, A. a fost proprietara terenului intravilan pentru care recurenta a solicitat despăgubiri în echivalent, apreciind însă complet eronat că recurenta nu a făcut dovada legăturii dintre această fundaţie şi recurentă.

Or, din chiar denumirea A., rezultă în mod lipsit de orice echivoc atât faptul că această fundaţie a fost o fundaţie cu obiect de activitate religios, care a aparţinut cultului greco - catolic, unit cu Roma, cât şi faptul că această fundaţie a funcţionat în raza teritorială de competenţă a recurentei-reclamante, până în anul 1948, atunci când a fost desfiinţată în baza Decretului nr. 358/1948, iar patrimoniul său a intrat în proprietatea Statului Român.

După Revoluţia din decembrie 1989 şi după recunoaşterea legală a cultului în baza Decretului - lege nr. 126/1990, cultul greco - catolic nu a mai reînfiinţat această fundaţie, astfel încât, având în vedere faptul că instituţia recurentă, în calitate de reprezentantă a BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICE în zona de vest a tării noastre, este direct răspunzătoare de revendicarea şi de buna administrare a bunurilor imobile şi mobile aflate în patrimoniul tuturor instituţiilor ce au aparţinut cultului greco - catolic (deci inclusiv a bunurilor A.), rezultă că recurenta a avut deplinul drept si deplinul interes (interesul unui bun proprietar) de a solicita în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată si modificată, raportate la prevederile art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, reconstituirea dreptului de proprietate privată al cultului greco - catolic asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buzias, cu nr. top. x şi cu nr. top. x, situate în oraşul Buzias, str. x, iud. Timiş.

În acest context, arată că Tribunalul Arad a reţinut prin sentinţa civilă nr. 1358/27.11.2007, irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. x/2007 (anexată în probaţiune, în copie certificată), cu privire la calitatea EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ de a promova cereri de retrocedare a unor bunuri imobile aflate în patrimoniul unor instituţii din raza sa teritorială de competenţă, ce au aparţinut cultului greco - catolic anterior anului 1948 şi nu au mai fost reînfiinţate după anul 1990, faptul că potrivit anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desfiinţată prin Decretul nr. 358/1948.

Rezultă că în cauză nu se pune problema lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ori lipsa capacităţii de exerciţiu sau interesului acesteia în promovarea prezentei acţiuni, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 42 din C. proc. civ. persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor pot sta în judecată dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în modul arătat în legile sau statutele care reglementează capacitatea sau organizarea lor .

Pentru aceste motive, recurenta consideră că cele statuate de către instanţa de judecată în acest caz similar au valoare de principiu, intrând sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi redat de adagiul latin "res judicata pro veritate habetur", pe cale de consecinţă fiind aplicabile în orice speţă supusă judecării în această materie.

În acest context, învederează instanţei de recurs faptul că prin H.G. nr. 1218/2008 s-a recunoscut Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza căruia se organizează si funcţionează în prezent Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică.

Acest cod reprezintă statutul în baza căruia funcţionează cultul nostru şi acest cod îi conferă Episcopului care conduce o eparhie episcopală dreptul de a reprezenta în faţa instanţei toate parohiile si instituţiile cu obiect de activitate religios din subordinea sa.

In susţinerea afirmaţiilor, învederează instanţei prevederile canonului 190 din Titlul VII "Despre eparhii şi despre episcopi", Capitolul I "Despre episcopi", Art II, care prevăd în mod lipsit de orice echivoc faptul că "în toate problemele juridice ale eparhiei Episcopul eparhial o reprezintă prin persoana sa".

În acest context, arată instanţei faptul că prin Eparhie (teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop - conform DEX) nu se înţelege strict EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, ci pe lângă aceasta, toate parohiile si instituţiile cu obiect de activitate religios aflate în zona sa teritorială de competentă, printre care se află si A., stare de fapt dovedită de textul canonului 177 paragraful I. din Titlul VII " Despre eparhii şi despre episcopi ", Capitolul I " Despre episcopi ", în care se statuează în mod lipsit de orice echivoc faptul că " Eparhia este parte din poporul lui Dumnezeu, încredinţată grijii pastorale a Episcopului, în cooperare cu preoţii săi...".

Faţă de aceste prevederi recunoscute în mod expres prin H.G. nr. 1218/2008, consideră că a dovedit pe deplin calitatea EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, precum şi interesul de a solicita în numele şi pentru cultul greco - catolic unit cu Roma, reconstituirea în natură ori prin echivalent a dreptului de proprietate privată al A., asupra suprafeţelor de teren intravilan pe care această instituţie a cultului a avut-o în proprietate la nivelul anului 1948 şi de care a fost deposedată în mod nelegal şi abuziv de către Statul Român, reprezentat prin regimul comunist.

In acest context, arată că din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată, rezultă mai presus de orice îndoială că textul legal echivalează foştii proprietari abuziv deposedaţi de patrimoniul lor de către Statul Român, cu cultele religioase din România şi nu cu anumite instituţii din structura organizatorică a acestor culte religioase.

Cu alte cuvinte, arată recurenta că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată, fostul proprietar al imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buziaş, cu nr. top. x şi cu nr. top. x, situate în oraşul Buziaş, str. x, jud. Timiş, ce a fost deposedat în mod abuziv de aceste imobile de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, a fost cultul greco - catolic unit cu Roma, deoarece A. a fost o fundaţie ce a aparţinut de acest cult religios.

Or, având în vedere că fundaţia menţionată nu a fost reînfiinţată de cultul greco - catolic după recunoaşterea acestui cult religios de către Statul Român, prin art. 1 din Decretul nr. 126/1990, pe cale de consecinţă, i-a revenit instituţiei recurente, în calitate de reprezentantă a acestui cult în zona de vest a ţării noastre, dreptul şi obligaţia de a revendica terenul intravilan în suprafaţă totală de 1.039 nr. descris mai sus, ce a aparţinut până în anul 1948 acestei instituţii a cultului greco - catolic şi care a trecut în proprietatea Statului Român începând din acel an.

De altfel, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată prevăd în mod extrem de clar că centrul eparhial, în prezenta speţă instituţia recurentă, are calitatea de a revendica imobilele care au aparţinut cultului greco - catolic până la intrarea în vigoare a Decretului nr. 358/1948, indiferent de unitatea ori instituţia de cult ce a fost titulara dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive de către Statul Român.

Faţă de această împrejurare, rezultă în mod lipsit de orice echivoc că instanţa de fond a cauzei a adăugat în mod complet nelegal la lege, atunci când a apreciat că "...faptul că fundaţia funcţiona în circumscripţia diecezei române unită a Lugojului nu dovedeşte nici calitatea de administrator a acesteia şi cu atât mai puţin pe aceea de proprietar de drept a reclamantei asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia ", întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată, cer doar ca imobilul revendicat de un anumit cult religios din România, să fi aparţinut acelui cult religios în momentul preluării sale abuzive de către Statul Român şi nicidecum să existe o identitate între centrul eparhial care depune cererea de retrocedare şi instituţia religioasă care a fost efectiv deposedată de patrimoniul său, aceasta fiind de altfel şi raţiunea modului de formulare al articolului 4 alin. (1) din acest act normativ.

Recurenta arată că instanţa de fond a cauzei nu contestă faptul că A. a aparţinut cultului greco - catolic anterior preluării din anul 1948 a patrimoniului său de către Statul Român, inserând în mod expres în considerentele sentinţei recurate că "...într-adevăr, anterior preluării, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A...." şi că fundaţia funcţiona în circumscripţia diecezei române unită a Lugojului...", însă instanţa de fond a respins acţiunea doar pentru faptul că instituţia recurentă nu a făcut dovada că fundaţia menţionată nu este o persoană juridică diferită de recurentă şi cu patrimoniu distinct de patrimoniul acesteia.

Recurenta subliniază însă că nu a susţinut niciodată altceva, arătând că fundaţia este în mod evident o persoană juridică diferită de episcopie, care doar a fost înfiinţată şi administrată de membrii cultului, patrimoniul său imobil si mobil făcând parte până la intrarea în vigoare a Decretului nr. 358/1948 din patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolice.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a respins acţiunea nu pentru că instituţia recurentă nu ar fi dovedit faptul că terenul intravilan revendicat în echivalent a fost, până la preluarea sa de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, proprietatea cultului religios greco - catolic, aşa cum cer prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată, ci pentru că instanţa a făcut aplicarea complet greşită a acestor prevederi legale, impunând o condiţie care nu există în textul legal, respectiv aceea ca instituţia de cult greco - catolic fostă proprietară tabulară abuziv deposedată si instituţia de cult greco - catolic titulară a cererii de retrocedare, în speţă A. si EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, să se afle într-o strânsă legătură si să aibă un patrimoniu comun.

Or, acest lucru, care nu este cerut de dispoziţiile legale citate mai sus, nu a existat nici înainte de anul 1948, întrucât legătura dintre cele două instituţii a fost aceea că ambele aparţin cultului greco - catolic, dar fără a se afla pe o poziţie de egalitate (întrucât fundaţia a fost în relaţii ierarhice de subordonare faţă de episcopie) şi fără a avea un patrimoniu comun.

Totodată, legătura patrimonială dintre proprietarul tabular al imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buziaş, cu nr. top. x şi cu nr. top. x şi instituţia recurentă rezultă din chiar denumirea cu care acest proprietar a fost înscris în Cartea Funciară menţionată, respectiv A., ceea ce dovedeşte în mod lipsit de orice echivoc că această fundaţie nu a fost o fundaţie laică, de sine stătătoare, ci că a aparţinut DIECEZEI ROMÂNE UNITE A LUGOJULUI respectiv recurentei, ştiut fiind că " Dieceza " reprezintă, ca şi " Eparhia ", o altă denumire a " Episcopiei " (Dieceză = eparhie, episcopat, episcopie, (înv.) vlâdicie - conform Dex).

Având în vedere împrejurară că A. nu a mai fost reînfiinţată după anul 1990, recurenta a formulat într-o dublă calitate cererea de retrocedare a imobilelor ce au aparţinut acestei fundaţii anterior anului 1948 şi anume în calitate de reprezentantă în teritoriu a Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolice, respectiv a cultului religios căruia i-au aparţinut aceste imobile şi totodată, în calitate de centru eparhial, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi modificată.

Ca atare, instanţa de fond prin negarea acestei duble calităţi de persoană îndreptăţită, în condiţiile în care nu a negat nici un moment apartenenţa fundaţiei menţionate la cultul greco - catolic, a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O. U.G. nr. 94/2000 republicată.

In sfârşit, refuzând să dispună retrocedarea prin echivalent a unui bun imobil aparţinând unui cult religios - cultul greco - catolic - pe deplin recunoscut în ţara noastră de Legea nr. 489/2006 a libertăţii religioase şi a regimului general al cultelor, republicată, bun imobil intabulat în Cartea Funciară în favoarea unei instituţii a acestui cult religios, prima instanţă a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), care prevăd că dovada proprietăţii asupra unui bun imobil se face cu extrasul de carte funciară, consacrând şi prezumţia relativă de proprietate a proprietarului tabular, iar nicidecum cu Statutul proprietarului tabular abuziv deposedat ori cu alte înscrisuri imposibil de procurat de către subscrisa.

De altfel, chiar si intimata - pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA a recunoscut iniţial dreptul de proprietate al cultului greco - catolic asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buzias, cu nr. top. x si cu nr. top. x, pe care ni le-a retrocedat parţial în natură prin Decizia nr. 293/24.05.2004, definitivă prin neatacare si pusă de recurentă în executare la data de 06.10.2005, prin întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate.

Arată recurenta că din moment ce intimata - pârâtă a reţinut în anul 2004, în mod deosebit de corect că parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x au fost în proprietatea recurentei la momentul preluării abuzive de către Statul Român, practic aceasta a reţinut că si parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x se aflau în proprietatea noastră la momentul preluării abuzive, având în vedere că la acea dată aceste parcele nu fuseseră încă dezmembrate, fiind preluate de regimul comunist parcelele cu nr. top. x, în suprafaţă de 924 mp şi cu nr. top. x, în suprafaţă de 1.122 mp.

Faţă de această împrejurare, faptul că, pe de o parte, ulterior preluării abuzive cele două parcele iniţiale, respectiv cea cu nr. top. x şi cea cu nr. top. x, au fost dezmembrate fiecare în câte două noi parcele, iar, pe de altă parte, că parcelele cu nr. top. x şi cu nr. top. x au putut să fie retrocedate recurentei în natură de către intimata - pârâtă, în timp ce pentru parcelele cu nr. top. x şi cu nr. top. x a fost necesară formularea de către instituţia recurentă a unei noi cereri de retrocedare prin echivalent, prin acordarea de măsuri reparatorii (întrucât erau ocupate de construcţii edificate de Statul Român după preluare), nu au avut absolut nici o influentă asupra fostului proprietar abuziv deposedat de Statul Român, acesta fiind acelaşi atât anterior, cât si ulterior efectuării dezmembrării parcelelor menţionate mai sus si anume cultul religios greco - catolic.

Drept urmare, având în vedere că intimata-pârâtă a admis în mod legal şi întemeiat cererea de retrocedare în natură a unei părţi din parcelele înscrise în CF nr. x Băile Buziaş, cu nr. top. x şi cu nr. top. x, pe cale de consecinţă, recurenta arată că se impunea să fie admisă şi cererea de retrocedare prin echivalent, prin acordarea de măsuri reparatorii pentru restul de teren intravilan ce nu a putut fi restituit în natură.

Având în vedere că A. a fost o fundaţie înfiinţată cu bunurile imobile şi mobile existente în patrimoniul cultului greco - catolic şi a fost " patronată " şi administrată de recurentă până la desfiinţarea forţată a cultului de către regimul comunist, rezultă în mod incontestabil că patrimoniul acesteia se impune să revină, parţial în natură şi parţial în ehivalent, fostului proprietar abuziv deposedat de către Statul Român şi anume cultului greco - catolic.

In acest context, învederează instanţei de recurs că instituţia recurentă nu a afirmat niciodată că Decizia nr. 293/24.05.2004 ar avea vreo, autoritate de lucru judecat ", aşa cum a inserat Curtea de Apel Timişoara în considerentele sentinţei atacate, întrucât această decizie nu a fost analizată de vreo instanţă de judecată, ci recurenta a arătat că această decizie a reprezentat poziţia iniţială a intimatei - pârâte, fundamentată în mod legal pe mai multe mijloace de probaţiune şi anume atât pe coala de CF nr. x Băile Buziaş, cât şi pe adresa emisă de V.A. T.O. Buziaş, jud. Timiş, privind situaţia juridică şi locativă actuală a imobilului înscris în această Carte Funciară.

În susţinerea celui de-al doilea motiv al recursului, recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.UG. nr. 94/2000, republicată şi modificată, raportate la prevederile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanţa a susţinut că instituţia recurentă nu a depus Statutul Fundaţiei, din care să reiasă dovada calităţii de fost proprietar deposedat de imobilele cu privire la care s-au solicitat măsuri reparatorii.

Recurenta arată că nu a comunicat acest Statut, întrucât nu deţine acest înscris, lucru ce nu ne poate fi imputat sub nici o formă, deoarece după desfiinţarea cultului greco - catolic prin efectul Decretului nr. 358/1948 (aşa cum arătat şi în adresa comunicată intimatei - pârâte în anul 2014), cultul greco - catolic a fost scos în afara legii o perioadă de peste 40 de ani, respectiv de la emiterea de către regimul comunist a Decretului nr. 358/1948 şi până la recunoaşterea noastră prin Decretul - lege nr. 126/1990, perioadă de timp în care toate bunurile noastre imobile si mobile, inclusiv arhivele, au fost confiscate de organele Statului Român.

Având în vedere împrejurarea că această stare de fapt este notorie, consideră recurenta că prima instanţă se impunea să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora " dacă un anumit fapt este de notorietate publică...instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui " şi nicidecum să respingă, în lipsa existenţei fizice la data prezentei a acestui statut, acordarea măsurilor reparatorii ce ni se cuvin de drept, cu motivarea complet superficială că instituţia noastră nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura juridică, din punct de vedere patrimonial, dintre aceasta şi proprietarul tabular al imobilului, ignorând cuprinsul colii de CF nr. x Băile Buzias din care rezultă în mod extrem de clar că proprietarul abuziv deposedat în anul 1948 a fost o fundaţie ce a aparţinut cultului greco - catolic.

Mai mult decât atât, recurenta arată că instanţa de fond a refuzat să solicite intimatei -pârâte să depună în probaţiune la dosarul cauzei înscrisul privind situaţia juridică şi locativă actuală a imobilului înscris în CF nr. x Băile Buziaş, comunicat COMISIEI SPECIALE DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA de către autorităţile administrative locale ale U.A.T.O. Buziaş, anterior emiterii de către aceasta a Deciziei nr. 293/24.05.2004, deoarece din cuprinsul acestui înscris ar fi reieşit fără putinţă de tăgadă că imobilele înscrise în această Carte Funciară au fost anterior anului 1948 proprietatea unei instituţii aparţinând cultului greco - catolic, stare de fapt care de asemenea este notorie la nivelul oraşului Buziaş.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj a solicitat anularea Deciziei nr. 8315/29.11.2018 emisă de Comisia specială de retrocedare şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată şi modificată, pentru imobilele reprezentând teren intravilan în suprafaţă totală de 1.039 mp., înscrise la data preluării abuzive de către Statul Român în C.F. nr. x a localităţii Băile-Buziaş cu nr. top. x (în prezent în C.F. nr. x Buziaş, cu nr. top. x, în suprafaţă de 588 mp.) şi cu nr. top. x (în prezent înscris în C.F. nr. x a localităţii Buziaş cu nr. top. x, în suprafaţă de 451 mp., situate în oraşul Buziaş, judeţul Timiş, imobile ilegal şi abuziv preluate de Statul Român de la cultul greco-catolic (reprezentat de A.).

Instanţa de primă jurisdicţie a respins ca nefondată acţiunea formulată de recurenta-reclamantă.

Examinând motivul de casare invocat în recurs, Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispoziţiilor legale.

În temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că recurenta-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj a formulat cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, precizată prin adresa nr. x/07.10.2014, prin care a solicitat restituirea imobilelor, terenuri, situate în oraşul Buziaş, judeţul Timiş, înscrise iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Băile-Buziaş, nr. top. x, în suprafaţă de 588 mp, şi nr. topx, în suprafaţă de 451 mp, transcrise ulterior în cartea funciară nr. x a localităţii Băile-Buziaş, respectiv în cartea funciară nr. x a localităţii Băile-Buziaş.

Potrivit menţiunilor extrasului cărţii funciare iniţiale nr. 350 a localităţii Băile-Buziaş, anterior trecerii în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 134/1949, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A..

Prin adresa nr. x/02.06.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat petentei să transmită Statutul Fundaţiei, din care să reiasă legătura juridică dintre aceasta şi persoana juridică evidenţiată în cartea funciară, solicitare la care reclamanta a răspuns prin adresa nr. x/07.10.2014, prin intermediul căreia s-a limitat să retransmită extrasul CF nr. x Băile Buziaş, să învedereze că parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x au fost deja retrocedate în natură prin Decizia nr. 293/24.05.2004, cu motivarea că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Episcopiei Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj - Parohia Buziaş, la momentul deposedării abuzive, că A. a fost în proprietatea de drept şi în administrarea diecezei română unită a Lugojului, actuala Episcopie Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj şi, întrucât arhiva Episcopiei a fost confiscată de organele Statului Român şi recuperată parţial, nu este în măsură să transmită statutul fundaţiei.

Prin Decizia nr. 8315/29.11.2018, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, întrucât din cartea funciară nu reiese dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor solicitate, iar aceasta nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura juridică, din punct de vedere patrimonial, dintre aceasta şi proprietarul tabular al imobilului.

Instanţa de primă jurisdicţie, analizând actele dosarului, a constatat în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, iar în dovedirea cererii de chemare în judecată reclamanta nu a depus înscrisuri suplimentare care să releve legătura juridică dintre proprietarul tabular al imobilului şi reclamantă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Din susţinerea invocată de către recurenta-reclamantă privind puterea probatorie a Deciziei nr. 293/24.05.2004, prin care au fost retrocedate în natură parcelele cu nr. top. x şi cu nr. top. x, cu motivarea că au fost în proprietatea sa la momentul preluării abuzive de către Statul Român, învederând că în mod implicit s-a reţinut că şi parcelele cu nr. top. x şi cu nr. top. x se aflau în proprietatea sa la momentul preluării abuzive, întrucât parcelele preluate de regimul comunist au fost cele cu nr. top. x şi y, din care au fost ulterior dezmembrate parcelele ce au făcut obiectul cererilor de retrocedare, nu rezultă nelegalitatea deciziei contestate.

Actul administrativ invocat, respectiv Decizia nr. 293/24.05.2004 a Comisiei, nu a făcut obiectul controlului judiciar, în cadrul căruia să fi fost verificată calitatea recurentei-reclamante de succesor în drepturi al fundaţiei înscrise în cartea funciară.

Faptul că Fundaţia funcţiona în circumscripţia diecezei române unită a Lugojului nu dovedeşte calitatea de proprietar de drept al recurentei-reclamante asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia.

Faptul că arhiva Episcopiei a fost confiscată de organele Statului Român şi recuperată doar parţial, după cum arată recurenta-reclamantă, nu o absolvă pe aceasta de obligaţia prevăzută în normele legale, de a dovedi prin înscrisuri că imobilele pentru care se solicită retrocedarea îi aparţin, iar în cazul dedus judecăţii, de a face dovada legăturii juridice între proprietarul tabular şi recurentă.

Recurenta nu a întreprins demersuri pentru a intra în posesia înscrisurilor probatorii ale dreptului său de proprietate şi nici nu a considerat utilă o astfel de probă, considerând că este un fapt notoriu, care nu trebuie dovedit, apărare nefondată.

Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că imobilele solicitate nu au fost în proprietatea recurentei-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică, Oradea, ci în proprietatea "A." persoană juridică distinctă de recurentă, care avea obligaţia legală să probeze legătura juridică dintre aceasta şi proprietarul tabular al imobilelor solicitate, potrivit regulilor procedurale în materie.

În ceea ce priveşte sarcina probei, în procedura administrativă instituită de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sarcina probei aparţine solicitantului.

Or, având în vedere că din înscrisurile depuse de către recurentă nu a reieşit dreptul de proprietate al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Lugoj cu privire la imobilele solicitate, ci al "A.", persoană juridică distinctă de solicitantă, şi nici nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte legătura juridică între proprietarul tabular şi recurentă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE LUGOJ împotriva sentinţei civile nr. 211 din 03 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 08 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.