Judge salary challenge rejected: plaintiffs' claims unfounded, lower judgments reversed.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, au formulat plângere prin care au solicitat anularea în parte a ordinului nr. 95 din data de 16.04.2018 şi a ordinului nr. 96 din data de 16.04.2018, ambele emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, ordine ce le-au fost comunicate la data de 9 iulie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 121 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., ambii cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Bucureşti, str. x, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti;

- a anulat în parte Ordinul nr. 95 din data de 16.04.2018 şi Ordinul nr. 96 din data de 16.04.2018 emise de către pârâtă şi a obligat-o pe aceasta la emiterea unor noi ordine pentru reclamanţi cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON;

- a obligat pârâta la plata către reclamanţi a acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale ce va fi calculată până la plata efectivă a sumelor datorate.

Prin sentinţa 379 din 24 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., ambii cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Bucureşti, str. x, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti;

- a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 121/17.04.2019, în sensul că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată la emiterea unor noi ordine pentru reclamanţi cu recalcularea sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de risc şi confidenţialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiţii vătămătoare şi 3624 RON spor de risc şi confidenţialitate.

3. Căile de atac exercitate în cauză:

Împotriva sentinţei civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie şi reclamanţii A. şi B..

3.1 Recursurile reclamanţilor:

Recurenţii reclamanţi au criticat sentinţa civilă nr. 121/2019 susţinând că, deşi au solicitat prin plângerea formulată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase şi de confidenţialitate, risc şi suprasolicitare neuropsihică prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 463,5 RON, instanţa a dispus obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON.

Faţă de acestea, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prin menţionarea în dispozitiv a acordării indemnizaţiei de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, deşi salariul lunar cuprinde atât indemnizaţia de încadrare cât şi sporurile menţionate mai sus.

În raport de sentinţa 379/2019, recurenţii reclamanţi s-au plâns de faptul că instanţa nu s-a pronunţat şi asupra solicitării lor din plângerea prealabilă ca, în situaţia în care se apreciază că se impune plafonarea indemnizaţiei de încadrare la valoarea celei din 2022, aplicarea tuturor sporurilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 să fie în cuantum total de 45%, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Totodată, deşi iniţial instanţa a dispus obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, prin hotărârea dată, conform art. 443 şi art. 444 din Noul C. proc. civ., a acordat doar sporurile calculate la o VRS de 463,5.

Se critică împrejurarea conform căreia instanţa a reţinut că din petitul acţiunii principale şi din precizările scrise aduse acestuia nu reiese că s-a solicitat ca şi capăt de cerere acordarea sporurilor de 45%, însă recurenţii susţin că notele depuse la dosarul cauzei nu pot fi calificate drept o precizare a acţiunii, în lipsa unor precizări exprese, cu atât mai mult cu cât în acele note au menţionat expres că "solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată".

3.2 Recursurile pârâtei:

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recurat sentinţa civilă nr. 121/2019 din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând în primul rând că există contradicţii între considerentele şi dispozitivul acesteia, cu exemplificarea lor.

Pe de altă parte, s-a arătat că stabilirea modului de calcul al drepturilor salariale ale reclamanţilor, judecători în cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a tăcut în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data numirii acestora în funcţia de judecător la instanţa supremă.

Astfel, reclamanţii au fost promovaţi în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 aprilie 2018, deci ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 1 iulie 2017. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a procedat la o reîncadrare pe funcţie a judecătorilor în raport cu prevederile care se regăsesc în Anexa V - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională", Capitolul I pct. A. Prin urmare, se arată că, în raport cu dispoziţiile art. I alin. (3) din Legea nr. 153/2017, indemnizaţia de încadrare a intimaţilor reclamanţi, promovaţi in funcţia de judecător ulterior intrării în vigoare a noii legi de salarizare, nu poate fî stabilita după alte criterii în afara celor prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Se precizează că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamanţii au pierdut un drept câştigat, respectiv beneficiul calculării indemnizaţiei brute lunare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 cu motivarea că beneficiau, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C din 24 mai 2018 de o indemnizaţie brută lunară raportată la o valoare de referinţă de 463,5. Or, intimaţii reclamanţi au fost promovaţi în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 aprilie 2018, deci anterior emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei, neputându-se prevala de un "bun" existent în patrimoniul lor la data de 15 aprilie 2018, indemnizaţia de încadrare fiindu-le stabilită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017.

În legătură cu modalitatea de calcul a sporurilor, recurenta pârâtă invocă art. 25 alin. (1) din partea generală a Legii nr. 153/2017, ce prevede că "suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, prunelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă-salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz,"

Astfel, dispoziţiile aplicabile sporurilor ce pot fi acordate judecătorilor din cadrul instanţei supreme stabilesc limitări ale cuantumului sporurilor care nu sunt prevăzute direct pe persoană, ci pe ordonator de credite, procentele sporurilor nefiind determinate în cuantum fix, în cuprinsul testului de lege regăsindu-se sintagma "de până la 15%", "de până la 25%% "de până la 5%", astfel încât limita fixată de an de art. 25 din Legea cadru să fie respectate.

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-fitianciar şi administrativ, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de art, 4 şi art. 5, Secţiunea 3, Capitolul VI, Aneva nr. V -Reglementări specifice personalului din Justiţie - din Legea cadru nr. 153/2017, procente plafonate la 30% asupra indemnizaţiilor de încadrare stabilite la nivelul anului 2022.

Or, prin admiterea acţiunii reclamanţilor şi obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 463,5. instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale aplicabile în materia drepturilor salariale.

Sentinţa civilă nr. 379/2019 a fost criticată de recurenta pârâtă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., apreciindu-se că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi normele imperative de drept material prevăzute în Legea 153/2017.

În opinia recurentei pârâte, hotărârea iniţială nu putea face obiectul lămuririi, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 443 alin. (1) C. proc. civ., care se referă doar la înlăturarea contradicţiilor din dispozitiv, iar nu între dispozitiv şi considerente.

Prin sentinţa civilă care face obiectul prezentei căi de atac, instanţa de fond nu doar că nu a respectat nici una dintre cele două ipoteze ale art. 443 alin. (1) din C. proc. civ., ci a schimbat cu totul dispozitivul sentinţei civile nr. 121/2019, creând şi mai multă confuzie în ceea ce priveşte obligaţiile la care este obligată recurenta-pârâtă şi oferind, practic, o altă soluţie cauzei.

Este adevărat că această nouă soluţie vine în continuarea raţionamentului expus în hotărârea nr. 121/17.04.2019, în baza căruia instanţa a considerat că obiectul acţiunii este cel indicat prin notele de şedinţă depuse la data de 16.04.2019 de către reclamanţi, în care aceştia criticau modul de calcul al drepturilor salariale constând în sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de risc şi confidenţialitate. Instanţa a calificat aceste note ca fiind o cerere modificatoare a acţiunii formulate de reclamanţi, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, încălcând, astfel, principiul disponibilităţii şi prevederile art. 204 C. proc. civ.

Prin prisma încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, recurenta pârâtă a reluat aceleaşi critici ce au fost invocate şi împotriva sentinţei 121/2019.

4. Apărările formulate în cauză:

Părţile au formulat întâmpinări la recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi primirea propriilor argumente.

În întâmpinarea formulalată de recurenţii reclamanţi au fost invocate excepţiile tardivităţii recursurilor pârâtei, dar şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat cele două recursuri, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (1), lit. e) şi alin. (3) din C. proc. civ., motiv pentru s-a solicitat constatarea nulităţii celor două recursuri.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Asupra excepţiilor invocate de recurenţii reclamanţi:

Deşi a fost invocată excepţia tardivităţii formulării celor două recursuri de către pârâră, această susţinere nu a fost detaliată pentru a se cunoaşte motivele ce au condus recurenţii reclamanţi către această concluzie.

Verificând recursurile, Înalta Curte constată că acestea au fost formulate în termenul legal de 15 zile, conform disp. art. 485 C. proc. civ. raportat la prevederile speciale ale art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004. Astfel, sentinţa civilă 121/2019 a fost comunicată pârâtei la data de 05.07. 2019, iar recursul a fost formulat la 11.07.2019 . Sentinţa civilă nr. 379/2019 a fost comunicată pârâtei la data de 02.08.2019 (conform dovezii de la dosar de fond), iar recursul a fost formulat la 19.08.2019 .

De asemenea excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat recursul este nefondată, având în vedere că prin Ordinul nr. 247 din 14 septembrie 2016 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (depus în copie la fila x) s-a stabilit că doamna magistrat-asistent C. (semnatarul celor două recursuri), director al Direcţiei Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică, asigură reprezentarea instanţei supreme în litigiile care privesc această instituţie.

1.2 Asupra recursurilor declarate în cauză:

Asupra criticilor formulate de ambele părţi litigiose în recursurile lor, având în vedere situaţia de fapt, necontestată, şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii reclamanţi A. şi B. au fost promovaţi judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.04.2018, iar prin Ordinele 95, respectiv 96, ambele din data de 16.04.2018, au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 15.04.2018, în cuantum brut lunar de 30356 RON, din care 23143 RON indemnizaţia de încadrare, 3725 RON spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase şi 3488 RON spor confidenţialitate, risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Încadrarea a fost realizată prin aplicarea art. 4 alin. (1) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, respectiv art. 38 şi art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, aspect ce rezultă din ordinele contestate.

Reclamanţii au contestat modalitatea de calcul a indemnizaţiei de încadrare, dar şi a sporurilor aferente, susţinând că salarizarea lor se impune a fi stabilită prin raportare la un VRS de 463,5 RON, şi nu la indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită în Anexa V din Legea nr. 153/2017. Mai mult, au arătat că se impunea ca sporurile pentru luna decembrie 2017 să fie recalculate prin raportare la un VRS de 463,5 RON şi apoi să se aplice majorarea de 25%, prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea cadru nr. 153/2017. Totodată, au solicitat aplicarea tuturor sporurilor prevăzute de Legea nr. 153/2017, în cuantum total de 45%, întrucât dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se referă la limitarea sporurilor pe ordonator de credite (raportată la fondul de salarii), iar nu la o limitare individuală (pentru fiecare salariat în parte).

Prima instanţă a dispus, prin sentinţa civilă nr. 121/2019, anularea în parte a celor două ordine de salarizare şi obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine pentru reclamanţi, cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, precum şi la plata către reclamanţi a acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale ce va fi calculată până la plata efectivă a sumelor datorate.

Prin sentinţa 379/2019 s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 121/17.04.2019, în sensul că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată la emiterea unor noi ordine pentru reclamanţi cu recalcularea sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de risc şi confidenţialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiţii vătămătoare şi 3624 RON spor de risc şi confidenţialitate.

Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanţii au pierdut un drept câştigat, respectiv beneficiul calculării indemnizaţiei brute lunare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 463,5. Chiar dacă indemnizaţia brută lunară a fost plafonată în acest mod pentru încadrarea în limitele prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2015, nu au fost plafonate şi sporurile, iar Curtea a constatat că valoarea sectorială de referinţă pentru tot anul 2017 a fost de 463,5 RON, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, astfel încât sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de risc şi confidenţialitate trebuie calculate la data de 31.12.2017, având în vedere această valoare de referinţă, majorată cu 25% conform prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2015, respectiv 3873 RON spor condiţii vătămătoare şi 3624 RON spor de risc şi confidenţialitate.

Raţionamentul instanţei de fond este contrar normelor legale incidente, fiind efectul interpretării greşite a acestora.

Astfel, reclamanţii au fost promovaţi în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 aprilie 2018, deci ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 1 iulie 2017, motiv pentru care, drepturile lor salariale au fost calculate cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (3) din acest act normativ, respectiv "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate. ale personalului prevăzut la alin, (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege".

Din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-financiar şi administrativ din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că, prin Ordinele nr. 95 şi nr. 96 din 16 aprilie 2018, recurenţii- reclamanţi au fost încadraţi în funcţia de judecător gradaţia 4, vechime în funcţie între 15 - 20 ani, conform Anexei nr. V, Capitolul I Litera A din Legea nr. 153/2017, şi salarizaţi conform art. 39 alin. (1), Capitolul IV din lege, la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instanţei supreme.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că recurenţii reclamanţi au pierdut un drept câştigat, respectiv beneficiul calculării indemnizaţiei brute lunare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 cu motivarea că beneficiau, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C din 24 mai 2018, de o indemnizaţie brută lunară raportată la o valoare de referinţă de 463,5. Acest Ordin (invocat în susţinerea pretenţiilor formulate) este emis ulterior promovării lor la instanţa supremă, neputând constitui, deci, o bază pentru pretinderea unui drept câştigat, drepturile salariale fiind stabilite, la data promovării, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare incidente, astfel cum s-a reţinut anterior.

În privinţa modalităţii de calcul a sporurilor aferente indemnizaţiei de încadrare, Înalta Curte reţine că solicitarea reclamanţilor trebuia analizată prin coroborarea dispoziţiilor legale relevante - art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte (spor de până la 15% pentru condiţii grele, deosebite şi periculoase; spor de până la 5% pentru păstrarea confidenţialităţii; spor de până la 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică).

Aşadar, sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Totodată, în privinţa stabilirii şi calculării sporurilor, trebuie avută în vedere şi în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale în care s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare, şi anume, "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării" (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19).

Or, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Departamentului economico-financiar şi administrativ, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de art, 4 şi art. 5, Secţiunea 3, Capitolul VI, Aneva nr. V - Reglementări specifice personalului din Justiţie - din Legea cadru nr. 153/2017, plafonat la 30%, asupra indemnizaţiilor de încadrare stabilite la nivelul anului 2022.

În acest context, este evident că recurenta pârâtă a respectat dispoziţiile legale privind modalitatea de calcul a salarizării celor doi reclamanţi, iar prin obligarea acesteia la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 (şi recalcularea sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de risc şi confidenţialitate raportat la o valoare sectorială în cuantum de 463,5 RON, majorat cu 25%, respectiv 3873 RON spor condiţii vătămătoare şi 3624 RON spor de risc şi confidenţialitate), instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale aplicabile în materia drepturilor salariale.

Considerentele de mai sus conduc către soluţia de admitere a recursurilor pârâtei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată precizate şi a cererii de lămurire a dispozitivului, ca neîntemeiate, pentru aceleaşi motive fiind nefondate şi recursurile reclamanţilor, nemulţumiţi de neacordarea sporurilor în cuantum de 45%, criticile acestora fiind, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea excepţiilor invocate de recurenţii reclamanţi, dar şi a celor două recursuri promovate de aceştia şi admiterea recursurilor pârâtei ICCJ, cu consecinţa casării sentinţelor atacate şi respingerii atât a acţiunii, cât şi a cererii de lămurire a dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursurilor formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursurile formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile formulate de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 121 din 17 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 379 din 24 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţele atacate şi în rejudecare, respinge atât acţiunea, cât şi cererea de lămurire a dispozitivului, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.