Discretionary denial of appointment without exam under Art. 331 Law 303/2004: scope of judicial review of the Council of the Superior Magistracy's margin of appreciation

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.08.2019, iniţial pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, solicitând instanţei anularea Hotărârii nr. 609/28.06.2019 dată de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca emisă cu depăşirea limitelor libertăţii de apreciere, cu exces de putere şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de numire în funcţia de procuror, fără concurs sau examen, formulată în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş (sau în subsidiar, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă) şi să înainteze către Preşedintele României propunerea de numire.

Prin încheierea nr. 277/17.10.2019, Curtea de Apel Timişoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea spre soluţionare la Curtea de Apel Oradea, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la data de 29.10.2019, sub acelaşi număr de dosar, respectiv x/2019

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 20/CA/2020 -PI pronunţată în data de 18.02.2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, având ca obiect anulare act administrativ, fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 20/CA/2020 -PI din data de 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Prin recursul său recurentul - reclamant a susţinut în esenţă următoarele:

Cu privire la casarea sentinţei pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii

În mod greşit prima instanţă a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 394 alin. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant şi-a precizat acţiunea şi a depus înscrisuri în probaţiune după încheierea dezbaterilor.

În realitate, arată recurentul, motivele de anulare erau invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin scriptul depus chiar la primul termen de judecată.

Odată ce a fost investită cu o acţiune în anulare de tipul celei înaintate de recurentul reclamant, atunci când judecătorul fondului o soluţionează, se găseşte implicit pus în situaţia de a da aplicare art. 18 din Legea 554/2004.

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Aşadar, de vreme ce se ajunge la concluzia că în hotărârea atacată nu se motivează nici măcar sumar (cu atât mai puţin în detaliu, cum ar fi legal) soluţia adoptată, adică nu se explică ce a format convingerea pârâtului, nu se aduce, aşa cum am arătat, nici măcar o minimă analiză a criteriului adoptat, trebuie a se da curs principiului potrivit căruia actul trebuie motivat, nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a instanţei de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia pârâtul nu trebuie să-şi motiveze deciziile, echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei, a statului de drept bazat pe principiul legalităţii.

De altfel, şi în jurisprudenţa comunitară se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului.

Aşadar, în lipsa motivării, condiţie de nelegalitate, se impune anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii atacate şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să reia procedura interviului, cu respectarea condiţiilor legale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

Susţine recurentul-reclamant că hotărârea este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, deşi am învederat Curţii de Apel că este dincolo de îndoială că, nici prin hotărârea atacată şi nici prin întâmpinarea formulată în cauză nu au fost învederate instanţei raţiunile avute în vedere de pârât atunci când i) a selectat post factum un criteriu aleator, nepus în discuţie până atunci; ii) a menţionat o sintagmă care nu este însoţită de o minimă analiză; iii) nu a oferit niciun răspuns întregii documentaţii favorabile întocmită de direcţia de specialitate în cazul cererilor mele de numire în funcţia de procuror/judecător şi iv) nu a dat eficienţă gradului de ocupare extrem de redus la parchetul/ele pentru care am optat (33,33% la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare), instanţa nu a oferit un răspuns motivat acestor argumente. Am arătat că, pe de o parte, lipsa acestei minime analize a sintagmei (doar) enunţate, iar pe de altă parte, în mod paradoxal, absolutizarea de către pârât a acestui criteriu (neanalizat) se constituie în principalul motiv de nelegalitate al actului atacat.

Ultima critică a recurentului vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1 lit. n), art. 8, art. 10, art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurentul că este profund greşită aprecierea curţii de apel care notează că "în conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma evocată, pârâtul a avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de solicitări, fără a arăta în concret care sunt acele împrejurări.

Mai arată recurentul că excesul de putere al autorităţii pârâte s-a manifestat tocmai prin lipsa de motivare a soluţiei adoptate, prin lipsa unei minime analize a hotărârii luate.

În această materie practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unanimă atunci când se constată că motivarea soluţii adoptate prin hotărârea contestată este deficitară şi neconvingătoare, acest aspect conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

A susţinut în esenţă intimatul - pârât că procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru procurori a respectat întocmai prevederile legale şi regulamentare incidente, dreptul de apreciere al intimatului fiind exercitat în limitele legale, fără a fi nesocotit interesul legitim privat al recurentului- reclamant sau interesul legitim public.

În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, luarea deciziilor de numire în funcţia de procuror, fără concurs, se are în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de cereri.

Contrar susţinerilor reclamantului, norma în discuţie (art. 331 din Legea nr. 303/2004) nu conferă un drept la numirea în funcţia de procuror, fără ca o astfel de solicitare să fie cenzurată prin prisma prevederilor de referinţă şi a considerentelor de oportunitate prevăzute de legiuitor, prin folosirea sintagmei "pot fi numiţi".

În ceea ce priveşte critica ce vizează discriminarea recurentului în raport cu alte persoane aflate în situaţii identice sau comparabile, nu poate fi reţinută. Aprecierea asupra oportunităţii numirii în funcţia de procuror a unei persoane, fără examen, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este fondată pe criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Or, astfel cum a reţinut instanţa de fond în cauză nu este îndeplinită niciuna dinte condiţiile anterior enumerate, întrucât nu există premisa existenţei unor situaţii similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 18.06.2020 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal Hotărârea nr. 411/07.05.2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea sa de numire, fără concurs sau examen, într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sau la alt parchet, în condiţiile prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004.

Nemulţumit de soluţia pronunţată, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată solicitând anularea hotărârii nr. 411/2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de numire în funcţia de procuror, fără concurs sau examen, în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, în cauză nu poate fi reţinut excesul de putere în adoptarea hotărârii a cărei anulare se solicită, întrucât aceasta a fost adoptată în limitele competenţelor conferite de art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii coroborat cu prevederile art. 2 şi art. 12 din Metodologia privind numirea în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secţiei pentru procurori.

De asemenea, a mai reţinut judecătorul fondului că, aprecierea asupra oportunităţii numirii fără examen în funcţia de procuror a unei persoane, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este fondată pe criteriile prevăzute de lege, respectiv rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, etc.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea judicioasă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/09.05.2019 la Consiliul Superior al Magistraturii, reclamantul A., fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, a solicitat numirea în funcţia de procuror, fără concurs sau examen, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă.

În temeiul art. 10 din Metodologia privind numirea în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi reîncadrarea în funcţia de procuror în condiţiile art. 83 alin. (3) din aceeaşi lege, aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secţiei pentru procurori, reclamantul s-a prezentat la şedinţa din data 28.06.2019 a secţiei pentru procurori, arătând aspectele referitoare la motivaţia profesională.

Secţia pentru procurori a reţinut că domnul A. a funcţionat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, că nu a fost sancţionat disciplinar, a avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi că şi-a încetat activitatea din motive neimputabile.

Prin Hotărârea nr. 605/28.06.2019, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la reclamantul A..

În raport de înscrisurile depuse, anexate cererii şi faţă de motivaţia profesională exprimată în cadrul interviului susţinut, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat prin Hotărârea nr. 609/28.06.2019, că nu este oportună numirea reclamantului în funcţia de procuror, fără concurs/examen, potrivit prevederilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Criticile reclamantului referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii în discuţie privesc în esenţă următoarele aspecte:

- nesocotirea interesului legitim public şi privat prin respingerea numirii reclamantului în funcţia de procuror şi exercitarea dreptului de apreciere în mod discreţionar, prin exces de putere;

- existenţa unei situaţii discriminatorii faţă de alţi petenţi care au fost numiţi în funcţia de procuror fără examen.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior."

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din cuprinsul Metodologiei, în vederea soluţionării cererilor de numire în funcţia de procuror, persoanele în privinţa cărora s-a constatat că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 sunt ascultate de către secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar conform art. 11 din aceeaşi Metodologie, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3, precum şi alte elemente de fapt relevante care pot fi verificate şi apreciază asupra cererii.

Recurentul, într-o primă critică susţine că hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este nemotivată, anume că nu se explică ce a format convingerea pârâtului, nu este realizată o minimă analiză a criteriului adoptat ceea ce conduce la anularea actului iar reparaţia care se poate aduce nu poate consta decât în reluarea în condiţii de legalitate şi transparenţă a ascultării.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentului, că respingerea cererii de numire a reclamantului în funcţia de procuror, fără examen, este justificată de considerente legate de aprecierea lipsei oportunităţii măsurii (oportunitate analizată în urma ascultării reclamantului în şedinţa secţiei pentru procurori din data de 28.06.2019) cu privire la aspecte referitoare la motivaţia sa profesională cât şi necesităţile sistemului judiciar.

La baza emiterii hotărârii atacate au stat atât aspectele legate de motivaţia profesională cât şi cele legate de necesităţile sistemului judiciar prin prisma necesităţii ocupării locurilor vacante la acele parchete care se confruntau la acel moment cu un volum de activitate ridicat şi la care nu există posibilităţi reale de ocupare a posturilor vacante prin alte modalităţi de recrutare.

Solicitarea recurentului-reclamant de numire în funcţia de procuror a fost analizată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu competenţa ce îi revine, cu aplicarea judicioasă a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004, norme cu caracter supletiv ce acordă secţiei corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii dreptul de apreciere manifestat în concret în raport de circumstanţele specifice cauzei.

În manifestarea dreptului de apreciere, autoritatea publică pârâtă a concluzionat, în raport de motivaţia profesională exprimată în cadrul interviului susţinut că numirea acestuia în funcţia de procuror, în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, nu este oportună.

Instanţa de fond, în mod judicios a reţinut că autoritatea publică pârâtă beneficiază de o marjă de apreciere (cu respectarea principiului legalităţii) atunci când decide în concret asupra unor situaţii punctuale, având în acest fel un anumit grad de libertate de a alege, între mai multe soluţii posibile, pe cea care corespunde cel mai bine realităţii sociale. De asemenea, a reţinut că nu se poate vorbi despre încălcarea vreunui drept sau interes legitim public sau privat atâta vreme cât dreptul de apreciere a fost exercitat de autoritatea pârâtă în limitele prevăzute de lege. Aşadar, critica recurentului referitoare la nemotivarea sentinţei recurate, cât şi la nemotivarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii contestate, nu poate fi primită.

De altfel, acest motiv de nelegalitate, lipsa motivării hotărârii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost invocat doar la momentul depunerii concluziilor scrise, înregistrate la 30.01.2020, când recurentul-reclamant a depus şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul anulării hotărârilor atacate pentru nemotivare cu consecinţa reluării etapei interviului în faţa secţiei pentru procurori.

La termenul din data de 21.01.2020, la interpelarea instanţei, reprezentantul reclamantului a precizat că nu a invocat ca motiv de nelegalitate a hotărârii contestate nemotivarea pentru că ar fi de natură a conduce la anularea hotărârii şi reluarea întregii proceduri a interviului ceea ce nu doreşte reclamantul.

De altfel, judecătorul fondului în mod corect a reţinut aplicarea art. 394 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că o precizare a cererii de chemare în judecată prin indicarea unui nou motiv de nelegalitate făcută după închiderea dezbaterilor nu este admisibilă.

Procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru procurori a respectat întocmai prevederile şi regulamentele incidente, dreptul de apreciere fiind exercitat în limitele legale, fără a fi nesocotit interesul legitim privat al petentului sau interesul legitim public.

Dacă s-ar aprecia că norma instituie un drept, la îndeplinirea condiţiilor impuse de lege (art. 331 şi art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 303/2004), cererea ar trebui admisă de plano, cu înlăturarea dreptului secţiei de judecători/procurori la aprecierea pe care însuşi legiuitorul a conferit-o prin caracterul supletiv al normei în discuţie, ceea ce ar contrazice însăşi raţiunea textului şi ar minimaliza până la o pură formalitate rolul secţiilor în numirea judecătorilor şi procurorilor pe acest temei.

Pe lângă faptul că o astfel de interpretare nu are susţinere legală, recurentul pârât face abstracţie de faptul că numirea judecătorilor/procurorilor fără concurs sau examen este o procedură de excepţie, ceea ce impune ca la numire să nu fie avute în vedere doar îndeplinirea condiţiilor, aşa cum în mod corect le-a definit instanţa de fond, formale, prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004, ci şi alte elemente relevante care să permită secţiei respective aprecierea, cu privire la oportunitatea numirii în funcţia de judecător sau procuror, fără concurs a persoanei în cauză.

Aşadar, prin instituirea art. 331 din Legea nr. 303/2004, nu se poate susţine că scopul legiuitorului a fost doar acela de ocupare a locurilor vacante la acele parchete care se confruntau la acel moment cu un volum de activitate ridicat şi la care nu există posibilităţi reale de ocupare a posturilor vacante prin alte modalităţi de recrutare, în orice condiţii, făcându-se abstracţie de persoana care doreşte să ocupe acel post.

În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma sus evocată, secţia pentru procurori, în manifestarea dreptului său de apreciere a avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării cererii recurentului reclamant şi a conchis că, faţă de motivaţia profesională exprimată în cadrul interviului susţinut de către acesta, numirea acestuia în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, nu este oportună.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, legea conferă posibilitatea de apreciere şi cu privire la persoane, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din cuprinsul Metodologiei prevede că, în vederea soluţionării cererilor de numire în funcţia de procuror, persoanele în privinţa cărora s-a constatat că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 sunt ascultate de către secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Instanţele judecătoreşti pot controla numai legalitatea actului administrativ, nu şi oportunitatea acestuia, dacă administraţia publică sau instituţia publică nu a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În aceste condiţii, instanţa consideră că nu se poate pune problema încălcării vreunui drept sau interes legitim public sau privat al reclamantului de a fi numit în funcţia de procuror, fără examen, atâta vreme cât dreptul de apreciere s-a exercitat în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte discriminarea invocată de recurentul-reclamant, în raport cu alte persoane aflate în situaţii identice sau comparabile, Înalta Curte reţine că fiecare cerere de numire în funcţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 trebuie analizată distinct raportat la criteriile prevăzute de lege şi la motivaţia profesională a fiecărui candidat.

Sub acest aspect, chiar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.

Diferenţa între cele două situaţii a fost dată de motivaţia profesională a fiecărui candidat exprimată de aceştia cu ocazia interviului din faţa membrilor secţiei.

Or, în cauză, aprecierea asupra oportunităţii numirii în funcţia de procuror, fără examen, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este întemeiată pe criteriile prevăzute de lege, anume: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, sex, categorie socială, religie, convingeri, orientare sexuală, vârstă, etc.

În consecinţă, neexistând premisa existenţei unor situaţii similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit, fiecare dintre cererile analizate de autoritatea pârâtă fiind apreciată distinct raportat la criteriile prevăzute de lege şi la motivaţia profesională a fiecărui candidat, Înalta Curte reţine că nici această critică nu este fondată.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că toate criticile recurentului formulate în prezenta cale de atac sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 20/CA/2020-PI din 18 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2021.