Nullity of extraordinary appeal for failing to substantiate casation grounds in integrity report prescription challenge

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, să se constate prescripţia extinctivă, caducitatea aplicării Raportului de Evaluare pentru perioada 15.06.2012-18.10.2013.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 154 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a prezentat situaţia de fapt a cauzei, după care a susţinut că prima instanţă a precizat că nu se mai poate reţine intervenirea prescripţiei extinctive a dreptului de a se mai antrena răspunderea reclamantului pentru faptele constatate prin raportul de evaluare din speţă, pe motiv că raţiunea instituirii unui termen de prescripţie este aceea de a înlătura imprescriptibilitatea răspunderii pentru faptele ce determină antrenarea acestei răspunderi, având în vedere că şi pentru răspunderea penală există reglementată o prescripţie extinctivă, însă această prescripţie extinctivă în lipsa oricăror alte reglementări este supusă dreptului comun, drept care este reprezentat de dispoziţiile C. civ.. Ca atare, termenul de prescripţie este susceptibil şi de întrerupere sau suspendare, împlinirea lui presupunând şi verificarea inexistenţei unor asemenea cazuri.

A susţinut recurentul că argumentul instanţei este lipsit de logică, fiindcă acuzaţia care i se aduce intră, mai degrabă sub incidenţa materiei penale decât materiei civile, fiindcă sancţiunea are caracter penal conform jurisprudenţei CEDO din afacerea Engel c. Olanda. Orice sancţiune din dreptul naţional care are un caracter represiv/punitiv, este calificată ca fiind o sancţiune de natură penală, chiar dacă este definită de către dreptul intern ca fiind una de natură administrativă.

Se poate observa că revocarea dintr-o funcţie de demnitate publică are un scop vădit represiv, care califică această sancţiune ca fiind una de natură penală. Or, în ceea ce priveşte sancţiunile de natură penală, devine aplicabil principiul aplicării legii mai favorabile, garantat de către art. 15 din Constituţia României.

Pe cale de consecinţă, a solicitat recurentul, de asemenea, să se constate aplicarea acestei reglementări, fiind într-un caz de aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, se impune analizarea de către instanţa de control judiciar a prescriptibilităţii faptelor, şi nu a actului administrativ, respectiv textul nou introdus al art. 25 Legea 54/2019. Textul legal precizează în mod destul de clar de când curge termenul de prescripţie, mai exact, de la data săvârşirii faptelor care determină conflictul de interese sau a stării de incompatibilitate.

Prin urmare, toate argumentele invocate de prima instanţă în legătură cu aplicabilitatea dispoziţiilor din C. civ. cu privire la prescripţia extinctivă sunt lipsite de orice fel de fundament.

Înainte de analiza considerentelor privind prescripţia faptelor imputate reclamantului, prima instanţa a analizat şi a respins capătul de cere privind caducitatea raportului de evaluare motivând că nu se impune analiza acesteia ci doar a prescripţiei, fiindcă raportul de evaluare nu este caduc, deoarece nu reclamantul nu a indicat în cuprinsul acţiunii nici un aspect care să conducă la concluzia că a dispărut unul din elementele sale esenţiale.

De asemenea, prima instanţă susţine că împrejurarea că în baza lui nu ar mai putea fi antrenată răspunderea juridică este un efect al unei alte instituţii, şi anume a prescripţiei extinctive reglementate de Legea 54/2019.

A arătat recurentul că analizarea acestui petit, în prealabil primului, este fundamental greşit, fiindcă, pentru a stabili dacă este sau nu aplicabilă sancţiunea caducităţii, trebuia analizat dacă s-a împlinit termenul de prescripţie, ceea în speţă s-a întâmplat pentru considerentele anterior menţionate.

A mai susţinut recurentul că lipsa temeiului, în cazul de faţă, semnifică intervenirea caducităţii raportului întocmit de către ANI. Potrivit doctrinei, caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, constând în lipsirea actului juridic de orice efecte, datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului actului. Practic, intervenirea Legii nr. 54/2019 este o cauză ulterioară întocmirii actului administrativ care, fără discuţie, este independentă de voinţa ANI, aspecte pe care prima instanţă le-a ignorat cu desăvârşire.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate. motivele de casare fiind expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de fond, examinând motivele invocate prin cererea de chemare în jduecată de către reclamant, a reţinut, în esenţă, că în cauză se pune problema constatării intervenirii prescripţiei extinctive şi dacă această prescripţie poate duce la constatarea caducităţii aplicării raportului de evaluare întocmit de către ANI, în baza aplicării reglementării cuprinse în Legea 54/2019, că reclamantul foloseşte două instituţii juridice diferite şi anume prescripţia extinctivă şi caducitatea, ceea ce urmăreşte, practic, fiind a se stabili că, împlinindu-se termenul de prescripţie reglementat de Legea 54/2019, nu mai este posibil a se antrena răspunderea civilă, administrativă, disciplinară. În consecinţă, a observat că nu se pune problema de a se verifica incidenţa instituţiei caducităţii, ceea ce se impune a se verifica şi stabili este dacă a intervenit sau nu prescriptia extinctivă pentru răspunderea civilă, administrativă, disciplinară reglementată de art. 25 din Legea 176/2010. În raport de dispoziţiile Legii nr. 54/2019 şi de susţinerile reclamantului, a argumentat că sancţiunile care se aplică nu sunt sancţiuni de natură penală, ci sancţiuni în materie disciplinară, administrativă sau o răspundere civilă, că nu se poate reţine intervenirea prescripţiei extinctive a dreptului de a se mai antrena răspunderea reclamantului pentru faptele constatate prin raportul de evaluare din speţă, reţinând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 682/2018.

A reţinut că reclamantul a contestat raportul de evaluare, contestaţia sa introdusă potrivit art. 22 din Legea 176/2010 fiind solutionată definitiv de către instanţe la data de 21.11.2018, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, care se va împlini în 21.11.2021, în care organele abilitate pot să procedeze la aplicarea efectivă a sancţiunilor reglementate de art. 25 din Legea 176/2010, în consecinţă neputând fi constatată intervenirea prescripţiei extinctive reglementate de Legea 54/2019.

Recurentul nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, în raport de considerentele instanţei de fond, care a înlăturat argumentat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Simplele susţineri în sensul că argumentele primei instanţe sunt lipsite de fundament, reluarea motivelor anterior invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a se critica, în concret, hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii, prin identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi expunerea modului în care soluţia adoptată de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, nu constituie motive de casare în sensul art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reluarea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a motivelor anterior invocate prin acţiune, analizate de instanţa de fond, expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic în raport de argumentele prezentate de instanţa de fond, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 154 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.