Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1889/2021 AI generated

Tax suspension appeal dismissed as moot after tax acts annulled; fees reduced to 5,000 RON.

Case Number Decizia nr. 1889/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the tax authority's appeal as moot (lipsit de interes), upholding the lower court's suspension of the enforcement of a tax assessment decision and fiscal inspection report. The taxpayer had sought suspension under Article 14(1) of Law No. 554/2004, which the lower court granted on grounds of a "well-justified case" based on doubts about the legality of the acts. On appeal, the tax authority challenged this ruling, but during the appeal the tax administration's decisions were annulled by the administrative dispute resolution body. The Court held that, because the challenged acts had been invalidated, the appellant no longer had a practical, legitimate interest in the appeal, as required by Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code. The Court also reduced the awarded attorneys' fees to 5,000 RON under Article 451(2) of the Civil Procedure Code, finding the claimed 24,199 RON disproportionate to the work performed, and ordered the appellant to pay this amount.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Tax suspension appeal dismissed as moot after tax acts annulled; fees reduced to 5,000 RON: The taxpayer had sought suspension under Article 14(1) of Law No. 554/2004, which the lower court granted on grounds of a "well-justified case" based on doubts about the legality of the acts. On appeal, the tax authority challenged this ruling, but during the appeal the tax administration's decisions were annulled by the administrative dispute resolution body. The Court held that, because the challenged acts had been invalidated, the appellant no longer had a practical, legitimate interest in the appeal, as required by Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code. The Court also reduced the awarded attorneys' fees to 5,000 RON under Article 451(2) of the Civil Procedure Code, finding the claimed 24,199 RON disproportionate to the work performed, and ordered the appellant to pay this amount.

Keywords

AI generated
tax authority fiscal law tax procedure administrative fees civil annulment tax assessments

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as devoid of interest.

art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Applied to reduce the legal fees awarded to the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x_705 din 27.08.2020 si a Raportului de inspecţie fiscala nr. x_687 din 27.08.2020 emise de ANAP- DGRFP Cluj-Napoca- AJFP Cluj şi suspendarea executării Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscala, obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul x/2014, CUI x, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, şi pe cale de consecinţă:

În baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.08.2020 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.08.2020 ambele emise de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, până la pronunţarea instanţei de fond.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că prima instanţă a ignorat apărarea pârâtei detaliată prin întâmpinarea nr. 45.897 din data de 08.07.2020, depusă la dosarul cauzei la data de12.10.2020, la care nu face nicio referire în analiza temeiniciei si legalităţii cererii deduse judecaţii. Practic, au fost insusite de către instanţa de fond criticile aduse actului administrativ fiscal de către reclamantă, fara ca acestea sa fie confruntate cu susţinerile apărării.

Recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu reţinerile primei instanţe, întrucât poate fi vorba de un caz bine justificat doar în situaţia în care, din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ, în acest sens invocând practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal, respectiv Decizia nr. 5191/27.10. 2005.

Or, aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamanta intimată nu reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, în măsură:să dovedească "îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat".

Prin urmare, până la o eventuală anulare de către instanţa de judecată, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.

Reclamanta intimată nu facer dovada existentei unui "caz bine justificat".

Durata de efectuare a inspecţiei fiscale respectiv . perioadă cuprinsa intre data consemnării in RUC (27.01.2020) si data discuţiei finale 06.08.2020 a fost de 44 zile având in vedere faptul ca, potrivit art. 127 alin. (7) din Leaea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală In calculul duratei inspecţiei fiscale nu sunt cuprinse perioadele in care inspecţia fiscala a fost suspendata. Astfel, durata maxima de efectuare a inspecţiei fiscale prevăzuta de art. 126 alin. (1) si 2 din Legea nr. 207/2015 nu a fost nicidecum depăşit.

În acest context, recurenta nu poate fi de acord cu reţinerile primei instanţe în sensul că în durata inspecţiei fiscale ar intra şi perioada de 47 de zile, cuprinsă între data de 15.05.2020 dată la care instanţa consideră că ar fi trebuit să se reia inspecţia fiscală şi data de 01.07.2020 data reluării efective.

A mai arătat recurenta că prima instanţă a reţinut următoarele: "chiar dacă instanţa nu poate analiza în concret susţinerile reclamantei şî efectele probabile ale situaţiei invocate, Curtea constată că motivele arătate sunt în măsură să creeze Io îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere."

În mod evident, instanţa nu motivează aceste reţineri, astfel încât instanţa de fond se contrazice prin faptul că arată că "nu poate analiza în concret susţinerile reclamantei şi efectele probabile ale situaţiei invocate", dar în acelaşi timp "constată că motivele arătate sunt în măsură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere."

Având în vedere cele expuse mai sus, respectiv starea de fapt conturată prin constatările inspectorilor fiscali, contrar celor reţinute în mod eronat de către prima instanţă, recurenta a arătat că în speţă nu pot fi reţinute elemente de vădită nelegalitate sau împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii si autenticităţii actului administrativ atacat, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Recurenta- pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor pârâtei.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuie să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Or, în cauză, la termenul de judecată din data de 25 martie 2021, intimata-reclamantă, prin apărător, a depus la dosarul cauzei decizia nr. 64/26.02.2021 emisă de Agenţia Naţională de Adminsitrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţuionare a Contestaţiilor prin care s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. x/27.08.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, pentru suma de 32.572.600 RON reprezentând: 296.982 RON-impozit pe profit; 6.629.979 RON - impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor; 5.101.045 RON - contribuţie pentru asigurări sociale datorată de angajator; 12.153.156 RON -contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi; 1.678.825 RON - contribuţie pentru asigurări de sănătate datorată de angajator; 5.339.819 RON -contribuţie pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi; 161.425-contribuţie de asigurări pentru şomaj datorată de angajator; 161.425 RON- contribuţie individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi; 90.075 RON-contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator; 80.713 RON - contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale; 274.424 RON - contribuţie asigurătorie pentru muncă; () 197.198 RON - vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate; s-a dispus ca organul emitent, prin altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul desfiinţat, să procedeze la refacerea insepcţiei fiscale, care trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum şi considerentele reţinute în motivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei care au condus la desfiinţare, având obligaţia, totodată să ţină cont de toate argumentele şi documentele prezentate de contribuabil în susţinerea cauzei.

Faţă de această împrejurare, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă, în cadrul dezbaterilor, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens factura nr. x/21.10.2020 în sumă de 24.199 RON, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2020, reprezentând asistenţă juridică şi reprezentare, aşa cum rezultă şi din nota privind cheltuielile de judecată, depusă de apărătorul reclamantei la dosar .

Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat solicitat, în sumă de 24.199 RON, la suma de 5.000 RON, ţinând seama de circumstanţele cauzei, faptul că este o sumă vădit disproporţionată în raport cu activitatea desfăşurată de către apărătorul reclamantei şi complexitatea cauzei, măsura neavând niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes. Va obliga recurenta la 5000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 135 din 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a, contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.