Consumer protection sanctions upheld against financial firm for unilateral 48-hour payment deadline.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucuresti, la data de 05.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, solicitând anularea Ordinului Presedintelui ANPC nr. 201/15.03.2017 şi anularea Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 177/16.05.2017.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 56 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată actiunea formulată de reclamanta B. S.A..

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva aceste hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta B. S.A. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

Sentinţa recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., prin interpretarea eronată a art. 131 din Legea nr. 363/2007 potrivit căruia "Măsurile dispuse potrivit dispoziţiilor art. 13 se realizează de către conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de către conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la propunerea agentului constatator, în termen de 5 zile."

Astfel, preluând în integralitate apărările formulate de ANPC, instanţa de fond a considerat că termenul de 5 zile pentru emiterea ordinului începe a curge nu de la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, ci de la data întocmirii referatului prin care a fost înaintat documentul de control către Preşedintele ANPC.

În opinia recurentei, procedând astfel, instanţa de fond nu a acordat suficientă importanţă argumentelor sale expuse, potrivit cărora din interpretarea coroborată cu art. 15 din Legea nr. 363/2007, rezultă că termenul de 5 zile începe să curgă de la data constatării contravenţiei şi a propunerii luării măsurii (de către agentul constatator), respectiv de la data emiterii procesului-verbal de către prepusii intimatei.

Instanţa de fond a eliminat de plano toate apărările recurentei "în contextul în care s-a reţinut şi instanţa a confirmat existenta unei practici comerciale incorecte/agresive".

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" acesta este neîntemeiat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 este formal indicat, iar pe de altă parte, sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Prin ordinul atacat intimata-pârâtă a dispus ca începând cu data de 31.03.2017, încetarea practicii comerciale incorecte/agresive ce consta în fapta operatorului economic de servicii financiare de a folosi o poziţie de forţă faţă de consumatori, stabilind termenul de plată după bunul sau plac, fără acordul scris al consumatorilor, exercitând presiuni asupra acestora, într-un mod care limitează semnificativ capacitatea consumatorilor de a lua decizii în cunoştinţă de cauză, fiind aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 5000 RON în raport de încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 8 din Legea 363/2007 .

S-a reţinut în cuprinsul ordinului criticat că, consumatorii se află într-o situaţie defavorabilă, banca acţionând de pe o poziţie dominantă de forţă, impunând un termen stabilit de aceasta, în mod arbitrar, după bunul plac.

Consumatorul C.-semnatar al reclamaţiei înregistrată la ANPC sub nr. x/12.01.2017 a sesizat faptul că a primit o notificare prin care i se solicită plata scadenţei în 48 de ore şi nu în 30 de zile, aşa cum este prevăzut în contract.

Din notificarea nr. x/28.10.2016, reiese că, în cuprinsul acesteia se menţionează că datoria semnatarului reclamaţiei, calculată până la data de 28.10.2016 este în valoare de 488,34 CHF şi trebuie plătită în maxim 48 de ore, precum şi faptul că creditul va fi declarat scadent anticipat, cu consecinţa achitării întregii datorii în valoare de 69.313,85 CHF.

Totodată, s-a menţionat că dosarul constituit în cazul semnatarului reclamaţiei administrative, împreună cu cererea de încuviinţare a începerii executării silite au fost pregătite şi vor fi trimise în orice moment către departamentul de Recuperări pe cale legală şi de Asigurări, pentru analiză în detaliu a situaţiei financiare .

În cuprinsul contractului de credit, la art. IV pct. 8 se menţionează că "... creditorul poate declara exigibilitatea anticipată a creditului numai dacă în termen de 30 de zile de la data primirii notificării trimise de creditor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin executor judecătoresc ori bancar, împrumutatul nu execută obligaţiile scadente şi plătibile asupra cărora a fost notificat".

Prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care i-au permis recurentei modificarea unilaterală a termenului de achitare a sumelor restante, prin neindicarea nici unui criteriu care să-i dea acest drept, lăsând la libera sa apreciere stabilirea celor 48 de ore, corect s-a apreciat că, consumatorii sunt prejudiciaţi comparând solicitarea acestora referitoare la plată cu ameninţarea că, în caz de neplată, va fi declarat scadent anticipat creditul şi implicit executarea silită.

În acest context, concluzia instanţei de fond este corectă. Recurenta-reclamantă a folosit o poziţie de forţă faţă de consumatori, stabilind termenul de plată după bunul său plac, fără acordul scris al consumatorilor, exercitând presiuni asupra acestora, într-un mod în care limitează semnificativ capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, "o practică comercială este incorectă dacă este contrară diligentei profesionale" iar potrivit art. 2 lit. d) din acelaşi act normativ, practica comercială reprezintă orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor.

Din interpretarea dispoziţiilor legale amintite, instanţa reţine că o practică comercială este considerată incorectă dacă este contrară diligenţei profesionale şi deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, dacă este adresată unui anumit grup de consumatori, iar practicile comerciale sunt analizate în funcţie de efectul pe care îl au sau îl pot avea asupra consumatorului mediu.

Conform legii, diligenţa profesională reprezintă competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei credinţe, în domeniul de activitate al acestora.

În jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie există referiri la noţiunea de consumator mediu, prezentat ca o persoană cu "un nivel de informare rezonabil, care este rezonabil de atentă şi circumspectă, luându-se în considerare factorii sociali, culturali şi lingvistici."

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Codul Consumului, operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţa produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 21/1992 consumatorii au dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime, precum şi de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.

Faţă de cele anterior menţionate şi ţinând cont şi de specificul contractului încheiat între banci şi consumatori instanţa de control judiciar reţine că în mod corect intimata-pârâtă a reţinut în cauză că operatorul de servicii financiare, banca, a acţionat de pe poziţii de forţă, folosind practici incorecte sau înşelătoare ale comercianţilor, de natură a conduce la deformarea comportamentului economic al consumatorului mediu.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate a actului administrativ atacat referitoare la emiterea tardivă a sa, invocată de către recurentă, instanţa reţine că aceasta nu poate fi primită motivat de faptul că ordinul în discuţie a fost emis cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 363/2007, de 5 zile, ce se calculează prin raportare la data luării la cunoştinţă de către conducătorul instituţiei de propunerea agentului constatator, aceasta fiind data de 15.03.3017, când a fost întocmit referatul prin care a fost înaintat documentul de control către Preşedintele ANPC.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de B. S.A. împotriva sentinţei nr. 56 din 11 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.