Suspension of post-abolition quashed as moot after directorate reinstated and resignation confirmed

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10.07.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 până la soluţionarea cauzei care vizează anularea actului şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 712 din 11 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii, lipsei de obiect şi lipsei de interes ca neîntemeiate şi a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 în privinţa reorganizării Direcţiei generale de trezorerie şi contabilitate publică-postul de director general până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 712 din 11 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 11 august 2020, încălcându-se astfel nomele de procedură civilă. Totodată, instanţa de fond a respins în mod greşit excepţiile invocate, reţinând eronat că raportul de serviciu nu a fost modificat în baza actelor subsecvente relativ la excepţia lipsei de obiect, precum şi incidenţa dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004 relativ la excepţia lipsei de interes.

De asemenea a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, depăşind limitele legale de analiză reglementate de textul anterior menţionat şi nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu a dovedit condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi ireversibile în sensul afirmării cu titlu de supoziţie a posibilităţii diminuării pe viitor a veniturilor sale salariale, atare situaţie neîncadrându-se pe caracterul ireversibil.

A mai susţinut recurenta că societatea reclamantă nu a dovedit nici existenţa cazului bine justificat, întrucât înscrisurile depuse coroborate cu textele de lege incidente nu sunt în măsură să demonstreze o puternică şi evidentă suspiciune de nelegalitate privind actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Recurentul pârât Guvernul României a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa fie a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fie a rejudecării în sensul respingerii cererii de suspendare.

Arată pârâtul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, cele prezentate fiind contradictorii şi neanalizând fiecare dintre argumentele revelevante ale părţilor. Astfel, judecătorul fondului nu analizat aspectul că executarea dispoziţiilor H.G. nr. 380/2020 în termenul prevăzut de art. II din acest act administrativ, care se împlinise la 02.07.2020, aşadar anterior înregistrării cererii de suspendare pe rolul instanţei la 10.07.2020, demonstrând că hotărârea atacată îşi produce efectele, totuşi, nu a analizat şi aceste argumente relevante, fiind omise deliberat chestiuni esenţiale din apărările formulate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul critică de asemenea modalitate se soluţionare a excepţiilor invocate şi interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării H.G. nr. 380/2020 până la soluţionarea cauzei care vizează anularea actului şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond". Rezultă, din prevederile legale menţionate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii, lipsei de obiect şi lipsei de interes ca neîntemeiate şi a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a dispus suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 în privinţa reorganizării Direcţiei generale de trezorerie şi contabilitate publică-postul de director general până la pronunţarea instanţei de fond, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea acţiunii.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 din acelaşi cod. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, în primă instanţă şi în căile de atac, şi nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulăriii căii de atac.

Or, ulterior pronunţării sentinţei de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a emis Decretul nr. 3182 din data de 21 decembrie 2020 prin care a fost restabilită Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică desfiinţată prin H.G. nr. 380/2020, în cadrul căreia reclamantul ocupa postul de director general.

Totodată, Înalta Curte mai arată că, la data de 8 ianuarie 2021, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 41 care atestă încetarea raportului de muncă al domnului A. - director general gradul II din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, prin demisie, dosar recurs.

În raport de aceaste împrejurări, Înalta Curte reţine că este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în susţinerea acţiunii, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerinţelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative.

Astfel, demersul judiciar promovat de reclamant a devenit lipsit de interes faţă de împrejurarea că raportul de muncă al acestuia din cadrul Ministerul Finanţelor Publice a încetat prin demisie, fără legătură cu reorganizarea ministerului conform H.G. nr. 380/2020.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate sub aspectul motivului prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea ca rămasă fără interes, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 712 din 11 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal,

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea ca rămasă fără interes.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.