Insurance Guarantee Fund’s rejection of supplemental repair costs without official invoices: sufficiency of private estimates and pricing system valuation under ASF Norm No. 23/2014

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12078/20.12.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată, pentru suma de 13.421,57 RON, solicitând admiterea contestaţiei si modificarea Deciziei, în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată, inclusiv cu privire la suma de 5.227,61 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 13 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea contestaţiei cu consecinţa modificării deciziei în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta a susţinut că prima instanţă a respins în mod eronat proba cu martori şi expertiză, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Astfel, în baza rolului activ judecătorul fondului putea, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe.

Mai arată reclamanta că instanţa de fond a dat curs doar susţinerilor părţii adverse, cu ignorarea totală a probelor ataşate şi situaţiei de fapt expusă prin cererea introductivă.

Invocând dispoziţiile art. 26 şi art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, recurenta arată că prin cererea de plată din 02.01.2017 a solicitat aprobarea la plată a sumei de 18.649,18 RON reprezentând reparaţiile efectuate în regie proprie în vederea utilizării autoturismului avariat, însoţite de Devizul nr. 111 emis în sistem B. de către S.C. C. S.R.L. Botoşani şi Nota de constatare. Arată recurenta că deşi a comunicat documentele solicitate, FGA a admis cererea de plată doar pentru suma de 13.421,57 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursul ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12078/20.12.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată, pentru suma de 13.421,57 RON, în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată, inclusiv cu privire la suma de 5.227,61 RON.

Prin decizia nr. 12078/20.12.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru suma de 13.421,57 RON (art. 1 din decizie) şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 5.227,61 RON (art. 2 din decizie).

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că în cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 5.227,61 RON, întrucât reclamanta a anexat cererii sale de plată un deviz estimativ (calcul reparaţie), fără să depună şi documente justificative în dovedirea reparaţiei.

Suma a fost stabilită în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de preţuri B. (platformă electronică de specialitate în evaluarea datelor acceptată de către toţi asigurătorii şi de către unităţile service), pentru acordarea despăgubirii in "sistem regie proprie", rezultând că valoarea despăgubirii care poate fi acordată este de 13.421,57 RON, după cum urmează: Total manoperă: 783 RON, Total vopsitorie: 2.490,16 RON; Total piese: 10.148,41 RON; Total costuri reparaţie: 13.421,57 RON.

Se mai constată că reclamantul a depus, odată cu cererea de plată, nota de constatare, devizul estimativ şi factura nr. x/09.12.2016.

Soluţia a fost justificată, în drept, prin dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii, respectiv dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privitoare la scopul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, pe considerente referitoare la faptul că între valoarea prestaţiei executate şi preţul plătit trebuie să existe un echilibru.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte arată că sunt neîntemeiate criticile reclamantei vizând respingerea probei cu martori şi expertiză, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei

Astfel, lecturând practicaua sentinţei civile nr. 1767 din data de 13.04.2018 se constată că instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor solicitările de administrare a probelor de către ambele părţi.

Faptul că instanţa a apreciat proba cu martori şi cu expertiză ca nefiind formulată în condiţiile prevăzute de lege, nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca şi o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, faţă de dispoziţii art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanţei, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanţa va putea înlătura anumite probe în funcţie de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părţilor, manifestată cu privire la proba în cauză.

Totodată, astfel cum s-a pronunţat şi practica judiciară în materie, probele aflate la dosar se vor aprecia ţinându-se seama şi de refuzul nejustificat al unei părţi de a prezenta probele scrise certe, a căror administrare nu poate avea loc decât cu acordul ei.

Prin criticile subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 26 şi art. 51 din Norma ASF 23/2015, decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor este nelegală reţinând că "petenta a anexat cererii sale de plată un deviz estimativ, fără să depună şi documente justificative în dovedirea repaţiei".

Înalta Curte împărtăşeşte statuările primei instanţe, în sensul că interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 51 alin. (3), (4), (5) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, impune concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare, aşa fiind, demersul reclamantei de a obţine întrega sumă ca fiind valoarea totală a despăgubirilor, nu poate fi validat.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă, fără putinţă de tăgadă că cererea de plată nu a fost însoţită decât de devizul estimativ nr. 111 şi nota de constatare şi factura nr. x/09.12.2016. De altfel, însăşi recurenta arată că facturile x/09.12.2016 şi nr. y/26.04.2017 au fost achitate ulterior datei de 02.01.2017, data formulării cererii de plată.

Nu mai departe, Înalta Curte constată că deşi recurenta face referire la o serie de facturi, respectiv factura nr. x/30.11.2016, aceasta a fost achitată cu chitanţa nr. x/06.01.2017, deci ulterior formulării cererii de plată; factura nr. x/09.12.2016 şi y/26.04.2017 pentru care nu există dovada plăţii, însă recurenta afirmă că ar fi fost achitate ulterior datei de 02.01.2017.

În acest context, în mod just a reţinut instanţa de fond că, în condiţiile în care nu au fost depuse documente justificative pentru suma solicitată, în mod corect pârâtul a procedat la stabilirea sumei în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de preţuri B..

Criticile recurentei, în sensul că nu au fost avute în vedere facturile prezentate în instanţă, nu pot fi reţinute şi implicit nu pot conduce la reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, întrucât sarcina probei în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului incumbă reclamantului. Or, este de necontestat că aceasta nu a arătat motivele pentru care facturi anterior enunţate nu au fost depuse la dosarul de daună, deşi existau la data emiterii deciziei contestate şi nici nu a făcut dovada achitării acestora (cu excepţia facturii nr. x/30.11.2016).

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte mai arată că simpla prezentare a unor facturi, fără dovada plăţii acestora şi fără a conţine menţiuni minime referitoare la reparaţiile efectuate şi facturate, pentru a se verifica dacă aceste reparaţii corespund celor din nota de constatare, este lipsită de relevanţă, nefăcând dovada legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Pe de altă parte, împătăşind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte arată că afirmaţiile reclamantei sunt cel puţin contradictorii, aceasta precizând că deşi a optat pentru efectuarea reparaţiilor în regie proprie, aspect reţinut şi în cererea de plată, în faţa instanţei arată şi depune înscrisuri care atestă că a ales ca reparaţiile să fie efectuate de către o altă unitate reparatoare - S.C. D. SRL- decât cea care a întocmit devizul, respectiv S.C. C. S.R.L. Botoşani.

Neclarităţi rezultă şi din suma ce reiese din facturi şi pentru care nu s-a făcut dovada plăţii în totalitate, respectiv 12.700 RON este diferită de cea din devizul antecalcul de reparaţii nr. 1111/05.11.2016 emis de C. S.A, în sumă de 18.649,18 RON solicitată de reclamantă, astfel că, o dată în plus este justificată conduita pârâtului care a procedat la stabilirea sumei în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de preţuri B..

Raportat la cele reţinute, Înalta Curte apreciază că sunt neconcludente argumentele recurentei în sensul că instanţa de fond a dat curs doar susţinerilor părţii adverse, cu ignorarea totală a probelor ataşate şi situaţiei de fapt expusă prin cererea introductivă.

În consecinţă, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 13 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.