Fee exemption claim fails; appeal over internal fee notice dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 63/07.04.2017 şi facturilor anexate acesteia, cu consecinţa exonerării de la plata taxelor profesionale anuale in suma de 1125,02 RON (aferentă anilor 2013-2016 şi parţial 2017, respectiv pana la data de 07.04.2017).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1719 din 5 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 5 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurentul - reclamant arată că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., respectiv exigenţa art. 6 alin. (1) din CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 10 din Legea nr. 303/2004.

De asemenea arată că instanţa de fond aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât oricine se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ, dacă se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Solicită, de asemenea să se constate prescrisă sumele anuale reprezentând taxe profesionale conform facturilor fiscale contestate pentru perioada 07.04.2014 - 07.04.2017.

Concluzionând reclamantul arată că cele două facturi fiscale sunt acte administrativ fiscale şi pot fi supuse controlului instanţei de contencios.

Astfel, reclamantul apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor juridice atunci când a admis excepţia inadmisibilităţii si a respins capătul de cerere formulat de către recurent având ca obiect anularea parţială a Hotărârii nr. 63/07.04.2017 şi facturilor anexate acesteia, cu consecinţa exonerării de la plata taxelor profesionale anuale in suma de 1125,02 RON (aferentă anilor 2013-2016 şi parţial 2017, respectiv pana la data de 07.04.2017), ca inadmisibil.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii judiciare îl reprezintă solicitarea reclamantului de anulare parţială a Hotărârii nr. 63/07.04.2017, respectiv a art. 4 care are următorul conţinut:

"Se pune în vedere domnului A. că la data emiterii prezentei Hotărâri figurează în evidenţele Consiliului de mediere cu un debit în cuantum de 1125.02 RON, ce reprezintă taxa profesională aferentă anilor 2013 - 2016 şi 2017 (parţial), conform facturilor x/29.03.2017 şi y/21.03.2017, anexate prezentei".

Instanţa de fond a admis excepţia indmisibilităţii şi a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă, apreciind în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 că Hotărârea nr. 63/07.04.2017, sub aspectul contestat de reclamant, respectiv art. 4, nu are caracterul unui act administrativ.

Primul motiv de nelegalitate invocat vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - depăşirea atribuţiilor autorităţii judecătoreşti - din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, ţinând cont că obiectul cererii deduse judecăţii este generat de poziţiile divergente ale părţilor cu privire la interpretarea prevederilor art. 1 şi art. 2 din Legea privind contenciosul adminsitrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că acest motiv de casare sancţionează pronunţarea hotărârii cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, cererea de chemare în judecată vizează anularea parţială a Hotărârii nr. 63/07.04.2017, respectiv a art. 4, astfel cum s-a arătat în precedent.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 -, Semnificaţia unor termeni:

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

……….

c)*) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;"

Din conţinutul dispoziţiilor anterior citate rezultă că actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanţelor judecătoreşti trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, hotărărea anterior menţionată care face obiectul cauzei de faţă, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autorităţi publice, scopul emiterii ei nu a fost producerea prin el însuşi de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a constitui un instrument procedural de informare, în condiţiile legii, în îndeplinirea informării reclamantului valoarea asupra obligaţiilor derivate din omisiunea de a achita taxele profesionale, obligaţiile fiind născute în temeiul hotărârilor prin care s-au stabilit aceste taxe şi în virtutea angajamentului semnat de reclamant în momentul în care a solicitat să fie promit în profesia de mediator .

Actul în discuţie nu naşte, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii noi instituite în vederea organizării generale a legii sau a executării în concret a legii. Se constată astfel că Hotărârea nr. 63/07.04.2017 este o simplă formă scrisă de executare în concret, unitar şi imediat a atribuţiilor legale ce revin reclamantului în baza dispoziţiilor legale în materia medierii.

Rezultă cu evidenţă faptul că hotărârea a cărei anulare o solicită reclamantul nu are caracterul unui act administrativ, ci este un act intern de informare emis de Consiliul de Mediere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 5 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 5 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.