Civil liability for statutory wage underpayment: civil law compensation (inflation adjustment and legal interest) for administrative salary defects in public sector pay orders.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. au chemat în judecată pârâţii Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

- modificarea Anexei 4 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor, în acord cu dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Cap VIII al Anexei nr. V şi art. 26, Secţiunea a 9-a, Dispoziţii finale din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- obligarea pârâţilor la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei.

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei.

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4734 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect, respingând, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Recurenta- pârâtă a invocat motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe:

Astfel, instanţa de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispoziţiilor art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Cu privire la acest aspect, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. 1, întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamanţilor, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul că:

a) începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite;

b) începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimaţii-reclamanţi conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, aceasta nemaifiind o parte componentă a salariului intimaţilor-reclamanţi începând cu data de 01.01.2018 şi prin urmare lipseşte vinovăţia, precum şi un alt element esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor constând în omisiunea de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale prevăzute de OMJ nr. 2883/C/2018;

A susţinut recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile a Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi în consecinţă nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor cuvenite intimaţilor-reclamanţi, respectiv la plata dobânzii legale:

În acest sens recurenta a invocat dispoziţiile OMJ nr. 3396/C/2018, OMJ nr. 603/C/2018, Anexa nr. 590 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta A., Anexa nr. 587 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta B., Anexa nr. 588 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta C., Anexa nr. 593 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta D., Anexa nr. 592 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta E., Anexa nr. 595 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamantul F., Anexa nr. 597 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta G., Anexa nr. 596 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta H., Anexa nr. 591 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta I..

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a solicitat să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%. respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează:

"(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Mai mult, Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...).

În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale.

Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariate cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, însă neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

A mai arătat recurenta că drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi B., C., D., E., F., G. şi I. prevăzute în Anexa nr. 40 la Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 au fost modificate prin Anexele la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C din 30.08.2018, doar în ceea ce priveşte sporurile (cu excepţia intimaţilor-reclamanţi A. şi H. în cazul cărora a fost modificat şi salariul de bază).

Astfel, salariul de bază acordat intimaţilor-reclamanţi B., C., D., E., F., G. şi I. prin OMJ nr. 603/C/2018 a rămas neschimbat ca urmare a modificării acestui act administrativ prin OMJ nr. 3396/C/2018, întrucât fiind cel prevăzut de lege pentru anul 2022, nu se mai pune problema majorării acestuia ca urmare a acordării unei valori de referinţă sectoriale mai mari la nivelul lunii decembrie 2017, aspect care rezultă din cele ce urmează.

Important de subliniat este că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat în principal modificarea Anexei 40 la OMJ nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor, în acord cu dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V şi ale art. 26, Secţiunea a 9-a din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariate în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, actualizate cu indicele de inflaţie precum şi a dobânzilor legale.

Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, aceste capete de cerere au rămas fără obiect, întrucât OMJ nr. 603/C/2018, care a fost aplicabil de la 01.01.2018, a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, de asemenea aplicabil de la data de 01.01.2018. iar suma sporurilor de care beneficiază intimaţii-reclamanţi a fost stabilită în procent total de 30% din salariul de bază.

OMJ nr. 2883/C/2018 invocat de către prima instanţă în considerente are în vedere acordarea unei valori de referinţă sectorială majorată începând cu data de 09.04.2015, însă aceasta nu face obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu are implicaţii asupra acordării sporurilor începând cu data de 01.01.2018, întrucât drepturile salariate ale intimaţilor-reclamanţi sunt cele prevăzute de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la valoarea de referinţă sectorială.

În acest sens, cu privire la valoarea de referinţă sectorială avută în vedere la calculul salariului de bază la nivelul lunii decembrie 2017, nivel la care s-a raportat OMJ nr. 603/C/2018, precum şi temeiul legal al plafonării salariului de bază prin OMJ nr. 603/C/2018, începând cu data de 01.01.2018, la nivelul anului 2022, recurenta a arătat că OMJ nr. 603/C/2018 a fost emis în temeiul OMJ nr. 542/C/2018 care stabilea o VRS 347,109 RON.

Această valoare de referinţă sectorială a fost avută în vedere la calculul salariului de bază la nivelul lunii decembrie 2017, nivel la care s-a raportat OMJ nr. 603/C/2018 emis în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, precum şi în considerarea Minutei întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018 (Anexă) a reprezentanţilor CSM, ÎCCJ, PÎCCJ, DIICOT, INM, SNG.

În minuta întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018, având ca obiect aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 au fost reţinute următoarele:

"în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017, la data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunara/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% fată de nivelul acordat pentru tuna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În situaţia în care indemnizaţia de încadrare sau salariul de bază aflate în plată depăşesc indemnizaţia de încadrare/salariul de bază prevăzute de anexele Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, se va acorda indemnizaţia/salariul prevăzut de lege pentru anul 2022 şi vor fi menţinute vechile sporuri majorate cu 25% în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3). lit. a)".

Intimaţii-reclamanţi se află în această din urmă situaţie, salariul acestora fiind cel stabilit de lege pentru anul 2022, astfel că orice majorare a VRS la nivelul lunii decembrie 2017, nu putea influenţa nivelul salariului plafonat.

Recurenta a prezentat o comparaţie, pentru fiecare intimat în parte, între salariul de bază de la nivelul anului 2022 şi salariul de bază de la nivelul lunii decembrie 2017, cu VRS stabilit prin OMJ nr. 542/C/2018, majorat cu un procent de 25%, după care a arătat că începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimaţii-reclamanţi conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, aceasta nemaifiind o parte componentă a salariului intimaţilor-reclamanţi.

Prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor constând în omisiunea de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale prevăzute de OMJ nr. 2883/C/2018.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instanţa de fond, nu este aplicabilă în speţă, având în vedere că intimaţii-reclamanţi nu se află în posesia unui titlu executoriu.

În concluzie a arătat recurenta că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocate de instanţa de fond, întrucât aceasta nu a luat în considerare cele reţinute de Curte în considerente şi anume:

"Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I. au depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil (hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în prezentul dosar fiind definitivă), iar în subsidiar, anularea recursului pentru faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. sau respingerea recursului ca fiind nefondat, pentru următoarele motive.

Cu referire la excepţia inadmisibilităţii recursului, intimaţii-reclamanţi au arătat că s-a solicitat soluţionarea unui conflict de muncă, iar art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în... conflictele de muncă şi de asigurări sociale". Conform Codului muncii, prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă. Coroborând aceste dispoziţii legale cu cele prevăzute de art. 634 alin. (1) pct. 6, reiese că hotărârea dată în prezentul dosar este definitivă şi nu mai poate fi atacată cu recurs. În susţinerea acestor argumente, au arătat intimaţii că şi dispoziţiile legii anterioare de salarizare unitară prevedeau expres acest aspect. Astfel, cu titlu de exemplu, au arătat intimaţii că, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie", dispoziţiile art. 7 din cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevedeau că "personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigam a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la Colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile". Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevedea că, "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".

În ceea ce priveşte solicitarea de anulare a recursului pentru faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., măsură prevăzută de art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., au susţinut intimaţii că recurenta a indicat în drept acest motiv de recurs (488 alin. (1) pct. 8 - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), însă în fapt a invocat motive ce ţin de soluţionarea fondului cauzei, respectiv de netemeinicia dispoziţiilor privind plata sumelor pe care le datorează faţă de consilierii de probaţiune actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi plata dobânzilor legale. Referitor la solicitarea de a respinge recursul ca nefondat/vădit nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 493 alin. (3) din noul C. proc. civ., intimaţii au arătat că hotărârea instanţei este una temeinică şi legală (întemeiată pe dispoziţii legale aplicabile în speţa dedusă judecăţii), întrucât obligarea DNP si a MJ la actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a acestor drepturi la data efectuării plăţii, iar plata dobânzilor legale reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată la data scadentă.

Au mai susţinut intimaţii că pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, au recunoscut prin O.M.J. că au obligaţii de plată faţă de consilierii de probaţiune, cu începere/scadente de la date/momente mult anterioare emiterii respectivelor ordine, astfel că se impune luarea de măsuri (acoperirea prejudiciului cauzat de fluctuaţiile monetare şi sancţionarea pentru lipsa de folosinţă a acelor sume) pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată, ce le incumbă, aceştia fiind în culpă pentru neplată la data scadenţei.

Date fiind cele arătate prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil ori anularea acestuia, sau respingerea acestuia.

4.2. Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar note scrise cu privire la recursul formulat arătând că prin hotărârea judecătorească pronunţată, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această instituţie ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanţa de fond, în mod corect, a apreciat faptul că Ministerul Finanţelor Publice nu justifică o calitate procesuală pasivă în proces, având în vedere faptul că "în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 603/C/08.02.2018 Curtea reţine că are calitate procesuală pasivă doar emitentului actului administrativ contestat şi anume Ministerul Justiţiei. În privinţa capetelor de cerere având ca obiect pretenţii, Curtea reţine că reclamanţii funcţionează în calitate de consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui, ori în aceste condiţii calitatea de ordonator de credite şi eventual debitor al plăţii drepturilor salariale invocate de aceştia se regăsesc la nivelul Direcţiei Generale de probaţiune, faţă de care reclamanţii se află în raporturi de serviciu ...".

Din analiza cererii de recurs, rezultă că recurenta, nu a adus critici sentinţei civile pronunţate de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii principale formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin urmare, aceasta chestiune nu poate face obiectul analizei de către instanţa de recurs.

În aceste condiţii, soluţia dată cu privire la chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor Publice a intrat în puterea lucrului judecat şi, pe cale de consecinţă, se bucură de o prezumţie absolută de adevăr juridic.

4.3. Recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a arătat că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/30.08.2018 care şi-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu art. 1 şi art. 5 din acest din urmă act administrativ.

Faţă de această împrejurare, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţei şi rejudecând să se constate că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum şi respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere accesorii privind actualizarea cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale, pentru motivele arătate în cererea de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

A. Analizând excepţiile invocate de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, în baza art. 248 C. proc. civ.

a).Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţi prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Cu referire la excepţia inadmisibilităţii recursului, intimaţii-reclamanţi au arătat că s-a solicitat soluţionarea unui conflict de muncă, iar art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în... conflictele de muncă şi de asigurări sociale", astfel încât hotărârea atacată este definitivă.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 1. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."

Or, în cauză, în raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, obiectul cauzei îl constituie vătămarea pretinsă de reclamanţi printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, respectiv:-modificarea Anexei 4 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor; - obligarea pârâţilor la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale; -obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; - obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Faţă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată incidenţa materiei contenciosului administrativ, iar nu cea a dreptului comun, aşa cum în mod greşit susţin intimaţii prin întâmpinare.

b).Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de itnimaţi prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Recursul, respectiv motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care prevăd că cererile de recurs cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora.

Recurenta-pârâtă a arătat motivul de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestuia, astfel încât să permită încadrarea în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, criticile invocate în cadrul motivelor de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată putând fi analizată sub acest aspect.

c). Cu privire la excepţia invocată de recurenta-pârâtă, în concluziile scrise, în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, Înalta Curte constată că în practica judiciară anterioară noului C. civ., s-a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Deşi nu este consacrată legislativ, o atare soluţie îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.).

Raportat la considerentele teoretico-jurisprudenţiale enunţate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecăţii şi nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.

Astfel, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată soluţia de admitere a excepţiei rămânerii fără obiect a cereii, pe considerentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/30.08.2018, care şi-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu art. 1 şi art. 5 din acest din urmă act administrativ (aşa cum susţine recurenta), întrucât aceasta este o apărare de fond, care, în niciun caz nu lipseşte cererea reclamanţilor de obiect.

B. Cu privire la cazurile de casare invocate de recurentă, Înalta Curte constată că aceasta a criticat hotărârea instanţei de fond pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând în preambulul motivelor de recurs cazul de casare prev. de artt. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă ulterior, în finalul motivelor de recurs a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a adus critici în sensul că prin hotărârea dată, instanţa de fond ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sau că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât instanţa de control judiciar constată că recurenta a invocat formal cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ., recurenta neaducând critici care să atragă incidenţa acestor cazuri de casare, astfel încât aceste cazuri de casare nu vor fi analizate.

Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea reţine că reclamanţii au solicitat, în primul capăt al cererii, modificarea Anexei nr. 4 a OMJ nr. 603/C/2018, din perspectiva neatingerii de către sporuri a limitei de 30% din salariul de bază.

Se constată că prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică."

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pârâtului Ministerul Justiţiei, îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite. Implicit, acest nivel se răsfrânge şi asupra cuantumului sporurilor.

Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială (cu consecinţe implicite şi asupra cuantumului sporurilor).

Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi a stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Astfel, ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, şi asupra contravalorii sporurilor.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii recurentei-pârâte fiind îndeplinite.

Astfel, reclamanţii au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective (din perspectiva respectării principiului disponibilităţii acţiunii civile, obligarea la plată prin prezenta hotărâre judecătorească vizează strict diferenţele de drepturi salariale generate de recalcularea cuantumului sporurilor, în condiţiile în care reclamanta nu a contestat prin acţiune contravaloarea salariului de bază, arătând expres că acesta i-a fost stabilit în mod corect-paragraful al II-lea al motivelor acţiunii).

Prima instanţă a stabilit corect şi capătul de cerere privind actualizarea sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-pârâte în sensul că dispoziţiile Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 -Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, reţinută de prima instanţă în considerente, nu ar fi incidentă în cauză, aşa cum susţine recurenta-pârâtă.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 -Completul competent sa judece recursul in interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În mod corect a reţinut prima instanţă ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate.

Respinge recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 4734 din 19 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 martie 2021.