Foreclosure of insurance guarantee claims due to failure to meet statutory 90-day filing deadline

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 6562/16.06.2017 şi obligarea pârâtului să efectueze plata sumei de 1600 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 1500 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată - conform titlurilor executoriu - Sentinţa penală nr. 69/27.05.2015 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia penală Nr. 826/Ap/2015 a Curţii de Apel Braşov.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 351 din 2 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat decizia nr. 6562/16.06.2017 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată înregistrate de reclamant în termenul legal.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de către reclamant.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susţine că instanţa a aplicat în mod greşi dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 şi, prin urmare, a apreciat greşit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Astfel, cererea pentru soluţionarea dosarului de daună depusă la B. nu poate echivala cu o cerere depusă la FGA. FGA nu se substituie în cazul raporturilor de asigurare, iar cererile trebuie făcute distinct.

Cererea de plată trebuia formulată în forma prevăzută de Anexa nr. 6 şi depusă împreună cu documente justificative la FGA, reclamantul însuşi considerând că nu era nevoie să depună o cerere şi la pârât, în condiţiile în care depusese la B. cererea în luna februarie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Aşadar, este întemeiată critica pârâtului la adresa legalităţii sentinţei civile recurate, hotărârea primei instanţe reflectând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6562/16.06.2017 şi obligarea pârâtului să efectueze plata sumei de 1600 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 1500 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată - conform titlurilor executoriu - Sentinţa penală nr. 69/27.05.2015 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia penală Nr. 826/Ap/2015 a Curţii de Apel Braşov.

Prin decizia contestată nr. 6562/16.06.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamantul A., cu motivarea că această cerere a fost formulată şi depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, de depunere a cererilor de plată la Fond, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a mai reţinut că sentinţa nr. 69/27.05.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc a rămas definitivă la data de 26.11.2015 conform deciziei nr. 826/AP pronunţată de Curtea de Apel Braşov, iar reclamantul a înţeles să formuleze cerere de plată la data de 14.02.2017 - data poştei, peste termenul legal de 90 zile.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a anulat decizia contestată şi a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată, reţinând că pârâtul a considerat că cererea de plata ar fi fost înregistrată de reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/14.02.2017, deşi era o cerere de revenire asupra unei solicitări anterioare, nefiind luată în considerare cererea de plată din data de 24.02.2016, formulată în urma obţinerii titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.

Prin recurs, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 şi, prin urmare, a apreciat greşit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a Societăţii de Asigurare Reasigurare B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi de soluţionarea acesteia în mod definitiv la data de 26.11.2015, conform deciziei nr. 826/AP pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut anterior deschiderii procedurii de faliment.

În situaţia în care dreptul de creanţă al intimatului-reclamant s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) şi s-a împlinit la 28.07.2016. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a depus cererea de plată la data de 14.02.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Prin urmare, nu pot fi reţinute ca legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentinţa recurată în sensul că cererea de plata înregistrata de reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x din data de 14.02.2017, era o cerere de revenire asupra unei solicitări anterioare, respectiv asupra cererii de plată din data de 24.02.2016, formulată în urma obţinerii titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, cererea cuprinzând toate datele din Anexa nr. 6 a Normei nr. 16/2015 esenţiale pentru soluţionarea ei, pârâtul dând dovadă de un formalism excesiv în analizarea acesteia.

Astfel, cererea de plată din data de 24.02.2016 depusă la Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A. nu poate echivala cu o cerere înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în aprecierea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 213/2015 care dispun în mod expres că "orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Astfel, se reţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu se substituie în cazul raportului de asigurare, cererile trebuie făcute distinct, câtă vreme Legea nr. 213/2015 prevede că fondul este o instituţie separată, având personalitate juridică proprie şi scop diferit faţă de societatea de asigurare intrată în faliment.

În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

Cu privire la caracterul imperativ (peremptoriu) al termenului de 90 de zile, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie un termen de decădere, iar pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea sa prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

Totodată, în condiţiile în care dispoziţiile art. 2545 din C. civ. instituie ca regulă decăderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, aceasta operează ori de câte ori există un termen legal imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul, iar legea nu prevede o derogare expresă de la sancţiunea decăderii.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 351 din 2 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca nefondată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.