Partial cassation dismissing salary difference claims for contractual staff and rejecting passive standing of Court of Appeal in judicial personnel remuneration dispute

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., F., GG., HH., II., JJ. şi KK., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba, anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială de 405, precum şi data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cu emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, respectiv 01.02.2016 pentru reclamanta GG., 17.03.2016 pentru reclamanta JJ. şi 02.08.2016 pentru reclamantul KK.; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5064 din 20 decembrie 2017Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţie, cu sediul în sector 5, Bucureşti, str. x şi, în consecinţă, respinge cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., F., GG., HH., II., JJ. şi KK., toţi prin mandatar comun C., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Alba - Iulia, cu sediul în Alba - Iulia, P-ţa Iuliu Maniu, nr. 24, judeţul Alba, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, judeţul Alba şi Tribunalul Alba, cu sediul în Alba Iulia, P-ţa Iuliu Maniu, nr. 24, judeţul Alba.

Anulează Decizia nr. 21/3.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia.

Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unor decizii de salarizare producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, urmând ca pentru reclamanta GG. data avută în vedere să fie 1.02.2016, pentru reclamanta JJ., 17.03.2016 şi reclamantul KK. 2.08.2016.

Obligă pârâta să plătească fiecărei părţi reclamante diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective."

3. Cererea de recurs şi motivele de casare invocate

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii vizând neacordarea VRS 405 RON din 09.04.2015, ca inadmisibilă în privinţa reclamantului F., lipsită de interes şi obiect, şi ca neîntemeiată, pentru restul reclamanţilor.

Arată recurenta că reclamantul F. este muncitor- personal contractual în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar şi conex, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 567/2004.

Astfel salarizarea acestuia nu se face prin raportare la Valoarea de Referinţă Sectorială, ci conform prevederilor art. 902 alin. (1) din L. nr. 567/2004 actualizată şi celor ale art. 63 alin. (4) din Legea 317/2004, precum şi dispoziţiilor Anexei nr. 1 -"Administraţie" Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Conform Deciziei nr. 648/2008 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, în urma concursului promovat în data de 16.12.2008, dl. F. a fost numit pe perioadă nedeterminată la Judecătoria Alba Iulia pe postul de muncitor I- personal contractual. Ulterior acesta a fost reîncadrat în baza Legii nr. 284/2010 pe aceeaşi funcţie: muncitor I,- personal contractual, prin decizia nr. 140/2011 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia (a se vedea decizia şi anexa, ataşate prezentului recurs), încadrare care a fost menţinută şi în prezent pentru acest reclamant.

Doar personalul auxiliar şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti este salarizat prin raportare la o VRS (cf prev. O.U.G. nr. 8/2007, art. 1 şi art. 3 alin. (1), O.U.G. nr. 13/2008, art. 2 care au fost preluate prin Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 şi legile anuale de salarizare şi Legea nr. 153/2007) . Prin urmare în privinţa reclamantului o eventuală admitere a contestaţiei ce face obiectul prezentului dosar şi acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS ar conduce la stabilirea drepturilor salariale în afara cadrului legal aplicabil categoriei personalului contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, fapt ce face solicitările numitului F. inadmisibile raportat la obiectul acţiunii formulate.

De asemenea, arată recurenta, plata efectivă a eventualelor drepturi salariale se poate face doar de către Tribunalul Alba, care este ordonatorul terţiar de credite în cadrul căruia funcţionează reclamanţii din prezentul dosar şi care în conf. art. 71 şi art. 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015, prin Departamentul Economic Financiar şi Administrativ al acestui tribunal asigură calculul şi plata drepturilor băneşti pentru personalul care funcţionează/a funcţionat în cadrul instanţelor arondate Tribunalului Alba, şi în consecinţă şi reclamantilor din prezentul dosar care funcţionează în cadrul Judecătoriei Alba.

Acesta este de fapt motivul pentru care reclamanţii din prezentul dosar au chemat în judecată Tribunalul Alba, faţă de care, de fapt, instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel prin hotărârea recurată.

Aşadar, din aceste considerente Curtea de Apel Alba Iulia nu poate fi obligată la plata eventualelor diferenţe subsecvent admiterii definitive a prezentei cauze, ea putând fi obligată doar la modificarea Deciziei nr. 21/03.02.2017, având în vedere calitatea sa de angajator al personalului auxiliar şi conex (conf. prev. art. 7 alin. (1) lit. o) din HCSM nr1375/2015); iar în calitatea sa de ordonator secundar de credite poate doar proceda la virarea către Tribunalul Alba, a sumelor aferente plăţii acestor diferenţe, rezultate din modificarea deciziei contestate şi acordarea VRS- solicitat, astfel încât pentru acest capăt de cerere - vizând plata diferentelor - Curtea de Apel Alba Iulia neavând calitate procesuală pasivă, aceasta aparţinând Tribunalului Alba.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor DCC nr. 794/2016, prin emiterea deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 şi 27/2017 şi ulterior prin deciziile nr. 30/C/21.06.2017 şi nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parţial lipsite de obiect şi de interes.

Asupra problemei de fond în privinţa acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11% s-a pronunţat ÎCCJ prin decizia nr. 25/2011, statuându-se faptul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraţilor sau personalului salarizat din Ministerul Justiţiei, ci doar personalului contractual din sectorul bugetar. Dispoziţiile deciziei nr. 25/2011 RIL care tranşează această problemă sunt în continuare obligatoriu de aplicat, considerentele de drept şi starea de fapt în baza cărora s-a emis această interpretare fiind în continuare valabile.

O.U.G. nr. 20/2016 care modifică O.U.G. nr. 57/2015 nu stabileşte un nou mod de calcul al salariului sau o nouă salarizare, ci doar obligaţia acordării maximului aflat în plată şi aducerea la acest maxim a tuturor salariilor de bază pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, care au o valoare mai mică,aspect reţinut şi în cuprinsul DCC nr. 794/2016 -care face referire la necesitarea egalizării indemnizaţiilor prin raportare la nivelul celor aflate în plată prin luarea în considerare a drepturilor salariale acordate de hotărâri judecătoreşti (pct. 18, 25, 30, 31, 33).

Astfel, decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se referă la neconstituţionalitatea prevederilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2016, aplicabil începând cu luna august 2016, iar această neconstituţionalitate nu poate fi extinsă, retroactiv, nici la toate legile anuale de salarizare începând cu anul 2010 şi nici la legile care au reglementat acordarea de drepturi salariale anterior intrării în vigoare a Legilor unice de salarizare nr. 330/2009 şi 284/2010.

Prin art. 1 al deciziei nr. 52/C/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de apel Alba Iulia, pentru perioada 09.05.2015-31.07.2016, s-a acordat personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din raza sa de competenţă, salarizarea la nivelul maxim identificat în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Iar conform art. 2 al aceleiaşi decizii, începând cu data de 1 august 2016, salariile de bază brute lunare ale acestor categorii de personal se recalculează prin raportare la valoarea stabilită la nivelul maxim aflat în plată identificat în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1)3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Principiile din cuprinsul Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 au fost concretizate prin deciziile nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, drepturile salariale stabilindu-se în funcţie de maximul care a fost identificat la momentul emiterii lor ca fiind aflat în plată (în cadrul instituţiei publice Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 şi în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru perioada 01.10.2016-31.12.2016).Iar prin decizia 143/RU/21.06.2017 s-a stabilit recalcularea drepturilor salariale cf prev. art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 52/2016, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016. Aceste dispoziţii ale Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia au fost menţiunute prin Hotărârile nr. 17, nr. 19 şi nr. 20 din 17.03.2017 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia care au soluţionat contestaţiile împotriva deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia.

De asemenea, învederăm onoratei instanţe că la acest moment, în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 52/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 30/C/21.06.2017 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, pentru perioada 01.08.2016-30.09.2016, salariul de bază brut al personalului auxiliar şi conex din Curtea de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, s-a recalculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include şi majorarea de 10 %, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aceasta deoarece valoarea maximă de referinţă sectorială aflată în plată la data de 01.08.2016, identificată până la acest moment în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti este de 381,823 RON, valoare care include majorarea cu 10% aplicată conform prevederilor Legii nr. 293/2015, aspect ce rezultă din OMJ 4680/C/21.12.2016, (anexat prezentului) şi din adresa Ministerului Justiţiei nr. 52691/14.06.2017 referitoare la rectificarea bugetului aprobat pe anul 2017, depusă la fond.

Mai mult, arată pârâta plata tuturor acestor drepturi salariale acordate prin toate aceste decizii a şi fost efectuată pentru tot personalul auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia în cursul lunii decembrie 2017.

Valoarea de Referinţă Sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 % a fost acordată, de la data 01.10.2016, de către toţi ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", inclusiv în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia - deoarece această valoare s-a constatat ca fiind maximul ei aflat în plată, ca valoare existentă în indemnizaţia de încadrare brută lunară/salariul de bază brut lunar la nivelul întregii familii ocupaţionale "Justiţie", valoare relevată din conţinutul adreselor nr. x/02.02.2017 şi nr. y/14.02.2017 ale ÎCCJ, depuse la fond.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, simplul fapt că există o serie de hotărâri judecătoreşti care au acordat majorările salariale de 5%,2%,11% unor persoane din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nu conduc la cuantumul valorii de referinţă sectorială de 405 RON (deoarece majorările de 5%,2%,11% aplicate la VRS 305 RON conduc la VRS 381.823 RON, valoare acordată în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia începând cu data de 01.08.2016) şi nici nu face dovada faptului că aceste majorări erau cuprinse indemnizaţia de încadrare/salariul de bază al a vreunei persoane din familia ocupaţională Justiţie şi după data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, când a fost stabilită o altă structură a indemnizaţiei/salariului, acele diferenţe de drepturi salariale fiind eşalonate la plată până în 18.11.2015.

Faptul că prin sentinţa civilă nr. 46/2017 din dosar x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâtul CSM la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în calcul a unei VRS 405 RON începând cu data de 09.04.2015 nu are relevanţă în aprecierea maximului aflat în plată tocmai datorită faptului că ea este ulterioară perioadei de raportare stabilită prin lege conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015- 01.08.2016-31.12.2016- fiind pronunţată în 2017, chiar dacă are aplicabilitate începând cu 09.04.2015.

Aşadar contrar celor reţinute de către instanţa de fond, VRS 405 RON consacrată de această sentinţă pronunţată la 13.01.2017, nici nu avea cum să fie cuprinsă în indemnizaţia brută anterior datei când aceasta a fost pronunţată, astfel încât ea nu poate constitui reper de acordare.

Raportarea pentru acordarea unei salarizări la nivel maxim s-a făcut, pentru perioada 09.05.2015- 31.07.2016, la nivelul maxim din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din raza sa de competenţă, prin emiterea deciziei nr. 52/C/22.12.2016, cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, raportat la Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ: nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Prin prevederile Deciziei nr. 23/2016 a ÎCCJ, dată în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, se specifică sfera de aplicare a acestui articol, statuându-se că salarizarea de la minim la maxim se aplică personalului din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalului din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. din Legea nr. 284/2014, adică mai tot personalului salarizat din fonduri bugetare.

În acelaşi timp, se clarifică nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme - art. 1 alin. (5)1- (adică aducerea salariului de bază brut de la minim la maxim) care este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, noţiune care nu este echivalentă cu cea de autoritate judecătorească.

Mai exact "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015 "(a se vedea considerentele Deciziei 23/2016 paragr. 1 pag. 34 şi paragr. 2,3 şi 4 din pag. 34)

Aşadar, Decizia nr. 23/2016 face referire în mod expres că nivelul de salarizare ce trebuie luat în considerare, aflat în plată pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul maxim al salariului de bază şi al sporurilor (de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice) din luna decembrie 2014, care în mod evident, conform celor dezvoltate mai sus, nu avea în vedere VRS 405 RON.

În privinţa dobânzilor apreciem în continuare că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014- RIL, deoarece aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitori, prin eşalonarea la plată prevăzută de O.U.G..71/2009, aspecte care nu pot fi extinse prezentei cauze, având în vedere faptul că nu este vorba de o eşalonare legală a obligaţiei de plată printr-un act normativ, astfel încât aceastea nu pot fi acordate, nici în eventualitatea admiterii capătului principal de cerere.

Având în vedere că dacă diferenţele de drepturi salariale acordate prin sentinţa recurată vor fi menţinute definitiv, ele constituie drepturi salariale care se supun regimului prevederilor O.U.G. nr. 90/2017 . Astfel, aceste drepturi se vor acorda eşalonat, pe 5 ani, iar sumele respective se actualizează cu indicele preţurilor de consum ce va fi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar la sumele astfel actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie (conform art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017), astfel încât dobânda ce ar putea fi acordată în cazul stabilirii obligaţie de acordare de diferenţe de drepturi salariale, nu poate fi decât dobânda remuneratorie, calculată de la momentul eşalonării drepturilor în discuţie.

Aşadar, din toate aceste considerente apreciem că prin interpretarea dată prevederilor legale mai sus menţionate, conform sentinţei recurate, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale în discuţie, statuând că există obligaţia stabilirii salariului de bază al reclamanţilor la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 445,5 RON începând cu data de 01.12.2015, în condiţiile în care această obligaţie subzistă, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016, iar aceste drepturi au fost acordate de către Curtea de Apel Alba Iulia, la nivelul maxim, începând cu această dată reclamanţilor intimaţi.

4. Apărările formulate în cauză

Părţile nu au depus întâmpinări în dosarul instanţei de recurs.

II. Aspecte relevante în cauză

La data de 18 ianuarie 2021, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a depus precizări în cuprinsul cărora a reiterat solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acţiunii formulată de F. şi a învederat că prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018 preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a procedat la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, raportându-se la obligaţia care îi revine conform acestei decizii de a acorda nivelul maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv categorii profesionale, acordând VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2015 întreg personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, inclusiv personalului auxiliar şi conex din cadrul Tribunalului Alba.

Faţă de cele precizate, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a depus, în copie, deciziile nr. 38/C/13.06.2018, 147/RU/20.07.2018 şi 200/RU/18.09.2018 şi a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca lipsită de obiect şi de interes.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, casarea parţială a sentinţei, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba la emiterea unor noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi la plata diferenţelor salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond a admis în parte cererea reclamanţilor, apreciind-o ca fiind întemeiată şi a dispus anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia şi a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unor decizii de salarizare producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, urmând ca pentru reclamanta GG. data avută în vedere să fie 1.02.2016, pentru reclamanta JJ., 17.03.2016 şi reclamantul KK. 2.08.2016.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să plătească fiecărei părţi reclamante diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Referitor la argumentele vizând cererea formulată de către reclamantul F., Înalta Curte le apreciază ca fondate. Astfel, cum însăşi pârâta arată, reclamantul F. este muncitor - personal contractual în cadrul Judecătoriei Alba Iulia (Decizia nr. 648/2008 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia - numit pe perioadă nedeterminată pe postul de muncitor I - personal contractual, Decizia nr. 140/2011 reîncadrat potrivit Legii nr. 284/2010 pe aceeaşi funcţie), nefăcând parte din categoria personalului auxiliar şi conex, conform dispoziţiilor art. 5672004. Salarizarea acestuia nu se face prin raportare la valoarea de referinţă sectorială, ci conform dispoziţiilor art. 902 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 actualizată şi celor ale art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, precum şi dispoziţiilor Anexei nr. 1 - Administraţie ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia şi emiterea unor noi ordine de salarizare.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurenta-pârâtă prin raportare la emiterea deciziilor nr. 38/C/13.06.2018, 147/RU/20.07.2018 şi 200/RU/18.09.2018, prin care a fost recunoscut dreptul întregului personal auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, inclusiv personalul auxiliar şi conex din cadrul Tribunalului Alba la calcularea salariului de bază brut lunar prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. Înalta Curte constată că aceste decizii colective au fost emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia la datele de 13.06.2018, 20.07.2018 şi 18.09.2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate, pârâtul stabilind un salariu brut lunar aplicabil întregului personal auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, cum la data judecării în fond a cauzei, pretenţiile reclamanţilor nu erau satisfăcute, pârâta emiţând deciziile de salarizare în coordonatele invocate de reclamanţi, cu respectarea (şi chiar depăşirea) cuantumului solicitat de aceştia prin cererea de chemare în judecată, ulterior, acţiunea nu era lipsită de obiect la data pronunţării sentinţei recurate, sub aspectul capetelor de cerere vizând anularea deciziei contestate şi emiterea unor noi decizii de salarizare, existând o pretenţie concretă a reclamanţilor, contestată de pârâtă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii recurentei-pârâte Curtea de Apel Alba Iulia de persoană obligată la acordarea/plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina Curţii de Apel.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite aparţine curţilor de apel şi tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

Se mai reţine că potrivit art. 36 şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, "Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, (…).", "Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, (…)" (art. 36), respectiv "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite" (art. 44).

Astfel, pentru că reclamanţii fac parte din categoria personal auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, calitatea de ordonator terţiar de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale invocate de acestea se găseşte la nivelul Tribunalului Arad, faţă de care reclamanţii se află în raport de serviciu.

În aceste condiţii, în cauza de faţă nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce o priveşte pe pârâta Curtea de Apel Timişoara referitor la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În acest sens, Înalta Curte casând în parte sentinţa recurată va respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la plata diferenţelor salariale rezultate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurl declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamantul F., ca neîntemeiată şi cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 5064 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul F., ca neîntemeiată.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.