Disciplinary complaint against judge dismissed: procedural management and evidence administration not actionable as disciplinary violations under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C20- 504/08.04.2020 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 4509/A emisă în dosarul nr. 19-5465 şi în consecinţă trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 63 din data de 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 63 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ. recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv ale art. 99 lit. c), i) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, chiar dacă analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, acesta a aplicat greşit prevederile referitoare la abaterile disciplinare, în mod nelegal respingând sesizarea reclamantului.

Apreciază că este total nelegal ca judecătorul B. să încalce imparţialitatea de care obligatoriu trebuie să dea dovadă un magistrat şi să nu fie sancţionat, prin indicarea în mod expres, la termenul din data de 26 iunie 2019, când era termen de amânare fără discuţie, ca avocatul reclamanţilor să se pronunţe asupra datei introducerii cererii reconvenţionale, iar în încheierea de şedinţă nu se menţionează absolut deloc acest aspect, care a favorizat făţiş reclamanţii din dosarul civil nr. x/2019

Deşi se reţine de către prima instanţă că reclamantul nu a contestat încadrarea juridică a faptelor sesizate şi nu a formulat critici de nelegalitate, în cererea adresată instanţei exact aceste aspecte le-a susţinut fiind evidenţiată nelegalitatea modului în care judecătorul B. a condus şedinţa de judecată din data de iunie 2019.

În mod nelegal prima instanţă preia adliteram cele susţinute de inspectorul judiciar referitor la tonul folosit de judecător. Este un element pe care nu l-a contestat, astfel încât nici inspecţia judiciară şi nici prima instanţă nu pot reţine ceva ce nu a sesizat.

Rezultatul verificării trebuie să se raporteze Ia aspectele sesizate de reclamant şi nu de aspecte pe care nu le-a contestat.

Atitudinea nedemnă a doamnei judecător B. s-a manifestat plenar cu ocazia cercetării la faţa locului.

Nu este permis unui judecător să vină personal cu un ghem de sfoară pentru cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care dacă s-ar fi impus măsurarea terenului reclamantului ar fi trebuit numit un expert în cauză.

Chiar dacă doamna judecător B. ar fi avut pregătire tehnică de specialitate, nimănui nu-i este permis să fie şi judecător şi expert în aceeaşi cauză, deoarece nu se pot cumula aceste două calităţi, care sunt incompatibile şi se exclud reciproc.

Deşi s-a invocat Hotărârea din 21 februarie 1993 a CEDO, prima instanţă a omis în mod nelegal să stabilească că tocmai comportamentul judecătorului nu a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa.

Deşi prima instanţă a reţinut că noţiunea de rea-credinţă presupune intenţia judecătorului de a crea un avantaj pentru altul sau o vătămare a intereselor uneia dintre părţi, nu s-a reţinut că tocmai comportamentul judecătorului la primul termen de judecată din data de iunie 2019, i-a creat o vătămare recurentului-reclamant care nu a putut fi înlăturată, deoarece la următorul termen de judecată din august 2019 nu a avut cum să fie pregătit să susţină ceva ce a aflat direct în acea şedinţă de judecată.

Nu este vorba de soluţia pronunţată pe fond, pe care a atacat-o la instanţele competente, ci, de modul de desfăşurare a şedinţei de judecată la primul termen şi de modul incorect şi nelegal de administrare a probei cu cercetarea la faţa locului, care exced activităţii normale de judecată.

Pentru motivele invocate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C20- 504/08.04.2020 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 4509/A emisă în dosarul nr. 19-5465 şi în consecinţă trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a invocat interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. c), i) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară: c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii; t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune sau inacţiune ce constă într-o atitudine nedemnă a magistratului faţă de colegi, personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii. În sens general, prin sintagma "atitudini nedemne" se înţelege orice manifestare a unui judecător sau procuror contrară standardelor de conduită impuse de legile, hotărârile şi regulamentele care reglementează activitatea magistraţilor. În concret, atitudinile nedemne ale unui judecător pot consta în acele gesturi, cuvinte, expresii care se situează în afara unui comportament civilizat şi decent şi care trebuie să guverneze relaţiile sociale dintre oameni.

Prin motivele de recurs, în raport de dispoziţiile art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a susţinut că atitudinea nedemnă a doamnei judecător B. s-a manifestat plenar cu ocazia cercetării la faţa locului, însă Înalta Curte constată pe de o parte că aceste aspecte nu au fost dovedite de acesta, iar pe de altă parte, că analiza tonului magistratului şi maniera în care s-a adresat reclamantului în timpul şedinţelor de judecată a confirmat că nu a existat un comportament nedemn al magistratului în cadrul instrumentării dosarului cu care a fost învestit.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că soluţia pronunţată de inspectorul judiciar este legală, din moment ce, pentru a fi reţinută această abatere este necesar ca judecătorul să cunoască faptul că se află într-o stare de incompatibilitate, iar pe de altă parte, că reclamantul deşi nu a formulat o cerere de recuzare, conform art. 44 C. proc. civ., pe calea prezentului demers judiciar pretinde că judecătorul ar fi favorizat una dintre părţile din litigiu, nefiind imparţial.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a susţinut că într-adevăr nu a formulat cerere de recuzare a doamnei B., însă pentru acest demers ar fi trebuit să cunoască înregistrarea audio care nu este un act de procedură şi care nu poate fi contestat.

În acest context, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu combate raţionamentul primei instanţe ci exprimă doar o nemulţumire cu privire la situaţia de fapt.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că noţiunea de rea-credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând, prin aceasta, un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a intereselor uneia dintre părţile implicate în proces, aspect în raport de care s-a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzelor reunite a normelor de drept material sau procesual, precum şi că, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare şi preluate în contestaţia de faţă vizează în concret operaţiuni de interpretare a normelor juridice şi aplicare a lor la situaţia de fapt, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a arătat că din moment ce în încheierea de şedinţă nu era menţionat nimic referitor la concluziile asupra datei depunerii cererii reconvenţionale, judecătorul i-a vătămat drepturile procesuale în mod expres.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 574 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. menţionează că "dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională, iar cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la primul termen de judecată la care pârâtul a fost legal citat şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală", însă aceste norme procedurale nu pot fi interpretate în sensul că ar impune instanţei de judecată vreo obligaţie, ci reglementează o anumită conduită a părţilor litigante cu respectarea principiului disponibilităţii.

Concluzionând, Înalta Curte constată că mod corect a reţinut prima instanţă că modul în care doamna judecător B. a soluţionat cererea de amânare a judecăţii ori excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, maniera în care s-a administrat proba cu interogatoriu şi cercetarea la faţa locului fac parte din raţionamentul juridic al judecătorului şi nu pot fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de reclamant, întrucât reprezintă critici cu privire la modalitatea în care instanţa a aplicat normele procesuale, subsumate unei căi de atac şi nu unei acţiuni disciplinare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 63 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.