Material jurisdiction for administrative damages: authority rank versus value criterion under Article 19 of Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2021 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 1, 8, 11, 19 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să dispună obligarea instituţiei pârâte la plata sumei de 349.911,20 RON, cu titlu de dobânzi/despăgubiri.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 801 din data de 14 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A apreciat, în esenţă, Tribunalul că acţiunea în despăgubiri este de competenţa aceleaşi instanţe care a soluţionat sau are competenţa să judece acţiunea principală în contencios administrativ, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, iar în cauza de faţă, acţiunea principală a fost reprezentată de cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 02/21.01.2019 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor în sensul stabilirii unui cuantum al garanţiei de 1.204.835 RON, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Oradea, soluţionat de această instanţă prin sentinţa nr. 130/CA/2019 PI, menţinută prin decizia nr. 945/17.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa nr. 13 din 27 ianuarie 2022, a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că prin noţiunea de instanţă de contencios administrativ competentă, în sensul art. 19 din Legea contenciosului administrativ, se înţelege instanţa determinată în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi nu instanţa care a soluţionat acţiunea în anularea actului administrativ pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile, dat fiind faptul că textul art. 19 nu prevede o prorogare de competenţă în favoarea acestei instanţe, iar interpretarea contrară adăugă la lege.

Astfel, reţinând şi că cererea în despăgubiri este formulată pe cale principală şi nu pe cale accesorie (alături de acţiunea în anulare), Curtea de Apel Oradea a apreciat, în determinarea competenţei materiale, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ca fiind incident criteriul valoric, motiv pentru care, faţă de cuantumul despăgubirilor solicitate de 349.911,20 RON, a considerat ca aparţinând Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, drept instanţă în circumscripţia căreia îşi are sediul reclamanta.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condiţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a soluţiona cauza pendinte, îl constituie problema instanţei competente material să judece un litigiu având drept obiect pretenţiile reclamantei A. S.A, întemeiate pe prevederile art. 1, 8, 11, 19 şi urm. din Legea nr. 554/2004, prin care aceasta solicită acordarea sumei de 349.911,20 RON, cu titlu de dobânzi/despăgubiri.

Din analiza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţele de contencios administrativ, reţine Înalta Curte că ceea ce aceasta solicită este, în fapt, obligarea autorităţii pârâte de plata despăgubirilor aferente reparării prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său prin emiterea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 02/21.01.2019 a Biroului Vamal de Interior Gradul I Bihor.

Din această perspectivă relevante sunt susţinerile reclamantei potrivit cărora: "urmare a actului nelegal emis de către intimată, societatea noastră a fost împiedicată să poată obţine restituirea sumei suplimentare din contul de garanţiei, respectiv a sumei de 6.827.578 RON.

Lipsa de folosinţă a sumei respective a creat un prejudiciu societăţii reclamante, prejudiciu constând în imposibilitatea de a folosi respectivele fonduri în scopul majorării producţiei sau a achitării datoriilor către diverşi furnizori sau către bugetul de stat."

Totodată, reţine instanţa învestită cu regulatorul de competenţă că indicarea de către reclamantă a prevederilor art. 182 şi 174 din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, a avut drept raţiune principală evidenţierea mecanismului de calcul, de determinare a câtimii prejudiciului, apreciat de reclamantă ca fiind incident.

De asemenea, Înalta Curte constată că reclamanta şi-a fundamentat acţiunea pendinte pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, legea reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului şi cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, enumerarea reglementată de art. 10 alin. (1) sus citat, circumscrisă criteriului valoric, este una limitativă, şi vizează doar taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesoriile acestora, iar nu şi pretenţii formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, text normativ ce vizează acoperirea unui potenţial prejudiciu ce ar fi putut fi generat patrimoniului reclamantului de demersul autorităţii pârâte de a emite un act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată pe cale judiciară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, bineînţeles, toate acestea subordonate verificării îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorităţii de către instanţa de judecată învestită cu acţiunea întemeiată pe astfel de prevederile legale (art. 19 din Legea nr. 554/2004).

În raport de astfel de aspecte, criteriul incident determinării competenţei materiale în prezenta cauză este cel al rangului autorităţii pârâte a cărei răspundere pentru emiterea actului administrativ este invocată, iar din această perspectivă, dată fiind calitatea Biroului Vamal de Interior Gradul I Bihor, de autoritate publică Judeţeană, competenţa aparţine tribunalului.

Întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta are sediul în jud. Bihor, acţiunea în contencios administrativ promovată de aceasta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competenţa teritorială de soluţionare a instanţei în circumscripţia căreia se află localitatea sediului reclamantei, respectiv Tribunalul Bihor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.