Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1446/2022 AI generated

Competence in administrative annulment: factual domicile controls over registered address

Case Number Decizia nr. 1446/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Tribunal of Constança (Administrative and Fiscal Section) has competence to adjudicate the dispute, effectively reversing the initial declination by that court in favor of the Tribunal of Bucharest. The underlying administrative law case involves an individual plaintiff challenging a County Council’s decision to terminate their right of administration over service housing located in Constanța and Mamaia. The jurisdictional conflict arose because the Constanța Tribunal argued jurisdiction belonged to the plaintiff's registered domicile (Bucharest), while the Bucharest Tribunal contended that the plaintiff's factual residence in Constanța, where the disputed property is located, established its competence. Relying on Article 10(3) of Law No. 554/2004 and interpreting "domicile" in a procedural sense, the High Court held that the "domicile" relevant for jurisdiction is the place of effective factual residence, distinguishing it from mere registry entries; this doctrinal clarification prioritizes the practical accessibility of the court where the party actually resides over formal documentary addresses, thereby assigning the case to the local court.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, Art. 88 din C. civ, art. 155 pct. 6 C. proc. civ; Competence in administrative annulment: factual domicile controls over registered address: The underlying administrative law case involves an individual plaintiff challenging a County Council’s decision to terminate their right of administration over service housing located in Constanța and Mamaia. The jurisdictional conflict arose because the Constanța Tribunal argued jurisdiction belonged to the plaintiff's registered domicile (Bucharest), while the Bucharest Tribunal contended that the plaintiff's factual residence in Constanța, where the disputed property is located, established its competence. Relying on Article 10(3) of Law No. 554/2004 and interpreting "domicile" in a procedural sense, the High Court held that the "domicile" relevant for jurisdiction is the place of effective factual residence, distinguishing it from mere registry entries; this doctrinal clarification prioritizes the practical accessibility of the court where the party actually resides over formal documentary addresses, thereby assigning the case to the local court.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction domicile housing law administration of justice address for service service administration

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the High Court to establish the competent court in resolving the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea HCJ Constanta nr. 58/24.03.2021, privind respingerea plângerii prealabile formulate împotriva HCJ Constanţa nr. 32/17.02.2021;

- anularea HCJ Constanţa nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" asupra imobilelor locuinţe de serviciu - situate în municipiul Constanţa, bd. x, nr. 534 şi nr. 538, jud. Constanţa, inclusiv în ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de locuinţă de serviciu, situat în Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanţa;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1535 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că soluţionarea solicitării de anulare a actelor administrative contestate în cauză de către reclamant, sub aspectul competenţei de soluţionare, aparţine exclusiv instanţei de la domiciliul reclamantului, acesta având domiciliul pe raza municipiului Bucureşti - dosar, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părţilor, respectiv cel real şi nu cel convenţional.

De asemenea, s-a apreciat că în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţelor de judecată, legiuitorul a făcut în mod expres trimitere doar la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia. Acceptarea unei situaţii contrare ar conduce la lipsirea de efecte juridice a normei legale de stabilire a competenţei teritoriale, prevăzută de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 7246 din 23 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa în favoarea Tribunalului Constanţa.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut că, în prezentul litigiu, chiar dacă domiciliul reclamantului indicat în cartea de identitate este în Bucureşti, acesta are domiciliul în fapt, reşedinţa, în Constanţa, B-dul. x nr. 538, Vila B-C2, jud. Constanţa, astfel că Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ este competent să soluţioneze acţiunea.

De altfel, şi obiectul cauzei priveşte acte emise în legătură cu această reşedinţă a reclamantului, titular al unui contract de închiriere pentru locuinţă de serviciu, deci acesta locuieşte efectiv în Constanţa.

În motivarea soluţiei, s-a făcut referire şi la practica ÎCCJ în soluţionarea unor conflicte de competenţă în speţe similare, respectiv decizia nr. 625/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

În speţă, prima instanţă a fost investită cu cererea reclamantului A. prin care s-a solicitat anularea HCJ Constanţa nr. 58/24.03.2021 şi nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" asupra imobilelor locuinţe de serviciu - situate în municipiul Constanţa, bd. x, nr. 534 şi nr. 538, jud. Constanţa, inclusiv în ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de locuinţă de serviciu, situat în Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanţa.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 21.05.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Art. 88 din C. civ. defineşte reşedinţa persoanei fizice drept "locul unde îşi are locuinţa secundară", în timp ce art. 87 din acelaşi act normativ statuează că:

"domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, "citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales ..".

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă şi cu reşedinţa, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte în mod efectiv.

De altfel, jurisprudenţa a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului.

Astfel fiind, se constată că deşi reclamantul A., în actul de identitate, figurează cu domiciliul, începând cu data de 31 mai 2017, în Municipiul Bucureşti, la data de 21 mai 2021 - data înregistrării cererii de chemare în judecată - acesta avea stabilită reşedinţa în Municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, locuind efectiv la locuinţa de serviciu acordată în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanţa.

În plus, obiectul cauzei priveşte acte emise în legătură cu această reşedinţă a reclamantului, titular al unui contract de închiriere pentru locuinţa de serviciu situate în Judeţul Constanţa, unde locuieşte efectiv, aşa cum a precizat reclamantul prin cererea de chemare în judecată şi prin notele scrise formulate în cauză.

Aşadar, noţiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a părţii, ci domiciliul unde reclamantul locuieşte efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.