Jurisdictional conflict over early-retirement allowances for legislators: classification as social insurance rights rather than administrative acts

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia civilă, sub nr. x/2021, la data de 15 aprilie 2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României- Senatul şi Secretarul General al Senatului au solicitat:

- anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi;

- obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021 s-a dispus disjungerea acţiunii formulate de reclamanţii de la numerele de ordine 2-8 de acţiunea formulată de primul reclamant, A. şi formarea a opt dosare distincte.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 1303 din 4 octombrie 2021, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu reprezintă un drept de asigurări sociale, având în vedere că ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie şi nu este emis de către casa de pensii, iar în privinţa competenţei pentru judecarea în primă instanţă a litigiului legiuitorul nu a stabilit competenţa în favoarea tribunalului.

A reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul contestat de către reclamant (care are domiciliul în Judeţul Mureş) prin acţiune este un act administrativ, unilateral, cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul E., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei s-a făcut referire la Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţată de Î.C.C.J., în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 21 februarie 2018, precum şi la Decizia nr. 2366 din 08.05.2019, pronunţată de Î.C.C.J., secţia contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă ivit într-o speţă similară.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă este condiţionată aşadar de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Ca urmare, acordarea unei astfel de indemnizaţii este indisolubil legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident de asigurări sociale.

În speţă, ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind un act administrativ ce poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, fiind incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, respectiv dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revenind Tribunalului Mureş, secţia civilă, completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale, instanţă în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliul reclamantul.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

În speţă, prima instanţă a fost investită cu cererea reclamantului E. prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 674/05.03.2021 emis de Camera Deputaţilor, potrivit căruia, începând cu data de 27.02.2021, a încetat plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competenţă materială în raport de criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului prin care a fost revocată plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 153 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: 1) alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul prezentei legi" şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat, în primă instanţă, de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul E. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.