Retrospective salary recalculation for prosecution staff based on sectoral reference value adjustments and occupational family equalization

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 02.07.2019, reclamanta A. a chemat in judecata pe paratul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa dispuna anularea în parte a Ordinului nr. 1456/17.05.2019 emis de parat, in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantei; obligarea paratului la emiterea unui nou ordin prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de -09.04.2015, pe baza unei VRS de 440,16 RON şi din 01.12.2015, pe baza unei VRS de 484,18 RON, actualizate cu inflaţia şi dobânda legală.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 946 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie si acordarea dobânzii legale.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a anulat Ordinul PICCJ nr. 1456/17.05.2019.

A fost obligat paratul la emiterea unui nou ordin prin care sa recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.05.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale aferente perioadei 09.04.2015-01.05.2019, ca inadmisibil.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie si acordarea dobânzii legale, ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect, întrucât prin art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, s-a stabilit salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat casarea sentinţei atacate pentru următoarele motive:

- prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor;

- în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantei valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică;

- s-au încălcat Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008 prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007;

S-a solicitat Solicităm admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată, a arătat că aceasta vizează o perioadă care nu a fost avută in vedere de sentinţa recurată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta are calitatea de personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor şi procurorilor in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacau.

Prin Ordinul nr. 1456/17.05.2019 emis de parat i s-au stabilit drepturile salariale cu începere din data de 01.05.2019, data trecerii in tranşa de vechime superioară, pe baza unei VRS de 463,5 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativa împotriva ordinului de mai sus, dar aceasta a fost respinsa ca neîntemeiata prin adresa nr. x/05.06.2019, solicitând stabilirea drepturilor salariale pe baza unei VRS de 484,18 RON, cu luarea in considerare a majorărilor de 4% si 4,5% prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 13/2008.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâta a aplicat dispoziţiile legale antereferite, însă valoarea concretă şi corectă a VRS trebuie să fie cea de 484,18 RON, întrucât dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamanta a depus la dosar hotărâri judecătoreşti cu privire la care a arătat că au fost recunoscute valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurentului-pârât privind greşitul raţionament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce priveşte stabilirea valorii de referinţă sectorială, nu pot fi primite.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit pentru perioada 01.12.2016 -31.12.2017, salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Înalta Curte constată că acest ordin colectiv nu are în vedere perioada asupra căreia s-a pronunţat prima instanţă, putând fi valorificat eventual ca un argument in susţinerea pretenţiilor intimatei reclamante, iar nu ca motiv de respingere a acţiunii ca lipsită de obiect.

In ceea ce priveşte soluţia pronunţată in recurs în interesul legii şi cele două decizii ale Curţii Constituţionale invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu sunt relevante pentru speţa dedusă judecăţii, întrucât, astfel cum s-a arătat în prezentele considerente, ne aflăm în prezenta aplicării unor dispoziţii legale privind egalizarea salarială la nivelul familiei ocupaţionale, astfel cum au fost acestea interpretate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 946 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.