Tax precautionary seizure upheld after court finds sufficient indicia of asset dissipation risk in challenged tax authority measure

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrata sub nr. x/2018 pe rolul Curtii de Apel Craiova, la data de 31.05.2018, reclamanta S.C. A., a formulat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, solicitând anularea acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 387 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

S-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- judecătorul fondului nu a indicat, care sunt lipsurile de care este "afectat" actul administrativ atacat, care sunt menţiunile, informaţiile care, nefiind indicate în cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, determină constatarea nelegalităţii acestuia;

- contrar celor reţinute de instanţa de fond, din simpla lecturare a actului administrativ atacat, se desprinde concluzia argumentării temeinice a deciziei, organul fiscal justificând măsura dispusa, în deplina concordanta cu prevederile art. 213 Codul de procedură fiscalălă;

- în cazul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care priveşte pe S.C. A., organul fiscal a probat în concret că, raportat la atitudinea administratorilor societăţii, la antecedentele acestora, există pericolul ca reclamanta, prin reprezentanţii săi legali, societate a cărei răspundere a fost atrasa în solidar cu S.C. B. S.R.L. - să se sustragă de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor ori să-şi ascundă, să-şi înstrăineze sau să-şi risipească patrimoniul;

- s-a arătat că după declararea stării de insolvabilitate a debitorului S.C. B. S.R.L., din cei 64 de salariaţi ai societăţii, 32 dintre ei si-au încetat raporturile de munca si s-au angajat în cadrul reclamantei, care are acelaşi sediu social; totodată domnul C., administratorul si asociatul unic al S.C. B. S.R.L. a devenit director de vanzari în cadrul societăţii A., iar domnul D., fostul asociat si administrator al S.C. B. S.R.L. este în prezent angajat cu funcţia de controlor calitate în cadrul S.C. A.;

- au fost înstrăinate autovehicule de către S.C. B. S.R.L. către S.C. A., înainte de data declarării insolventei.

- din acţiunile derulate de S.C. A. si care au determinat insolvabilitatea societăţii B., rezulta reaua - credinţă si pericolul ca reclamanta să îşi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, la care face referire art. 213 din Codul de procedură fiscală.

În raport de toate aceste argumente, s-a arătat că, în cazul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care priveşte pe S.C. A., organul fiscal a probat, în concret, că exista pericolul ca reprezentanţii legali ai reclamantei care sunt, în acelaşi timp, si reprezentanţii legali ai debitoarei declarate insolvabile să se sustragă de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor ori să şi ascundă, să şi înstrăineze sau să şi risipească patrimoniul îngreunând astfel activitatea de executare a organelor fiscale.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimata - reclamantă S.C. A. a solicitat să se constate nulitatea recursului, apreciind că cererea nu conţine motive care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cererii de recurs, a arătat că dispoziţiile Codului de procedură fiscală impun obligaţia către organul fiscal de a motiva şi dovedi existenţa unor împrejurări concrete care să impună în mod rezonabil luarea măsurilor asiguratorii.

In mod corect curtea de apel a reţinut că nu rezultă care sunt aceste împrejurări, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 213 din Legea nr. 201/2015.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat în parte, pentru motivele în continuare arătate:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurator asupra a noua autovehicule si poprirea asiguratorie asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare deschise la un numar de trei banci, la contribuabilul S.C. A. pentru un prejudiciu total de 3.052.687 RON, compus din suma de 2.345.019 RON obligaţii catre si accesorii în sumă de 707.668 RON calculate ca urmare a neachitării debitelor la scadenţă.

Curtea de apel, prin sentinţa atacată a constatat că actul administrativ în litigiu nu îndeplineşte conditia esenţială a motivării, sancţiunea fiind nulitatea absolută.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante. Criticile circumscrise acestui motiv, reprezintă, în fapt, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanţa de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, Înalta Curte constată recursul întemeiat, urmând a-l admite.

Analiza îndeplinirii condiţiile cerute de lege pentru instituirea măsurilor asigurătorii se raportează la circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

Deşi nu este suficientă o simplă redare a faptelor fiscale reţinute în procesul-verbal de control pentru a fi îndeplinită condiţia motivării actului de instituire a măsurilor asigurătorii, pornind însă de la analiza acestora şi a unor fapte conexe se pot desprinde argumente care să conducă la prezumţia de existenţă a pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniului debitorului.

Pericolul de sustragere/ascundere a patrimoniului poate rezulta şi din conduita contribuabilului anterioară controlului, mai exact din înseşi mijloacele concrete prin care reclamanta a generat neplata datoriilor către bugetul de stat, existând riscul ca reclamanta să utilizeze şi în continuare mijloace care să îngreuneze sa chiar să împiedice colectarea sumelor.

În speţă, măsurile asigurătorii au fost motivate, arătându-se că există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă de la control, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea întrucât sumele estimate de plată sunt generate de evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni fictive, iar între sumele de plată constatate şi cele declarate de societate există o discrepanţă semnificativă.

Măsurile asiguratorii sunt măsuri excepţionale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credinţă a debitorului, în practică, o astfel de conduită fiind remarcată în situaţia în care debitorul este beneficiarul unui circuit tranzacţional simulat.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumţie privind existenţa pericolului sustragerii se desprinde şi în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că din verificarea evidentei financiar-contabile a societăţii B. S.R.L. s-a imputat acesteia că livrările de mărfuri cu amănuntul, cat si cu ridicata către majoritatea clienţilor persoane juridice au fost înregistrate la preturi subevaluate, în scopul de eludare a legii fiscale prin neînregistrarea, nedeclararea si neplata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, respectiv a taxei pe valoare adăugata si a impozitului pe profit.

Contrar aprecierilor primei instanţe care apreciază asupra nemotivării actului administrativ, instanţa de control judiciar reţine că, organele fiscale au invocat împrejurarea că bunurile societăţii debitoare, respectiv autoturisme, au fost înstrăinate la preturi foarte mici către societatea reclamantă, cu scopul de a diminua patrimoniul acesteia, precum şi împrejurarea că un număr de 32 de angajaţi au fost preluaţi de societatea reclamantă, în condiţiile în care ambele societăţi au aceleaşi persoane fizice în conducere (C., administratorul si asociatul unic al S.C. B. S.R.L., în acelaşi timp director de vânzări în cadrul societăţii A.; D., fostul asociat si administrator al S.C. B. S.R.L., controlor calitate în cadrul S.C. A.; actualul administrator al S.C. A., E. fiind fost angajat al S.C. B. S.R.L. în funcţia de comisionar).

Or, aceste acţiuni sunt apte a demonstra atitudinea contribuabilului, în scopul eludării legii fiscale, dar si intenţia clara de a-si sustrage patrimoniul de la urmărirea derulata de organele de executare silita, fiscale.

Realitatea operaţiunilor urmează a fi stabilită de instanţa învestită cu acţiunea în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale, însă din perspectiva dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, aspectele indicate constituie indicii în ceea se priveşte comportamentul fiscal inadecvat în sensul existenţei pericolului de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, neputându-se reţine lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Reţine astfel Înalta Curte, că în speţă există indicii din care rezultă un comportament fiscal neadecvat apt să impună din partea organului fiscal măsuri de conservare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 387 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.