Validity of tax precautionary measures requiring concrete, case-specific proof of asset dissipation risk rather than generic references to insolvency reports.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii DJG­_DEJ 4661-2 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, la data de 07.05.2018, considerând-o nelegală şi netemeinică.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 359 din 2 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

S-a dispus anularea Deciziei nr. x/07.05.2018 emisă de pârâta A.J.F.P. Dolj.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- organul fiscal emitent a justificat, pe deplin, măsura dispusă, în concordanţă cu prevederile art. 213 alin. (2) si (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în baza referatului de angajare a răspunderii solidare nr. x/07.05.2018;

- societatea a înregistrat debite începând cu anul 2011, care la data de 07.05.2018, aveau un cuantum de 1.686.718 RON, din care debit 1.298.684 RON si accesorii în cuantum de 388.032 RON;

- la data de 29.01.2018, societatea a fost declarata insolvabila - fără bunuri si venituri - prin procesul-verbal nr. x/29.01.2018.

- reclamantul A., administrator al S.C. B. S.R.L., cu rea credinţă, nu si-a îndeplinit obligaţiile care-i reveneau în sensul de a asigura declararea corecta a obligaţiilor fiscale, precum si aceea de a asigura plata creanţelor fiscale, fapt ce a atras, starea de insolvabilitate a persoanei juridice şi prejudiciul produs societăţii bugetului de stat;

- bunurile societăţii reclamante de care aceasta a beneficiat la înfiinţare, nu s-au mai regăsit în patrimoniul acesteia, dovada fiind declararea societăţii ca insolvabila fără bunuri si/sau venituri urmăribile, în urma procedurii de executare silita, cat si în cursul procedurii declarării insolvabilităţii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, întrucât recurenta nu formulează nicio critică de nelegalitate a sentinţei care să se poată încadra în cazurile de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

In subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu prezintă motivele care îndreptăţesc organul fiscal, să dispună instituirea măsurilor asiguratorii, prin raportare la textele legale incidente.

Prin concluziile scrise depuse la data de 15 ianuarie 2021 intimatul - pârât a invocat excepţia lipsei de interes a recursului în raport de împrejurarea că decizia de anulare a răspunderii solidare nr. x a fost anulată definitiv în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios la data de 15.05.2018, cu contestaţie împotriva deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. x din 07.05.2018 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

Prin actul administrativ contestat s-a instituit sechestru asigurator pentru bunuri imobile şi poprire asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului de terţi şi asupra disponibilităţilor băneşti din conturi bancare. Măsurile asigurătorii au vizat o creanţă bugetară în cuantum total de 1.686.718 RON, plus accesorii. Creanţa bugetară aparţine debitorului principal S.C B. S.R.L., cu care s-a decis antrenarea răspunderii solidare a reclamantului, conform referatului x din 07.05.2018.

Verificând cererea de recurs din perspectiva excepţiei nulităţii invocate prin întâmpinare, prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei respective, reţinându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate din perspectiva normelor de drept material incidente în soluţionarea litigiului, rezultă că recurenta-pârâtă a formulat critici asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului.

Având de soluţionat, cu prioritate, şi excepţia lipsei de interes a pârâtei în promovarea recursului, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a acţiona este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 C. proc. civ.. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, mai mult, îndreptăţesc autorităţile publice să acţioneze, în virtutea unui interes public pentru "realizarea competenţelor", după cum prevede art. 2 alin. (1) lit. r).

În aceste condiţii, analizarea excepţiei lipsei de interes a pârâtei în promovarea recursului se impune a fi făcută strict prin prisma interesului de a acţiona, în sens procesual, din perspectiva calităţii de parte litigantă şi nicidecum în considerarea faptului că actul a cărui anulare s-a solicitat ar fi lipsit de efecte juridice.

Din punct de vedere procesual, pârâta este într-adevăr ţinută de justificarea unui interes, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac, interesul fiind necesar a fi probat, potrivit art. 458 C. proc. civ., care dispune: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.", interesul fiind acela de a valorifica calea de atac în scopul pronunţării unei soluţii favorabile, de constatare a legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, care şi-a produs efectele.

Revenind la hotărârea atacată, a cărei examinare se impune prin prisma motivelor de casare invocate de recurentă - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată legalitatea acesteia.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt. Astfel, nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, se reţine că, potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepţionale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situaţii precum existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte reţine că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul altor acte emise de autoritatea publică.

In aceste condiţii, aspectele evidenţiate în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, o trimitere laconstatările organului fiscal din referatul de angajare a răspunderii solidare, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamantul prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Aşa fiind, rezultă că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor bancare, antecedentele fiscale, rezultând din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata anumite obligaţii fiscale în sarcina unui contribuabil, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate.

Prin urmare, decizia contestată nu apare ca fiind argumentată, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile cu caracter de excepţie ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanţei posibilitatea sa verifice sub aspectul legalităţii actul administrativ contestat.

In plus, constată Înalta Curte că prin Decizia nr. 374/18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul formulat împotriva soluţiei primei instanţe prin care s-a anulat DEJ 4661-3/7.05.2018 de angajare a răspunderii solidare faţă de intimatul - reclamant şi care a stat la baza emiterii deciziei atacate în speţă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul - reclamant A..

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul - reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 359 din 2 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.