Conflict of jurisdiction resolved by assigning annulment action against medical disciplinary decisions to Tribunal of Vâlcea, holding specialized territorial competence extends to complainants

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Judeţean al Medicilor Vâlcea, au solicitat anularea în tot a deciziei nr. 3/2019 emisă de Comisia de Disciplină a Colegiului Judeţean al Medicilor Vâlcea, cu consecinţa obligării la emiterea unei noi decizii de sancţionare a medicilor împotriva cărora s-au îndreptat reclamanţii prin plângerea adresată; anularea în tot a Deciziei nr. 7/2021 emisă de Comisia Superioară de Disciplină; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4855/02.09.2021 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - SCAF.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut tribunalul că dispoziţiile art. 459 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii introduc o competenţă specială în favoarea secţiei de contencios administrativ specializate a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea medicii cercetaţi, independent de împrejurarea că prezenta acţiune nu are ca obiect plângerea formulată de medicii cercetaţi, ci de persoanele presupus vătămate.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1697 din data de 09 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Valcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.

S-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă în mod exclusiv la acţiunea în anulare formulată de un medic împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară, emisă de Comisia Superioară de Disciplină, urmare a finalizării cercetării disciplinare declanşate împotriva acestuia, aflându-ne în prezenţa unor dispoziţii legale de favoare tocmai în raport de calitatea de persoană sancţionată disciplinar a medicului, prin care i se oferă posibilitatea acestuia de a se adresa instanţei de contencios competente de la locul unde îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile invocate nu pot fi extinse prin analogie atunci când se atacă o decizie a Comisiei de disciplină a Colegiului Judeţean al Medicilor prin intermediul căreia plângerea formulată împotriva medicului este respinsă iar acţiunea disciplinară stinsă, cum se prezintă situaţia în speţă şi nici atunci când contestaţia împotriva deciziei de sancţionare dispusă de Comisia de Disciplină a Colegiului Judeţean formulată de persoanele prevăzute de la art. 456 alin. (4) din aceeaşi lege a fost respinsă, în aceste ipoteze urmând a fi aplicabile dispoziţiile cu caracter general prevăzute de Legea nr. 554/2004.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanţilor privind anularea Deciziei nr. 3/2019 a Comisiei de disciplină a Colegiului Judeţean al Medicilor Vâlcea cu consecinţa emiterii unei noi decizii de sancţionare a medicilor împotriva cărora s-au îndreptat reclamanţii cu plângere prealabilă, cât şi a Deciziei nr. 7/2019 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România.

Prin deciziile atacate a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de reclamanţi împotriva medicilor pârâţi şi, totodată, stinsă acţiunea disciplinară demarată împotriva acestora, fiind respinsă şi contestaţia administrativă exercitată.

Potrivit art. 450 din Legea nr. 95/2006:

"(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale CMR.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006:

"Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea."

Secţiunea a VI-a din Legea nr. 95/2006 reglementează unitar şi exhaustiv procedura răspunderii disciplinare a medicului, epuizând toate ipotezele, atât cu privire la condiţiile în care poate fi stabilită această răspundere, cât şi în ceea ce priveşte soluţiile care se pot da într-o procedură de cercetare a faptelor săvârşite de medic în legătură cu profesia sa.

Înalta Curte constată că, deşi textul art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă la medicul sancţionat, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a actului administrativ emis de către aceeaşi autoritate pârâtă, acesta se impune a fi aplicat în toate situaţiile, indiferent de calitatea persoanei care sesizează instanţa, atâta timp cât legea specială cuprinde o normă specială de competenţă în acest sens, neputându-se reţine stabilirea unei competenţe materiale diferite pentru soluţionarea acţiunii în anularea aceluiaşi act, în funcţie de persoana care a sesizat instanţa.

Aşadar, aceeaşi raţiune a legii - aceea de a reglementa toate ipotezele de soluţionare a plângerii împotriva medicului - va face aplicabilă aceeaşi dispoziţie a legii, pe baza argumentului de analogie care permite, în situaţia de faţă, completarea unei lacune a legii, fără a-i afecta unitatea.

Ca urmare, Curtea, analizând dispoziţiile art. 459 din Legea nr. 95/2006, constată că ele pot fi şi trebuie interpretare extensiv, întrucât în înţelesul lor literal nu acoperă şi ipoteza în care persoana a cărei plângere a cauzat cercetarea disciplinară a medicului formulează acţiune în anulare împotriva deciziei de respingere a cercetării disciplinare.

Un alt argument în favoarea acestei soluţii reiese din intenţia legiuitorului care, în articolul 456 alin. (4) din acelaşi act normativ, a înţeles să creeze un regim unic al contestaţiei la decizia comisiei de disciplină, prevăzând, de principiu, că:

"În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele CMR poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplină a colegiului teritorial".

Deci, acelaşi regim unic se impune şi cu privire la celelalte etape ale procedurii de soluţionare a acţiunii în anulare, oricare ar fi titularul ei.

Ca urmare, identitatea de raţiune a legii impune identitatea de tratament procedural faţă de titularii acţiunii în cadrul aceleiaşi legi, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţiile art. 459 legiuitorul însuşi a înţeles ca, la stabilirea instanţei competente, să nu dea relevanţă calităţii de "autoritate centrală" a emitentului deciziei care se atacă.

Prin urmare, în considerarea caracterului de normă specială a prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, derogatorie de la dispoziţiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul în raza căruia îşi desfăşoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acţiunea disciplinară, unde, de altfel, domiciliază unul dintre reclamanţi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor din România, Colegiul Judeţean al Medicilor Vâlcea, C., D. şi E. în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.