Jurisdiction for disputes over statutory payments under veterinary service concession contracts

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2021, la data de 5.02.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii DSVSA Bacău şi ANSVSA solicitând instanţei obligarea ANSVSA să aloce DSVSA Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2, obligarea DSVSA Bacău la plata sumei de 55.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 31.08.2020 şi în continuare, până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019 (împreună cu dobânda legală calculată de la data de 15.03.2020 până la data plăţii efective), sume actualizate cu rata inflaţiei de la data de 15.03.2020 până la îndeplinirea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3555/2021, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a I-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1011/2021, Tribunalul Bacău admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ.

La termenul din 14 ianuarie 2022, Curtea de apel a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale privind soluţionarea cauzei,

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1 din 14 ianuarie 2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău - DSVSA şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, a fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Înalta Curte observă că prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea ANSVSA să aloce DSVSA Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2; obligarea DSVSA Bacău la plata sumei de 55.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 31.08.2020 şi în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019

În virtutea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa care s-a consolidat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acesteia, constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligaţii de plată, care formează obiectul contractelor şi actelor adiţionale încheiate între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea, în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit faţă de cele civile, au întotdeauna o parte reglementară, stabilită prin dispoziţii legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari. În raport de astfel de aspecte, competenţa în soluţionarea cauzei pendinte aparţine instanţelor civile.

În ceea ce priveşte instanţa civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competenţa, Înalta Curte reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluţionare intră în competenţa ce aparţine material judecătoriei.

Cât priveşte determinarea competenţei teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., calitatea pârâtei de instituţie publică, precum şi un drept de opţiune al reclamantului exercitat de acesta în favoarea instanţelor de la sediul său (ce rezultă din maniera de formulare a cererii de chemare în judecată), toate coroborate cu faptul că reclamantul îşi are sediul în Judeţul Bacău sau în localităţi aflate în circumscripţia Judecătoriei Bacău, va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea unei astfel de judecătorii.

Deşi Judecătoria Bacău nu este implicată în conflictul de competenţă sesizat (întrucât niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acesteia competenţa de soluţionare a cauzei), Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe/secţii/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe neprevăzute de lege, soluţia astfel pronunţată relevând un caracter formal al regulatorului de competenţă, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanţelor aflate în conflict, deşi, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susţinută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competenţă.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. prin reprezentant legal Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău - DSVSA şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2022.