Negative jurisdictional conflict resolved via prorogation of competence for failure to raise territorial incompetence at the first legal hearing

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, a solicitat anularea Deciziilor nr. 65 şi nr. 66 emise de pârâtă la data de 18.11.2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 835/14.07.2021, Tribunalul Prahova a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul Prahova a arătat că reclamantul are domiciliul în municipiul Bucureşti, iar competent a judeca prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti şi nu Tribunalul Prahova, întrucât persoana în sarcina căreia au fost stabilite debite prin actele contestate este persoana fizică A. şi nu PFA A..

3. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 5892 din 13 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal .

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

S-a reţinut că în raport de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Prahova nu numai că avea datoria de a invoca excepţia la primul termen de judecată din 12.06.2019, dar avea datoria şi să decline, chiar în condiţiile în care apărătorul reclamantului formulase cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Prahova, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din verificarea dosarului Tribunalului Prahova, rezultă că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii este cel din data de 06.05.2021 când, potrivit încheierii de şedinţă, instanţa a constatat că procedura este legal îndeplinită, a dispus emiterea adresei pentru depunerea documentaţiei ce a stat la baza deciziilor atacate.

La al doilea termen de judecată, 14.07.2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ.:

(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Modificările aduse prin dispoziţiile art. 130 şi 131 din C. proc. civ. au urmărit implementarea principiului accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune şi concluzii.

Deşi Tribunalul Prahova a apreciat, la termenul din data de 06.05.2021, că una dintre condiţiile prevăzute de textul de lege nu era îndeplinită, respectiv aceea că părţile nu erau în măsură să pună concluzii pe fondul cauzei, în raport de emiterea adresei pentru depunerea documentaţiei ce a stat la baza deciziilor atacate, dispoziţiile art. 131 din C. proc. civ. prevăd exclusiv condiţiile ca procedura de citare să fie îndeplinită, iar părţile să poată pune concluzii, neregăsindu-se condiţia referitoare la concluziile pe fondul cauzei. Numai în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, dispoziţiile legale permit să se acorde un singur termen în acest scop, judecătorul punând însă chestiunea în discuţia părţilor. Aceste împrejurări nu se regăsesc, însă, în cauză.

Reţinând că la termenul din data de 06.05.2021, la care părţile au fost legal citate în faţa Tribunalului Prahova şi puteau pune concluzii, instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Înalta Curte constată că a operat prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Prahova pentru neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în termenul legal.

În acest sens este şi soluţia adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Din considerentele deciziei rezultă că instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca necompetenţa şi poate declina competenţa instanţei iniţial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei.

A stabilit Înalta Curte că instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, şi va trebui să-i trimită acesteia dosarul, neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituind o consolidare a competenţei în favoarea instanţei sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.