Passive procedural capacity of the Government in claims for school staffing and constitutional court enforcement

Şedinţa publică din data de 2 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.03.2018, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să aplice de îndată Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/01 octombrie 2013, în sensul ca, începând cu data de 01 septembrie 2014, reclamanta A. să fie titulară cu post la CN Gh Lazăr sau la Scoala 19 Tudor Arghezi, unde funcţionează clandestin/penal pensionara C., şi care trebuia pensionată la data de 01 septembrie 2014, precum şi să îi plătească daune materiale şi morale de 1.000.000 RON deoarece, prin neaplicarea Deciziei CCR menţionată, a lasat-o fără loc de muncă, precum şi obligarea pârâtului la plata salariilor neîncasate din 2014 si despăgubiri de 2.000.000 RON în contul de salarii al reclamantei deschis la ING: x.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2679 din data de 8 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2679 din data de 8 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanţii A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că reclamantei nu i-a fost comunicată întâmpinarea pe care Guvernul era obligat să o depună, iar actele depuse de reclamantă nu au fost comunicate Guvernului.

Prin criticile formulate se mai susţine că Guvernului are calitatea procesuală pasivă, reclamanta A. fiind titulara dreptului la muncă conform art. 41 din Constituţie şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 şi având concurs de titularizare 2013 are întâietate în faţa pensionarilor fără concurs conform Codului Muncii şi Deciziei CCR nr. 397/2013.

De asemenea, susţine recurenta A. că pârâtul Guvernul României a lăsat-o fără loc de muncă şi asigurări medicale prin faptul că nu a aplicat dispoziţiile Deciziei CCR nr. 397/2013.

O ultimă critică vizează faptul că pârâtul Guvernul României este autoritate publică centrală a puterii executive şi este chemat să îşi exercite prerogativele de putere publică conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Guvernul poate sta în instanţă şi are calitate procesuală pasivă şi capacitate juridică civilă, Guvernul este "superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004 pentru plata daunelor de 2.000.000 RON.

De asemenea, susţine recurenta că intimatul-pârât Guvernul României are atribuţii de control şi sancţionare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001, este obligat să anuleze H.G. nr. 140/2017 conform art. 138 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 doar pentru Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Creştine "E.".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi excepţia netimbrării, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât criticile formulate de reclamanţii A. şi D. se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că nu a comunicat întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României, "pe care era obligat să o depună" şi nici actele depuse de reclamantă nu au fost comunicate acestuia.

Raportat la motivele invocate de recurentă, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Astfel, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă pârâtul Guvernul României a fost citat cu menţiunea de a depune întâmpinare, întâmpinarea formulată de acesta fiind înregistrată la dosar la data de 2 noiembrie 2017 şi comunicată reclamanţilor la data de 16 noiembrie 2017, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar antemenţionat, iar înscrisurile depuse au fost comunicate, de asemenea, pârâtului la data de 4 decembrie 2017, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar fond nr. x/2017 Tribunalul Bucureşti volumul II.

Aşadar, nu se poate concluziona că au fost încălcate drepturile procesuale ale reclamantei sau că instanţa de fond a instrumentat dosarul într-o manieră care să impună sancţionarea vreunui act de procedură cu nulitatea.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 427 C. proc. civ. referitoare la Comunicarea hotărârii: "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii.".

Totodată, dispoziţiile art. 426 - Redactarea şi semnarea hotărârii prevăd că:,,(…) (3) Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier. (…)

(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.".

Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 131 din Hotărâre nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti potrivit cărora:,,(5) Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele menţiuni: data tehnoredactării, iniţialele redactorului şi ale tehnoredactorului (judecători, magistraţi-asistenţi sau asistenţi judiciari) şi numărul exemplarelor, iar la instanţele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunţat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă.

(8) Grefierul de şedinţă comunică părţilor sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată şi semnată.".

Potrivit dispoziţiilor anterior citate rezultă cu evidenţă că hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

În ceea ce priveşte lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată şi a grefierului de şedinţă, este de reţinut că aceste semnături există numai pe hotărârea din dosarul cauzei şi pe exemplarul ataşat la mapa de hotărâri. Exemplarele comunicate părţilor nu cuprind respectivele semnături, legea neprevăzând obligativitatea existenţei acestora.

Instanţa va comunica părţilor întotdeauna numai copii ale hotărârilor (care nu sunt semnate), copii pe care părţile le pot legaliza, la cerere, cu plata taxei de timbru aferente, în condiţiile stabilite de Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv:,,(2) La cerere se pot elibera copii verificate pentru conformitate, care vor purta ştampila instanţei pe fiecare filă şi se va percepe taxa judiciară de timbru aferentă copiilor legalizate. În acest caz, copiile de pe hotărârile judecătoreşti sau alte acte emise de instanţă vor purta menţiunea "conform cu originalul", iar copiile de pe alte înscrisuri vor purta menţiunea "conform cu înscrisul aflat la dosar". Pentru hotărârile judecătoreşti nedefinitive sau desfiinţate se menţionează acest aspect pe copia eliberată. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.".

În ceea ce priveşte critica reclamantei vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Or, raportat şi la dispoziţiile art. 1 Legea nr. 90/2001 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor în cuprinsul căreia sunt detaliate atribuţiile acestei autorităţi, în mod corect, instanţa de fond a preciat că pârâtul, Guvernul României, nu are competenţa funcţională de a soluţiona cererea reclamanţilor ca, începând cu data de 01 septembrie 2014, reclamanta A. să fie titulară cu post la CN Gh Lazăr sau la Scoala 19 Tudor Arghezi, unde funcţionează clandestin/penal pensionara C., născută înainte de 31 august 1954 şi care trebuia pensionată la data de 01 septembrie 2014, precum şi să îi plătească daune materiale şi morale de 1.000.000 RON deoarece, prin neaplicarea Deciziei CCR menţionată, a lăsat-o fără loc de muncă, precum şi obligarea pârâtului la plata salariilor neîncasate din 2014 si despăgubiri de 2.000.000 RON în contul de salarii al reclamantei deschis la ING: x.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele reformării soluţiei primei instanţe, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nefondat.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2679 din data de 8 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.