Challenge to Court of Audit measures: Inadmissibility of annulment appeal for alleged failure to address specific audit findings due to *res judicata* and scope of review limitations.

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.08.2013 sub numărul x/2013 reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea încheierii nr. 81/31.05.2013 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, în principal ca emisă cu exces de putere si, în subsidiar, ca netemeinică şi să se dispună pe cale de consecinţă şi anularea Deciziei nr. 18/31.05.2013 a Curţii de Conturi.

1.2 Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1537 pronunţată în data de 28.04.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, şi cu intervenienţii accesorii S.C. A. S.R.L., B., şi Fondul Proprietatea S.A., ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii S.C. A. S.R.L., B. şi Fondul Proprietatea S.A, ca neîntemeiate.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1537 din data de 28.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recursuri reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. şi intervenientul accesoriu FONDUL PROPRIETATEA S.A..

Prin recursul său, reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A. a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. solicitând, în principal, anularea hotărârii, ca nemotivată şi în subsidiar, casarea acesteia şi rejudecând cauza, să se admită contestaţia formulată de societate împotriva încheierii nr. 81/31.05.2013, cu consecinţa anulării acesteia, în principal, ca fiind emisă cu exces de putere şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

1.4 Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Prin decizia nr. 899 din 17 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 s-au respins recursurile formulate de reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A. şi de intervenientul Fondul Proprietatea S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1537 din 28 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 899 din 17 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurenta- reclamantă Societatea Naţională a Sării S.A. a formulat contestaţie în anulare.

2.1 Motivele contestaţiei în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestatoare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., admiterea contestaţiei in anulare, cu consecinţa anularii Deciziei nr. 899/17.02.2020 si soluţionării recursului formulat de Societatea Naţională a Sării S.A împotriva sentinţei nr. 1537/28.04.2017 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ si Fiscal in dosarul nr. x/2013, susţinând în esenţă următoarele aspecte:

Instanţa de recurs a omis sa se pronunţe asupra unui motiv de recurs invocat de reclamanta-recurentă referitor la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra legalităţii masurilor 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 18/2013.

Potrivit art. 425 noul C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie sa cuprindă, intre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei si cele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârtilor.

Acest text de lege a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, rolul textului de lege indicat fiind acela de a se asigura o buna administrare a justiţiei si de a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Nemotivarea hotărârii este echivalenta cu nerespectarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si cu nerespectarea prevederilor art. 6 noul C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil.

A nu motiva o hotărâre si a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârtilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, cum este si in speţa de fata.

Procedând astfel, instanţa de recurs a încălcat anumite principii si drepturi garantate atât prin legislaţia interna (Constituţia României, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.) dar si prin legislaţia europeana (Convenţia Europeana a Drepturilor Omului -CEDO) si anume principiul contradictorialitatii, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil. Procedând astfel, judecătorul a încălcat prevederile imperative ale art. 20 din C. proc. civ.

In concret instanţa de recurs a omis sa se pronunţe asupra motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitor la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra legalităţii masurilor nr. 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 18/2013.

Contestatoarea precizează că în cererea de anulare a încheierii nr. 81/2013 formulata la data de 20.08.2013, a învederat motivele de nelegalitate a masurilor nr. 2,9,12,13 si 28, instanţa de fond fiind investita cu soluţionarea acestora, însă aceasta a omis sa se pronunţe asupra acestora prin sentinţa nr. 1537/28.04.2017.

Cu privire la criticile formulate împotriva celor 5 masuri contestate dispuse de auditori prin Decizia nr. 18/2013, prin apărările formulate in fata instanţei de fond si in recurs, a arătat faţă de fiecare măsură contestată care sunt motivele de nelegalitate pentru fiecare din masurile dispuse.

În acest sens, contestatoarea reiterează motivele pentru care se impune anularea masurilor contestate, raportat si la considerentele reţinute de instanţa de fond in cuprinsul hotărârii recurate (in cazul masurilor analizate de instanţa de fond).

a. Cu privire Ia măsura 2 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menţionate la pag 3 paragraf 5 si pag. 7 paragraf 4 din cererea de chemare in judecata) referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind aplicarea masurilor de reducere a cheltuielilor, la societăţile naţionale cu capital integral sau majoritar de stat, apreciem ca subscrisa nu a incalcat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 55/2010 ci din contra le-a aplicat.

Potrivit prevederilor legale anterior enunţate subscrisa avea obligaţia de a prezenta in termen de 15 zile o rectificare bugetara care sa prevadă o reducere cu 20% a cheltuielilor cu bunurile si serviciile, altele decât cele pentru activităţile de producţie, a cheltuielilor cu prestaţiile externe, cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, programate pentru semestrul II 2010, societatea a înaintat Ministerului Economiei propunerea de rectificare bugetara (anexa)

Astfel, bugetul iniţial pe 2010 al S.N.S aprobat prin H.G. 320/31.03.2010 a fost rectificat si a fost aprobat prin H.G. 787/28.07.2010.

Legiuitorul a avut in vedere prin O.U.G. nr. 55/2010 promovarea unei politici de austeritate in societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, urmărind prin aceste reduceri ca operatorii economici ce înregistrează pierderi sa Ie reducă, iar cei ce înregistrează profit sa-1 majoreze, prin eliminarea unor cheltuieli care nu sunt indispensabile pentru realizarea obiectului de activitate.

Din execuţia bugetară pe anul 2010, rezulta ca au existat depăşiri atât la capitolul venituri cat si la capitolul cheltuieli. Astfel, veniturile totale au fost depăşite cu 23,67%, in condiţiile in care cheltuielile totale au fost depăşite cu numai 20,29%, fapt ce a condus la depăşire profitului brut prevăzut in bugetul rectificat de 3,76 ori {profit prevăzut in bugetul rectificat 2.980 mii Iei, profit realizat 11.207 mii RON), realizându-se astfel scopul impus de legiuitor prin O.U.G. nr. 55/2010 si anume creşterea profitului.

Creşterea cheltuielilor s-a datorat creşterii cheltuielilor de transport, întrucât o mare parte din acest profit a provenit din activitatea de export, iar in cea mai mare parte exporturile au fost derulate pe calea ferata, in condiţia de livrare DAF (preţul include transportul mărfii pana la forntiera), este evident de ce cheltuielile cu prestaţiile externe nu aveau cum sa scadă. Nu este de neglijat nici faptul ca O.U.G. nr. 55/2010 instituie o excepţie si anume in cazul prestaţiilor externe (cum a fost si cazul subscrisei) nu este instituita reducerea cheltuielilor cu 20%.

Din cele arătate rezultă că societatea a respectat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 55/2010 în litera si spiritul legii si nu se poate retine o abatere de la legalitate, motiv pentru care se impune anularea măsurii dispuse.

b.Cu privire la măsura 9 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menţionate in cererea de chemare in judecata) referitoare la îndeplinirea parţială a măsurii dispuse la pct. l din Decizia nr. 3Al. 03.2010 referitoare la respectarea prevederilor art. 1-4 din H.G. nr. 765/1994 (constituirea fondului necesar realizării, dezvoltării si modernizării producţiei in sectorul extractive al sari, in cota de 6% din preţul cu ridicata al produselor livrate).

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 765/1994 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării şi modernizării producţiei în sectorul extractiv minier, cotele de cheltuieli sunt considerate costuri şi sunt cuprinse în preţul de vânzare cu ridicata al produselor.

Potrivit art. 4 al aceluiaşi act normativ, sumele calculate se colectează la nivelul societăţii pe măsura valorificării şi încasării producţiei.

Contestatoarea a arătat că a solicitat pe cale judiciara nulitatea actului administrativ normativ intitulat "Instrucţiuni privind gestionarea si utilizarea fondurilor pentru realizarea, dezvoltarea si modernizarea producţiei", constituite in baza H.G. nr. 765/1994, aprobat prin Ordinul nr. 1659/28.12.1994.

Cu privire la măsura 12 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menţionate la pag 12 pct. c din cererea de chemare in judecata) referitoare la achiziţia de servicii de reparaţii auto in alte condiţii decât cele contractate, apreciază ca aceasta nu se justifica din următoarele motive:

Societatea de la care au fost achiziţionate autoturismele " C. " respectiv D. S.R.L. Rm. Valcea s-a desfiinţat, neexistand un alt reprezentant C. in judeţul Vâlcea. Alti reprezentanţi C. contactaţi au refuzat sa efectueze reparaţiile in garanţie, motivând ca autoturismele au fost achiziţionate de Ia alta societate, propunând efectuarea acestora numai contracost. Menţionam ca asa cum este stipulat in contractul de achiziţii, garanţia se acorda numai in condiţii normale de exploatare.

Uzura pieselor pentru aceste autoturisme a fost cauzata, din contra, de utilizarea in condiţii de cariera, drumuri cu un grad mare de accidentare si condiţii de lucru in sare, înlocuirea acestora s-a aprobat de conducerea sucursalei pe baza referatului de necesitate, a actului de constatare a serviciului tehnic.

Viza de necesitate, oportunitate, legalitate a fost data de responsabilul de contract (viza nr. x) si viza de compartiment cu nr. x (ing.sef producţie), persoane de specialitate conform art. 104 din O.G. nr. 119/1999, fiind deci astfel respectate prevederile legale, contrar celor reţinute de auditorii intimatei-parate.

După avizarea compartimentului de specialitate, facturile emise de S.C. E. au fost supuse controlului financiar preventiv (verificate datele de identificare a furnizorului, acceptul devizului de lucrări, calcul TVA, termene de plata, identitatea autoturismului, respectiv număr circulaţie). La viza de control preventiv s-au prezentat următoarele documente: factura fiscala furnizor, deviz cheltuieli acceptat de responsabilul de contract, oferta de piese utilizate la reparatie care certifica legalitatea si încadrarea in buget.

Fata de cele prezentate, consideram ca obţinerea vizei de control preventiv s-a acordat după viza de necesitate, cu respectarea art. 10 din O.G. 119/31.08.1999, Persoana care acorda viza de control financiar răspunde pentru realitatea, regularitatea si legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-am certificat (preţ piese, normativ, tarif manopera pe ora, încadrare in adaosul maxim).

Calculele privind valoarea reparaţiei stabilite de organul de control includ preturi la piese comparabile, fără a include tariful orar şi alte valori, care pot fi mult mai mari fata de firma contractata - S.C. E. S.R.L. Vâlcea. Astfel, nu era prevăzută în contract posibilitatea de reparaţii şi înlocuiri gratuite de piese pentru acele automobile, nefiind uzate în condiţii normale de exploatare ci în condiţii speciale, grele şi corozive de exploatare, iar dealer-ul ce ne-a vândut maşinile îşi încetase activitatea.

Fata de considerentele arătate, apreciază ca măsura dispusă nu se mai justifica a fi menţinută si solicită anularea acesteia.

Cu privire la măsura 13 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menţionate la pag 13 si următoarele pct. d din cererea de chemare in judecata), apreciază ca nu exista nicio abatere de la legalitate in sensul celor reţinute de auditori.

Din analiza textului si a anexelor H.G. nr. 540/22.06.2000 (4 anexe) se constata ca nu se regăsesc distantele menţionate de intimata. Nici chiar aceasta nu indica in mod clar unde in cuprinsul actului normativ se regăsesc aceste valori ci indica generic articolul unic al hotărârii unde nu sunt menţionate distante, astfel ca nu se poate retine vreo încălcare a unei prevederi legale care in fapt nu este cuprinsa in actul normativ indicat de intimata.

In ceea ce priveşte constatările intimatei, acestea nu se justifica întrucât aceasta:

- a calculat un prejudiciu valoric pe baza unor tarife in RON pe cursa, subevaluate in medie cu peste 30% fata de nivelul pieţei de transport de la acel moment;

- a dispus luarea de masuri pentru distantele tur-retur, rezultând tarife/sens subevaluate in medie cu peste 65% fata de nivelul pieţei de transport.

Pe cale de consecinţa, nu se susţine existenta unei abateri de la legalitate in sensul celor arătate de intimata-parata, neexistând niciun temei legal valid in sensul susţinerilor acesteia, motiv pentru care impune anularea acestor masuri.

In ceea ce priveşte măsura dispusa la punctul 28 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menţionate la pag 53 pct. p din cererea de chemare in judecata), auditorii au apreciat ca subscrisa prin încheierea cu S.C. F. S.R.L. a unui contract, a încălcat prevederile art. 53 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 si ca acest contract este anulabil din acel considerent.

Prevederea legala reţinuta a fi încălcata de către auditori a fost scoasa din context si interpretata in mod eronat de către auditorii intimatei-parate.

Auditorii intimatei parate, au reţinut in cuprinsul raportului de control, ca societatea a incalcat prevederile legale cuprinse in art. 53 alin. (1) anterior menţionate.

O.U.G. nr. 109/2011 dispune, la articolul citat de echipa de control, asupra tranzacţiilor încheiate de întreprinderea publica prin intermediul consiliului de administraţie sau de director cu "angajaţii".

Sintagma angajaţii se refera la angajat-persoana fizica. Legiuitorul a avut in vedere Ia emiterea prevederilor legale anterior enunţate ca este interzis (fiind anulabil) contractul (tranzacţia) pe care o întreprindere publica încheiat de aceasta prin intermediul consiliului de administraţie sau de director, cu persoane fizice care sunt angajate ale întreprinderii publice si care astfel beneficiază de un avantaj in plus de pe urma societăţii.

Mai exista un caz reglementat, diferit ce cel anterior enunţat, chiar ulterior in cuprinsul acestei dispoziţii legale si anume ca este anulabil contractul (tranzacţia) încheiata de întreprinderea publica prin intermediul consiliului de administraţie sau de director cu acţionarii care deţin controlul asupra societăţii sau cu o societate controlată. Ce înseamnă controlul asupra unei societăţi ? Potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile, controlul asupra unei societăţi este deţinut de persoana (fizica sau juridica) care deţine cel puţin 51% din capitalul social (care este împărţit în acţiuni in cazul societăţilor comerciale sau părţi sociale, in cazul societăţile cu răspundere limitata).

In nici un caz, o persoana care deţine 50% din capitalul social nu poate controla aceea societate.

Prin bolduirea unor părţi din text, in fapt Curtea a extins, sau cel puţin aceasta reiese din cuprinsul raportului de control întocmit, dispoziţiile legii privitoare la "angajati"şi Ia societăţile controlate de angajaţi, deşi interpretarea gramaticală este extrem de clară: fiind 2 cazuri diferite.

Un alt aspect care nu poate fi trecut cu vederea este si constatarea greşita in sensul ca societatea a "închiriat cu titlu gratuit" suprafaţa de 420 mp (aferenta faţadei sediului administrativ situat în Calea x, sector 1). La data încheierii contractului (21.12.2011) societatea nu mai deţinea in proprietate întreaga clădire situata in Calea x. Ca urmare a derulării unui proces de revendicare, societatea a pierdut proprietatea asupra parterului si etajelor 1-3, rămânând proprietara doar asupra celor subsoluri si a etajului 4. Dreptul de proprietatea asupra a fost tranferat in luna martie 2009.

Astfel la data încheierii contractului cu firma F. S.R.L., societatea si-a dat acordul pentru folosirea doar a pârtii din faţada (aferenta etajului 4 al clădirii), proprietarii parterului si etajelor 1-3 si-au dat acordul pentru folosirea restului de faţada al clădirii.

Auditorii CCR au reţinut in mod greşit ca este vorba de un contract de inchiriere cu titlu gratuit. In acest caz, societatea nu a încheiat un contract de comodat (inchiriere cu titlu gratuit) ci un contract de barter (care un alt regim juridic fata de contractul de comodat si nu este cu titlu gratuit). Obiectul contractului de barter (schimb de publicitate contra produse si servicii) ii reprezintă schimbul de produse sau servicii dintre Prestator si Beneficiar.

Având in vedere ca la acea data G. nu putea efectua cheltuieli de promovare sau publicitate a produselor si serviciilor sale, fiind interzise prin Ordonanţă nr. 80/2001 din 30 august 2001, dar putea beneficia de spaţiul de afisaj pus la dispoziţie de S.C. F. gratuit in perioada in care nu ii avea contractat (respectiv in anul 2012 au fost aproximativ 180 de zile cu panotaj Salrom).

Prin acest contract G. S.A. a beneficiat de un serviciu gratuit -afisaj pe una din cele mai circulate artere din Bucureşti cu un impact vizual major.

Cu privire la neinformarea Consiliului de administraţie, reţinuta a fi încălcata de auditori, aceasta afirmaţie nu se susţine motivat de faptul ca, conducerea executiva a societăţii nu avea cunoştinţa de actionariatul H. S.r.L. Necesitatea menţiunii unui astfel de act juridic intr un capitol distinct in rapoartele semestriale si anuale înaintate către CA nefiind necesare a fi făcute intru cat Consiliul de Administraţie a aprobat acest contract, nesolicitând informaţii suplimentare referitor acţionariatul H. S.R.L.

Pe cale de consecinţa, măsura dispusa de auditori nu se susţine, neexistând nicio abatere de la legalitate, motiv pentru care solicitam anularea acesteia.

In concluzie, solicită anularea hotărârii ca nemotivată şi soluţionarea recursului formulat de împotriva sentinţei nr. 1537/28.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ si Fiscal in dosarul nr. x/2013.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Curtea de Conturi a solicitat în principal, respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, în subsidiar ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate.

2.3 Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din data de 3 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În concret însă, prin motivele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat calea de atac, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...).

Înalta Curte reţine că necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanţa de recurs cu privire la apărările părţilor, şi, în egală măsură, nici cu modalitatea în care aceasta evaluează probatoriul administrat în cauză, aceste aspecte neîncadrându-se în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazul de contestaţie în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care nu poate fi admis pe această cale.

În cauză, prin cererea sa, contestatoarea critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs.

În esenţă, contestatoarea invocă neanalizarea motivului de recurs referitor la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra legalităţii masurilor 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 18/2013.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că, din examinarea deciziei atacate, rezultă fără echivoc că instanţa de recurs a analizat ambele motive de casare invocate de recurenta-reclamantă, reţinând cu privire la critica potrivit căreia instanţa a omis să se pronunţe asupra unor capete de cerere care sunt menţionate în mod expres în contestaţia împotriva deciziei nr. 18/2013 şi a încheierii nr. 81/2013 respectiv, asupra problemei fondului de 6% pentru retehnologizare şi a sezonalităţii activităţii, că această critică nu poate fi reţinută.

În acest sens, s-a arătat în considerentele deciziei de recurs că în mod corect instanţa de fond a reţinut cu titlul preliminar faptul ca potrivit pct. 227 din I., actul ce se atacă la instanţa de contencios administrativ este încheierea pronunţată de Comisia de soluţionare contestaţiilor, iar controlul de legalitate în contencios fiind exercitat asupra încheierii, nu se pot analiza decât măsurile din decizie în privinţa cărora s-a formulat contestaţie, în limita criticilor reiterate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Totodată, instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă în mod corect nu a analizat pe de o parte criticile formulate prin cererea de chemare în judecată care nu au fost cuprinse şi în cadrul contestaţiei administrative, acestea nefiind analizate în cuprinsul încheierii nr. 81/2013, iar pe de altă parte cu privire la fondul de retehnologizare, criticile reclamantei nu au fost reţinute întrucât nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată, act procesual care potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. a stabilit limitele învestirii instanţei.

Aşadar, contestatoarea formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare, tinzând, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, corespunzător cerinţelor impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi de art. 6 § 1 din CEDO.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, care să se încadreze în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care motivul de casare invocat prin recursul soluţionat prin decizia contestată a fost analizat de instanţa de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei nr. 899 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.