Large-enterprise classification upheld; appeal dismissed as unfounded after linked-enterprise SME threshold review.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, anularea Deciziei nr. 26768/18.11.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate de societate, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Achiziţie echipamente dezvoltare (achiziţie utilaje)", suspendarea executării procesului-verbal până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 11 aprilie 2017, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 2315 din 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva hotărârii instanţei de fond, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A reţinut instanţa de control judiciar, în esenţă, că instanţa de fond a omis a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific şi explicit.

A stabilit instanţa că, în rejudecare, instanţa de fond va solicita completarea probatoriului, prin depunerea unor înscrisuri pe baza cărora să se poată stabili în mod clar numărul angajaţilor şi, respectiv, cifrele de afaceri ale celor trei societăţi comerciale la data avută în vedere de autoritatea pârâtă, data încheierii contractului de finanţare, şi va proceda la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată în rejudecare după casare, în al doilea ciclu procesual

Cauza a fost reînregistrată, în rejudecare după casare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.08.2020, sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 19 martie 2021, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prima critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., susţine lipsa de motivare a sentinţei recurate şi faptul că nu s-a ţinut seama de dezlegările date prin Decizia de casare nr. 2315/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia de casare s-a impus instanţei de fond, în rejudecare, atât administrarea unui probatoriu din care să rezulte numărul de angajaţi şi cifrele de afaceri ale celor trei societăţi avute în vedere la sancţionarea reclamantei, cât şi motivarea soluţiei ce se va pronunţa în raport de criticile formulate prin acţiunea introductivă.

Autoritatea pârâtă nu a făcut precizări suplimentare, în faza de rejudecare, cu privire la motivele care au stat la baza sancţionării reclamantei, depunând la dosar documente emise de Registrul Comerţului cu privire la societate, dar şi la societăţile cu care se presupune că aceasta ar fi legată.

Instanţa de fond, la rejudecare, nu s-a aplecat asupra aspectelor învederate prin decizia de casare, deşi era obligată să o facă, în temeiul disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

În ceea ce priveşte nemotivarea actului administrativ invocată prin acţiunea introductivă, instanţa de rejudecare s-a mărginit la o analiză superficială a actului atacat, fără să antameze aspectele invocate de reclamantă.

Prin decizia de casare, s-au trasat problemele de drept care urmau să fie analizate de instanţă, respectiv corelarea concluziilor autorităţii din actul administrativ atacat, cu alte probe şi înscrisuri relevante.

Instanţa de rejudecare citează diverse prevederi legale aplicabile în cauză, jurisprudenţa CJUE, fără să arate care sunt motivele pentru care ajunge la concluzia că se impune sancţionarea sa de către pârât.

Cea de-a doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. priveşte interpretarea greşită a disp. art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, prima instanţă a apreciat că actul administrativ atacat este motivat, deşi conţine numai o înşiruire a unor elemente de fapt.

În cuprinsul motivelor de fapt ale procesului-verbal de contestare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, autoritatea nu arată care sunt motivele pentru care echipa de control a ajuns la constatarea că societatea este o întreprindere mare şi nu arată care sunt documentele pe care se sprijină această concluzie, reluându-se doar cele cuprinse în suspiciunea de neregulă.

În privinţa temeiului de drept, acesta este extrem de vag, respectiv întreaga O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, H.G. nr. 519/2014 şi întregul contract de finanţare nr. x/30.11.2010.

Se mai susţine că nu sunt indicate prevederile legale de drept material pretins a fi încălcate, simpla menţionare a art. 44 din Legea nr. 364/2004, fără să fie indicată ipoteza, nu reprezintă o motivare în drept a actului administrativ.

Deşi instanţa de fond recunoaşte aspectele învederate mai sus, în mod greşit a considerat că sunt respectate prevederile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011.

Interpretarea greşită a prevederilor menţionate, rezultă şi din faptul că autoritatea pârâtă face trimitere la o serie de documente care nu explică concluzia la care a ajuns echipa de control, respectiv situaţia de plăţi, Instrucţiunea nr. 425/2015, declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, lista de reverificare a eligibilităţii.

Simpla depunere a unor înscrisuri suplimentare în faza de rejudecare nu echivalează cu indicarea acestor aspecte, deoarece niciunul dintre documentele la care face referire autoritatea nu sunt de natură să probeze numărul de salariaţi avut la momentul semnării contractului de finanţare.

Insuficienta motivare a actului administrativ atacat rezultă şi din maniera generică în care autoritatea expune împrejurările de fapt pretins relevante analizei şi concluziile la care a ajuns.

Termenii generici folosiţi de autoritate, precum şi datele la care s-a raportat aceasta, relevă nu numai lipsa/insuficienţa raţionamentului, dar şi inexactitatea informaţiilor.

Nu se arată care este legătura efectivă între numărul de angajaţi avuţi de cele trei societăţi şi faptul că reclamanta este o întreprindere mare.

Interpretarea greşită a prevederilor menţionate rezultă şi din faptul că autoritatea nu a indicat care este raţionamentul propriu care susţine concluzia potrivit căreia reclamanta nu se încadra în categoria IMM la data semnării contractului de finanţare, neexistând o corelare între textele legale invocate - art. 44 din Legea nr. 346/2004, cu situaţia de fapt expusă.

Procesul-verbal contestat nu reflectă raţionamentul propriu şi concret al echipei de control care ar fi condus la constatarea pretinselor nereguli, se bazează pe suspiciunea de neregulă, se prezintă documente ce nu au legătură cu încheierea contractului de finanţare.

Recurenta-reclamantă susţine, printr-o altă critică, interpretarea greşită a disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004 şi completarea de către prima instanţă a actului administrativ atacat, prin indicarea ipotezei de la art. 44 alin. (1) lit. a) şi b).

Instanţa de fond, la rândul său, nu precizează, în mod clar şi neechivoc, care dintre ipotezele art. 44 alin. (1) au fost avute în vedere, însă condiţiile impuse de acestea nu sunt îndeplinite, deoarece nu se prevede că două întreprinderi sunt legate dacă au acţionari comuni.

Potrivit disp. art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, pentru existenţa unor întreprinderi legate este necesar ca o întreprindere să obţină majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţiilor celeilalte întreprinderi, or din analiza acţionariatului rezultă că B. este singura societate care are o participaţie în celelalte două societăţi, de 17,86% la C., ce nu îi permite să deţină controlul asupra întreprinderii, de unde rezultă că participaţia este de sub 25% (art. 42 din Legea nr. 346/2004), iar întreprinderea este autonomă şi nu legată.

Conform disp. art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, pentru existenţa unor întreprinderi legate, este necesar ca o întreprindere să aibă dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi, condiţie neîndeplinită.

Recurenta-reclamantă susţine că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 346/2004 şi nici cele de la art. 44 alin. (3) din aceeaşi lege.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă omite faptul că pentru existenţa unei întreprinderi legate este esenţial să se probeze că acţionarii sunt de comun acord, aspect ignorat şi de către autoritate, care se limitează să sublinieze doar că societăţile au asociaţi comuni, fără să se analizeze existenţa unei politici comune.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, prima instanţă, în rejudecare a analizat motivele invocate prin cererea introductivă şi a respectat decizia de casare, considerentele sentinţei fiind în conformitate cu disp. art. 425 C. proc. civ.

Se mai arată că au fost respectate condiţiile impuse de prevederile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, iar actul administrativ este motivat corespunzător.

Cu privire la interpretarea greşită a disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004, intimatul-pârât susţine că sunt nepertinente criticile formulate, întrucât asociaţii recurentei-reclamante sunt asociaţi şi în celelalte două societăţi, societăţile acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă, piaţa construcţiilor şi sunt controlate de aceleaşi persoane fizice, fiind îndeplinite disp. art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de S.C. A. SA

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Primul argument susţinut de recurenta-reclamantă este nerespectarea deciziei de casare, prin care hotărârea instanţei de fond din primul ciclu procesual, a fost casată, iar cauza s-a trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 2315/04.06.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 s-a constatat întrunirea disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi s-a dispus ca instanţa de rejudecare să solicite depunerea la dosar a unor înscrisuri suplimentare privind numărul angajaţilor şi cifra de afaceri a celor trei societăţi în discuţie, la data încheierii contractului de finanţare.

Instanţa de rejudecare a respectat îndrumările deciziei de casare şi, prin încheierea de şedinţă din data de 02.10.2020 a dispus efectuarea unei adrese către pârâtă pentru ca aceasta să depună la dosar documentele în baza cărora a stabilit numărul mediu de angajaţi şi cifra de afaceri în cazul celor trei societăţi, respectiv S.C. B. S.R.L., C. şi S.C. A. S.A..

Intimata-pârâtă a depus la dosar: confirmare depunere situaţie financiară anuală pentru firma B. S.R.L., bilanţ prescurtat la data de 31.12.2009, contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2009, date informative la data de 31.12.2009, situaţia activelor imobilizate la data de 31.12.2009, protocol nr. 414/04.05.2015, certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru firmele B. S.R.L., C. S.A. şi A. S.A., situaţia indicatorilor de bilanţ pe anul 2008-2009 depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de cele trei societăţi, din care rezultă numărul mediu de angajaţi, situaţia asociaţilor şi cifra de afaceri de la data înfiinţării societăţilor şi până la data de 31.12.2010.

Înalta Curte constată că instanţa de rejudecare a respectat dispoziţiile deciziei de casare, documentele solicitate au fost depuse la dosar, iar datele relevă perioada încheierii contractului de finanţare - 30.11.2010.

Cu privire la nemotivarea sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că argumentul recurentei-reclamante este nefondat, întrucât considerentele sentinţei au fost realizate prin analizarea documentelor depuse la dosar, coroborându-se conţinutul actelor administrativ contestate cu aceste înscrisuri, iar judecătorul fondului a făcut precizarea că datele avute în vedere sunt cele raportate la momentul încheierii contractului de finanţare.

Recurenta-reclamantă critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul nemotivării acesteia, vis-a-vis de invocarea nemotivării a însuşi actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă invocă o motivare insuficientă a sentinţei, fiind nemulţumită de considerentele exprimate de judecătorul fondului sub acest aspect.

Înalta Curte reţine că la fila x a sentinţei atacate, prima instanţă a analizat motivele de fapt şi de drept ale procesului-verbal contestat, stabilind că sunt îndeplinite disp. art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, elementele prezentate constituind raţionamentul propriu al organului care a efectuat controlul, astfel că şi aceste critici vor fi respinse ca nefondate.

2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică priveşte interpretarea greşită a disp. art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea autorităţi emitente, data la care a fost emis, datele de identificate a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) şi (15).

Recurenta-reclamantă susţine inexistenţa, în cuprinsul procesului-verbal atacat, a motivelor de fapt şi a temeiului de drept avute în vedere de autoritatea care a efectuat controlul.

Recurenta-reclamantă consideră că la pct. 6:

"Motivele de fapt" din procesul-verbal se face o simplă trimitere la suspiciunea de neregulă nr. x/16.06.2015 şi nu se arată care au fost constatările efective ale echipei de control.

Critica este nefondată, avându-se în vedere că la pct. 5 din procesul-verbal se arată expres că, în conformitate cu disp. art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor structurale are obligaţia de a verifica constatările cu implicaţii financiare, în speţă cele cuprinse în notificarea privind suspiciunea de neregulă identificată cu nr. x/19.06.2015.

Astfel, în urma verificării asupra aspectelor notificate, echipa de control şi-a expus propriile argumente fără să îşi însuşească automat conţinutul suspiciunii de neregulă.

Cu privire la precizarea temeiului de drept, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine faptul că deşi la capitolul 7 sunt trecute anumite acte normative şi acte administrative, fără să se precizeze în concret care anume dispoziţie legală a fost avută în vedere de către echipa de control, aceste omisiuni nu sunt suficiente pentru a se constata nelegalitatea actului atacat, în ansamblul său, deoarece la Cap. 6 "Motivele de fapt", se arată că întreprinderile sunt legate, se află pe aceeaşi piaţă şi sunt deţinute de acelaşi grup de acţionari, indicându-se prevederile art. 44 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Recurenta-reclamantă consideră că insuficienta motivare a procesului-verbal atacat ar rezulta şi din faptul că: autoritatea face trimitere la o serie de documente care nu explică concluzia la care a ajuns echipa de control; autoritatea expune împrejurările de fapt pretins relevante analizei şi concluziile la care a ajuns, într-o manieră generică; autoritatea nu a indicat care este raţionamentul propriu ce susţine concluzia potrivit căreia reclamanta nu se încadra în categoria IMM-urilor la data semnării contractului de finanţare, neexistând o corelare între disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004 şi situaţia de fapt expusă.

Înalta Curte observă că această critică a fost formulată şi în primul ciclu procesual, atât ca motiv de nelegalitate a actului cât şi ca motiv de recurs, iar instanţa de recurs care a pronunţat decizia de casare a clarificat situaţia expusă, arătând că instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivului de nelegalitate a actelor administrative contestate, analiză care impunea solicitarea unor înscrisuri suplimentare privind numărul angajaţilor, respectiv cifra de afaceri a celor trei societăţi comerciale la data încheierii contractului de finanţare.

Acesta este şi motivul pentru care s-a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, prin urmare, analizarea motivului de nelegalitate se face în raport cu documentele deja existente la dosar în primul ciclu procesual şi cele depuse cu ocazia rejudecării.

Recurenta-reclamantă nu mai poate să solicite, în această fază procesuală, analizarea legalităţii procesului-verbal contestat numai prin raportare la înscrisurile depuse iniţial de autoritatea pârâtă.

Prin urmare, analizarea corelaţiei între documente şi constatările echipei de control se face prin expunerea considerentelor prezentei instanţe de recurs la criticile ce privesc interpretarea greşită a disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004, de către instanţa de rejudecare.

Astfel, se observă că judecătorul fondului a avut în vedere, atât lista de reverificare a eligibilităţii, cât şi înscrisurile depuse de autoritatea pârâtă cu ocazia rejudecării, la solicitarea instanţei.

Din cuprinsul acestor documente, instanţa de fond a reţinut care anume este obiectul de activitate al celor trei societăţi, situaţia acţionariatului, cifrele de afaceri, precum şi numărul mediu de angajaţi în perioada 2008 - 2009.

Recurenta-reclamantă contestă faptul că, din documentele aflate la dosar se poate ajunge la concluzia că cele trei întreprinderi sunt legate, însă nu aduce niciun argument în susţinerea tezei sale sau în combaterea celor reţinute de prima instanţă.

De asemenea, recurenta-reclamantă critică faptul că autoritatea pârâtă a depus la dosar înscrisuri obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, considerând că nu sunt relevante, deşi din conţinutul acestora reiese în mod clar şi neechivoc informaţia solicitată de instanţa de fond.

Mai mult, recurenta-reclamantă nu depune la dosar înscrisuri care să conducă la o altă concluzie în privinţa datelor solicitate.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanţă a coroborat înscrisurile aflate la dosar şi a ajuns la concluzia că reclamanta, la data încheierii contractului de finanţare făcea parte din categoria întreprinderilor mari.

O altă critică sentinţei de fond este aceea prin care recurenta-reclamantă consideră că nu se cunoaşte care anume dintre ipotezele art. 44 din Legea nr. 346/2004 au fost avute în vedere, atât de autoritate cât şi de însăşi instanţa de judecată.

Critica este nefondată, deoarece din cuprinsul considerentelor sentinţei primei instanţe se arată incidenţa disp. art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 346/2004, respectiv cazul în care o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi şi îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Judecătorul fondului a analizat acţionariatul celor trei societăţi, concluzionând că cei patru asociaţi persoane fizice din cadrul C. şi care deţin 82,13%, se regăsesc şi în cadrul A., iar diferenţa de 17,86% revine S.C. B. care este deţinută de aceeaşi asociaţi, persoane fizice, fiecare având câte 50% din acţiuni.

Din perspectiva îndeplinirii condiţiei ca societăţile să îşi desfăşoare activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă, reiese că societăţile acţionează pe piaţa construcţiilor şi sunt controlate de aceleaşi persoane fizice care acţionează de comun acord.

În fine, numărul mediu de angajaţi din cele trei societăţi depăşeşte 250, iar cifra de afaceri cumulată este de 90.545.925 RON, reţinându-se că recurenta-reclamantă nu a prezentat alte date care să conducă la o altă concluzie.

Înalta Curte va constata că celelalte argumente referitoare la neîndeplinirea disp. art. 44 alin. (1) lit. b)-d), art. 44 alin. (3) din Legea nr. 346/2004 nu au legătură cu obiectul cauzei şi nu vor fi analizate de instanţa de recurs.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 99 din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.