Architects' Order minutes upheld; motion to supplement prior dismissal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra cererii de faţă reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22.11.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Filiala Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, anularea procesului-verbal din 10.05.2018, precum şi a procesului-verbal din data de 28.11.2018.

Prin încheierea nr. 442/CA/2020 din 09.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu de instanţă, şi a fost trimis dosarul spre soluţionare secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe.

Împotriva hotărârii de declinare a promovat recurs reclamantul A., fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 16.07.2020, sub nr. x/2019, iar prin precizările ulterioare depuse la dosar partea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 184/2001, pe care le-a considerat neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României. De asemenea, a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 alin. (3) şi a prevederilor art. 197 teza I din C. proc. civ.

1.2. Prin decizia civilă nr. 848/CA/2020-R din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 alin. (3) şi a art. 197 teza I din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., excepţie invocată de acelaşi recurent.

De asemenea, s-a admis excepţia netimbrării recursului, excepţie invocată din oficiu, şi s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 442/CA din 09.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Filiala Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România.

1.3. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 24 decembrie 2020, sub nr. x/2020.

Cererea de contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., partea invocând faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale cu referire la chestiunea timbrajului. În cuprinsul cererii de contestaţie în anulare a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 488 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

La termenul de dezbateri din data de 14 iunie 2021, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, în urma deliberării, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate supra, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul că textele de lege vizate de excepţie nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

De asemenea, prin Decizia nr. 503/CA/2021-R din data de 14 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Filiala Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, împotriva deciziei nr. 848/CA/27.11.2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, care a fost menţinută în totalitate, fiind obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în contestaţie.

1.4. Împotriva soluţiei Curţii de Apel Oradea, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, respectiv a prevederilor art. 488 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, contestatorul A. a formulat recurs, în termen legal, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06.07.2021.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 16.09.2021, intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România-Filiala Bihor a solicitat, în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar constatarea nulităţii acestuia pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor depuse în dovedire.

La termenul de dezbateri din data de 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimatul-pârât, apreciind că partea a formulat critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a transmis instanţei supreme, la data de 20.09.2021, prin intermediul poştei electronice, precizări prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, înregistrată sub nr. x/2020/a1, iar la data de 21.09.2021, tot prin poşta electronică, precizări în sensul invocării excepţiei nulităţii absolute a întâmpinării formulate de d-na avocat B. pentru intimatul-pârât.

1.5. Prin încheierea din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

1.6. Prin Decizia nr. 4137 din data de 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 132 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Totodată, l-a obligat pe recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Cererea de completare a dispozitivului hotărârii instanţei de recurs.

La data de 27.09.2021, recurentul-reclamant A. a transmis prin poşta electronică o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând completarea hotărârii pronunţate în dosar la data de 23 septembrie 2021.

În dezvoltarea motivelor invocate a făcut trimitere la dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, la dispoziţiile Declaraţiei universale a drepturilor omului şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv la dispoziţiile din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în respectarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României, prin care acestea au un caracter obligatoriu, având prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

A invocat prevederile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 25 iulie 1997 (actualul art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992) şi a susţinut că instanţa a refuzat să răspundă solicitării sale prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că Legea nr. 47/1992 nu prevede o sancţiune pentru acest refuz.

Astfel, instanţa de recurs care a pronunţat decizia nr. 4137 din data de 23 septembrie 2021 a refuzat să răspundă cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 25 iulie 1997 (actualul art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În consecinţă, a solicitat completarea hotărârii cu privire la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale invocate.

De asemenea, a susţinut că prin notele transmise în data de 21 septembrie 2021 a invocat excepţia nulităţii absolute a întâmpinării, întemeiată pe două legi şi două documente, unul emis de Parlamentul României şi unul emis de Guvernul României, astfel că înţelege să solicite completarea hotărârii şi cu motivele pentru care instanţa de recurs a înlăturat aceste argumente.

A mai invocat recurentul-reclamant dispoziţiile Deciziei RIL a ÎCCJ nr. XXXVI/2006 care impun judecătorului obligaţia de a răspunde cererilor prin care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate, ca o garanţie a liberului acces la justiţie enunţat de prevederile art. 21 din Constituţia României şi garantarea dreptului de a fi judecat într-un mod echitabil de către o instanţă imparţială, drept recunoscut şi garantat de art. 6 din CEDO şi de art. 47 teza a II-a din CDFUE, în condiţiile în care, raportat la art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de art. 29 din Legea nr. 47/1992, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci, doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată.

A susţinut că pentru a fi sigur de îndeplinirea acestor obligaţii de către judecător, prin art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a stabilit abaterile disciplinare ale judecătorului pentru nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii. De altfel, întrucât refuzul judecătorului de a sesiza Curtea Constituţională este de drept o îngrădire a liberului acces la justiţie, a considerat că acesta se sancţionează cu nulitatea tuturor actelor de procedură îndeplinite de instanţă în acea zi, inclusiv sub aspectul nesoluţionării recursului în termenul prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate, a solicitat admiterea cererii de completare a hotărârii în privinţa aspectelor sesizate.

3. Apărările formulate asupra cererii de completare a dispozitivului.

Intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor, deşi i s-a comunicat cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, nu a formulat un punct de vedere cu privire la solicitarea recurentului-reclamant.

4. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de completare a hotărârii.

Analizând cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 4137 din data de 23 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile legale incidente şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.

În speţă, recurentul-reclamant A. a solicitat completarea dispozitivului hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv decizia nr. 4137 din data de 23 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub două aspecte: în ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (actualul art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi cu privire la soluţia asupra excepţiei nulităţii absolute a întâmpinării formulate de intimatul-pârât în dosarul de recurs, excepţie întemeiată pe două legi şi două documente, unul emis de Parlamentul României şi unul emis de Guvernul României, înţelegând astfel să solicite completarea hotărârii cu motivele pentru care instanţa de recurs a înlăturat aceste argumente.

4.1. Cu privire la cererea de completare a dispozitivului deciziei în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138/1997, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată.

Observă instanţa că pentru termenul de judecată a recursului stabilit la data de 23 septembrie 2021, recurentul-reclamant a depus la dosar, prin poşta electronică, precizări prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, în totalitatea ei, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, partea a arătat, în esenţă, că Legea nr. 184/2001 este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile Constituţiei României şi la prevederile celor trei tratate internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale la care România este parte, argumentând că art. 24 alin. (1) din actul normativ contestat este neconstituţional prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţia României.

A susţinut că este interzis ca o persoană juridică de drept privat să aibă propria jurisdicţie special administrativă, câtă vreme Ordinul Arhitecţilor din România este persoană juridică de drept public, înfiinţată prin Legea nr. 184/2001 şi care se supune categoriei asimilate autorităţilor publice, în temeiul art. 192 din C. civ.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de recurentul-reclamant A.,privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în ceea ce priveşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, a actului normativ a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, că aceasta nu este îndeplinită, deoarece legătura la care face trimitere textul de lege nu este generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci, este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Aşadar, prin prisma interesului procesual, s-a apreciat că nu este îndeplinită în cauză cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât aspectele de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, fiind invocată excepţia în faza procesuală a recursului având ca obiect verificarea modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a prevederilor art. 488 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar recurentul-reclamant nu a evidenţiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituţionalităţii acestor acte normative l-ar produce cu privire la legalitatea celor două procese-verbale contestate în cauză.

După cum se poate observa, deşi recurentul-reclamant susţine că instanţa de recurs nu a dat curs solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi nu a răspuns argumentelor formulate, din considerentele expuse supra rezultă că instanţa de recurs a analizat solicitarea sa în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, în integralitatea acesteia, prin urmare, în limitele sesizării instanţei.

Împrejurarea că recurentul-reclamant a înţeles să solicite completarea hotărârii cu excepţia de neconstituţionalitate a altor dispoziţii legale, neinvocate iniţial, prin intermediul unui demers ulterior încheierii dezbaterilor şi pronunţării hotărârii de recurs, nu este de natură a atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu este îndeplinită condiţia omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unui petit formulat de parte în condiţiile legii.

Distinct de acest aspect, este de observat faptul că asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate, instanţa de recurs s-a pronunţat printr-o hotărâre separată, respectiv prin încheierea din 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, dosar asociat format ca urmare a invocării acestei excepţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că solicitarea de completare a dispozitivului deciziei nr. 4137 din 23 septembrie 2021 nu se justifică nici din această perspectivă.

4.2. Cu privire la cererea de completare a dispozitivului deciziei în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a întâmpinării formulate de intimatul-pârât în dosarul de recurs, Înalta Curte reţine că este, de asemenea, nefondată.

Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a formulat precizări, transmise instanţei prin poşta electronică, la data de 21.09.2021, în cuprinsul cărora a invocat excepţia nulităţii absolute a întâmpinării formulate de d-na avocat B. pentru intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor.

Verificând decizia nr. 4137 din 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, sub aspectul sesizat de recurentul-reclamant, în raport de dispoziţiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii în discuţie, mai exact la pct. II "Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului", instanţa de recurs a analizat excepţia invocată de parte, respingând-o conform argumentelor expuse.

Astfel, instanţa a constatat că întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România nu este supusă sancţiunii nulităţii, actul de procedură întocmit îndeplinind cerinţele dispoziţiilor art. 205 coroborat cu art. 148 din C. proc. civ.

A reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 176 pct. 2 C. proc. civ., deoarece întâmpinarea formulată de intimatul-pârât este semnată de reprezentantul convenţional al acestuia, în baza împuternicirii avocaţiale ataşate în dovedire, nefiind motive pentru a se constata că întâmpinarea ar fi încălcat dispoziţiile legale referitoare la reprezentarea procesuală.

Totodată, a reţinut că nemulţumirea recurentului-reclamant în sensul că întâmpinarea nu este semnată de personalul propriu de specialitate juridică al pârâtului, nu poate conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii acesteia, afirmaţia părţii nefiind susţinută de vreun temei legal. În consecinţă, s-a apreciat că pretinsa nerespectare a dispoziţiilor unor documente emise de Parlamentul şi Guvernul României, invocate de către recurentul-reclamant în susţinerea acestei excepţii, nu atrage sancţiunea nulităţii întâmpinării formulate de intimatul-pârât prin reprezentant convenţional, această soluţie impunându-se şi prin raportare la dispoziţiile art. 80 din C. proc. civ., care dă posibilitatea părţilor să stea în judecată printr-un reprezentant ales.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentul-reclamant în cererea privind completarea dispoziţiilor deciziei pronunţate de instanţa de recurs, în sensul soluţionării excepţiei nulităţii întâmpinării şi expunerii argumentelor pentru care au fost înlăturate susţinerile sale, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece, aşa cum s-a arătat în precedent, excepţia invocată a fost analizată şi soluţionată în sensul respingerii, conform argumentelor prezentate, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiţia omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unui petit formulat de parte.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Faţă de considerentele expuse la pct. 4 din prezenta decizie, constatând că în speţă cererea recurentului-reclamant A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 4137 din 23 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, nu se circumscrie cerinţelor art. 444 din C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de reclamantul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 4137 din 23 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.