Incompatibility report annulled as liability time-barred; agency's appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub numărul de mai sus, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/12.09.2018.

În motivarea cererii, a arătat starea de incompatibilitate a încetat la data de 30.04.2015 iar până la încheierea raportului ar fi trecut 3,5 ani.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 158/2018 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat raportul de evaluare nr. x/12.09.2018.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate, care invocând prevederile art. 488 alin. .(1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În motivarea recursului se arată că, în primul rând, Curtea de apel porneşte de la o premiză greşită respectiv aceea că constatarea definitivă a unei incompatibilităţi în sarcina unui consilier local ar atrage o sancţiune disciplinară.

Or, încetarea mandatului de ales local ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate confirmată definitiv nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci o sancţiune de drept, prevăzută de lege ca o cauză specifică, atât în legislaţia incidentelor de integritate, cât şi în legislaţia specifică funcţiei

Susţinerile instanţei de fond, în conformitate cu care în cauză operează prescripţia dreptului de a aplica o sancţiune, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, sunt lipsite de temei, câtă vreme urmare a constatării stării de incompatibilitate, aleşilor locali nu li se aplică sancţiuni disciplinare, iar, pe de altă parte, art. 26 alin. (3) din Legea 176/2010 reglementează prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni disciplinare, nicidecum prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni.

Teza I a art. 26 alin. (3) se referă expres la răspunderea disciplinara - deci şi la sancţiuni disciplinare, iar teza a II a, se referă expres la sancţiuni disciplinare care pot fi aplicate în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare desfăşurată de ANI poate avea loc pe tot parcursul deţinerii unei funcţii publice şi pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea acesteia.

În cauză, intimatul deţine funcţia publică de autoritate de consilier local din anul 2008, până în prezent. Activitatea de evaluare a debutat la data de 13.03.2018, în timpul deţinerii celui deal doilea mandat de consilier local, subsecvent celui din perioada 2012-2016. Contractul de prestări servicii şi actul adiţional acestuia au fost încheiate de fiul reclamantului cu autorităţile locale în anul 2013, respectiv 2014.

Nu se poate considera în sensul în care activitatea de evaluare a intervenit cu depăşirea termenelor legale impuse, întrucât la data debutului activităţii de evaluare, persoana evaluată deţinea funcţia publică pentru care a fost evaluat, fiind îndeplinite ipotezele legale ale art. 11 Legea nr. 176/2010.

Contrar celor susţinute de către instanţa de fond, menţionează faptul că Legea nr. 176/2010 - lege specială în materie, nu reglementează, pentru aleşii locali sau alte persoane ce deţin funcţii alese, o răspundere de natură disciplinară, pentru a putea fi considerat aplicabil un termen de prescripţie al răspunderii administrative sau al sancţiunilor disciplinare, ci o răspundere specifică.

Mai mult decât atât, sancţiunile disciplinare aplicabile categoriilor de persoane menţionate mai sus în cazul rămânerii definitive a rapoartelor de evaluare, nu sunt reglementate de Legea nr. 176/2010, ci de actele normative care reglementează statutul funcţiilor deţinute de aceste categorii, acte normative cu care Legea nr. 176/2010 se completează.

Astfel, pentru cauza dată, nu este aplicabilă prevederea art. 26 din Legea nr. 176/2010.

Consideraţiile Curţii în legătură cu prescripţia răspunderii nu sunt fondate, întrucât conform normelor legale aplicabile acestei situaţii, prescripţia nu a început să curgă nici până la acest moment, având în vedere deţinerea continuă a calităţii de consilier local, inclusiv în prezent.

De asemenea, arată faptul că excepţia invocată de către intimatul reclamant şi admisă de către instanţă nu este o excepţie procesuală întrucât acesta, prin cererea de chemare în judecată înregistrată a tins să obţină anularea actului administrativ - Raportul de evaluare nr. x/12.09.2018.

Admiterea de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei sancţiunii civile exclude obiectului acţiunii, obiect care consta STRICT în eventuala nelegalitate a raportului de evaluare apreciată în raport cu momentul emiterii actului administrativ şi cu precedenţa acestuia.

Aspectele ulterioare emiterii actului administrativ nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ ce a fost investită în prezenta cauză cu analiza legalităţii actului administrativ reprezentat de raportul de evaluare.

În ipoteza în care raportul de evaluare este constatat de instanţa de contencios administrativ ca fiind legal întocmit, pe cale civilă şi nu administrativă, persoanele prejudiciate pot acţiona împotriva alesului local pentru eventualele prejudicii cauzate acestora, în termenul de prescripţie aplicabil raporturilor de drept civil.

Mai mult, dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescripţia extinctivă sau dispoziţiile art. 2507 din C. civ., privind renunţarea la prescripţie, nu sunt aplicabile raporturilor de drept administrativ deoarece legile speciale în materie conţin dispoziţii derogatorii de la aceasta.

În concluzie, analiza prescripţiei răspunderii administrative poate fi efectuată de instanţa investită cu o acţiune în răspundere disciplinară, contravenţională sau patrimonială şi nu de instanţa de contencios administrativ, investită cu analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea competentă."

Pentru motivele prezentate, solicită admiterea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate, să casaţi sentinţa civilă nr. 158/18.12.2018 şi trimiterea cauzei Curţii de Apel laşi pentru rejudecare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte consideră că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta este expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor naţionale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reclamantul a supus controlului instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/12.09.2018 emis de pârâtă.

Singurul motiv de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă se referă la faptul că în mod nelegal s-a admis acţiunea şi s-a anulat actul administrativ, întrucât nu este incidentă prescripţia răspunderii administrative prevăzută de art. art. 2507 din C. civ. şi art. 11 din Legea nr. 176/2010 .

Verificând acest motiv de nelegalitate, ce primează din perspectiva efectelor asupra actului administrativ atacat, se constată că, prin raportul de evaluare nr. x/12.09.2018, recurenta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate prin încheierea şi derularea Contractul de prestări servicii nr. x/19.02.2013, încetat la 19.02.2015, în contextul în care raportul de evaluare a fost întocmit abia la data de 12.09.2018, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani în care ar fi putut fi atrasă răspunderea administrativă.

În cauză, relevantă pentru statuarea asupra prescripţiei răspunderii administrative pentru fapta constatată este Decizia 449/2015 a Curţii Constituţionale. În conformitate cu considerentele acestei decizii: "potrivit textului de lege criticat, activitatea de evaluare a declaraţiei de avere şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate "atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora". Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea.

Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit.

d) din acelaşi cod. Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale.

Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate. Sub acest aspect devin relevante cele statuate în jurisprudenţa sa, mai sus arătate, în sensul că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, constând în întocmirea de rapoarte care evidenţiază fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ca atare, Agenţia Naţională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existenţa unor potenţiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese şi compatibilităţi. Ulterior revine instanţei de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale, sau celei care judecă procesului penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanţei şi trimitere în judecată a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

Verificând aspectele relevante, potrivit deciziei de mai sus, Înalta Curte observă că fapta care a atras cazul de incompatibilitate a fost săvârşită în perioada 2013-19.02.2015, aşa cum rezultă din menţiunile făcute de inspectorul de integritate în raportul supus prezentei acţiuni.

Totodată, din raportul de evaluare rezultă că activitatea de evaluare s-a finalizat prin emiterea raportului de evaluare nr. 29980/G/II la data de 12.09.2018.

Aspectele de mai sus dovedesc că atât la data de 13 martie 2018, când recurenta-pârâtă s-a sesizat pentru demararea procedurii de evaluare, cât şi la data de 12.09.2018, când a fost efectuat raportul de evaluare, răspunderea pentru fapta pentru care s-a reţinut cazul de incompatibilitate era prescrisă în raport de prevederile art. 2.517 din C. civ., incident în cauză.

Prin urmare, la momentul iniţierii procedurii de evaluare în cauză şi finalizării acesteia, prin emiterea raportului contestat, răspunderea administrativă pentru fapta ce a generat starea de incompatibilitate, săvârşită în perioada 2013- 19.02.2015, era prescrisă.

Recurenta-pârâtă susţine că prescripţia extinctivă nu ar putea face obiectul acestei judecăţi, nefiind de "competenţa instanţei de contencios administrativ ce a fost învestită în prezenta cauză cu analiza legalităţii actului administrativ reprezentat de raportul de evaluare".

O asemenea interpretare încalcă Decizia Curţii Constituţionale menţionată, care impune, în mod expres, ca analiza legalităţii raportului de evaluare să includă şi verificarea prescripţiei extinctive.

Aşadar, dacă a intervenit prescripţia acestei forme de răspundere, este în mod evident lipsit atât de utilitate, cât şi de interes, să se mai constate "legalitatea" raportului de evaluare care constată starea de incompatibilitate.

De asemenea, una dintre sancţiunile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, constând în interdicţia de trei ani de a ocupa funcţii publice, operează automat, în temeiul legii (ope legis), "de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".

Or, în cazul acestei sancţiuni, nu mai există nicio altă procedură în cadrul căreia să poată fi invocată prescripţia răspunderii, pentru că sancţiunea intervine în temeiul legii la finalul prezentei proceduri.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că raportul de evaluare a fost întocmit cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani în care ar fi putut fi atrasă răspunderea administrativă a intimatului-reclamant.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate împotriva sentinţei nr. 158/2018 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.