Judicial salary differentials for non-application of 2015–2016 salary legislation and accrual of statutory interest for delayed payment

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2018, sub nr. unic de dosar x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Tulcea Şi Ministerul Finanţelor Publice, arătând că, prin prezenta contestă ordinul nr. 579/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiţiei prin care s-a dispus ca începând cu data de 01 ianuarie 2018 judecătorii din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, prevăzuţi în anexele nr. 1-18, beneficiază de drepturile salariate trecute în dreptul fiecăruia.

Reclamanţii au solicitat emiterea unui ordin care să realizeze repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON plus 10% şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5288 din 21 noiembrie 2018 a dispus următoarele:

- A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Hunedoara, ca neîntemeiată;

- A admis excepţia lipsei de obiect şi a respins capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 579/C/06.02.2018, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin privind plata diferenţelor dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit reglementărilor legale în vigoare în perioada 09.04.2015- 30.06.2018 şi venitul efectiv plătit, ca rămase fără obiect;

- A admis în rest cererea formulată de reclamanţi A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Tulcea;

- A obligat pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele salariale acordate potrivit Ordinului nr. 2066/C/2018 al Ministerului Justiţiei, pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bucureşti, susţinând în esenţă următoarele aspecte:

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Tribunalul Hunedoara a reiterat excepţia lipsei de obiect a acţiunii în ceea ce-l priveşte pe intimatul-reclamant D. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raportat de acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi, întrucât aceştia nu şi-au desfăşurat activitatea ca judecători în cadrul Tribunalului Hunedoara sau în cadrul judecătoriilor din circumscripţia acestui tribunal.

De asemenea, recurentul a susţinut că solicitarea reclamanţilor este lipsită de obiect în ceea ce priveşte anularea ordinelor MJ şi a plata diferenţelor salariale, având în vedere că a ost emis Ordinul MJ care se referă la valoarea sectorială solicitată, vizează perioada 09.05.2015 la zi, care acoperă pretenţiile reclamanţilor.

Totodată, recurentul a mai arătat că Tribunalul Hunedoara, potrivit competenţelor legale ce îi revin în calitate de ordonator terţiar de credite va calcula şi plăti efectiv reclamanţilor drepturile salariale cuvenite conform Ordinului MJ, în condiţiile legii şi în limita fondurilor bugetare alocate.

În susţinerea recursului, pârâtul Tribunalul Bucureşti a apreciat ca nejustificată soluţia primei instanţe, având în vedere că, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de prima instanţă, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Justiţiei.

Astfel, în toate actele administrative emise de Ministerul Justiţiei privind stabilirea indemnizaţiilor de încadrare a judecătorilor, ca urmare a apariţiei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, se menţionează faptul că plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinelor se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Sintagma "plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, este conţinută şi de Ordinul MJ nr. 2066/C/2018, dar şi de Ordinul MJ nr. 90/C/2019 emis în aplicarea acestuia.

Totodată, recurentul a invocat şi O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, apreciind că prima instanţă în mod greşit a stabilit obligaţia de plată a sumelor solicitate de reclamantă în sarcina tribunalului în condiţiile în care în bugetul acestuia nu sunt prevăzute fonduri cu această destinaţie, finanţarea acestei instituţii fiind asigurată exclusiv din resurse bugetare, care sunt repartizate de ordonatorii de credite ierarhic superiori, respectiv Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au învestit instant de contencios administrativ cu o cererea vizând emiterea unui ordin care să realizeze repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON plus 10% şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii la plata drepturilor salariale recunoscute prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, precum şi la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie pentru drepturile salariale recunoscute de la data scadentei şi până la plata efectivă.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Contrar susţinerilor recurenţilor, în mod corect prima instanţă i-a obligat la plata drepturilor salariale recunoscute prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, întrucât îi incubă această obligaţie părţii, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu angajatorul tribunal, astfel că drepturile sale salariale sunt calculate şi plătite direct de instanţă, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât Tribunalul Hunedoara referitoare la acţiunea reclamantului D., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate având în vedere că reclamantul în discuţie, a fost judecător în cadrul Judecătoriei Hunedoara, instanţă aflată în circumscripţia Tribunalului Hunedoara, în perioada 01.07.2015-01.04.2017, astfel că, în ceea ce priveşte plata drepturilor sale salariale, legitimitate procesuală pasivă nu poate avea decât ordonatorul terţiar de credite, respectiv Tribunalul Hunedoara.

Referitor la celelalte critici formulate, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurenţilor-pârâţi.

De altfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că prin Ordinul nr. 2066/C/2018, pentru drepturile cuvenite perioada 9.04.2015-30.06.2018, s-a stabilit că plata se va face ulterior, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Astfel, având în vedere executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a acestor sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, astfel încât acest capăt de cerere urmează a fi admis.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5288 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.