Judicial Conflict Resolved: Salary Claim by Judge Is Labor Dispute, Covasna Tribunal Competent

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 25.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, obligarea acestora să-i plătească diferenţele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referinţă sectorială.

Diferenţele salariale sus-menţionate a solicitat să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Totodată, a solicitat să se adauge dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrate a debitului principal.

În motivarea cererii reclamanta a susţinut că este judecător la Curtea de Apel Bacău din anul 2006, şi, în perioada 01 august 2016, la zi, pârâţii i-au plătit indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, deşi în ţară există colegi judecători cărora li s-a recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive o valoare de referinţă sectorială de 605,225 de RON, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 s-a stabilit, printre altele, că:

"întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precizată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, se ia calculul nivelul maxim al salariului de baza/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie."

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 679 din 01 iulie 2021, Tribunalul Covasna - Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale, a admis excepţia de necompetenţă materială a completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de partea reclamantă A., în contradictoriu cu părţile pârâte Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a apreciat, în esenţă, că litigiul nu este unul clasic de dreptul muncii întrucât obiectul cererii reclamantei vizează anumite diferenţe de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referinţă sectorială, reţinând astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1443 din 19 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Covasna. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Totodată, a suspendat soluţionarea cauzei pe durata soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 266 din Codul Muncii, apreciind că obiectul dedus judecăţii este reprezentat exclusiv de solicitarea privind plata unor drepturi de natură salarială, generate de existenţa unor raporturi de dreptul muncii, în virtutea cărora competenţa soluţionării litigiului aparţine tribunalelor, secţiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, apreciind astfel că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantă îl constituie obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei să-i plătească diferenţele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referinţă sectorială. Diferenţele salariale sus-menţionate a solicitat să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Totodată, a solicitat să se adauge dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrate a debitului principal.

Problema care a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecăţii şi în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Covasna a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, reţinând că în situaţia de faţă, solicitând acordarea unor diferenţe de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, în realitate, reclamanta contestă de facto situaţia creată de nişte acte administrative, respectiv a ordinelor de salarizare emise de ministrul justiţiei pentru aceasta, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bacău. Drept urmare, a considerat că acest litigiu nu este un litigiu clasic de dreptul muncii, ci unul de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut însă că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) secţiunea 1, cap. VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017, deoarece cererea reclamantei nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte. Aşadar, a apreciat că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în favoarea tribunalului, în raport de prevederile art. 266 Codul muncii.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de conflicte de muncă şi asigurări sociale a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială, solicitând obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei să-i plătească diferenţele rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referinţă sectorială, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În speţă, se reţine că nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale, reglementând competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, este de observat faptul că reclamanta nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic ("sui generis"), calificare făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

De asemenea, art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În egală măsură, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prin care legiuitorul a reglementat competenţa în materie. Astfel, potrivit textului de lege antereferit:

"conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

În aceste condiţii, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamantă se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Covasna, Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Covasna, Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.