Admissibility of extraordinary annulation appeal based on irregular composition of five-judge panel
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Complete of 5 Judges) admitted the extraordinary appeal in principle and ordered the immediate suspension of the execution of the final criminal decision, thereby mandating the conditional release of the convicted appellant from imprisonment pending a definitive ruling on the merits scheduled for January 14, 2019. The case concerned a conviction for purchasing influence, where the appellant challenged the legality of the previous five-judge panel's composition, arguing that the appointment of the fifth judge by the Court’s Governing Council—rather than by random selection of all five members—violated statutory requirements for impartiality. Relying on Article 426(1)(d) of the Code of Criminal Procedure regarding the irregular composition of the court and the principles of a fair trial, the court found the admissibility conditions met in light of the Constitutional Court’s recent decision identifying a constitutional conflict regarding such appointments under the 2014 Governing Council resolution, and applied Article 430 to suspend the sentence execution to ensure the effectiveness of the fundamental rights at issue.
Legislator headnote
AI generatedart. 431 din C. proc. pen, art. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 290 C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 292 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen; Admissibility of extraordinary annulation appeal based on irregular composition of five-judge panel: The case concerned a conviction for purchasing influence, where the appellant challenged the legality of the previous five-judge panel's composition, arguing that the appointment of the fifth judge by the Court’s Governing Council—rather than by random selection of all five members—violated statutory requirements for impartiality. Relying on Article 426(1)(d) of the Code of Criminal Procedure regarding the irregular composition of the court and the principles of a fair trial, the court found the admissibility conditions met in light of the Constitutional Court’s recent decision identifying a constitutional conflict regarding such appointments under the 2014 Governing Council resolution, and applied Article 430 to suspend the sentence execution to ensure the effectiveness of the fundamental rights at issue.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to rule that the fees for the court-appointed defender are to be paid from the Ministry of Justice funds.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 decembrie 2018
Examinând, conform art. 431 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare cu judecarea căreia a fost sesizată, reţine următoarele aspecte:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 decembrie 2018, sub nr. x/2018, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d), art. 430 şi art. 431 din C. proc. pen.
II. În motivarea contestaţiei în anulare se arată, în esenţă, următoarele:
Completul de 5 Judecători P1 care a pronunţat decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018 în dosarul nr. x/2018 nu a fost legal constituit deoarece doar 4 membrii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi, cel de al 5-lea fiind numit de drept în temeiul Hotărârii nr. 3 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se mai arată că, o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil constă în compunerea completului de judecată în condiţiile stabilite prin lege. Prin urmare, hotărârile Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 februarie 2014 trebuiau să reflecte aceste garanţii, însă, în mod contrar loialităţii faţă de principiile constituţionale s-a menţinut practica desemnării unor membri de drept în compunerea completurilor de 5 judecători.
Totodată, se susţine că, prin nelegala compunere a Completului de 5 Judecători a fost încălcat art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin raportare la garanţiile de independenţă şi imparţialitate obiectivă care trebuie să existe în raport de fiecare instanţă de judecată.
III. Examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale care guvernează contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015 în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru:
- inculpatul A. din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de cumpărarea de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
Totodată, în temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă.
În temeiul art. 67 alin. (2) coroborat cu art. 292 alin. (1) C. pen., a fost aplicată aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
2. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 a Înaltei Curţi, Completul de 5 Judecători, prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este formulată în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Conform textului de lege mai sus-menţionat, pentru a fi admisibilă, contestaţia în anulare trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii:
- să fie formulată în termenul prevăzut de lege;
- să fie invocate motive dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
- să fie depuse sau să se invoce dovezi care sunt la dosar.
În ce priveşte prima condiţie de admisibilitate, potrivit art. 428 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) din acelaşi cod poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea contestată a fost pronunţată la data de 26 iunie 2016. Totodată, se constată că introducerea contestaţiei în anulare (la data de 20 decembrie 2018) s-a realizat înainte de data comunicării hotărârii ce se contestă, prin urmare, cu respectarea termenului stabilit de alin. (1) al art. 428 C. proc. pen.
În ce priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, Completul de 5 Judecători reţine că, aşa cum rezultă din motivele scrise ale contestaţiei, contestatorul condamnat şi-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac formulată pe cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a I-a C. proc. pen., potrivit căruia împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa nu a fost compusă potrivit legii.
Concret, cu referire la art. 426 alin. (1) lit. d) teza a I-a din C. proc. pen. contestatorul condamnat invocă împrejurarea că desemnarea completului de judecată care a pronunţat hotărârea contestată s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, prin nerespectarea rigorilor impuse de textul menţionat referitoare la tragerea la sorţi a tuturor membrilor acestui complet.
În acest sens contestatorul condamnat a făcut trimitere la decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că există o concordanţă aparentă între cazurile de contestaţie invocate, motivele pe care se sprijină şi dovezile indicate.
Măsura în care susţinerile contestatorului şi dovezile la care se referă probează greşita compunere a instanţei în accepţia legii, urmează a fi stabilită în etapa judecăţii propriu-zise a contestaţiei în anulare.
În raport de toate aspectele anterior expuse, rezultă că împrejurările de fapt şi de drept susţinute de către contestatorul condamnat în cadrul contestaţiei în anulare formulate se circumscriu, de principiu, cazului de contestaţie în anulare menţionat de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen.
Reţinând, totodată, că şi cea de a treia condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare este îndeplinită în cauză, întrucât contestatorul condamnat invocă în dovedire înscrisuri care se află la dosar, Completul de 5 Judecători constată că sunt întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., sens în care aceasta va fi admisă în principiu, urmând a se fixa termen pentru soluţionarea, pe fond, a acestei căi extraordinare de atac.
4. În ceea ce priveşte cererea formulată de către contestatorul condamnat privind suspendarea executării deciziei contestate, Completul de 5 Judecători constată că cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 430 C. proc. pen., care prevede posibilitatea ca:
"Până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere".
Din economia textelor de lege ce reglementează calea extraordinară de atac analizată, inclusiv din situarea sediului materiei (art. 430 C. proc. pen.) anterior dispoziţiilor referitoare la soluţionarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei (431 şi următoarele C. proc. pen.), rezultă că o cerere de suspendare a executării pedepsei aplicate prin hotărârea contestată poate fi analizată în etapa procedurală în care se află cauza.
În acest context, Completul de 5 Judecători apreciază că, în raport de împrejurările de fapt şi de drept invocate în cererea formulată, văzând contextul generat de necesitatea analizării în concret, în speţă, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României, în cauză se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 430 C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat prin sentinţa penală nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 de RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 14 ianuarie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita contestatorul condamnat
II. Dispune suspendarea executării deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare, în ceea ce îi priveşte pe condamnatul A..
Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie 2018.